Arta modernă sub semnul entropiei

La o primă vedere, poza de mai jos înfățișează două doze de bere goale, dintre care una e parțial turtită:

All The Good Times We Spent Together

În realitate, cele două piese sunt creația artistului francez Alexandre Lavet, purtând numele de „All The Good Times We Spent Together”. Sau cel puțin așa susține muzeul olandez LAM din Lisse, unde era expusă această operă de artă. Cei de la muzeu chiar au avut strălucita idee de a plasa piesele de mai sus în locuri neobișnuite, cum ar fi în lift, pentru a-i surprinde pe vizitatori. Până zilele trecute, când un angajat al muzeului le-a aruncat, crezând că sunt resturi sau gunoaie.

Ulterior ele au fost recuperate, dar întâmplarea ridică niște semne valide de întrebare cu privire la calitatea și rafinamentul artei moderne.

Nu știu dacă ați urmărit ce se produce mai nou sub pretextul artei, dar vă zic că nu-i a bună. De exemplu, majoritatea tablourilor pe care le-am văzut într-un muzeu municipal unde am fost mai des în ultimii ani erau ciudate, urâte, diforme. O diferență ca de la cer la pământ față de un muzeu modest, dintr-o localitate mult mai mică și neînsemnată, pe care îl vizitasem cu niște ani buni în urmă.

Dacă aveți ocazia, mergeți la galerii de artă sau muzee din apropiere și apoi relatați ce impresie v-au lăsat. Dacă vi se permite, faceți și niște poze. Feelingul meu este că arta actuală stă sub semnul dezintegrării și că se promovează din ce în ce mai mult urâtul, dizgrațiosul și non-valoarea. Urât care prinde la snobi, îi separă pe proști de banii lor (cum e cazul acelor banale banane lipite pe o pânză și vândute pe niște sume exorbitante) și imprimă anumite tendințe nefaste (culturale și nu numai) în rândul tinerilor și al maselor de oameni. Oameni care, în lipsa educației și a discernământului, vor începe să pună semnul egal între artistic și imund.

Discernământul e esențial. Un reprezentant al muzeului LAM a spus că respectivele doze nu erau de bere și că artistul a investit mult timp și efort, pictându-le cu multă migală, astfel încât să-i iasă așa cum sunt acum. Afirmație care poate să fie perfect adevărată, dar care nu spune nimic despre calitatea și valoarea artistică a respectivelor obiecte. Și eu am auzit de un tip care a trudit din greu, depunând un efort considerabil, vreme de câteva săptămâni, pentru a săpa un șanț adânc. Dar rezultatul muncii lui nu este o operă de artă. Este un șanț.

Date fiind cele de mai sus, poate că n-ar strica o discuție mai largă pe tema a ce înseamnă sau presupune arta și cum am defini-o fiecare dintre noi. Cu exemple concrete de opere care sfidează arta, de opere care se pretind artistice dar sunt kitsch și de opere care îți gâdilă în mod plăcut simțurile, dacă or mai exista.

53 Replies to “Arta modernă sub semnul entropiei”

  1. Merci pentru arta muzicala, pentru artistii creatori si interpreti geniali…ABBA.
    În rest zic doar: Sanatate si Virtute sau… (Virtruve…?)

  2. Nici o opera de arta nu se adreseaza intregului spectru de consumatori si nici un artist nu se asteapta sa placa tuturor. Tie poate sa-ti placa ceva grozav si mie nu. Faptul ca nu-mi place mie, nu-l face mai putin arta. E doar parerea mea de consumator de arta.
    Operele de arta noi sunt mai mult despre mesaj, de exemplu ironii subtile, misto de ceva, apropouri si deci sunt foarte dependente de context. Pe care trebuie sa-l stii altfel nu prinzi ideea. Deci se adreseaza unei nise restranse si uneori extrem de restranse. Ca umorul intern. Ceea ce le face dependente de epoca si deci cu valoare limitata in timp, majoritatea nefiind bune de investitii.
    Acum monetizarea lor e alta poveste si atat timp cat sunt unii dispusi sa plateasca nu vad nici o problema a costurilor. Se cumpara, din exact acelasi motive ca si arta clasica, dar cum ziceam, multe au o “durata de viata” limitata si pe alea e important sa le misti rapid (adica specula 🙂) ca sa merite investitia.
    Ca artisti actuali bine cunoscuti care-mi plac mie as zice acum: Yayoi Kusama si Jeff Koons. Sunt genul pentru care am calatorit ca sa vedem expozitii. Mai sunt si altii, dar mai putin cunoscuti.

  3. Arta pentru mine e un punct de vedere personal. Iar ceea ce ai prezentat, in acceptiunea mea ar fi disparitia unui amic sau amice cu care am petrecut in trecut. O consider arta? Nu. Si in mod sigur n-as cumpara asa ceva, chiar daca m-ar da banii afara din banca. Dar recunosc ca e o reprezentare desteapta a unei situatii de fapt. Nimic mai mult.

  4. “Douăzeci și opt de cercetători americani, canadieni și englezi în domeniul AI sau al neurobiologiei au sugerat în 2023 că pentru a accelera progresul în IA, este încă necesar să se investească în cercetarea fundamentală în „NeuroAI”23. În acest context, ei au propus noțiunea de „test Turing întruchipat”, care „provocă modelele animale AI să interacționeze cu lumea senzoriomotorie la niveluri de calificare similare cu omologii lor vii”. Testul Turing întruchipat pune accentul pe abilități precum jocul și limbajul care sunt deosebit de bine dezvoltate sau unic umane – moștenite de peste 500 de milioane de ani de evoluție – și care sunt împărtășite cu toate animalele. Potrivit acestor cercetători, „construirea de modele capabile să treacă testul Turing încorporat va fi o foaie de parcurs către următoarea generație de IA”23.”

  5. Aldus,
    Tu când zici „arta modernă”, la ce te referi? Că modernismul începe cu impresioniștii, trece prin expresionism, fauvism, cubism și așa mai departe.
    Mi-e teamă că tu admiri doar arta figurativă, în care artistul se străduiește să reproducă realitatea cât mai exact.
    În ce privește kitsch-ul în artă… aici e mult de discutat/scris. Probabil sute de ore și mii de pagini. Arta-kitsch e acea producție care satisface așteptările câtor mai mulți oameni din zona basic. Și vorbim de arte plastice, de cinematografie, de literatură, de muzică, de orice domeniu artistic. Artă de larg consum, în care artistul face ceea ce se cheamă „captatio benevolentiae”.
    După ce lămurim aspectele astea, putem să schimbăm impresii despre cum m-a impresionat pe mine un artist sau altul, că nu putem vorbi despre cum m-a impresionat un muzeu/galerie de artă care însumează o multitudine de exponate/opere ale diverșilor artiști.
    Relația artă – consumator e foarte intimă și depinde mult de tipul consumatorului. Valoarea unei opere de artă poate fi crescută sau diminuată în mod artificial. Dar, fii sigur, întotdeauna va exista un consumator care ar fi dat de trei ori prețul cerut sau n-ar fi dat nici măcar o monedă de 50 de bani pe lucrarea respectivă.
    Dacă pe tine te îngrijorează, sincer, degringolada artei moderne (că nu e vorba de entropie, asta ar fi un compliment), stau și mă întreb cât de ipocrit ai fost când ai afirmat că îți place Brâncuși, cu excepția faptului că era fumător. 🙂
    Păi, la „nefăcute”, din punctul tău de vedere, Brâncuși îl bate pe domnul Lavet, cel cu dozele de bere! Că la cel din urmă asocierea imaginii cu titlul creează o explozie emoțională. Cel puțin pentru mine.

  6. @Renata Pai eu nu cred ca Aldus a avut intentia sa se refere la curentele de mai sus (nu cred ca le stie, nu cred sa-l intereseze), ci a vrut sa dea ochii peste cap legat operele astea care-s de regula publicate in suplimentul duminical ca sa leasine matusile de oroare. De exemplu aia cu banana lipita pe perete, care produce de ceva vreme jale gospodinelor si despre care nici ala de scrie suplimentul nu stie cum sta treaba (ca nici ala nu citeste nici mort). Adica de astea controversate de catre publicul entuziast amator. Dar admit infinit cum ai scos morcovul si batul la fileu 😁.
    P.S. S-a luat buba de la goe si la tine si vero, intru la voi pe site (pe telefon) si dupa o secunda incepe sa-mi reload pagina pana da eroare, de aia n-am mai comentat. Dar rezolv (n-am avut timp sa ma ocup, dar acum ca s-a intins problema ca lepra, o sa gasesc timp 🙂).

  7. Vladen,
    ți-am mai zis odată că vorbești româna ca un nativ. Acum simt nevoia s-o repet!
    Încep să am îndoieli că nu te-ai născut p-acilea, pe la poalele Carpaților. 🙂

  8. @Renata Sa stii ca nevasta-mea e de vina :). Unu ca nu vrea vorbi ruseste (desi stie, da’ nu stie perfect si deci nu se pune problema sa nu fie impecabila si s-o corectez eu), doi ca vorbim romana intre noi (desi vorbesc mai prost decat scriu), trei ca izbeste ca tankul cand ratezi cratima si acordul (regim de teroare).
    Ar mai fi de vina si cartile in romana si ziarele gen fosta Academia Catavencu, da’ de astea nu amintim ca caracterul steril al cartilor…

  9. Da, Vladen! Caracterul steril al cărților care-i deșteaptă pe deștepți și-i plictisește pe proști. Restricțiile nevestei sunt salutare. Zi mersi că nu e profă de română, că erai MUT acum, pe limba ei!

  10. Desi exista multe opere grozave de arta moderna, cea mai mare parte a asa-numitei „arte moderne” de azi este creata de sarlatani carora le lipseste talentul real. Ei nu creeaza, ei doar fac declaratii pompoase care le justifica gunoiul si prostesc naivii cu „Oh, pur si simplu nu intelegi!”. Dar hei, daca se gasesc creduli suficient de dornici sa le expuna sau chiar sa le cumpere gunoiul de ce sa nu profite sarlatanii?
    Parca vad ca in curand chiar si “creatia” pe care o eliminam din stomac va fi legata cu funda rosie si va fi declarata opera de arta si foarte sigur o sa-si gaseasca si cumparatori.

    In literatura si in muzica e la fel ca in pictura. Se publica toate istoriile tembele si siropoase, fara nici o valoare literara si se face muzica tot fara valoare. Azi anonim, maine pe acelasi raft cu Victor Hugo la care anonimul/a se uita chioras si il mai si critica. Pe-ni-bil!

    Amuzanta si ironica rau istoria cu dozele de bere.

  11. @vax-albina

    Mersi de link, foarte bun.

    @Vladen

    Problema pe care o am eu cu perspectiva ta este că mută complet arta în domeniul subiectivității. Dar atunci, de ce mai avem concursuri de artă? Dacă nu există niciun criteriu obiectiv după care să poți evalua calitatea unei opere artistice, înseamnă că valoarea artei rezidă exclusiv în popularitatea ei. Și astfel, un manelist devine mai bun decât Beethoven iar un blogăr agramat dar cu trafic devine mai talentat la scris decât Renata. Pentru că… tu zici că totul e „de gustibus”.

    @papagigli

    Sau dispariția de la locul faptei. Adică din bar sau de unde or fi consumat respectiva… esență artistică. 🙂

    @90ulAdAm

    Ai ceva de zis la subiect? Dacă nu, te-am rugat să te limitezi la un comentariu pe articol.

    @Renata Carageani

    Prin „arta modernă” nu mă refer la anumite curente artistice, ci la arta contemporană pur și simplu. La ceea ce se creează și promovează azi pe post de artă.

    Degringoladă și entropie sunt sinonime. Degringoladă e un termen mai ușor, mai puțin grav, așa că nu văd de ce entropia ar fi un compliment.

    Ideea e că, dincolo de aprecieri particulare (ale unei opere sau alteia), există anumite tendințe în artă, la fel ca în orice altceva.

    Nu am fost deloc ipocrit. Reiau afirmația: îmi place tot ce am citit, auzit și știu despre Brâncuși, cu excepția faptului că fuma. Ăsta e singurul lucru care nu-mi place la el. Poate ești bună și-mi zici care-i legătura cu subiectul de față. Sau unde-i ipocrizia.

    N-am înțeles ultimul paragraf.

    @Vladen

    Cred că ai sărit peste partea în care am spus că impresia mea e bazată și pe ce-am văzut personal în muzee, nu doar pe „săptămânalul de duminică”.

    @MM

    Eu nu cred că e doar credulitate la cei care acceptă astfel de non-valori care se pretind pompos artă. Cred că mai nou ele chiar sunt promovate.

    Și da, e vorba de artă în general, nu doar de pictură sau sculptură. De exemplu, nici poezia românească nu-i imună la căderea în grotesc. Grotesc care însă e premiat de către juriu.

  12. @Al dus
    Observam ca va deranjaza enorm “fumul de tigara” însa stiti vb AIa: csf, ncsf, fiecare cu da Vi(n)ciile si A dictiile sale.

  13. PS.@Al dus:
    “Ziua Mondială a Sănătății Mintale (sărbătorită pe 10 octombrie) este o zi internațională dedicată educației și conștientizării publicului cu privire la sănătatea mintală împotriva stigmatizării. A fost sărbătorită pentru prima dată în 1992. Datele disponibile Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) indică faptul că persoanele cu tulburări mintale, și în special cei care sunt instituționalizați, au rate mai mari de mortalitate prin cancer și boli de inimă mai mari decât populația generală. Potrivit cifrelor, persoanele în vârstă depresive sunt expuse unui risc în exces de cancer de 88%, iar bărbații depresivi la un risc crescut de boli de inimă cu 70%”

  14. Pai tocmai ca n-am zis asta, din contra, am zis exact invers. Si anume ca faptul ca mie sau tie ne place ceva nu-l face arta sau, alternativ, faptul ca nu ne place ceva nu ii neaga valoarea artistica. Noi suntem consumatori de arta si n-avem caderea sau instructia sa dam edicte despre valoare artistica. Adica sunt exact opus subiectivismului, ala imi poate ghida doar propriile decizii (vreau sa nu vreau la muzeul ala, vreau sau nu vreau sa cumpar aia).
    Pai si ce daca ai mers in muzee? Esti vreun critic de arta ca sa valoreze ceva parerea ta despre valoarea exponatelor de acolo? Poate m-ar interesa parerea custozilor de acolo sau a alora de au ales achizitia/expunerea exact a operelor respective, dar a ta e parere subiectiva, personala si neavizata si mie nu-mi spune nimic, ca pareri pot sa-mi formez si eu.

  15. Valoarea artei, atat traditionala cat si moderna (inclusa aici si arta uratului) este influentata de mai multi factori.

    Unul este subiectivismul nostru, al celor ce privesc o opera de arta si subiectivismul permite o multime de interpretari si evaluari. Unii din noi ramanem fara respiratie in fata unei Pieta pentru ca sacrul este egal cu frumusetea absoluta si invers. Altii admira doua doze de bere poate pentru continutul lor si pentru efectul berii.

    Alt factor este contextul cultural. Multe opere de arta reflecta realitati politice si sociale de actualitate si asta face sa se vorbeasca despre ele si astfel devin cunoscute si primesc si valoare artistica si materiala.
    Alti factori sunt reputatia artistului, raritatea lucrarilor, piata de arta, spalare de bani etc.

    Adevarul e ca multe lucrari de arta moderne ignora atractia vizuala sunt mai mult un concept, o idee si provoaca spectatorii sa gandeasca sau sa simta in moduri noi si de-aia pot fi apreciate de unii mai degraba pentru implicarea lor intelectuala decat pentru frumusetea lor. Totusi eu nu vad care-i provocarea intelectuala cu o banana lipita cu scoci. Privind-o, simt ca ma prostesc nicidecum ca ma destept! :))

    Eu consider ca genul asta de creatie (arta urata) nu ar trebui numita arta, i-ar trebui un alt nume. Arta urata nu implica talent si nu implica eforturile supraomenesti pe care le cer niste lucrari desavarsite cum ar fi cele ale lui Michelangelo, Durer, Caravaggio si a restului de artisti pe care-i stim toti si care sunt inzestrati cu o genialitate artistica ce depaseste puterea de intelegere a celor mai multi muritori de rand.

  16. Nu te supara, Vladen, dar tu spui ca daca ni se serveste un rahat pe tava drept opera de arta, noi trebuie sa-l consumam. Cum adica sa nu ai dreptul sa aprobi sau sa dezaprobi niste chestii care nu ti potrivesc sau care nu-ti spun nimic? Pai hai sa-l lasam pe vecinul de deasupra sa bage manele zi si noapte si sa-l aprobam cand zice ca si maneaua e muzica! E pe dracu muzica, e o sparcaiala din cotet. De-aia zic ca vecinul trebuie contrazis daca trebuie chiar si cu o bata!

  17. Și care ar fi soluția? să avem niște definiții foarte clare pentru ceea ce ar trebui să numim artă? Iar când vine mai apoi cineva care încearcă să schimbe paradigma (să-i zicem Brâncuși și să zicem că merge în SUA) îi dăm cu flit că nu se încadrează?

    @MM: tu ai o atitudine de „get off my lawn”, adică ai luat niște repere de artiști consacrați, iar orice nu e ca ăia e degeaba, că ăia aveau talent și te înlăcrimau cu creația lor. A, și genialitatea lor depășește puterea de înțelegere…

    Creațiile artistice nu trebuie să fie de o calitate obiectivă ca să fie piese de artă. Așa cum există muzică (considerată) proastă, așa există și picturi slabe. Iar dacă cineva vede valoare în aia, foarte bine. Cu ce te deranjează că trag și eu o dungă pe o pânză și mă laud că e artă? că nu te oblig să o vezi sau să o cumperi, nu vin s-o atârn la tine acasă. Problema ta și a lui Aldus e cu cei ce promovează arta, nu cu piesele sau cu artiștii. Ăla cu banana s-a bucurat de faimă pentru că a fost promovat, iar istoria nu va nota acea operă de artă, ci doar un timp în care niște prostovani au considerat aia ca fiind o operă.

    Și da, Vladen are dreptate cu popularitatea, pentru că arta în general se adresează maselor. Artiștii clasici au atins statutul ăsta datorită aprecierii maselor, nu pentru că au fost promovați de x. Și nu, n-o să fie vreun manelist mai popular ca Beethoven din motive evidente – dacă nu e clar, muzica ăși pierde acum foarte ușor popularitatea, după 1-2-3 ani uită lumea de marile hituri, în timp ce clasicii rămân. Lucrurile se echilibrează în timp, dar trebuie să existe libertate de exprimare artistică.

  18. dam167, nu am o problema cu “artistii” ce mazgalesc o panza cu vopsele pana in momentul in care sunt prezentati/impusi ca artisti si mazgaleala lor drept opera de arta.
    Asa sunt eu pentru ca iubesc frumosul, nu uratul. Nu pot sa stau langa conteinerul de gunoi din care se revarsa gunoaiele si mirosurile pestilentiale si sa apreciez asta ca fiind ceva frumos.

  19. Mai acum citeva zile vorbeati de cuvinte. Cuvinte prin care comunicam. Ca unii folosesc un limbaj stiintific, altii unul de zi cu zi si multi unul licentios, e functie de pregatirea, preferintele si educatia fiecaruia. Dar in valoare absoluta, indiferent ca esti un Becali sau un Cioran, tot comunicare se numeste. Acelasi lucru se intimpla si cu arta care este, in esenta, o forma de comunicare. Si ca si limbajul, poate fi data dracu sau ca dracu. Si ca si limbajul, se adreseaza unei anumite categorii de ascultatori, privitori, cititori. Bine, ea se adreseaza tuturor, dar e inteleasa si apreciata functie de pregatirea, gustul, si preferintele receptorului. Asa ca n-ar avea de ce sa ne mire ca un oarecare da o suma exorbitanta pe o masa plina cu firimituri.

  20. @MM nu, n-am spus asta. Am spus ca n-avem caderea sau calitatea sa dam verdicte. La fel de clar am spus ca noi decidem ce ne place noua. Eu n-am nici o problema cu chestiile considerate arta dar care nu-mi plac mie. Nu ma expun si nu le consum. Dar nici nu ma apuc sa dau verdicte despre calitatile lor. Cum zice Dam nimeni nu-ti baga arta care nu-ti place pe gat.
    Banana aia a fost un misto ironic care se pierde daca n-ai context. Nu avea din start aspiratii sa ajunga capodopoera a umanitatii

  21. Aldus, a plecat „rug”, a venit „meme”. 🙂 Stai liniștit, nu ești MM, MM a auzit de Dürer, tu n-aveai cum să auzi, necum să-i vezi lucrările.
    Gigli zice mai sus (și frumos zice!) de comunicare. Se pare că de data asta comunicarea dintre noi și tine funcționează mai prost ca niciodată.
    Ai luat două exemple (banana și dozele de tablă) și ai tras concluzia că arta modernă (înțeleg că vorbești despre contemporaneitatea cu tine) nu e bună. E nocivă, pervertește gustul omenirii pentru frumos. Că arta trebuie să fie „frumos” și „urâtul” n-are voie să fie artă.
    Dacă te mai naști o dată, încearcă să dai la Drept, fă cursul de magistratură și fă-te judecător. Fiindcă îți plac sentințele, numai alea date de tine. Pentru orice eventualitate (în caz că nu te naști a doua oară), ia un fund de lemn, de-ăla pe care se toacă ceapa și un ciocănel de lemn, de-ăla cu care se bat șnițelele, așează-le de-a dreapta tastaturii și, când ai dat „publicare”, bate de trei ori cu ciocănelul în fundul de lemn. Vei avea o satisfacție dublă. 🙂

    Am rămas datoare cu o lămurire: păi, zici așa: „îmi place tot ce am citit, auzit și știu despre Brâncuși, cu excepția faptului că fuma. Ăsta e singurul lucru care nu-mi place la el.”
    Brâncuși a fost sculptor. Adică a sculptat. Adică, de pe urma lui, au rămas diverse ciopleli și turnătorii, în piatră, marmură și metal. Cioplelile și turnătoriile reprezintă opera lui Brâncuși. Acuma, oricât am vrea să nu recunoaștem, opera lui aparține artei universale, nu artei naționale. Că noi l-am repudiat conform unor principii de care tu nu ești foarte străin. Francezii și-l revendică, pe bună dreptate.
    Tu vii și zici că îți place tot ce ai CITIT/AUZIT/AFLAT despre Brâncuși. Despre omul Brâncuși? Probabil că da, fiindcă ai aflat și că era fumător, și asta îți displace. Băi, dar ce-a MÂNĂRIT el cu dalta și ciocanul, îți place?! Le-ai văzut măcar în poze pe lucrările lui? Fiindcă, dar-ar dracii-n capul lui de fumător și curvar (dar nu e vina lui că-l alergau frumoasele vremii cu recamierul prin sufragerie!), n-a sculptat forme, a sculptat idei! Așa cum și pârlitul ăla de Lavet a „montat” o idee și niște sentimente folosind ca materie primă două doze de aluminiu. Mă, dacă vine acum un ziarist și trage un articol în care povestește că Lavet nu bea, nu fumează și se duce duminica la biserică, este că îl reevaluezi ca artist?
    Acum ai înțeles în ce constă ipocrizia ta?
    Știu! O să zici imediat: „ Am zis eu că nu-mi place opera lui Brâncuși?!”
    Nu te obosi! Ai zis-o, prin omisiune.

  22. “Se estimează că 15% dintre adulții în vârstă de muncă suferă la un moment dat de o tulburare mintală. Se estimează că depresia și anxietatea costă economia globală 1 trilion de dolari pe an, în principal din cauza pierderii productivității.
    OMS”

  23. Iosif, chiar dacă nu comentezi la subiect, măcar sărbătorești unde se cuvine „Ziua Sănătății Mintale”! 🙂

  24. Vladen, tu zici ca oamenii nestiutori, fara educatie artistica, nu au voie sa critice uratul din arta dar cum se impaca asta cu faptul ca au voie sa cumpere uratul? Mie asta imi suna si ipocrit si elitist.

    Daca nu avem studii nu inseamna ca nu avem simt critic, nu inseamna ca nu stim sa deosebim albul de negru, raul de bine, uratul de frumos. Noi, oamenii, ne nastem cu niste calitati intelectuale si calitatile astea nu au nevoie de studii ca sa fie recunoscute. Oare un tigan ce canta nemilos la vioara, de te rupe, poate fi numit artist, dupa tine! Sau are nevoie de studii?

    Tot raportat la ideea ta, tu, daca tu vizionezi un film si nu-ti place inseamna ca nu ai voie sa-l critici pentru ca nu esti regizor, producator, actor, critic? Sigur ca ai. Ideea asta poate fi extinsa in absolut orice domeniu. Daca ai un sef idiot, trebuie sa-l critici chiar daca tu, la randul tau, nu esti sef.

  25. @Renata Carageani …Va iubim!
    (999)Noi unA sarbatorim sanatos, toate zilele anului, în Spiritul lui Hristos, spre dezamagirea “dusmanului”!

    “Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.”

  26. @papagigli, unii oameni sunt atrasi de arta proasta pentru ca se recunosc in ea. :)) Arta „proasta” poate fi simtita ca accesibila si mai accesibila decat arta clasica pentru ca nu este pretentioasa, nu este rafinata.

    Arta clasica e ca o femeie extraordinar de frumoasa si care datorita frumusetii ei este nu doar considerata inaccesibila ci chiar este inaccesibila. Sigur ca in afara de frumusete mai are si alte calitati. Deci total inaccesibila.
    Arta uratului este ca o femeie, hai, sa nu zicem uratica, sa zicem atractiva si care din cauza asta este considerata accesibila si prin urmare poate fi si admirata pentru accesibilitate.

  27. @Vladen

    Ideea că dacă nu ești critic sau creator de artă nu poți să evaluezi corect valoarea reală a unei creații artistice e la fel cu a spune că dacă nu ești regizor nu poți să comentezi un film și dacă nu ai terminat Conservatorul și nu ești cântăreț nu poți face diferența între o manea și o muzică de calitate. Ba da, putem evalua arta. Sau eu consider că pot. Dacă tu crezi că nu, aia e treaba ta, dar crezi că te auto-limitezi.

    @MM

    Am putea spune că există două tipuri de valori ale unei opere artistice: o valoare materială sau economică, care derivă strict din considerații care n-au nicio legătură cu arta (cum ar fi: raportul dintre cerere și ofertă, popularitatea artistului, diversele curente în vogă etc), și o valoare pur artistică, care n-are nimic de-a face cu prima. Și astfel, putem avea opere sublime pe care nimeni nu dă doi bani și nulități artistice care se vând pentru sute de mii sau milioane de dolari.

    O chestie care te provoacă să gândești nu-i automat artă. Depinde de la caz la caz.

    @MM

    Nu-l poți contrazice cu bâta, bre! Că poate e mai mare decât tine! 😀

    @dam167

    Dacă Brâncuși nu s-ar fi încadrat în definiția noastră, înseamnă că definiția noastră n-ar fi fost bună. 😉

    Nu trebuie să fii mare geniu ca să constanți niște evidențe. Ți se cer doar de un pic de bun simț, bun gust și spirit de observație.

    Dacă timpul cerne valorile în artă, atunci înseamnă că arta poate fi evaluată obiectiv.

    @papagigli

    Diferența dintre artă și limbajul comun este că arta se vrea un fel de limbaj cult și literar, o cremă a limbajului. Altfel, și trasul de bășini în public este o formă de comunicare, lol.

    @Renata

    Păi, nici rug n-am fost. Dar iată cât de părtinitoare ești: când vine cineva care îmi dă dreptate și are pe alocuri un limbaj asemănător cu al meu, zici că sunt eu. Când vine cineva care mă contrazice (Masu Dadi) sau folosește un alt limbaj (MM), zici că nu sunt eu. Pentru că, nu-i așa, toți cei care-l contrazic pe Aldus (sau care prin felul cum vorbesc fac oarecum notă separată față de el) sunt reali, în timp ce toți comentatorii care-l aprobă pe Aldus de pe aceleași poziții sunt iluzorii. Și uite ce frumos te-ai auto-validat: armata adversarului nu există, pentru că e formată dintr-un singur om, așa că tu și cu tabăra ta sunteți învingători!

    Nu am tras concluzia pe baza acestor două exemple – de unde-ai mai scos-o și pe asta? E vorba de o tendință generală în tot ce ține de artă. Acestea sunt doar două exemple care mi-au fost mai la îndemână (ultimul chiar de zilele trecute). Pe linkul pe care l-am pus în comentariul anterior poți ajunge la un articol din ianuarie 2020 în care comentam degradarea poeziei românești contemporane. Exemple sunt cu duiumul, pentru că ăsta e trendul general. Ar fi mai greu să găsești contra-exemple în direcția asta. 😉

    Să știi că opera lui Brâncuși e universală nu pentru că l-am repudiat, ci pentru că atinge niște simboluri și esențe universale. Că sculpturile lui nu vorbesc despre perioada ceaușistă sau despre ceva specific românesc, ci despre iubire, infinit, eternitate, frumusețe, cosmos, care sunt aspecte universale. Prin asta, operele lui depășesc granița unor opere naționale. Tot universale ar fi fost și dacă le-ar fi sculptat la București, sub oblăduirea Ministerului Culturii de atunci.

    Acum, gândește-te și răspunde-ți singură de ce „Mizerabilii” lui Victor Hugo este tot o operă universală, cu toate că autorul ei n-a fost niciodată exilat din Franța, ba chiar era privit ca un erou național, iar cartea se bazează pe niște realități din trecutul Franței.

    Așa că francezii și-l pot revendica cât vor ei pe Brâncuși, că tot nu-l pot cuprinde. Tot universal rămâne.

    Da, îmi place tot ce am aflat despre omul, gânditorul, filosoful și artistul Brâncuși. Cu excepția faptului că fuma. Că-i plăceau femeile o trec la calități, nu la defecte. Dar nu îmi place că fuma. Din nou: nu văd unde-i ipocrizia. Trebuie să-mi placă tot la el, sau ce? Dacă erai contemporană cu Brâncuși și ieșea într-o zi îmbrăcat foarte urât sau neinspirat, iar eu te-aș fi întrebat cum ți se pare vestimentația lui, ce mi-ai fi răspuns: că este mirifică, pentru că vorbim de Brâncuși? Că nu avem voie să-l criticăm? Că dacă e Brâncuși, înseamnă că e perfect din toate punctele de vedere? Dacă ți-ar fi tras o palmă la beție, ai fi zis că-i un lucru bun, pentru că-i Brâncuși? Dacă erai iubita lui, nu l-ai fi certat pentru palma aia, ci i-ai fi zis: „Mai dă-mi câteva!”? Dacă după o petrecere i-ar fi venit cheful să picteze ceva, el nefiind pictor, sau să scrie o poezie, și ar fi însăilat niște versuri fără cap și fără coadă, de care și lui i-ar fi fost jenă a doua zi, tu ai fi fost aceea din grup care ar fi aplaudat puternic și l-ar fi lăudat pentru cât de frumoasă i-a ieșit poezia? Iar dacă eu aș fi zis: „Brâncuși e genial, dar nu îmi place poezia pe care a brodit-o aseară”, m-ai fi numit ipocrit? Băi, așa spirit comunistoid ca la tine n-am mai văzut nicăieri. Numai comuniștii albeau așa cum îl albești tu pe Brâncuși. Pari incapabilă de o minimă judecată obiectivă. Deci dacă era Brâncuși, înseamnă că era perfecțiunea întruchipată în toate și nu avem voie să vedem nimic nepotrivit la el! Și dacă eu zic că avea un defect, sau că nu îmi place că fuma, sau că a scris o poezie proastă într-o seară, înseamnă că sunt ipocrit, așa-i? Fenomenal!

    Dacă aflu că Lavet nu bea, nu fumează și se duce duminica la biserică nu îl reevaluez ca artist, cum presupui tu. Ci, eventual, îl reevaluez ca om. Pentru că, spre deosebire de tine, eu nu încurc/confund compartimentele, pe care să ajung apoi incapabil să le mai separ.

    @MM

    Vladen, tu zici ca oamenii nestiutori, fara educatie artistica, nu au voie sa critice uratul din arta dar cum se impaca asta cu faptul ca au voie sa cumpere uratul?

    🙂 🙂 🙂

    Faină observație.

    Și corect tot ce-ai scris în restul comentariului.

  28. Nu aș sărbători Ziua Sănătății Mintale aici, că nici în ospiciu nu se sărbătorește. Haideți în Gară. 🙂Avem noutăți.

  29. Datele disponibile Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) indică faptul că persoanele cu tulburări mintale, și în special cei care sunt instituționalizați, au rate mai mari de mortalitate prin cancer și boli de inimă mai mari decât populația generală.

    Mi-a scăpat asta. Cine n-are Iosif pe blog, să-și cumpere.

  30. Aldus, da, dar pot, totusi, sa incerc sa-l contrazic cu bata.:))

    Si eu zic ca i-am zis-o lui Vladen!:)) Vom vedea, citi, auzi, ce crede si el.

  31. Poate cu o bâtă metaforică. 🙂

    Nu-i corect să-i lovești pe proști și pe căpoși cu bâta, nu promovăm violența împotriva bâtelor.

  32. Sa ne fie mila de bate atunci! Dar cu parul sau cu piatra/bolovanul se poate sa dau? Sa nu-mi spui ca numai cei fara pacat au voie cu piatra si chiar nici ei.:))

  33. Nu poți să-ți impui adevărul (oricât ai crede tu că e de just sau chiar oricât ar fi de just) cu forța sau prin violență. Nu poți să-i forțezi pe maneliști să asculte muzică bună. Bine, manelele nici nu sunt muzică, sunt zgomot. Nu poți educa masele cu bâta și nici nu cred c-ar fi inspirat. Hai, poate pe o vecină mai zurlie, dar și acolo cu grijă, să nu te prindă soțul ei. 🙂

  34. MM chiar crezi ceea ce spui? Pai cine da 800K pe cele doua cutii de bere, ca vor fi amatori in mod sigur, fii convins ca are in casa si un Tizian, un Chagall si vreun Renoir. In care ziceai tu ca se recunoaste? 😆
    Asta una. Si a doua. Cine stabileste care e arta aia “proasta” “urita” si mai nu stiu cum? Criticii? Pai daca ma iau dupa critici s-ar putea sa ramin fara tablouri pe pereti la cita mafie traieste dupa urma evaluarilor artistice.

    Aldusescule, ma jenez sa discut modul in care consideri tu ca ar fi posibila comunicarea. Asta nu inseamna ca incerc sa te descurajez 😆

  35. @Al dus, Gur(u)a de aur
    “Mi-a scăpat asta. Cine n-are Iosif pe blog, să-și cumpere.”
    Comertul cu carne vie este cel mai rentabil 6* …20 AAAURginti Iosifsifu

  36. @papagigli, eu am amestecat putin stilurile. Arta uratului nu este acelasi lucru cu arta proasta. Arta uratului scoate la iveala uratenia noastra interioara, ne exagereaza defectele fizice etc dar are valoare artistica. Eu, totusi, nu mi-as decora casa cu lucrarile lui Adrian Ghenie.
    Arta proasta este banana lipita de perete, vasele de wc umplute cu tot felul de lucruri scarboase etc. Stiu ca si arta proasta are un mesaj, protesteaza impotriva timpurilor, a tiparelor clasice etc. dar mesajul ma lasa rece.

  37. Aldus, eu sunt om din popor si nu m-as intoarce niciodata impotriva maselor (cum fac altii cand ajung sus) ca sa le pedepsesc. Resping ideea de a te situa in orice fel deasupra altora, de a-i trata violent, umilitor. Dar unii indivizi chiar si-o cer si eu chiar i-as pocni.

  38. @Aldus
    Ghinionul celor care fac prea mult pe proștii e că rămân așa!
    Ți-am zis că toate aprecierile tale la adresa lui Brâncuși sunt fanfaronadă și – iarăși! – discuții despre detalii (Brâncuși omul, cu bune și cu rele). Tu n-ai văzut, n-ai apreciat, n-ai înțeles sculptura lui Brâncuși (poate ai văzut Coloana sau Poarta pe vreo siglă, pe vreo marcă poștală…). Tu habar n-ai cine a fost Brâncuși. N-ai cum să-i accepți opera fiindcă se încadrează perfect în ceea ce nu-ți place ție: artă modernă.

    „Să știi că opera lui Brâncuși e universală nu pentru că l-am repudiat, ci pentru că atinge niște simboluri și esențe universale.” – asta e o mostră de prostie monumentală. Dar și un aspect al bolii tale: iei două afirmații din contextele lor și le asociezi în aceeași frază; nu pentru că…, ci pentru că. Ceva de genul – iarna nu e frig pentru că e iarnă, ci pentru că s-au s-au inventat frigiderele.

    MM are același mecanism de gândire cu al tău. Ciudat, nu? Amândoi născuți în Absurdistan.

  39. Ah, nu citisem schimbul de pupături în cur între tine și MM ! Sunteți magistrali, băieți, cum vorbiți voi cu voi înșivă.

  40. Renata Carageani, eu si Aldus suntem doua persoane diferite. Unde vezi tu asemanari, eu vad numai diferente. Prezentam ganduri diferite, argumentatii diferite, viziuni diferite, stil diferit de exprimare, de scris. Posibil sa avem aceeasi opinie despre vreun lucru dar asta nu ma face clona lui. Vad ca si tu te potrivesti in idei cu altii dar asta nu te face sa fii vreo figuranta de-a lor. Ia-o mai usor cu acuzatiile.

  41. @Renata

    Să știi că din păcate tu ești cea vorbești aiureli. În primul rând, ți-ai format o părere despre mine în baza căreia judeci tot ce spun, așa că sari imediat cu verdictul: n-am înțeles nimic din Brâncuși! În al doilea, nu înțelegi ce scriu. Bizar, dat fiind că m-am exprimat în limba română. În al treilea, nu ești în stare să produci o argumentație cu cap și coadă, limitându-te la a da verdicte. Așa că ce să mai discutăm? Rămâi cu preconcepțiile tale, dacă nu poți mai mult. Că nu eu te-am chemat aici. Eu scriu despre ce doresc la mine pe blog. Nu-ți place sau consideri că scriu prostii (pentru că de fapt nu înțelegi niciodată mai nimic), ești liberă să mă ignori.

    Bine, ar mai fi o chestie la cele de mai sus: ești foarte părtinitoare. Chestie care îți produce un fel de orbire simbolică, în sensul că te face să nu mai vezi ideea unui text pe care l-ai citit. Tema articolului de față este degradarea artei. Dacă ar fi să-l sintetizez într-o singură propoziție, aceasta ar fi: Arta contemporană se află într-un proces accelerat de descompunere. La o astfel de afirmație în mod normal ai trei variante de răspuns. Unu: „Da, sunt de acord cu ce-ai scris, am remarcat și eu prezența tot mai pronunțată a grotescului în operele cu pretenții artistice, în filme, în muzică, în literatură etc.” Doi: „Te înșeli, în realitate arta nu se află pe o pantă descendentă, ci este la fel ca înainte (sau poate chiar mai elevată).” Trei: „Interesant subiect. Există creații moderne care-mi plac, există și chestii urâte, dar până acum nu m-am gândit la tendințele generale din artă. Poți să-mi mai dai câteva exemple care să probeze ce susții?” În mod normal, astea ar fi fost variantele tale de răspuns la afirmația că arta se află în cădere liberă. 1) Da, așa este; 2) nu, este fals; 3) nu știu/nu mă pot pronunța. Tu ce faci în schimb? Tragi discuția pe partea cu Brâncuși, ca să-mi poți spune (conform opiniei tale super-bazate) că n-aș fi știind nimic despre el, fără să spui nimic despre tema reală a articolului.

    Unde vezi tu Brâncuși în ce-am scris mai sus? L-ai adus aici doar printr-o potrivire formală, că e artist și am scris despre artă. Și, culmea: deși eu afirm că e un colos, mă critici în continuare. Dacă aș fi spus că Brâncuși e zero barat, bineînțeles că ai fi sărit ca arsă. Dar chiar și când spun că e un artist universal găsești ceva de criticat: nu pot să-i apreciez adevărata valoare, pentru că nu i-am văzut niciodată operele! Deci, orice aș zice despre Brâncuși, fie că l-aș contesta, fie că l-aș ridica în slăvi, pentru tine e motiv de critică! Și asta, încă o dată: fără ca în articol să fie vorba câtuși de puțin despre Brâncuși. Nici acum nu vezi cât ești de subiectivă și părtinitoare?

    În sumar: eu scriu că arta se duce în cap, tu-mi răspunzi că sunt prost pentru că nu-mi place că Brâncuși fuma. Dacă aș fi scris că arta e din ce în ce mai rafinată, adică exact opusul a ce-am scris în articolul de față, mi-ai fi răspuns fix la fel, că sunt prost pentru că nu-mi place că Brâncuși fuma. Cam așa arată comentariile tale mai nou. Nici măcar nu mai comentezi la subiect. Nici măcar nu mai identifici corect subiectul.

    Ai o părere pe tema articolului de față? Ești de acord că arta se duce de râpă, per ansamblu? Consideri că mă înșel și că nici vorbă? Sau deocamdată nu poți spune nimic, că nu te-a interesat subiectul și n-ai urmărit? La asta te-aș ruga să răspunzi. (Dacă poți.)

  42. Bine, dacă ne gândim că și blogul este o specie literară, iar literatura este o formă de artă, atunci și comentariile tale probează indirect sau implicit faptul că mai nou, arta stă sub semnul entropiei.

  43. @Mesu Dadi
    “Haideți în Gară. 🙂Avem noutăți.”
    Aveţi noutăţi?! Faci cumva parte din colectivul de redacţie?!

    @Aldus
    Eu sunt de părere că arta e pe o pantă descendentă. În vremurile ei de glorie, sculptura nu consta în a da un titlu sugestiv şi inspirat unei chestii pe care, în lipsa respectivului titlu, te grăbeşti s-o arunci la gunoi, ci în a realiza ceva care să încânte privirea oricui (de la criticul de artă la femeia de serviciu) şi să-i trezească emoţii grăitoare şi unui analfabet care nu-i poate citi titlul.

  44. Recunosc ca nu ma pasioneaza arta, deci din start sunt sanse ca ceea ce spun sa fie complet aiurea. Ma intreb doar daca in timp ce Da Vinci picta Mona Lisa, erau alti “artisti” care lipeau banane pe pereti. Bine, nu aveau banda adeziva pe atunci. Sau daca lasau cani de bere prin incaperile de la Luvru, ca si simbol al adalmasului. Nu stiu care erau nonconformistii acelori vremui, insa chiar as fi curios, daca exista vreo colectie de opere “moderne” din perioada renascentista, de exempu.

  45. Cu comentariul lui Remi avem și o primă încercare de definiție a artei: creația care încântă și trezește emoții chiar și într-un analfabet. Eu o văd asemănătoare cu definiția lui Caragiale, cu gâdilatul urechilor, doar că spune ceva mai mult: că arta are impact chiar și asupra celor needucați. Ceea ce-i foarte interesant și-i conferă artei o anumită greutate și obiectivitate, scoțând-o din sfera unui subiectivism pur. Dacă e artă autentică, are un impact mai mare și mai general, chiar și asupra neștiutorilor. De exemplu, și gravitația acționează asupra tuturor, indiferent că sunt fizicieni sau analfabeți.

    Deci, o primă definiție, să zicem. Poate mai încearcă și alții. Ce este arta?

    Liviu, uită-te la „arta oficială”. Banana de care vorbim a fost expusă într-un muzeu sau într-o galerie de artă. La fel ca dozele de bere de mai sus sau exemplele pe care le dă vax-albina. În trecut aveai așa ceva în muzee și galerii de artă? Că acasă, în intimitatea lui, fiecare cântă sub duș și este un Pavarotti 2. Nu asta-i problema. Problema-i când elitele din domeniul culturii încep să promoveze non-valoarea.

  46. Liviu,
    pe vremea lui Leonardo existau școli de pictură în care învățăceii încercau să-și imite maeștrii. Aceștia din urmă lucrau de obicei „pe comandă”, având „sponsori” în aristocrația vremii. Da Vinci a studiat pictura în atelierul lui Verrocchio, unde făceau ucenicie pictori care vor deveni renumiți – Botticelli, Ghirlandaio…
    „Modernismul” în acea epocă era o discretă amprentă personală, un mic „salt” din norma acceptată. Lucrând pe contracte, la cererea protectorului, artistul nu-și permitea să-l surprindă/șocheze cu un stil nou, personal, absolut neașteptat.
    Au fost însă și artiști care au rupt bariere, cu riscul de-a fi repudiați. Singurul exemplu care-mi vine în minte acum e Goya.
    Odată cu trecerea timpului, îndrăzneala, originalitatea, viziunea proprie, explorarea unor tehnici noi și a unor concepte inovatoare, au devenit tot mai pregnante. Artiștii nu mai creează la comandă. Cu fiecare secol/deceniu, devin tot mai temerari. Modernismul în artă e, de fapt, o atitudine: artistul își urmează propriul instinct creator, își asumă, fie și cu prețul unei vieți mizere, o nouă expresie a eului artistic și alte principii estetice. Saltul spectaculos în pictură l-au făcut Impresioniștii. Ei au decis că lumina e mama imaginii și ochiul propriu e tatăl. Adică, biologic și fizic vorbind, mama e una singură, tatăl poate fi oricine. 🙂
    Revoluția estetică a Impresioniștilor marchează începutul modernismului.
    Modernismul în artă nu e, ceea ce cred unii – Aldus inclus – urâțirea artei. E curajul de-a folosi alt limbaj de comunicare cu lumea în domeniul esteticului.

  47. Liviu, 😀

    uite niște exemple de îndrăzneală și „instinct creator”:

  48. Și un clip de 7 minute pe tema modernismului. Nu-s de acord cu toate punctele de vedere ale autorului, dar merită văzut.

    “It was a shift of art from Paris to New York”…

Leave a Reply