Cu câteva ore în urmă, jurnalistul Mirel Curea pe Facebook:
Întrebare de ateu tâmpit – mi-a fost pusă mie astăzi – care speră să te încuie:
„Bine, mă, dacă ești atât de credincios, mie să-mi spui de unde vine Dumnezeu.”
Nu sunt sigur că a înțeles, pentru că este imposibil să înțelegi un răspuns metafizic cu sculele dialecticii de tip „bielă-manivelă”, dar răspunsul meu a fost:
„Întrebarea care trebuie pusă este de unde am venit noi, nu de unde a venit Dumnezeu.”
Da, mai urmăresc câte un jurnalist sau doi, și suntem tot la rubrica Filosofie (de câteva articole încoace). Voi ce părere aveți: de unde vine Dumnezeu și este asta sau nu o întrebare validă? Și dacă nu, de ce nu?
Ceva mai jos, în comentarii, cineva spune:
Explicația e foarte simplă: pe oricare dintre axele Ox, Oy și Oz, avem infinituri în ambele sensuri. Așadar, iată cum poate fi înțeles Cineva fără de început.
Și, fără să fi fost as la matematică în timpul școlii, Mirel Curea îi răspunde:
Exact! „De unde?” presupune timp și spațiu.
Altfel spus, Dumnezeu se află în afara timpului și a spațiului, pe care chiar El le creează. În plus, verbul „a veni” este și el unul de mișcare, de deplasare în timp și spațiu, ori Dumnezeu este acel punct imobil de care se sprijină lumea.
Și pentru că știu că unii dintre voi veți obiecta, o să transpun întrebarea de mai sus în termeni agnostici, ca să vă convingeți că e greșită. „De unde vine Dumnezeu?” seamănă cu întrebarea „Unde se afla punctul acela de singularitate care a dat naștere Big-Bang-ului”. A încerca să plasezi punctul acela undeva pe o hartă arată că nu prea ai înțeles ce-i cu el și mai ales faptul că acel punct conținea în el tot universul și deci întreaga hartă.
În Dumnezeu poți să crezi sau nu. Poți să spui că există sau că nu există, dar nu poți să întrebi de unde vine și când a apărut, astfel de întrebări arătând că n-ai înțeles conceptul de Dumnezeu și faptul că El se află în afara timpului, a spațiului și a oricărei înlănțuiri de tip cauză-efect, fiind sursa și cauza primară a totului.
De altfel, ăsta e și criteriul după care puteți diferenția religia sau metafizica de diverse speculații științifico-fantastice: dacă demiurgul din filmul sau cartea pe care o consumați are la rândul lui anumite restricții, poate fi localizat într-un anumit punct din univers sau e supus unor forțe și necesități care îi guvernează existența la fel cum nouă timpul și spațiul ne guvernează viața, chiar dacă acele forțe sunt de ordin superior celor din lumea noastră, chiar dacă lumea lui e situată în afara universului nostru, atunci acel demiurg nu este Dumnezeu.
Quo Vadis (Henryk Sienkiewicz)
Quo vadis, “Domine ?*
Sub domnia lui Nero, în anul 68, persecuția creștinilor a dat naștere unor jocuri crude organizate în arena Colosseumului.
Iosif, întrebarea -se zice – i-a fost adresată de Sf. Petru lui Isus, nu lui Dumnezeu.
Cred ca Dumnezeu nu a venit de undeva el este dintotdeauna undeva unde nu exista spatiu, timp, materie……….univers. Este peste toate cele existente si cunoscute de om cu mult peste puterea noastra de a intelege de fapt ce este un Dumnezeu.
Aldus, dar n-ai lăsat loc de comentarii, fiindcă ai răspuns tu însuți în text cât de absurdă e întrebarea. 🙂
Răspunsul potrivit pe care ar fi trebuit să i-l dea Mirel respectivului era: „Nu știu, dom’le, că, când vine, parcă pleacă.”
Ar trebui definită noțiunea de Dumnezeu. Abia apoi ar avea sens speculațiile sau explicațiile.
Jurnalistul tău zice că Dumnezeu e un punct imobil. Nu ar convinge niciun necredincios. Nici pe mine,
Cum nu cred în Dumnezeul descris de voi, nu-mi fac probleme. Și dacă nu există , dispar și întrebările. Sorry.
PS Te cam repeți în subiectele tale. Reiei ca să afli sau ca să ne convingi de ceea ce crezi tu? Puțin ciudat, zău.
“Cui bono?”
M. TVLLI CICERONIS PRO SEX. ROSCIO AMERINO ORATIO.
„L. Cassius ille quem populus Romanus verissimum et sapientissimum iudicem putabat identidem in causis quaerere solebat ‘cui bono’ Fuisset. »
vax-albina, noţiunea de Dumnezeu e definită de foarte multă vreme. Trage cu ochiul prin dexonline, prin Wikipedia. Răsfoieşte netul, e la îndemână.
Dorinta de-a afla ce-a fost acum 14 miliarde de ani e laudabila, dar absurda. Asa ca cea mai mare speculatie omeneasca e dumnezeirea. Ca voi incercati s-o explicati in mod filosofic, e de asemenea ridicol. Sunt convins ca omul de acum citeva mii de ani, atunci cind a aparut monoteismul, asta ca sa nu mai vorbim de religiile premergatoare, numai la concepte filosofice n-a gindit cind si-a imaginat ca de undeva din cer, ca pe atunci nu exista notiunea de univers, se scoboara o vointa care guverneaza fenomenele naturale si care a creat Pamintul cu tot ce cuprinde el, inclusiv umanitatea. Tot ce nu poate omul sa inteleaga e pus pe seama dumnezeirii. Asta pina intelege si-si uita supozitiile anterioare. Asa a fost cu ploaia, cu traznetele, cu eclipsele, cu bolile si chiar cu religiile.
Toata aceste bijbieli “filosofice” sunt speculatii cu care se incearca imbrobodirea si mai acuta a imbroboditilor si pe care sarlatanii le caracterizeaza ca fiind “profunde” pentru a le conferi ceva credibilitate.
Ca sa presupunem cum a fost vremea acum doua mii de ani, analizam sedimente. Ce draci baltati analizezi ca sa afli ce a fost acum 14 miliarde de ani? Dar acum 50 de miliarde? Bati cimpii cu “in afara timpului si a spatiului”. Stii macar ce vorbesti? Sau regurgitezi fabulatiile altora dusi cu capul?
Asa cum copiii mostenesc caracterele parintilor, si Fiul omului L-a mostenit pe Tatal Sau, Dumnezeu.
„Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt.”
“Dumnezeu nu este un om, ca să mintă, Nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?”
“În orice pricină de înşelăciune cu privire la un bou, un măgar, o oaie, o haină sau un lucru pierdut, despre care se va zice: ‘Uite-l!’ – pricina amânduror părţilor să meargă până la Dumnezeu; acela pe care-l va osândi Dumnezeu trebuie să întoarcă îndoit aproapelui său.”
“Să nu huleşti pe Dumnezeu* şi să nu blestemi pe mai-marele poporului tău.”
“Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor.
„Până când veţi judeca strâmb şi veţi căuta la faţa celor răi? (Oprire)
Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului,
scăpaţi pe cel nevoiaş şi lipsit, izbăviţi-i din mâna celor răi!”
Dar ei nu vor să ştie de nimic, nu pricep nimic, ci umblă în întuneric, de aceea se clatină toate temeliile pământului.
Eu am zis: „Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt.
Însă veţi muri ca nişte oameni, veţi cădea ca un domnitor oarecare.”
Scoală-Te, Dumnezeule, şi judecă pământul! Căci toate neamurile sunt ale Tale.
“Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraților stă în cercetarea lucrurilor.”
“Să nu vi se tulbure inima. Aveți credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri. Dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Și după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi. Știți unde Mă duc și știți și calea într-acolo.” „Doamne”, I-a zis Toma, „nu știm unde Te duci. Cum putem să știm calea într-acolo?” Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-ați fi cunoscut pe Mine, ați fi cunoscut și pe Tatăl Meu. Și de acum încolo Îl veți cunoaște; și L-ați și văzut.” „Doamne”, i-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl și ne este de ajuns!” Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl’? Nu crezi că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. Credeți-Mă că Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine; credeți cel puțin pentru lucrările acestea. Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl: și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.”
@Cocketisime
Și eu cred la fel.
@Renata
Da, să-i dea un fel de răspuns-ghicitoare, ca în koanurile zen. 🙂
@vax-albina
Nu el zice, eu zic că-i un punct imobil. El zice fix ce-am citat (plus ce mai răspunde în comentarii). De fapt, nici măcar eu nu zic, ci metafizica zice asta.
Mă repet și-o să mă tot repet, că de unde atâtea subiecte? Le discutăm din diverse unghiuri. Ești liberă să propui și altele, dacă vrei.
@papagigli
Asta e părerea ta de ateu. Eu am altă părere. Indiferent de părerea noastră, Dumnezeu, dacă există, este situat în afara timpului și a spațiului. La fel cum Big-Bang-ul e situat în afara celor 4 forțe fundamentale, așa cum le cunoaștem noi azi.
PS: Să știi că știm destul de multe despre cum a arătat universul, până chiar foarte aproape de punctul zero, al „exploziei” inițiale. Sigur că nu știm cu o precizie milimetrică și cu o certitudine absolută, dar avem o imagine destul de bună despre cam ce a fost acolo și cum au decurs lucrurile, pe pași.
Nu, Remi, cred că vax-albina pune corect problema definirii. Dicționarele și Wiki dau aceeași definiție: divinitatea supremă, creatorul suprem, etc… Formală și neofensatoare.
Probabil că fiecare credincios are propria reprezentare și definiție. Așa cred! Se raportează, în intimitate, la propria lui relație cu Dumnezeu. Cu momentele în care crede că i-a simțit prezența.
Ateii cred că e creat de religioși. Religioșii cred că e creatorul suprem. Dumnezeul despre care vorbim e suma zeităților care l-au precedat în religiile politeiste.
Ce mă miră: credincioșii în Zeu Unic par rupți de trecutul strămoșilor lor antici, ignoră cu seninătate politeismul din care se trag, dintr-odată l-au descoperit pe Dumnezeu și Diana, Afrodita, Neptun, Hermes, Hades, Hera etc. sunt personaje de basm. Deși strămoșii lor aduceau jertfe de vieți omenești acestor personaje.
La modul serios vorbind, nu cred că există politeism. Poate o să discutăm despre asta într-un alt articol. Însă demersul de a-l defini pe Dumnezeu este valid. Totuși, fără a ne propune să intrăm acum în detalii și profunzime, putem remarca că Dumnezeu este deja definit în multiple moduri (cum bine zici). Și că dacă vrei să mergi la sensul „consacrat” sau oficial, nu vei lua definiția lui Papagigli despre Dumnezeu, și nici definiția unui scriitor SF, ci definiția pe care i-o dau religia, metafizica și eventual filosofia. La fel cum atunci când vrei să afli ce e o notă muzicală te uiți la definiția pe care i-o dă Conservatorul și nu Irina Loghin sau Vali Vijelie. Sau când vrei să afli ce-i un cui, întrebi un meseriaș, tâmplar, dulgher, constructor, și nu un pamfletar. Pe pamfletar îl întrebi ce-i hârtia sau pamfletul. Ori, conform metafizicii, filosofiei și a tuturor religiilor, Dumnezeu se află în afara oricărui timp, spațiu sau devenire, așa că nu se poate spune că vine de undeva sau că are un trecut și un viitor. Nu are o cauză care să-l determine (cine l-a creat pe Dumnezeu, de unde a apărut etc), deoarece prin definiție Dumnezeu e cauza de la baza oricăror alte cauze. Punctul de plecare pentru tot.
Aldus, părerile ateilor nu trebuie luate, și ele, în considerație?
Dacă le ignori părerile, atunci când comentează la subiect, miroase a cenzură subtilă.
Eu sunt perfect de acord cu Gigli: nu noi suntem creația Lui, El e creația oamenilor. Frica, foamea, frigul, durerea, moartea și fenomenele naturii (azi pe deplin explicate) au creat credința în divinități/divinitate.
Tu ce argumente ai ca să-i ștergi pe atei de pe lista interlocutorilor?
Aldus, nu crezi că a existat politeism? Argumentează.
”Prin definiție” nu e nici argument, nici dovadă. Definițiile sunt create de oameni.
Ca să știi: nota muzicală e semnul grafic al sunetului. Nu trebuie să întrebi Conservatorul, pe Irina Loghin sau pe Vali Vijelie. 🙂
Bun, dar în contextul acestei definiții (ateiste), ceea ce numești tu Dumnezeu (o creație a oamenilor) nu se suprapune peste ceea ce numește religia Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ce spui tu de fapt este că Dumnezeu (așa cum e definit el tradițional) nu există.
Fă puțin abstracție de existența sau non-existența Lui și gândește-te la concept în sine. De exemplu, ce-i ăla tesseract? Conform matematicii, un tesseract este un cub în 4 dimensiuni. Noi nu avem un obiect concret de care să-l legăm, că spațiul în care trăim noi are doar 3 dimensiuni, așa că discutăm despre el doar ca despre un concept abstract. Cu alte cuvinte, nu putem spune că acest tesseract chiar există undeva, pentru că nu l-a văzut nimeni niciodată și nici n-o să-l vadă vreodată, dar cu toate acestea, indiferent de faptul că nu știm să existe vreo reprezentare concretă a sa, matematica ne spune că el are niște trăsături bine definite, care nu fluctuează, pe care le putem analiza și cu care putem opera în diverse calcule. În mod similar, chiar dacă nici despre Dumnezeu nu putem spune că l-a văzut cineva și nu putem proba că există sau nu, ideea sau conceptul de Dumnezeu presupune anumite trăsături pe care le are: omnipotența, omniprezența etc. A spune că Dumnezeu e altfel decât ți-l prezintă metafizica e similar cu a spune că tesseractul e altfel decât ți-l prezintă matematica: adică, o încercare de a modifica sau altera definiția. Nu poți face asta. Poți, cel mult, să spui că tu nu crezi că există un asemenea obiect concret și real, așa cum îl definește matematica, numit tesseract. Sau, că nu crezi că există o asemenea entitate, așa cum o definește metafizica, numită Dumnezeu. Dar dacă vrei să discuți despre Dumnezeu, trebuie ca mai întâi să-i accepți definiția, ca entitate omnipotentă și omniprezentă etc, chiar dacă tu nu crezi că există. La fel cum dacă vrei să discuți despre tesseract, trebuie să-i accepți definiția din matematică, chiar dacă tu crezi că nu există așa ceva și deci că tesseractul e o figură geometrică pur imaginară. Imaginară sau nu, ea are o definiție bine specificată, pe care nu i-o poți modifica după voie.
Politeismul e un subiect mai larg, poate o să-l abordez într-un articol viitor. Adu-mi aminte.
Aldusescule, aia nu era o parere de ateu, era o parere obiectiva si daca ai argumente s-o aperi pe a ta, da-i drumu. Dar cind vorbesc de argumente nu includ si speculatiile sau supozitiile.
In privinta formarii Universului, parerea mea e ca stiti exact nothing. Pe de alta parte la ce te-ar ajuta daca ai afla-o? Asta ca sa nu spun ca tot la supozitii vei apela.
Tot nu mi-ai spus ce-i aia “in afara timpului si a spatiului”
Renata, vax-albina a spus că ar trebui defintă noţiunea de Dumnezeu. Nu l-a întrebat pe Aldus cum îl defineşte el pe Dumnezeu. Nici nu s-a întrebat cum l-o fi definind pe Dumnezeu Mirel Ciurea.
A pus întrebarea la modul general şi eu i-am spus unde găseşte definiţia dată la modul general.
No offense, dar vax-albina are talentul de a pune punctul pe lângă i.
@papagigli
Poți să-ți dau un argument mai degrabă intuitiv. Dar care s-ar putea să fie util.
„Obiectiv” vorbind, nici conștiința nu se vede. Te uiți la un om și din afară arată ca o stâncă sau ca un animal, adică constituit din aceiași atomi și molecule, dar pe dinăuntru râde, plânge, gândește, iubește și scrie comentarii greșite pe bloguri. 🙂 Iar când zic pe „dinăuntru”, nu mă refer la a trece dincolo de suprafața pielii, pentru că nici disecția nu poate să-ți spună nimic despre ce trăiești tu subiectiv, interior, psihic și afectiv.
Cu alte cuvinte, conștiința și tot ce ține de subiectivitate are o natură sau o substanță care nu se vede direct în ceea ce ține de exterior, de concret, de obiecvititate. Ci doar prin reflexie: omul acționează asupra exteriorului, și atunci vezi urmele acelei conștiințe în planul concret. Dar nu poți vedea ce simte sau ce gândește acel om. Iar un aparat nu poate nici măcar face distincția între o bucată de materie care gândește și una care nu gândește.
De vreme ce religia ne spune că Dumnezeu este conștiință, înseamnă că, în mod similar, nu o să-l poți pipăi cu degetele sau filma cu camera de la telefon. Nu o să poți obține dovezi cu privire la existența Lui, așa cum obțin fizicienii despre diverse forțe sau particule. Dar, la fel cum un robot care s-ar uita la noi și ne-ar compara cu niște alte obiecte statice sau mobile ar putea conchide că nu există conștiință deoarece unde-i conștiința, el n-o vede și nu are nicio dovadă a ei, și noi s-ar putea să fim la fel, privind universul din jurul nostru și întrebându-ne unde-i conștiința aceea macrocosmică despre care ne vorbește metafizica, pentru că noi n-o vedem nicăieri. Chestia e că nici nu prea am avea cum s-o vedem.
@Remi
Nu toți oamenii au același mod de a se exprima. Caută întotdeauna mesajul din spatele cuvintelor, sau ce dorește cu adevărat interlocutorul să transmită și cum se raportează în forul lui lăuntric la chestiunea discutată. Poate vax-albina s-a referit la faptul că ar trebui definit Dumnezeu aici, între noi, de către noi, înainte de a continua, astfel încât să avem un teren comun de dialog, și nu că ar trebui definit de către religie, filosofie sau lingviști.
Ce draci de explicatie e asta? Constinta umana e generata de creier. Cine genereaza acea constinta universala care, pentru a friza logica elementara, creaza materie? Si ce poate realiza constinta fara actiune fizica? Basmul cu “sa se faca lumina” e de risul curcilor. Asta daca e sa ma refer la exemplul tau care nu exemplifica nimic.
“Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar, dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric.
“Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.”
Aldus, da, admit, e posibil ca vax-albina să se fi referit la faptul că “ar trebui definit Dumnezeu aici, între noi, de către noi, înainte de a continua.”
Dar în cazul ăsta e total nerealistă, nu-şi dă seama că noi, toţi cei care comentăm aici, nu o să cădem niciodată de acord asupra unei definiţii a lui Dumnezeu.
Eu privesc religia din perspectiva pariului lui Pascal:
Dacă eu cred în Dumnezeu şi el nu există, nu pierd nimic; dar dacă nu cred şi el există, pierd totul.
Cu asta mă retrag din discuţie, dar vă urez dezbatere plăcută şi vă asigur că o să o urmăresc cu interes.
Remi
Nu te mai lua dupa Pascal, ca e complet gresit. Logica e cu totul alta.
Daca Barosanul exista si nu crezi in el, ar cam trebui sa-si dea seama ca nu ti-a oferit niciun motiv sa crezi ca exista. Iar daca nu-si da seama, nu merita sa crezi in el, chiar daca exista.
Pe de alta parte, daca exista si nu crezi, pentru ca nu ti-a oferit nicio dovada, poate ca nu vrea sa se stie ca exista si atunci n-ai a-ti face griji.
“De unde vin luptele și certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiți și nu aveți; ucideți, pizmuiți și nu izbutiți să căpătați; vă certați și vă luptați și nu aveți, pentru că nu cereți. Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre. Suflete preacurvare! Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu? Așa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu. Credeți că degeaba vorbește Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine. Dar, în schimb, ne dă un har și mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți.”
Ciudat raționament, Aldus! Și ireverențios pentru un credincios.
Deci, Dumnezeu nu e cum o fi fiind EL, după voia LUI, e așa cum îl definește Religia. Cine e Religia? 🙂
Renata, Adam asta e cumva Iosif rebotezat?
Da, normal că e Iosif. Stilul și conținutul inconfundabile.
Aha! Credeam ca am scapat de un obsedat. Se pare ca m-am inselat. Astia chiar nu inteleg ca metehnele sunt problema, nu identitatea.
@papagigli
….Voi toti (inclusiv Goe,Florin si Stely) va straduiti sa stiti ce este omul, ce este sufletul si “pomul”. Va framântati si zi si noapte, sa stiti de ce în lume nu e libertate. Nu întelegeti ca sunteti cu totii “robi” legati cu lanturi nevazute, si adesea snobi…
(999)Noi unA visatorii stim
identitatea sufletului sa o citim.
Orice “celula vie” are ADN-EU
cod secret scris de Dumnezeu…
[…] un soi de coincidenţă (sau să-i consonanţă), după articolul lui Aldus de ieri, am dat azi peste ăsta, din Active News, unde mi-a atras atenţia partea […]
Eu sunt mic, nu stiu ni mic, Goe ma crede “…limbric”🪱
Iosife,
Tu si Goe aveti acelasi diagnostic. Asa ca nu ma asocia pe mine cu el. Diagnosticul meu e cu totul diferit de al vostru.
Aldusescule
Am rugat un amic sa-ti explice pe note. Ma gindesc ca asa poate vei intelege, cit de cit.
Vad ca God cu John Lennon nu e available, desi eu il pot vedea. In fine, cauta-l si-asculta.
@papagigli
(999)Noi unA nu ne ascundem digi tal în virtual, apreciem si respectam pe orice OM real, original si natural.
Doar personajelor Go(al)e si altor entitati fictive, care se dau de “gol” prin exprimare, poti sa le atribui diagnostice subiective, prozaic-literare
Aldus, n-ai putea să-i pui dop lui Iosif, sau ți se pare interesant și la subiect?
Deci, concluzia (AAAE) cu privire la aceasta între-bare sub aco p(i)erita de Codul lui Da Vinci & Codul lui Oreste & Codul SamanuQR & Codul lui Goe/Stely
:”De unde vine Dumnezeu” ?…
Poate d-na Caragiani stie, dar nu ne spune. Pe bune…?!
„Acești rom(â)ni, atât de geloși, atât de mândri (…) care au poruncit cândva la regi și neamuri (…) și au domnit de la Capitoliu până la cele două capete ale pământului, acum sclavi ai plăcerilor stricăcioase, de ce au nevoie? Pâine și jocuri de circ. »
Expresia se regaseste si in romanul istoric “Quo vadis?” la capitolul „Cântecul lui Nero”, când personajul lui Petronius le spune cetățenilor că vor fi jocuri și pâine pentru toți.
@papagigli
Și dacă nu e generată de creier? Dacă creierul e asemenea ecranului unui cinematograf, pe care se proiectează un film? Imaginile sunt afișate de un proiector din spatele nostru, dar dacă noi privim în față, avem impresia că ecranul le produce. Sau, poate creierul e o mașină și conștiința e șoferul. Iar noi, neputând vedea șoferul, credem că mașina merge singură, că asta-i o abilitate exclusivă a ei.
@Renata
Păi, când spui că Dumnezeu este cum vrea El și nu cum vrem noi, de unde l-ai scos pe Dumnezeu? Unde ai auzit prima dată de El, ca să-ți faci o părere despre cum este și nu este? Nu tot în zona religiei? Eu cred că da. Religia a creat acest cuvânt. Dacă nu era religia, noi n-am fi avut astăzi noțiunea sau ideea de Dumnezeu. Așadar, religia spune că există o ființă care face și drege și se cheamă Dumnezeu; tu împrumuți acest concept din religie, că de acolo l-ai luat, concept care nu există nici în matematică, nici în fizică, nici în astronomie, nici în biologie etc, și după aceea spui că Dumnezeu nu-i așa cum îl prezintă singurii care vorbesc despre El și care au creat practic ideea de Dumnezeu, ci altfel. Altfel cum? Așa cum îl prezintă chimiștii? Dar chimiștii nu vorbesc deloc despre Dumnezeu. Așa cum îl prezintă antropologii? Dar nici ei nu vorbesc despre Dumnezeu. Singurii care vorbesc despre Dumnezeu sunt misticii, preoții și metafizicienii. Iar tu spui că Dumnezeu nu-i așa cum zic ei. O fi așa cum zici tu, în mod unilateral? Ai împrumutat conceptul din religie și îl modifici în mod arbitrar, conform propriei tale viziuni, fără să ai nimic la bază (unde scrie că Dumnezeu e așa cum zici tu?), după care întrebi cine-i Religia? 🙂 În cazul ăsta, cred că ar fi mai corect să-ți faci propriul brand de Dumnezeu. Numai că va trebui să-i găsești un alt nume. Pentru că numele „Dumnezeu” este deja ocupat. Și are calitățile care îi sunt atribuite în mod tradițional de către cei care au introdus acest cuvânt în dicționare (și nu ce mi se năzare mie sau ție să-i atribuim).
Nu poți sări peste ce scrie Iosif? Ia-o ca pe un exercițiu de toleranță. Și așa am rămas atât de puțini pe bloguri.
Eu, totuși, aș începe cu: ce e aia “dumnezeu”?
Trec aici definiția generală din dexonline, că tocmai am citat-o în altă parte:
Suplimentar, ne putem uita și la definițiile din diverse religii și culte, tradiții metafizice și spirituale, precum și unele sisteme filosofice, dar cred că citatul de mai sus e un bun punct generic de plecare.
Aldus,
Văd că îmi dai dreptate: „Religia a creat acest cuvânt. Dacă nu era religia, noi n-am fi avut astăzi noțiunea sau ideea de Dumnezeu.”
Prin urmare, Dumnezeu e un cuvânt, un concept, un personaj creat de oamenii „specializați” în pseudoștiința numită Religie.
Cine sau ce e Religia, ne explică și Eminescu:
„Religia – o frază de dânșii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată,
După ce-amar muncirăți mizeri viața toată,
Ați mai purta osânda ca vita de la plug?”
Și, ca să-ți demonstrezi ateismul inconștient, mai zici și asta:
„Singurii care vorbesc despre Dumnezeu sunt misticii, preoții și metafizicienii. (…)Și are calitățile care îi sunt atribuite în mod tradițional de către cei care au introdus acest cuvânt în dicționare”.
Ei, cu răspunsul ăsta, nu doar că l-ai făcut harcea-parcea pe Dumnezeu, dar ai răspuns, simplu și limpede, și pe aceeași lungime de undă, întrebării tâmpite pe care i-a pus-o un oarecare idiot lui Mirel Curea: Dumnezeu, cu calitățile care I-AU FOST ATRIBUITE ÎN MOD TRADIȚIONAL, vine din dicționare.
În ce privește toleranța, tu o aplici diferențiat. Ești tolerant cu Iosif care nu spune absolut nimic, nici on-topic, nici off, dar intolerant până la cenzură cu, să zicem, Mesu Dadi care spunea ceva despre autorul blogului „O poziție”. 🙂
Și fiindcă am atins subiectul ăsta, nu pot să nu-mi exprim uimirea față de seninătatea/tupeul cu care ai răsuflat ușurat după incidentul Mesu Dadi. Ba, chiar mi-ai administrat și un bobârnac lexical: „Tu când oprești foiletonul?”. Adică te-ai gudurat trei secunde pe lângă Coana Mare, speriat că ar putea s-o comită, dar imediat ce-ai primit asigurările liniștitoare, i-ai tras perversa – tu când oprești foiletonul. Adică când opresc secreția de căcat etc., ca să te citez.
Adevărul e, Aldus, că nu doar RGPD-ul te protejează, te protejează și etica mea profesională care îmi interzice să fac publice date personale și detalii despre patologia pacienților.
Acest “Iosisif” va cam sta în coaste, ceea ce denota ca (cam) are dreptate!
@Aldus,
Si tu vezi o mică încercare de șantaj urmată de sfaturi în gestionarea blogului, sau doar eu? Dacă urmează înjurături de mamă și bârfe prin gară înseamnă ca am avut dreptate?
Ruxandra, momentul posibilelor bârfe a trecut de câteva zile. Iar, din câte știu eu, șantajul se practică pentru niscai foloase. Sper că Aldus a înțeles exact ce i-am spus. Spre deosebire de tine.
Iosif, dragă, tu ești o floare, ești un crin, ești parfumul cel mai fin. Cum, cu ce și cui i-ai putea sta în coastă?! Tu ești niște oițe negre, buimace, pe câmpul alb al ecranului.
@Aldus: Big Bang e doar o poveste, că așa ne place nouă să credem că am ajuns la rădăcină. Nu știm care e faza cu Luna, care e aici lângă noi, ar fi culmea să avem idee cum a apărut un univers – pare-se unul din multe. Din ultimul tău paragraf rezultă că nu prea se vorbește despre Dumnezeu prin majoritatea religiilor. Demiurgul din Biblie avea fog of war și nu era atent peste tot, deci pică. În schimb dacă ne întoarcem în antichitate s-ar putea să fie ceva acolo, pentru că în scrierile vechi de treburile lumești se ocupau diverși, în timp ce Dumnezeu (așa cum e aici în discuție) era o entitate mult superioară.
Interesantă ideea că nu există politeism, cumva confirmă ce spun eu, adică că personajele denumite zei erau doar niște ființe mai puternice, nu o entitate care (putea) guverna totul.
@papagigli: îi subestimezi grav pe ăia de acum mii de ani. Ei nu ziceau că orice trăznet era de la divinitate, ci doar că era some dude care făcea chestii – așa cum putem acum declanșa o furtună, putea fi cineva care declanșa una atunci. Dacă te uiți puțin la observer effect din fizica cuantică s-ar putea să-ți schimbi puțin percepția a ceea ce înseamnă (sau poate însemna) conștiința.
@Renata: păi da, noi îl definim sau descriem pe Dumnezeu. Din punct de vedere religios e simplu: e tot timpul peste ceea ce descoperim. Am finisat noțiunea de timp, pac e desupra lui. Conturăm noțiunea de spațiu, e și peste ăla. Iar discuția se complică pe măsură ce învățăm și înțelegem chestii, că trebuie să fie peste tot mai multe.
Dumnezeu Este Dragoste reala, adevarata, absoluta, atemporala, eliberatoare, neconditionata, iar acest sentimznt dumnezeiesc vine dintr-o inima curata si pleaca pe “Poteci de dor” lasând în urma o speranta, ca se va întoarce cânva si o vom vedea fata în fata!
https://ideilestefanieistudio.wordpress.com/2024/10/06/denumirea-notelor-muzicale/
Problema cu dumnezeu (scris intentionat cu litera mica), este cu felul in care se foloseste. Cel putin acolo e dilema mea cea mai mare.
Majoritatea dintre noi acceptam ideea unui dumnezeu, sub o forma sau alta. Ne punem tot felul de intrebari, mai mult sau mai putin filozofice, acceptam pana la un punct ca exista ceva mai presus decat noi etc. Admiram frumusetea si complexitatea naturii, a corpului uman. Admiram cerul instelat, intr-o noapte senina si ne intrebam de ce lucrurile se intampla intr-un fel, si nu intr-altul si tot asa. Cumva, vrem sa fim mai buni, mai destepti, mai aproape de o (idee de) perfectiune. Despre acest tip de dumnezeu nu stim mai nimic, incercam sa ajungem la el prin diferite cai (stiintific, filozofic, astistic etc)
Dupa care, acceptand toate cele de mai sus, vine dumnezeul religios, care, desigur, le inglobeaza pe toate cele de mai sus. Insa, despre acest D-zeu stim totul. Stim ce-i place si ce nu. Stim ce prefera si ce nu. Stim cand, cum si de ce ne pedepseste samd. Si mai presus de toate, mai trebuie sa-l si slujim intr-un fel sau altul. Chiar daca ramane perfect, cumva, noi (buricul pamantului) am ajuns deja la el (sau la anumite aspecte ale lui) si cunoastem pozitia lui fata de anumite idei, comportamente etc, vrute si nevrute.
Acum, daca vrei sa ai orice fel de discutie despre primul tip dumnezeu, mai devreme sau mai tarziu, se va ajunge si la al doilea (de ce, n-am idee) tip. Si atunci discutia capata cu totul alt sens.
dam167
Nu inteleg in ce consta gravitatea subestimarii de care vorbesti. Si nici nu stiu ce informatii precise detii tu in legatura cu civilizatiile de acum mii de ani. Ce stiu, e ca paparudele nu mai topaie imbiind ploaia sa se scoboare. Si nici Sf. Ilie nu mai trazneste si bufneste ca mai acum citiva zeci de ani. Eclipsele nu mai sunt pedepse demiurgice si bolile se pare ca au alta cauza, nu vreuna divina. Ca inca mai sunt d-alde unii care se roaga nimanui de sanatate, pace si alte alea, e adevarat. Dar cita sanatate si pace e-n lume ar trebui sa le dea de gindit ca nu-i aude nici dracu, cu atit mai putin vreo “constiinta” inventata ca urmare a neputintei lor in fata naturii. Ce mi se pare de domeniul absurdului absolut e faptul ca dupa ce se roaga fara rezultat, pupind table, cruci si alte alea, ii multumesc acelei “constiinte” inexistente, blamindu-se pentru faptul ca dorinta nu le-a fost indeplinita.
@Renata
Dumnezeu e un cuvânt, evident. Cuvântul „Dumnezeu”. 🙂 Și Renata e un cuvânt. Și Aldus. Tot ce-am scris mai sus pe foaia albă a blogului sunt cuvinte.
Noi nu ne putem raporta la realitate în mod direct, fără să folosim cuvinte, deoarece atunci ea nu mai are sens pentru noi. Sensul e dat de cuvine și ține de conștiința noastră. Noi suntem cei care îi dăm pietrei un anumit sens și o numim piatră, rocă, diamant, cărbune etc. Că pietrei nu-i pasă. Așadar, interacționăm cu realitatea prin intermediul cuvintelor, gândurilor, ideilor și a conceptelor pe care le atașăm diferitelor obiecte din lumea înconjurătoare. Și suntem obligați să facem asta, ca să ne putem reprezenta într-un fel această realitate, ca s-o ordonăm, ca să-i dăm o noimă. Ca să aibă un sens pentru noi.
Cândva, omul a văzut un copac care face mere și a inventat pentru el cuvântul „măr”. Desigur, copacul exista și înainte, dar cuvântul „măr” este o invenție omenească; căci copacul nu avea cuvântul ăsta scrijelit pe scoarță de la mama natură. Omul e cel care a creat acest cuvânt, măr, la vederea copacului care produce mere. În mod similar, religia a „văzut” sau a intuit o ființă atotputernică care creează lumi și universuri și a inventat pentru ea cuvântul „Dumnezeu”, ca să-i spună cumva, mai pe scurt. Cuvântul „Dumnezeu” este, bineînțeles, o invenție. Sau, matematica a inventat cuvântul tesseract, pentru a desemnea un cub în 4 dimensiuni, care iarăși n-a fost decât intuit, că de văzut efectiv nu l-a văzut nimeni, în lumea noastră tridimensională. Dar într-o lume cu 4 dimensiuni spațiale, presupunând că există, cubul respectiv ar fi o banalitate, sau poate chiar o necesitate.
Toate cuvintele sunt invenții. Chiar și cuvântul Renata este o invenție a celui care s-a gândit prima dată la ce frumos ar suna numele ăsta de fată, după care invenția a prins și s-a transmis mai departe, pe cale ereditară, până la părinții tăi. Dar faptul că „Renata” este un cuvânt inventat nu înseamnă că obiectul sau entitatea desemnată de el e fictivă. Căci, iată, comentează și scrie foiletoane pe bloguri. 🙂 Cam la fel și cu Dumnezeu.
Prin urmare, când am zis că Dumnezeu este un cuvânt creat de Biserică, m-am referit la noțiunea de Dumnezeu, la conceptul de Dumnezeu, la ideea de Dumnezeu, și nu la entitatea pe care acest cuvânt e menit să o desemneze. Pare’ rău să vă dezamăgesc, dar nu e vorba de nicio urmă de ateism în cuvintele mele, oricât de mult ar insista prostește numitul Goe pe tema asta. Ci doar de o mică neînțelegere din partea voastră.
Și acum, ca să închid cercul, de vreme ce acest cuvânt (și concept) de Dumnezeu a fost inventat sau patentat de Biserică, nu poți tu să vii și să-l confiști sau să-l modifici într-un mod arbitrar, la fel cum nu poți spune că mărul e acel pom care face pere sau corcodușe. Că mărul are deja o definiție bine stabilită. Înseamnă acel copac care face mere. Eventual, poți spune că nu există un astfel de copac în realitate și că toți copacii din natură fac corcodușe. Dar atunci va trebui să găsești un alt nume pentru acești copaci care fac corcodușe. Nu le poți spune tot „meri”. La fel cu conceptul de „Dumnezeu”, pe care tu îl împrumuți din religie, singura care vorbește despre El, dar vrei să îl modifici și să-i dai alte sensuri decât cele care-i sunt deja consacrate. Păi, nu poți. Va trebui să inventezi un alt nume pentru asta.
PS: Apropo de această interfață a cuvintelor, prin care ne raportăm la realitate și desemnăm fiecare obiect din lumea înconjurătoare:
Apare acolo, în Geneză, cu mult înainte ca filosofii și logicienii moderni să discute despre ea. Și zic „logicieni” pentru că o găsești inclusiv în manualul de logică de clasa a IX-a, pe care ți-am tot zis să îl citești. Uite că avem probleme în a găsi un teren comun de dialog, pentru că n-ai citit. 😛
PS2: Legat de Mesu Dadi, nu mă mai las antrenat a doua oară în jocul ăsta. M-ai provocat o dată, spunând că nu crezi că n-a fost la mine acasă, pentru ca să mă iei la 11 metri după ce ți-am răspuns. Acum ce vrei? Deschizi iar Cutia Pandorei? Ai zis la tine pe blog să termin. Iar ea a și plecat. Așa că am închis subiectul. Dar îți spun, pe scurt, ce ți-am zis și atunci: că poți publica, doar să nu dai date personale. Am ajuns la concluzia că n-are de ce să-mi pese de niște neadevăruri, așa că mi-e aproape egal. Dar gestul ei este și rămâne urât. La fel ca gestul tău de a scrie acel foileton. Nu știu ce valoare literară are, dar ca gest e urât, pentru că l-ai scris în ideea de a mă ironiza și ridiculiza și pentru că mă prezinți într-o lumină care nu mă caracterizează, indiferent de ce crezi tu. Faptul că tu ai impresia că eventual victima ar trebui să-ți și mulțumească pemntru că o persiflezi, dându-ți pretext de joc literar, arată cât de aeriană ești câteodată.
@vax-albina says
Am refuzat să mai încerc s-o înțeleg pe Renata. Din punctul meu de vedere, uneori se manifestă foarte bizar. Cred că are ceva chestii nerezolvate de care nu-și dă seama.
@dam167
Eh, cred că toanele lui Dumnezeu sunt metafore. Se uita unde trebuia să se uite. 🙂
@Liviu
Dumnezeul din religie e tot ce zici tu în prima parte și mai mult. Dar trebuie să treci de aparențe sau de formalismul religiilor.
Bob Dylan – Man Gave Names to All the Animals
@Aldus
Uneori, chiar și religia ar trebui să treacă de propria-i aparență și formalism.
O fi același dumnezeu, însă raportarea la el e complet diferită
Aldus, înainte de orice alte elucubrații de-ale tale, lămurește-te ce e „cuvântul”. Cuvântul este unitatea de bază a vocabularului, care asociază un sens/complex de sensuri cu un complex sonor.
Noi ne putem raporta la realitate și realitatea are sens pentru noi, chiar și în absența cuvintelor. De pildă, dacă noi doi ne uităm la un arbore și eu te întreb ce e obiectul ăsta, și tu îmi spui că e un „copac”, realitatea pe care o vedem amândoi e aceeași, doar că eu nu știam cum se numește silueta aia lemnoasă, înaltă, cu frunze și fructe roșii. Sigur, dacă tu ai alege un cuvânt mai potrivit pentru realitatea respectivă, mi-ai răspunde că e un „pom”, fiindcă arborii care rodesc fructe comestibile pentru om se numesc, chiar și în cel mai puțin elevat limbaj, pomi. De unde și zicala cu „La pomul lăudat să nu te duci cu sacul!”, care și-ar pierde sensul dacă am zice „La copacul lăudat să nu te duci cu sacul!”
Și, uite-așa, din cuvânt în cuvânt, ajungem la noțiunea de limbaj. Limbaj care ne ajută să schimbăm informații, adică să comunicăm, despre realitate. Care era acolo, și când nu știam s-o numim.
Altă problemă: Renata nu e un cuvânt inventat de un Gigel care s-a gândit că ce frumos ar suna cuvântul ăsta ca nume propriu. În limba latină, renata înseamnă renăscută.
Faptul că tu ai mintea chinuită de complicațiuni inexistente în mințile altor oameni, adică faptul că tu transformi realitatea în frame-uri, în secvențe, în felii, ca și cum ai vorbi silabisind, motiv pentru care realitatea e cu mult mai complicată pentru tine decât pentru ceilalți semeni, îți dă senzația că toți sunt proști și trebuie să le explici ca la proști, în zeci de exemple nepotrivite și mâncătoare de timp ceva ce tu încerci să înțelegi în timp ce formulezi propoziții/fraze pentru ei, deși ei înțeleseseră demult chestiile alea, de la o vârstă timpurie pe care au depășit-o cu decenii în urmă, vârstă la care tu, mintal, ai și rămas.
Dacă ne luăm după definiția din DEX, atunci Dumnezeu a fost creat de oameni ca explicație pentru tot ce nu puteau explica.
Aldus, cască ochiul și citește pe silabe laconicul răspuns al lui Liviu. El rezumă, extrem de simplu, chiar și tu ai putea înțelege dacă ai avea voință, diferența dintre posterul electoral pe care l-ai expus tu, pentru a-l promova pe dumnezeul biblic și inefabilul dumnezeu care, probabil, există ca sentiment al miracolului, în orice om.
Aldus,
Văd că ești extrem de creativ și volubil! Te simți în pielea și vorbele tale ca peștele în apă! Ăsta e un comportament greu de confundat. Așa se simte fiecare dintre noi după ce a trecut hopul.
Precizare pentru Rux – nu e o altă tentativă de șantaj, e o încercare (probabil fără sorți de izbândă) de a-i aminti lui Aldus că problema e la el.
@Liviu
Depinde la cine te uiți în zona religiei. Dacă te uiți la un habotnic, atunci o să spui că pentru el Dumnezeu e un concept rigid și mort. Dacă te uiți la un sfânt sau la un intelectual rafinat…
@Renata
De ce taxezi rapid și superficial cuvintele mele drept elucubrații, în loc să te apleci mai atentă asupra lor? Chiar nu sunt elucubrații.
Și eu pot să-ți dau o mulțime de definiții pentru cuvinte. Că un cuvânt este și poate fi multe; depinde din ce unghi vrei să-l privești. De exemplu, din punct de vedere gramatical, e o înșiruire de litere care respectă anumite reguli. Dar nu morfologia ne interesază aici. Aici privesc cuvântul într-un sens mai larg, de sinonim pentru idee, noțiune, concept, gând. Adică, o parte a limbajului (înțeles și el într-un sens cât mai extins).
Iar limbajul este fereastra noastră spre lume. Este o interfață care se interpune între noi și realitate, filtrând-o pe aceasta din urmă, modelând-o sau trunchiind-o în conformitate cu propriile sale limite, dar dacă am renunța la această fereastră nu ne-am trezi mai aproape de realitate ci totul ar deveni negru, n-am mai vedea nimic în jurul nostru. În lipsa cuvintelor, nu am mai avea deloc acces la „în afară”.
Tu spui așa:
Nu are importanță că nu știai cum se numește. Oricum interacționai cu ea prin intermediul cuvintelor și al limbajului: era, după cum spui, o siluetă lemnoasă, înaltă, cu frunze și fructe roșii. Acestea sunt tot cuvinte. Sunt alte cuvinte, dar sunt tot cuvinte. În lipsa lor (a cuvintelor), nu ți-ai putea reprezenta realitatea.
Iar Renata poate să însemne ce-o însemna în latină, dar ca nume de ființă umană tot o invenție rămâne. Invenția celui care s-a gândit prima dată să-și boteze copila cu acest nume. Că „renăscută” nu era nume propriu în latină, așa-i? Adică, era folosit în alt scop decât acela de a numi persoane. Și atunci, numele propriu Renata este „marca înregistrată” a celui căruia i-a venit prima dată ideea asta. Iar cuvântul „renăscută”, așa cum exista în latină, a fost și el inventat de cineva. Sau ne-a picat din cer cuvântul ăsta, așa cum i-a picat mărul lui Newton, și astfel am început să-l folosim? Cineva l-a creat și pe el.
În lumina celor de mai sus îți readuc în atenție un fragment de pe Trilema pe care ți l-am mai citat o dată și care știu că e mai dificil de înțeles (eu nu l-am înțeles foarte bine o vreme), dar care face toți banii:
Merită citite și comentariile. De exemplu (selectez):
E o mare taină limbajul ăsta. Și pentru că noi luăm contact cu lumea prin intermediul lui, îi suntem tributari mai mult limbajului decât lumii. Așa că atunci când folosim în vorbire un cuvânt, în realitate nu operăm cu un obiect exterior (desemnat de acel cuvânt), ci cu niște părți de limbaj. Obiectul vine mai pe urmă, dacă cumva apucăm să ajungem și la el.
@Q
Nu. Dacă ne luăm după definiția din DEX, atunci Dumnezeu este ființa supremă personală, cauza transcendentă primordială, principiul fundamental al existenței și ordinii universale, creatorul și judecătorul lumii, binele absolut și principiul mântuirii care acționează în istorie. 🙂
@Renata
Nu uita, totuși, că religia l-a descoperit (ascuns în inima omului, ca sentiment al miracolului), și nu medicul care a făcut deschideri pe cord. 🙂
Nu cred că sunt mai puțin volubil decât zilele trecute, sau decât dintotdeauna.
Aldus, ai dreptate! Nu ești mai volubil, ești doar mai sigur pe aberațiile tale.
Din punct de vedere gramatical, cuvântul nu e o înșiruire de litere. Ai un tupeu desăvârșit în a postula aberații.
Mă repet: nu mai da citate din alții, încearcă să-ți faci funcțional propriul limbaj. Și, dacă vezi că nu te ajută, pune-te pe citit. Dezvoltă lexicul.
Nu, religia n-a descoperit nimic. Religia a inventat tot ce crezi tu că a descoperit.
Păi, ți-am dat un citat ajutător, să vezi că nu sunt eu cel care a inventat roata și să ai un suport suplimentar pentru reflecții intelectuale. Până acum tot cu cuvintele mele am scris, preț de un articol și câteva zeci de comentarii. Preț de câte articole și câte sute de comentarii, dacă ne uităm în urmă?
Ce-i cuvântul din punct de vedere gramatical?
Inventat sau descoperit, cuvântul Dumnezeu îi aparține religiei. Dar zi așa: dacă există un astfel de demiurg, pe care de acord că tu ți-l imaginezi un pic altfel decât îl descrie religia, dar dacă totuși lumea este creația unui astfel de demiurg, cum se face că numai religia a vorbit despre el? Bine, tu zici că a vorbit pe nas, că l-a descris un pic deplasat, dar cum se face că numai ea l-a descris? Nu matematica, nu fizica, nu astronomia, nu altcineva? Nu-ți dă nicăieri cu rest aici? Taman cei mai tembeli și dogmatici dintre toți au intuit o realitate despre care nimeni altcineva n-a mai vorbit. Și tu acum meditezi la ce trăsături o fi având respectivul demiurg propus de religie și dacă se aseamănă sau nu cu ce zic preoții. Dar cu siguranță nu cu ce zic matematicienii, sau istoricii, că ăștia nu zic nimic despre divinitate. Nu crezi că religia este cu 10 etaje deasupra lor? 🙂
La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El. În El era viața, și viața era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o. A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.
@Aldus,
Matematicienii nu zic nimic despre divinitate? Serios? În loc să-l citești pe jurnalistul lui pește, poate ar fi bine să citești Etica lui Spinoza (care oferă o demonstrare prin metoda geometrică a existentei lui Dumnezeu cu definiții, axiome, teoreme, leme scl) sau Meditațiile metafizice ale lui Descartes, pline de rigoare matematică. Numa’ zic.
„Întrebarea care trebuie pusă este de unde am venit noi, nu de unde a venit Dumnezeu.”
Paradoxul infantilitatii oamenilor blocati si izolati (exilati?) în pesterile întunecate ale preistoriei.
https://www.youtube.coch?v=sYjYpN26cKUm/wat
Aldus, l-ai „omorât” pe fratele „rug”? Ar fi culmea să fie ateu! 🙂
@vax-albina
Ambii menționați de tine sunt și filosofi (Spinoza nici măcar nu e matematician). Îi putem adăuga aici pe Newton, Pitagora etc. Dar mă refer la matematica modernă obișnuită, pe care o studiem la școală. Câte referiri la Dumnezeu ai găsit în manualele de algebră și geometrie care ți-au trecut prin mână?
@90ulAdAm
Iosife, mai lasă-mă cu citatele și clipurile, că mi-au umplut secțiunea de comentarii. Dacă nu poți spune ceva la subiect, cu cuvintele tale, măcar limitează-te la un comentariu pe articol. Mersi.
@Renata
Din ce zicea, nu părea ateu. Te-ai convins între timp că nu sunt eu? A comentat vreodată la tine?
Aldus, matematica, fizica, biologia, chimia, medicina, plus orice altă știință la care te gândești în clipa asta, fiind științe, se ocupă de lucruri serioase, utile omenirii și supreaviețuirii ei. Orice știință are niște criterii draconice, prin care să-și susțină afirmațiile cu demonstrații reproductibile, cu dovezi.
Religia, nefiind o știință, își poate permite luxul să fantazeze despre orice.
Religia se ocupă de povești, științele de realitate. D-aia științele n-au luat în cătare subiectul Dumnezeu.
Nu mai face pe clovnul, în legătură cu tristuțul „rug”! Până și-o găină își dă seama, citindu-i comentariile, că mâna care animă marioneta îți aparține.
Nu are importanță cât de serios sau neserios consideri tu că e conceptul de Dumnezeu. Așa neserios cum o fi, iată că îl folosești și îl descoși pe toate părțile alături de mine și de alții. Deci, dacă îl folosești, recunoaște meritele celor care ți l-au pus pe tavă.
Nu are importanță dacă sintagma pe care-o citezi într-o lucrare de doctorat este „utilă omenirii” sau nu. Serioasă sau fistichie, dacă o citezi, trebuie să o pui între ghilimele și să menționezi autorul ei. Și s-o folosești în sensul în care a fost creată și utilizată de-a lungul secolelor, nu să-i dai tu alt sens decât cel consacrat.
Felicitări că te raportezi la puterea de deducție a unei găini, pentru că, cu mâna pe inimă, îți spun că nu sunt rug și că „evidența” ta este falsă.