Uneori trec pe lângă noi informații importante pe care le ratăm cu brio. Un exemplu îl constituie știrea din finalul articolului cu reacții la victoria lui Donald Trump, despre faptul că publicația „The Guardian” le oferă consultanță psihică și terapie gratuită angajaților care sunt afectați de rezultatele votului, care la mine pe blog a primit fix 0 comentarii. Știre care prefigurează hăul spre care ne conduc curentele woke moderne, ilustrând efectele acestor curente chiar la ele acasă.
Dar faptul că voi nu le observați nu înseamnă că toți oamenii sunt la fel de adormiți. Alții, mai lucizi și mai vigilenți, au fost pe fază și s-au gândit chiar la cum ar putea să profite financiar de pe urma acestei stări de fapt. Enjoy! 🙂
Așa sunt autiștii! Îi fascinează detaliile fără importanță.
Da, Renata, așa sunt proștii, după cum îi ilustrezi cu brio. Se împiedică deseori de adevăr, dar se ridică și merg mai departe, uitând că atât diavolul, cât și Dumnezeu (cu alte cuvinte, esența) se ascund în detalii. Sau, mai pe înțelesul tău, omițând faptul că sarea, deși nu însumează nici 1% din totalul ingredientelor puse în mâncare, este cea care dă gustul preparatului final. Un detaliu nesemnificativ ăsta de mai sus, nu-i așa? După mintea ta e nesemnificativ. Ceea ce devine semnificativ pentru capacitatea ta intelectuală. Același intelect care zilele trecute a produs perla cu „Google Translate va realiza o traducere mai bună, mai fidelă și care va suna mai românește decât ce-ai scris tu”. La aia n-ai mai răspuns, ai tăcut mâlc. Dar iată că te pronunți aici, unde demonstrezi aceeași putere de pătrundere. „Autism”!
Eh, comentarii 0 poate sa insemne si ca subiectele tale cu haul spre care ne indreptam si dictatura occidentala plictisesc audienta 😁. Fiindca discutia pe tema asta e grozav de previzibila. Asa ca nu comentam, ca avem chestii mai misto de facut (n.b si eu comentez acum fiindca o astept pe doamna in masina si dumneaei intarzie + am strans toti pokemonii deja)
Trăim în epoca pictisului și asta ne omoară tot timpul. Noroc cu pokemonii.
Sa stii ca da! 😁 Iaca ca-s responsabili de multe certuri conjugale moarte-n fasa.
Am exagerat puțin! Google nu traduce mai românește ca tine. Traduce însă respectând informația din original și nu bagă floricele inutile cu de îndată ce devii doctor etc.
Inutile, dar care-mi plac. Te-am invitat să traduci și tu; de ce n-ai scris o variantă mai bună? Știi că exemplul personal este mult mai eficient și motivant decât un îndemn sau o demonstrație verbală?
Revenind la subiectul de față, faptul că mulți au ajuns atât de instabili încât vezi-Doamne au nevoie de terapie pe motiv că a ieșit Trump, instabilitate care iată că este cultivată, fiind totodată un rezultat direct al ideologiilor moderne și nu un simplu efect secundar al lor, este extrem de relevant pentru o societate rămasă fără rațiune și bun simț, aflată la cheremul emoțiilor pe care diverse entități politice sau de altă factură i le stârnesc cu atâta ușurință. O lume de hipersensibili este totodată o lume de tirani, iar dacă încă ți se pare un detaliu minor, gândește-te la toate mișcările stradale în care tinerii care credeau că militează pentru diverse valori sau împotriva unor entități corupte nu făceau decât jocul serviciilor care lansaseră și aveau să fructifice apoi respectivele acțiuni colective.
S-au scris și se pot scrie volume pe tema acestui detaliu minor, dar care devine un fel de ștampilă a civilizației moderne: omul de tip „snowflake” și dictatura (care este cealaltă fațetă a monezii) lui.
Așa e! Narcisicul se pune mereu pe primul plan. El e buricul pământului. Dacă lui îi plac ornamentele inutile și farafastâcurile care complică un enunț simplu, atunci trebuie să le placă și celorlalți. Dacă greșește puțin, nu-i nimic – a fost original. Dacă greșeala e grosolană – iar nu-i bai, din greșeli se învață. Să zicem mersi că s-a sacrificat narcisicul să greșească pentru noi, ca să fim capabili să facem diferența între corect și eronat. Când e a cincea roată la căruță, narcisicul e capabil să încerce să te convingă că orice căruță care are doar patru roți merge prost, fiindcă-i lipsește roata a cincea.
Aldus! Traducătorul, când traduce un text, se face mesagerul în altă limbă a autorului textului. Transmite fidel ideile autorului. La teatru, sufleurul îi suflă actorului care are un lapsus textul original, nu o variantă personală care, crede el, ar îmbunătăți, în ultimul moment, replica. Sufleurul nu e co-autor. Cum nici traducătorul nu e.
De ce aș traduce eu un text deja tradus, care prezintă niște idei, nu e text literar, nu trebuie să aud vocea interioară a autorului, nu trebuie să-i „fur” stilul, ca să nu vitregesc cititorii? Traducerea lui Alex e ok (plus că dă din casă, din bucătăria traducerii, în notele de subsol, și e cât se poate de autentic). Traducerea ta e o încercare comică de-a demonstra că orice căruță are nevoie de a cincea roată.
De-aia te ascultă cu urechea orice motor de traducere de pe net, fiindcă acolo, oricât ar fi de nefirească și bolovănoasă traducerea, ideea rămâne.
În legătură cu articolul prezent: lumea e formată din indivizi hipersensibili.
Asta suntem! Un mușuroi de furnici care încearcă să-și îndeplinească menirea socială cu costuri mai mari sau mai mici. Vulnerabili și tributari experiențelor mai mult sau mai puțin traumatizante din trecut și prezent, potențiale victime ale traumelor pe care ni le rezervă viitorul. Cei care sunt nițel mai răsăriți (sau foarte răsăriți!) își conștientizează disonanța față de mediu/conjunctură/situație și apelează la terapie ca să supraviețuiască etapei de adaptare la nou. Ăia mai troglodiți, mai opincă, își construiesc un slogan care cuprinde sintagma ”vezi-Doamne” (doamne cu majusculă, musai!), disprețuiesc terapia de adaptare la o nouă situație și pleacă, hăulind, mai departe în viață, care cu coase și topoare pe umeri, ca la 1907, care cu funia și săpunul în rucsac.
Fiecare șaormerie are un stil, în virtutea necesității. Unii pun mai puțină sare, alții mai mult piper. A confunda preferința mea pentru unele „farafastâcuri”, care ține de propriul meu stil de exprimare în scris, cu narcisismul, denotă. Oare ar fi trebuit să scriu textul așa cum îți place ție sau așa cum îi place lui Google? De ce? Ca să nu fiu narcisist? 🙂
Renata, eu n-am tradus un text. L-am tradus și adaptat, într-o manieră laxă. Faptul că tu confunzi o „traducere și adaptare, într-o manieră laxă”, cu o traducere literară, adică cu traducerile pe care le face Vero, este o altă eroare în care persiști, în pofida faptului că ți-am evidențiat-o deja.
Dacă îmi permiți o sugestie, ia un text din engleză și tradu-l creativ, adăugând idei de la tine, suplimentar față de ce a scris autorul. După care ia un alt text și tradu-l diferit, transmițând aceleași idei pe care le-a dorit autorul, dar prin cu totul alte cuvinte decât cele folosite de el. După care, în final, alege o poezie în engleză și tradu-o printr-o proză în română (sau invers). Repetă acest exercițiu până când o să-ți ieși din tiparul regulilor în care te-a înlănțuit școala și pe care le îndrăgești atât de mult, realizând că pe propriul tău blog ai libertatea de a-ți permite să fii originală.
Pentru că originalitatea, dragă Renata, nu este un defect, ci o calitate. Fără ea, am fi rămas împotmoliți în epoca de piatră, copiind fiecare cu fidelitate ce-a făcut celălalt.
Pentru a vedea cum se compară traducerea ta cu a altora. Pentru a populariza mai departe ideile din textul respectiv (fără să le citesc la Alex, eu nu aș fi aflat de el; fără să le citești la mine, tu nu ai fi aflat de el; fără să le citească la tine, cititorii tăi care nu sunt și ai mei nu vor afla de el). Pentru a-ți pune propria amprentă asupra traducerii – dat fiind că, oricât de fidel ai traduce un text, vei lăsa și o parte din stilul sau ființa ta în el. Pentru a te juca. De exemplu, ai fi putut urmări să traduci într-un mod cât mai fidel, așa cum îți place ție, iar la final să compari varianta ta cu a mea și cu a lui Alex din perspectiva unui cititor care nu-i interesat de textul original din limba engleză, ci doar de mesajul și ideile transmise de textul din limba română. Care texte sunt mai frumoase, mai expresive, mai cursive etc, făcând abstracție de original? Dar, mai presus de toate, pentru că dacă doar citești un text din engleză și îl traduci în cap, fără a-l mai traduce și pe hârtie, doar ți se pare că l-ai tradus și înțeles.
Uite un alt exercițiu pe care ți-l recomand și care cred că ți-ar putea fi foarte util pentru a te scoate din aceste tipare de robot: ia un text din limba română și rescrie-l cu cuvintele tale. Dacă ți se pare oribil (deși nu e), poți începe cu un text al unui scriitor român din vechime, pe care să-l aduci la zi (ca să-ți dai greața, cum se spune). De exemplu, un text clasic dar care pe alocuri sună ușor arhaic (găsești inclusiv la Eminescu) și pe care să-l „modernizezi”, făcându-l să sune ca și cum ar fi fost scris ieri. Ulterior, poți să treci la diverse cosmetizări, în care, de exemplu, dacă undeva ți-ar plăcea mai mult un „iar” în loc de „și”, sau o construcție ușor diferită, faci modificările respective și vezi cum sună în varianta ta. Și așa mai departe. Și, după ce te obișnuiești, ia un text oarecare de pe un blog sau dintr-o carte și rescrie-l cu cuvintele tale. Și fă asta de mai multe ori, cu texte care îți plac. Aceleași idei, dar scrise cu alte cuvinte. În felul ăsta, degetele o să ți se decrispeze și o să decoperi plăcerea de a te juca cu stiloul. Iar dacă nu te poți împăca defel cu o astfel de propunere, privește-o ca pe un exercițiu literar inedit, a cărui regulă (că ție îți plac regulile) este că ți se cere să prezinți aceleași idei din textul original, dar fără să copiezi sau traduci mot-a-mot textul original. De exemplu, folosește o exprimare ușor diferită, găsește alte analogii decât cele pe care l-a folosit autorul etc. Exprimă același lucru, dar într-un mod diferit (găsește un mod diferit în care s-ar putea exprima același mesaj).
Ce înseamnă că te ascultă cu urechea? Presupun că-i o expresie, de vreme ce construcția în sine e pleonastică, dar nu-mi e cunoscută.
Serios? Suntem ceea ce vrem să fim. Sau, ceea ce am fost educați să fim. Dacă în privința prostiei nu poți face prea multe (majoritatea va fi, prin definiție, mediocră), sensibilitatea asta este ceva indus artificial. Înainte, dacă un sportiv sănătos îl ironiza pe unul aflat în scaun cu rotile, acesta îi întorcea ironia, ca între bărbați. Acum, dacă un arbitru român îi spune unui compatriot „ăla negru” referindu-se la un fotbalist de culoare, acesta se simte ofensat, jocul se oprește iar arbitrul este dat în judecată. Oamenii nu sunt, în mod inerent, prin natura lor, genetic, hipersensibili. Ci doar proști.
Ce experiență traumatizantă aduce incorectitudinea politică? Sau faptul că Trump a ieșit președinte? Din nou, vorbim subiecte total diferite. Eu îți spun de hipersensibilitatea unui „snowflake” (caută cuvântul în dicționarele de limbă engleză, că nu știu dacă există un corespondent românesc), iar tu îmi dai cu traumele din copilărie. Serios, Renata, uneori am impresia că parcă aș discuta cu un copil de grădiniță, care nu înțelege nimic din ce-a citit mai sus. Toți oamenii au avut traume în copilărie și sunt ultra-fragili, așa încât trebuie să te porți cu ei ca și cum ar fi din sticlă? Ai ajuns, și tu, să subscrii la ideologiile moderne?
Vai, Aldus! 🙂
Râd și caii de la dric, dacă-ți citesc sfaturile pe care mie le dai!
Creativule și originalule care ești!
Așa crezi tu? Că oamenii sunt ceea ce vor să fie? Mai lasă lecturile motivaționale ale escrocilor gen Osho, că îți dăunează.
Vrei să zici că tu ești lipsit de simțul ridicolului fiindcă așa vrei tu? Te-ai autoprogramat să fii penibil?
Vestea bună e că ți-a reușit.
Vestea proastă e că lumea din jur observă.
De ce nu? Ai putea măcar încerca, să vezi ce iese și cum îți place. Lasă caii (și călăreții) să râdă, că sfaturile de mai sus nu li se adresează lor.
Iar la partea a doua, n-am zis că oamenii sunt așa cum vor, ci că ei nu sunt, în mod real, hipersensibili. Această hipersensibilitate este cultivată și se suprapune ca un fel de cămașă (pe care o îmbraci) peste natura ta profundă și reală.
De exemplu, pe mine nu mă interesează foarte mult că tu mă faci autist și prost sau că Goe mă face loază. Un hipersensibil s-ar ofusca din mult mai puțin. Iar faptul că se simte jignit și ofensat e o armă în mâna celor care pot să-i stârnească diverse emoții (prin care le este foarte ușor să-l controleze, adică să obțină anumite reacții de la masele hipersensibile).
„Suntem ceea ce vrem să fim.” Te-am luat cu copy-paste, fără nicio interpretare/adaptare.
Loază e, pe scurt, trai neneacă pe banii babachii. De ce te-ai supăra, când fix ăsta e statutul tău?
Renata, faptul că eu scriu alb și tu afirmi că am scris negru pentru că interpretezi mot-a-mot un fragment pe care îl extragi din context mă îngrijorează. Nu ai văzut că imediat după aceea am specificat: „Sau, ceea ce am fost educați să fim”? Și nu ai înțeles ce am explicat în comentariile de mai sus?
Ai luat cu copy/paste fără nicio interpretare, adică ai luat ad-litteram. „Fără nicio interpretare” înseamnă, de fapt, o interpetare „mot-a-mot”. Îți explic încă o dată. Suntem (în sensul că ne comportăm) ceea ce vrem (ceea ce ni s-a spus de către alții să fim). Cu alte cuvinte, modul ăsta hipersensibil în care vezi-Doamne ne sinucidem dacă cineva folosește pronumele greșit la adresa noastră, în care nu putem trăi și ne considerăm profund insultați și facem tărăboiul de pe lume dacă alții nu vor să ne vadă așa cum ne auto-definim noi (vezi și ce spune Pleșu despre asta în finalul clipului de numai două minute de mai sus) nu este o condiție structurală a ființei noastre, ci un nărav pe care ni l-au insuflat, prin educație, ideologiile moderne. Nu ține de natura noastră profundă sau reală, ci e un artificiu grefat pe epidermă.
Ar fi frumos să fim (în sensul de a ne comporta sau manifesta) așa cum suntem în realitate. Ar fi chiar ideal. Din păcate, aproape nimeni nu se manifestă așa cum este el în realitate; mai toți purtăm diverse măști și tipare sub care ne ascundem adevărata ființă. Iar unul dintre aceste tipare sau măști este, mai nou, cel creat de corectitudinea politică.
Nu mă intersează că mă face loază chiar dacă nu ăsta e statutul meu.
Bine, iar bați câmpii. „Ceea ce am fost educați să fim” înseamnă ceea ce ALȚII doresc să fim. Între ce vrem noi și ce vor alții e, evident, o mare diferență.
Numai zic că Liviu avea mare dreptate: suntem, în fond, ceea ce putem/ne permitem (și aici intră un lung șir de relații cauză-efect) să fim.
Că nu te deranjează etichetarea cu „loază” ține de patologia matale. Că nu realizezi care e statutul tău… cred că tot de-acolo ți se trage.
Cel mai eficient mod de a convinge pe cineva să facă ceea ce dorești tu este să-l faci să creadă că a fost propria lui idee. În sclavagismul modern, sclavii au ajuns să-și iubească stăpânii și să-și adore lanțurile. De exemplu, ai văzut vreun participant la vreo paradă Pride care să fie acolo din obligație și nu din convingere? Ideologiile curente nu-ți sunt turnate cu pistolul la tâmplă, ca în comunism. Ci predate elegant, în universități de prestigiu, sau inoculate prin massmedia, filme etc. Iar tu ajungi apoi să le îmbrățișezi și să ieși în stradă în numele lor.
Arată-mi un singur snowflake din ăsta care se comportă cum se comportă din obligație și nu din convingere. Convingere pe care i-au cultivat-o tocmai ideologiile care circulă astăzi și care, ghici ce, nu sunt opera lui, ci creația unora mai abili decât el. Acei ALȚII scris de tine cu majuscule, care prin intermediul acestor curente de gândire au prostit o întreagă planetă de oameni care se condideră raționali și liberi și stăpâni pe destinul lor.
Dar nu suntem TOT ceea ce putem. Și e păcat că din mulțimea de potențialități pe care le avem la dispoziție ne complacem, cel mai adesea, să fim niște zombie teleghidați de către alții.
Ești liberă să crezi ce vrei despre mine. Ce legătură are asta cu subiectul articolului, totuși?
Iar faptul că această hipersensibilitate a celor care se ofensează din te miri ce, pe care o vedem afișată mai ales în țările civilizate, e un construct artificial modern și nu ține de fibra noastră interioară îl putem deduce foarte ușor. Gândește-te că acum câteva mii de ani omul trăia în peșteri, vâna animale, se războia cu alte triburi și își fura viitoarea soție. Ți se pare că avem înscrisă în gene emotivitatea asta a secolului XXI? Că suntem, intelectual și biologic, în mod inerent hipersensibili? Really?
Si asta cu snowflakesii e umflata. Nu zic ca n-ar fi, dar nu-s asa multi. Aia care sunt au parte de atenta promovare, tocmai ca sa trezeasca in aia ca tine reactiile de rigoare. Ca sa fii anticurent, cum esti tu, tot un curent e. La fel de usor manipulabil. Doar cu alte texte.
Acum, lasand asta la o parte, ca dupa cum spui si tu, nu tu esti subiectul, indivizii hipersensibili si cu buba sunt usor de manipulat si nici nu fac revolutii. Evident ca e tentant sa promovezi o treaba care-ti face viata usoara.
Altfel sunt de acord cu tine ca nu suntem emotivi ca specie. Mai degraba psihopati.
Nu sunt chiar așa de puțini, și în plus beneficiază de toată promovarea posibilă. Și asta nu pentru a genera reacții de opoziție la cei ca mine, ci pentru a răspândi cât mai mult aceste tipare de gândire și comportament. Unde ai văzut ideologii care să aibă drept scop crearea unor curente de sens opus? Iar procentul celor care aderă la ele este mult mai mare în rândul tinerilor și al copiilor. Așa că peste două-trei generații…
Nu fac revoluții, ci dictaturi. Dictatura corectitudinii politice, împotriva celor care încă nu au aderat la aceste noi ideologii. În România nu, dar prin state mai răsărite sunt convins că știi și tu că azi, dacă comentezi ceva ce nu cadrează, zbori imediat din funcție sau îți pierzi imediat statutul.
Linia de demarcație dintre hipersensibilitate și psihopatie e foarte fină. Oamenii din trecut erau mai duri, dar nu erau (ca specie) psihopați. La fel cum nici leii sau alte animale sălbatice, care trăiesc prin uciderea altor animale, nu sunt psihopate. Aș putea zice chiar că din anumite puncte de vedere strămoșii noștri erau mai stăpâni pe ei și cumva mai echilibrați decât omul modern.
Problema – daca pot sa-i spun asa – cu aceasta hipersensibilitate e ca e destul de greu de dovedit. Te-a deranjat ceva, ok, te cred pe cuvant. Poate sa fie adevarat sau nu, nu mai conteaza, mergem pe un fel de incredere (oarba). Si e mult mai usor (si convenabil) sa faci pe victima: brusc, vina esecului (de orice fel) nu mai e a ta, ci e undeva in exterior, la altceva/altcineva. Cam cum ziceam si cu religia. Rezilienta e mult mai greu de dobandit, implica multa munca cu tine, asumarea esecului/esecurilor etc.
Stramosii nostri erau mai stapani pe ei pentru ca nu aveau luxul sa-si faca griji daca iese X sau Y capetenia tribului. Grija zilei de maine era mult mai apasatoare pentru ei.
@Liviu
Eu, când zic sensibilitate, nu mă refer la cât de ușor plângi la filme lacrimogene, ci la cât de intens, nuanțat și individualizat e răspunsul nostru la stimuli exteriori.
O să-i numesc „stimuli favorizanți” și „stimuli inhibitori”. (Așa mi-a venit pe moment, nu e o clasificare oficială; practic, nu cred că există.)
Eu zic că orice stimul poate fi favorizant sau inhibitor, în egală măsură, de la individ la individ.
De pildă, ai de susținut un discurs/dizertație/comunicare științifică/act artistic în fața unui public. O sală arhiplină poate fi o condiție favorizantă pentru un actant, și el va avea o prestație mai bună decât te-ai fi așteptat, dar pentru altul, același public numeros, poate fi motiv de emoții greu de gestionat, și omul va fi sub așteptări, timorat, șters.
Am zeci de exemple, dar cred că ai înțeles ce vreau să zic.
Modul diferit de reacție (strălucești sau dai chix) în fața aceluiași stimul (sala arhiplină) nu ține de voința și calitățile actantului, ci de arhiva lui de experiențe și trăiri personale, absolut intime, legate de ”a fi în prezența unei mulțimi”.
Renata, în cadrul acestei pagini prin hipersensibilitate mă refer la ceva specific. Ai citit știrea de la care am plecat și care a constituit sursa de inspirație pentru clipul din articol? Ai văzut clipul din comentarii, cu Pleșu? Ai remarcat că am menționat de mai multe ori cuvântul „snowflake”?
Mâine încep alegerile și la noi. Consideri că e ceva normal și de așteptat ca, în cazul în care să zicem va ieși președinte Simion, lumea să aibă nevoie de terapie și consiliere psihică? Inclusiv oameni cu facultate și bine ancorați în concret, cum ar fi angajații unor trusturi de presă? Consideri că nevoia lor de terapie și consiliere pentru că a ieșit Cutare se încadreză în ce spui tu că este sensibilitatea umană? Că e pe același plan cu tracul pe care-l simți când ai de ținut pentru prima dată un discurs în fața unei aule pline? Dacă nu, înseamnă că vorbim despre chestii net diferite.
De ce n-ai spus de la început că asta înțelegi tu prin sensibilitate? Nu mai pierdeam atâta timp comparând mere cu pere. Cum putem să ne înțelegem, dacă folosim definiții diferite pentru același cuvânt? Dacă tu, intrând pe un articol unde autorul prin „X” se referă ceva particular, te cerți două ore cu el pentru ca la sfârșit să-i spui că tu discutai despre un cu totul al sens al lui „X”? Păi bun, dar nu despre sensul ăla era vorba în articol.
În textele și articolele tale, prin sensibilitate referă-te la ce-ți dorește inima. Că nu te oprește nimeni să definești, nuanțezi, particularizezi sau chiar redefinești termenul după cum poftești, că e un simplu cuvânt. Sau să alegi un anumit sens al lui. Dar aici, în cadrul acestui articol, prin hipersensibilitate mă refer la ce am scris mai sus. Dacă tu te referi la altceva, înseamnă că ești offtopic.
Imaginează-ți că citești un text care începe astfel: „În rândurile următoare prin cuvântul cal înțelegem acea piesă de șah care are valoarea egală cu trei pioni și mută în formă de L”. După care urmează o serie de considerații și speculații cu privire la cal. Iar tu te apuci în comentarii să te cerți cu autorul textului pe tema considerațiilor respective, pentru ca la sfârșit să spui cu seninătate că tu prin cal te refereai la animalul care mănâncă ovăz și trage căruța. Băi frate…
Curentul opus ii e util oricarei ideologii. Ii ofera un “inamic de clasa” de clasa la care sa se raporteze. Acum sper ca nu-ti inchipui sincer ca tu ai fi vreun suflet liber si nemanipulabil, mai ales considerand ideile la care aderi. Esti doar un alt tip de fraier, doar alt penaj, alta aroma. Nici macar nu esti in grupul minoritar.
Obsesia ta cu dictatura o stim. Nu trebuie sa revii mereu la ea, se citeste usor printre randuri 😁. Si nu cred ca mai ai cu cine sa o dezbati ca toti ne-am cam lamurit ca n-ajungem nicaieri, exact ca la ailalta discutie cu dumnezeul bun si bland. Tu n-o sa ma faci pe mine sa nutresc nici cea mai mica ingrijorare in legatura cu vreo dictatura (de orice fel) iar eu n-o sa te conving pe tine ca dramatizezi. Deci ce rost ar avea sa tot discutam despre asta, ca-s lucruri mai interesante de facut. Incearca si tu cu vecinele pensionare de la bloc ca alea au rabdare si te si servesc. Sperie-le 😁.
Analogia cu leii & co e incorecta. Noi ne ucidem intre noi (si nu pe rezoane culinare). Si animalele se mai omoara intraspecific, dar sunt exceptii, nu-s la asa scara si nici asa frecvent. Asta cu razboiul si ucisul membrilor speciei e caracteristica de primat. Asa ca omul tau frumos si nobil ca arhetip general nu exista. La nivel individual poate da, la nivel de specie, nu. Acum nu zic, iti doresc si sa nu aflii cat de psihopati pot fi umanii si nici cat de psihopat poti fi si tu daca conditiile o cer.
…doar o vorbă (mai am) să-ți spun…. ca să citez.. cumva din clasici….
Dar mai colo șa…. că am ceva treabă, if you know what i mean… Revin, dacă pot. Nu mă aștepta, tu fă-ți treaba
revin, cred
@Vladen
Ce spui tu are sens de exemplu la alegeri, când fanii PSD se ceartă cu fanii PNL, pentru ca în final indiferent cine iese PSD să facă alianță și să guverneze în comun cu PNL, pentru că au aceiași stăpâni. Li se oferă oamenilor niște țapi ispășitor pe care să-și descarce nervii și iluzia că pot alege între două variante care de fapt sunt la fel. Dar asta nu mai e valabil la curentele woke, unde conservatorismul și tradiționalismul nu îi ajută cu nimic pe cei care au orchestrat și promovat aceste curente, ci dimpotrivă, le încurcă socotelile. Cele două (curentul woke și conservatorismul care i se opune) nu servesc aceleași interese de ansamblu și nu duc în același punct. Sunt chiar diametral opuse – și asta în realitate, nu doar în aparență, cum e de multe ori în politică.
Ceea ce e totuși posibil legat de ce spui tu este ca serviciile și politicienii să se prindă de existența acestor curente conservatoare și să urmărească să le confiște, punând oameni care se dau drept suveraniști, naționaliști etc, dar care sunt tot în slujba lor – cum e poate premiera aia din Italia. Chestie pe care o cerea printre rânduri directorului SRI, Eduard Hellvig, la un discurs de acum 2 ani în fața UBB Cluj. Poate ar merita să îl discutăm cândva.
În concluzie, nu toate grupurile care se află pe poziții diametral opuse sunt controlate la vârf de către aceleași entități. Nu totul este manipulare, nu toate ideile sau pozițiile pe care le ai sunt lansate de către păpușarii lumii, pentru că nu toate le sunt utile. De exemplu, dat fiind că acești păpușari își doresc foarte mult un guvern unic mondial (cu tot ce derivă din el), ideile conservatoare și naționaliste care tind să aducă puterea înapoi la state, să respingă subordonarea Constituției proprii față de normele UE, să respingă migrația necontrolată, să păstreze specificul religios, cultural și tradițional al țării în cauză etc nu îi ajută cu nimic la realizarea acestei globalizări mult-visate de ei, ci dimpotrivă, o frânează considerabil.
Există arhetipul omului frumos și nobil, la fel cum există arhetipul ucigașului (Cain și Abel din Geneză). Acum, întreabă-te câți la sută sunt ucigași și câți pașnici. Ca să zici că omul este psihopat și ucigaș, ar trebui să te bazezi pe o majoritate, nu pe câteva exemplare. A, că unii au tendințe către așa ceva – da, este adevărat. Unii au tendințe și către a scrie, a picta sau a lupta pentru pacea mondială. Regula nu o dau minoritățile, ci majoritatea. Iar omul majoritar nu este, totuși, psihopat. E o potențialitate care sigur că există în ADN sub formă latentă și pe care unii și-o activează, dar în același timp există și posibilitatea de a deveni înger sau sfânt (metaforic vorbind). Cel puțin animalele nu scriu poezii și nu-și fac declarații de dragoste sub clar de lună, așa că noi am evoluat un pic în direcția asta. 🙂
Da, în condiții de viață și de moarte, mulți pot recurge la fapte de care nu-i credeai în stare. Dar, încă o dată: în condiții ideale, mulți hoți n-ar mai fura, mulți criminali n-ar mai ucide etc. 😉
@nostratella
Știi că tu ești permanent binevenită aici. Chiar și atunci când mă înjuri (ceea ce o faci cam de fiecare dată). 🙂