Există oameni care sunt mai mereu nefericiți, dintr-o gamă foarte variată de motive: n-au avut noroc în dragoste, și-au picat examenele, nu le place meseria pe care-o practică, câștigă prea puțin, au oroare de societatea în care trăiesc, își detestă vecinii, își urăsc părinții, primarul e incompetent, guvernul e corupt și totul merge prost în România asta de rahat. Dacă cumva faceți parte din rândul lor, dați-mi voie să vă întreb: ați avut vreodată un animal de companie? Și nu mă refer la pești.
De exemplu, câinii și pisicile nu au bani, mănâncă cam aceeași hrană zilnic, nu pot vorbi, nu pot citi, nu-și schimbă niciodată hainele și totuși sunt fericiți. De cealaltă parte, voi aveți un acoperiș deasupra capului (pe care un animal de la țară nu-l are), căldură iarna, apă caldă la discreție pentru a face baie și duș, un venit cu care să trăiși, o hrană diversă din care nu lipsesc delicatese, sucuri, prăjituri etc – pe care și le permite chiar și cel cu salariul minim pe economie, rațiune, intelect, capacitatea de gândire abstractă, o mulțime de haine frumoase, posibilitatea de a savura un film, o carte sau o operă de artă și o mulțime de alte asemenea avantaje. Și atunci, de ce nu sunteți de zeci de ori mai fericit decât câinele sau pisica voastră?
Pai cine zice ca nu suntem? Ba chiar sper sa fie fericite pe cat suntem noi. Cred ca sunt, dar e greu sa fii sigur cu comunicarea interspecifica :).
Pentru că gândim. Da… gândurile (ne) provoacă toate tristețile.
Am văzut azi un câine vesel pe scările blocului… era fericit… l-am invidiat. Se gudura pe lângă stăpâna lui venită/întâlnită inopinat, el ieșise cu stăpânul la plimbare. Era fericire? Dependenta? Ce mai contează? Era să sară și pe mine de bucurie.
Așa trebuie să fim, ca el?
@Vladen
Întrebarea mea îi vizează pe cei care sunt nefericiți. N-ai văzut pe nimeni în jurul tău? Că aici prin România e plin.
@Oana
Cel puțin de vreo 3 ori mai fericiți decât el. 😀
Nu. Sau poate nu-s asa vizibili. Cam toata lumea din jurul meu e foarte pro-activa si ocupata cu diverse hobby-uri.
Am zis mereu: ne omoară responsabilitățile. Dacă m-ar hrăni câinele pe mine și nu invers, așa cum se întâmplă, poate că aș fi mai mulțumită, poate chiar fericită, dacă aș plusa cu alergatul după mingea de tenis.
Singurul argument pe care îl găsesc acum e acela că animalele trăiesc mereu în pezent și nu au grija viitorului. Nefericirea unora vine din prea multă imaginație.
PS. nu dezvolt că nu e cazul + tastatura defectă. 🙁
Subscriu la ce zice albina. Si adaug ca nu traiesc nici in trecut, cum facem multi dintre noi.
@Adore
Ai o grămadă de ani de când ai responsabilități. Ți-a murit cineva de foame în timpul ăsta? Ai rămas pe drumuri? Ai pățit vreo nenorocire care putea fi evitată dacă ți-ai fi făcut mai multe griji 🙂
N-aș vrea să mă transform în Iosif, dar vezi Matei 6:25-34. 🙂
@vax-albina
Îți dau perfectă dreptate – atât cu viitorul cât și cu imaginația.
@Liviu
Da. Animalele și copiii. 🙂