A ieșit pe piață un nou film românesc, lansat de curând la Veneția. Și vreau să vă spun ceva pornind de la sinopsisul lui. Dar, înainte de a intra în subiect, țin să vă informez că nu am văzut filmul și prin urmare articolul de față nu este o recenzie. Ci, mai degrabă, o nemulțumire sau o perspectivă. Dacă doriți niște opinii (și comentarii critice) pe marginea lui, va fi necesar să le căutați în altă parte.
Mai întâi, care-i sinopsisul? Anul Nou care n-a fost este o tragicomedie românească în care poveștile a șase oameni se intersectează și explodează la 21 decembrie 1989, pe coordonatele Bucureștiului revoluționar. Scris și regizat de Bogdan Mureșanu (aflat la prima sa regie), a primit premiul Orizzonti pentru cel mai bun film la „Festivalul Internațional de Film de la Veneția”, care-i totodată cel mai vechi festival de film din lume. Iar lumea are o mulțime de lucruri bune de spus despre el. E extraordinar, afirmă cineva. E superb, confirmă un altul. Filmul eveniment al anului, anunță promoțional TVR1. Un film necesar, obligatoriu de văzut de copiii noștri, zice Prințesa Urbană. Nu toți se declară impresionați, dar presupun că un astfel de film are potențialul de a trezi amintiri cu mare încărcătură emoțională în cei care au prins perioada ceaușistă. Iată, de pildă, ce scrie pe Facebook Otilia Țigănaș:
În toți anii, cu toate Crăciunurile mele, două au fost momentele apoteotice, cu belșug care să-mi rupă gura, când m-am simțit regină&baron local.
Primul, când tata s-a întors din Olanda fix de Crăciun, era epocă din gama Anul Nou care n-a fost, și a adus din banii de diurnă globuri capitaliste, beteală olandeză, ciocolată, gumă, tricouri colorate, parfum pentru mama…
Iar al doilea, deja postdecembrist, când după o prelungă sărăcie, medicină prost plătită și biznisuri nereușite, Eugen încasase banii pe un transport de cherestea în Ungaria.
Și ne-am cumpărat regește casetofon (CD player), telefon cu înregistrare, CD-uri cu Hrușcă, globuri noi de fiță, whisky, față de masă aurie, cadouri generoase la copil, și pahare de cristal pentru whisky. Să știm de-o treabă.
Și poate că filmul are toate meritele deja menționate mai sus și altele pe deasupra, dar eu tot nu ard de nerăbdare să-l văd în viitorul previzibil. Problema mea nu e cu filmul în sine, ci cu subiectul lui. La 35 de ani de la evenimentele din ’89, românii fac în continuare filme pe tema evenimentelor din ’89, neputând ieși din cadrul îngust al istoriei. M-aș bucura să văd un film despre iubire, sau ură, sau frumusețe, sau trădare, sau libertate, sau eroism, sau alte valori, principii, motive și idei universale și perene, care nu sunt tributare timpului și spațiului (în cazul de față mioritic). Cum erau, de pildă, tragediile elene din antichitate. Sau despre cum un mafiot urmărit de poliție (și nu de miliție) s-a refugiat la o stână, unde a intrat în conflict cu ciobanul și familia acestuia, rezultând un thriller de groază ca în filmele americane, sau o comedie spumoasă în care mafiotul învață bancuri românești, fără legătură cu nimic. Sau, dacă tot e să fie ancorat în ceva, despre lovitura de stat pe care o trăim zilele astea, să vedem cine are curaj să vorbească pe bune despre dictatură. Și nu încă un film despre ceaușism și cât de tare ne-a marcat și distrus viitorul.
Înțeleg că a schilodit mulți oameni, dar mă așteptam ca în 35 de ani supraviețuitorii să-și revină întrucâtva. Și să vadă că există viață și în afara ceaușismului. Dar se pare că nu. Ancorarea în concret e semnul imposibilității de a zbura spre realități mai înalte și mai profunde, precum și al lipsei de imaginație. În cazul de față, e și un semn al faptului că autorul a rămas prizonierul trecutului. Dați-mi un film care nu are legătură cu istoria. Dați-mi un Game of Thrones de România, în care se făcea că aveam un șef de stat drept și curajos, care era iubit de tot poporul, iar după ’89 devine tiran și cucerește globul, în colaborare cu contingente neo-germane și cu urmașii lui Elvis Presley care se ascundeau în Antarctica, iar noi aflăm că a fost clonat de către marțieni. La așa ceva m-aș uita. Dați-mi orice, dar nu-mi mai dați dictatura lui Ceaușescu, că au trecut 35 de ani de când crezusem că am scăpat de ea măcar în teorie, și iată că nu. În opinia mea, cei care fac filme despre Ceaușescu sunt, cu sau fără voia lor, continuatorii patologici ai acelui regim, care vine să te strângă de gât chiar și acum, din spatele ecranului, spunând: „Credeai c-ai scăpat?” Cât despre scuza că luptăm cu dictatura și n-o formolizăm artistic, am zis de ce nu cred că ține: din simplul motiv că dictatura de azi, din perioada Covid19-CCR2024, e mult mai fresh și așteaptă să fie ecranizată. De preferință nu peste 35 de ani.
Un film despre viața erotică a tovarășului pe când? Fie și pentru unicul merit că ar scandaliza tot poporul și ar face mișto de toate așteptările nefondate pe care le avem despre actul artistic și (pro)creator, care este și trebuie să rămână perfect liber. 🙂
PS: A se observa că ambele puncte de maxim din relatarea Otiliei Țigănaș (cele două momente apoteotice) survin pe fondul unei stări generale deplorabile, de sărăcie pre sau post-decembristă și chiar dictatură comunistă. Cred că Otilia, dacă s-ar apuca să facă filme, ar putea scoate atemporalul din 1989, universalul din ceaușism și paradisul interior din „Epoca de Aur”. Dar măcar îi avem scurtul text de pe Facebook. Oare de aia revin atât de mulți regizori români la ceaușism, pentru că regimul democratic și libertatea de care se bucură acum îi face să trăiască puncte de minim? 🙂
Si totusi inca se fac filme si comedii misto despre revolutia franceza, primul si al doilea razboi mondial si Stalin, asa ca nu vad de ce revolutia romana nu s-ar putea califica pentru un film la doar 35 de ani. Asta e articol din ala produs din avantul de gica contra si dorinta de a-i irita pe unii😁. Sa vedem daca-ti merge.
Eu m-aș uita la filme cu război. Îmi plac. Cele românești nu-mi plac. Și sunt stupefiat de lipsa de subiecte a regizorilor români, care par fixați la perioada ceaușistă, ca și cum altceva n-ar exista. Mi-ar plăcea, de exemplu, să văd un film românesc despre Revoluția Franceză sau despre al doilea război mondial, dar nu care să glorifice armata română sau din perspectiva participării României la război. Ci care, nu știu, să prezinte luptele de la Stalingrad sau spargerea codului Enigma. Sau căderea lui Stalin, sau cartelurile de droguri columbiene (în genul lui Narcos), sau ce mai vrei tu. Războiul din Golf. Atacurile de la WTC. Românii, dacă fac un film, musai să fie despre români. Și despre perioada Ceaușescu. Dacă tot e film cu români, mi-ar plăcea să fie unul SF, în care românii ajung primii pe Lună sau pe Marte, ori descoperă o modalitate de a crea roboți microscopici care vindecă orice boală (am văzut ceva similar mai demult, cu o echipă de medici redusă la dimensiuni microscopice, umblând prin venele și arterele pacientului într-un fel de navă spațială și luptându-se cu virușii și leucocitele, pentru a îndepărta o tumoră sau așa ceva; bineînțeles că nu era românesc). Sau un remake românesc la Rambo. Sau un Terminator cu buget redus. 🙂
Dacă crezi că o să-ți placă filmele românești despre revoluție și comunism, vizionare plăcută! Fă-le câte o recenzie dupa aia. Poate așa o să-mi trezești și mie interesul pentru ele.
Nu prea m-am uitat la filme romanesti, pe unele am probleme sa le urmaresc (captare de sunet proasta + regionalisme si vorbit prea repede) altele ma plictisesc cumplit. Mi-a placut insa foarte tare Concertul de Radu Mihaileanu (ala e vorbit in rusa si franceza insa). Cred ca ti-ar placea daca nu l-ai vazut, se abate total de la ce zici mai sus. Ce am vazut mai mult romanesti sunt piesele de teatru (filmate) si de acolo mi-au placut multe (Tache, Ianke si Cadar, Gaitele, Titanic Vals, O dimineata pierduta).
Altfel inteleg ce spui cu filme romanesti despre romani si ai dreptate, dar zic ca e sindrom de natie mica la umbra de imperii (desi orice natie, inclusiv americanetii, au multe filme cu gloria/istoria nationala, dar nu au doar de alea). Asa sunt si filmele norvege in marea lor majoritate (despre chestii istorice de li s-au intamplat lor, independenta, rezistena anti-nazi, etc), de abia in ultimii ani au mai iesit din asta (acum sunt la moda alea cu catastrofe gen valul/vulcanul/trollul ucigas, ultimul fiind in Spania cu vulcanul ucigas 😁). Zic ca probabil o mare parte din populatie prefera sa vada evenimente cu care “relate” (ca nu gasesc acum cum sa zic in romana) de aia sunt cu vitejia boborului. Tocmai de aia si revolutia ’89 vinde, ca lumea are inca nod in gat cand se gandeste la ea.
Oricum, eu aplaud ca avem pauza de la treburile politice, mai exersez si eu romana scrisa 🙂
Tocmai i-am împrumutat unei mătuși o carte de dramaturgie românească, care conține printre altele „Tache, Ianke si Cadâr” și „Titanic Vals”. Foarte mișto amândouă! 🙂
Gândește-te că te-ai uita la filme rusești și în aproape toate se vorbește despre cât de tare e Putin, numai că pe invers. Pentru că la filmele noastre moderne mai intervine și spiritul ăsta defetist, cu vai ce rău ne-a fost, vai ce groaznic era atunci, vai ce destin tragic avem ca popor, vai și iar vai. Nicio bucurie, nicio luminiță, nicio speranță, niciun alt subiect. Au trecut 35 de ani de la revoluție și regizorii români scot în continuare filme în care deplâng perioada respectivă, că au rămas blocați în aia și altceva nu știu, nu pot sau nu vor să facă.
Deci, filmele noastre, în afară de cazul că vorbim de filme istorice mai vechi ale lui Sergiu Nicolaescu (care ridicau în slăvi vitejia armatei române, trecutul nostru glorois etc), sunt total pe invers: sumbre, cenușii, defetiste, fără nicio speranță. Și preponderent despre epoca ceaușistă. Bleah.
Revin treburile politice, nu-ți fă griji. 😀
Știi câte sute de filme despre al doilea război mondial s-au făcut în lume?
Și de ce românii nu fac? Mi-ar plăcea să văd filme românești despre al doilea război mondial în locul celor despre Ceaușescu. Dar nu pe tiparul celor făcute de Sergiu Nicolaescu, mulțumesc frumos. Nu vreau filme care să glorifice armata română sau trecutul nostru și nici care să ne victimizeze. Vreau filme românești despre război în care românii și armata română nici măcar să nu apară. Exemple de subiecte pe tema asta: declanșarea războiului, bătălia de la Stalingrad, conflictul dintre SUA și Japonia, dezvoltarea bombei atomice (ce a făcut Nolan recent), spargerea codului Enigma, ascensiunea la putere a lui Hitler, politicile naziste, decizia SUA de a intra în război etc. Sunt o mulțime de chestii pe care le-ar putea trata un astfel de film. Apoi, gândește-te la câte drame sau povești captivate s-ar putea țese pe marginea războiului de către un scenarist creativ. De exemplu, prietenia a doi copiii din tabere adverse, sau, de ce nu, a doi adulți. Cum ar fi povestea unei spioane germane care se îndrăgostește de un ofițer britanic? Sau biografia lui Mata Hari, pentru cine vrea mai mult realistm. Dar nu Ceaușescu.
Dacă ai fi citit comentariile de mai sus, ai fi văzut că același lucru i-am răspuns lui Vladen, la o obiecție similară cu a ta. Deci, îmi pare bine că s-au făcut sute de filme despre Cel de-al Doilea Război Mondial, pentru că astfel de filme îmi plac. Nu îmi plac filmele cu Ceaușescu. Din păcate însă, regizorii români nu fac filme despre război. Au rămas aproape toți blocați la Ceaușescu și altceva nu știu.
Încercam să-ți spun că oamenii scriu povești (scenarii) despre momente, evenimente, drame care au marcat viața tuturor. Perioada dictaturii ceaușiste a traumatizat un popor întreg. E normal să se facă filme desprea ea. E un loc comun. Să vrei să ștergi din memoria colectivă 50 de ani de istorie?! S-o uiți, ca s-o repeți?!
Ți-am citit și textul hilar, și comentariile ridicole. Mai râd și-acum, închipuindu-mi cum ar arăta un film românesc despre un despot iubitor, care a băut apă otrăvită cu nanocipuri de la fântâna „Georgescu” și a devenit om rău, și a ordonat să-și facă tot poporul operație estetică, să aibă ochi de asiatici, ca să poată juca în filme cu japonezi, fără japonezi, care se termină, glorios, cu descoperirea Atlantidei, unde trăiau fericiți urmașii lui Elvis Presley, care suferiseră o mutație după dezastrul nuclear de la Hiroshima și trăiau liniștiți, în adâncurile oceanului, pe misteriosul continent scufundat.
Nu știu ce tragi pe nas, dar schimbă substanța, că asta pe care o folosești acum îți dăunează grav.
Oamenii scriu povești despre orice. Sau, despre o mulțime de lucruri. Dar ai noștri par blocați la perioada ceaușistă.
Medicamentul pentru o stare macabră nu e să te uiți la chestii macabre. Răul se tratează cu bine, urâtul cu frumos. A invoca urâtul pentru a te pune în gardă cu privire la urât e în general o idee proastă.
Există viață și în afara ceaușismului. Au trecut 35 de ani, dar voi ați rămas blocați acolo. S-ar părea că ați fost traumatizați pe viață. V-ați îndrăgostit de agresor și nu vreți să-l lăsați din mintea voastră nici măcar la 35 de ani după moartea lui. Îl readuceți la viață, prin filme. Ba chiar propui să ni-l întipărim și noi, restul, în minte, pretextând că altfel riscăm să repetăm istoria. Vă declarați împotriva dictaturii ceaușiste și spuneți că luptați cu ea, dar, în mod paradoxal, Ceaușescu trăiește în continuare tocmai prin voi.
Dacă chiar ați vrea să luptați cu răul, ați avea două soluții mult mai inteligente. Prima, să ilustrați o societate care se află la polul opus. În loc să critici ceva rău, mai bine dai un exemplu bun. Efectul e mult mai mare și mai profund. Și a doua soluție este să vă faceți un update la 2024. Pentru că există o mulțime de pericole care amenință societatea, pe lângă comunism. Unele noi, care vin odată cu progresul tehnologic și social și care nu existau pe vremea lui Ceaușescu, pentru că lumea evoluează. Dacă chiar ați vrea să puneți în gardă societatea cu privire la pericolele care o pasc, ați avea material suficient de vast și chiar teren virgin, care ar fi mult mai relevant pentru momentul actual. A continua să prezentați pericolul comunist, acum, după ce aproape tot globul i-a văzut goliciunea și l-a aruncat la coș, denotă lipsă de imaginație și fixație patologică în trecut.
Dar de ce ar trebui să luptați cu răul? O operă de artă nu trebuie să militeze pentru ceva. Să aibă un „mesaj” politic sau de awareness. Că asta făcea și Ceaușescu. Și pe vremea lui se scoteau filme cu mesaj, numai că mesajul era invers: cât de bun e regimul ceaușist. În timp ce voi faceți filme despre cât de rău e același regim. În ambele cazuri, calitatea artistică are de suferit. Cu cât mesajul e mai pronunțat, cu atât e mai puțină artă.
Artistul mediocru creează o operă tributară unui moment din timp și spațiu din istoria poporului său. Artistul superior creează o operă pe o temă atemporală, care este relevantă pentru orice ființă umană, indiferent de naționalitatea sau istoria ei, și devine astfel universal.
Și da, aș prefera să văd o ficțiune interesantă și care să mă binedispună în locul unei drame deprimante despre comunism. Ziceai că te-ai uitat la Orphan Black. Ce perioadă din trecut tratează serialul? Că-i de anticipație și, iată, bazat pe niște chestii moderne. Dar The Blacklist, care-i serial polițist? Tot bazat pe imaginație și în plus complet nerealist. De ce n-ar putea face și românii așa ceva? Chestia cu Ceaușescu care ajunge conducătorul întregului mapamond era doar un exemplu. Tu ce fumezi când te uiți la filme și seriale de ficțiune, care n-au nici în clin și nici în mânecă cu perioada de tristă amintire din România anilor pre-’89? Sau numai alții au voie să facă așa ceva? Românii au voie să producă doar filme despre comunism?
Aldus, cine e acest „voi” la care te rățoiești acum?
În sens minimal, tu și regizorii vizați de articolul meu. În sens mai larg, toți cei care gândesc ca tine sau consideră că articolul meu nu are nicio bază.
“Romanii a iesit din comunism, insa comunismul n-a iesit din romani” zice o vorba…
Corect.
Nici romanii si nici alte popoare nu au fost vreodata comunisti. Comunist a fost sistemul politic, un sistem grotesc, criminal din care faceau parte tot felul de nebuni sadici. Daca romanii ar fi fost comunisti nu ar mai fi existat Sfintii inchisorilor, nu ar mai fi existat cele 3 milioane de victime de la inceputurile comunismului, nu ar mai fi existat bancuri cu Bula, nu ar mai existat rezistenta sufleteasca si mentala a poporului roman ce a pus capat stapanirii diabolice la Revolutia din ’89.
Manifestatiile in onoarea dobitocului Ceausescu erau niste piese de teatru grotesti, niciunul dintre participanti nu-si dorea sa fie acolo, aplauzele erau inregistrate, uralele la fel. Am prins asa ceva in adolescenta, adultii de langa mine il injurau pe tovaras si radeau de el.
Cat despre filmele despre Revolutie, sunt prea putine, prea slabe si prea neinsemnate ca sa reuseasca sa redea vreodata teroarea si moartea din acel decembrie sangeros. Unii din noi nu vom uita niciodata si nu vom face niciodata pace cu criminalii neamului romanesc.
Nu inteleg cum poate vota cineva cu Georgescu, e mai prost decat permite legea!
Frumoasă observația cu diferența dintre regim și omul sau românul de rând.
Dar nu sunt de acord cu ce spui despre Georgescu. Eu l-am votat. 2 milioane de români l-au votat (plus încă 1,5 milioane pe George Simion) și mai mult de jumătate dintre votanți l-ar fi ales în turul 2, în fața Elenei Lasconi. Aceiași români care, conform spuselor tale, n-au fost prostiți de comunismul ceaușist, căruia i-au pus capăt.
Am întrebat-o pe Renata ce anume are de criticat la Georgescu, punctual. Nu acuzații vagi și generale, ci concrete și la obiect. I-am cerut insistent să-mi dea un singur citat la care are ceva de criticat și până acum n-a fost în stare să-mi producă niciunul (venind cu tot felul de scuze – că ba am o obsesie cu asta, ba îi cer pe un vocativ nu-știu-de-care etc). Solicitarea mea rămâne deschisă.
Neocomunistii aflati la putere ne vand si ne extermina de 35 de ani incoace ca neam, ca popor, ne-au vandut resursele naturale ca si cand ar fi fost mostenire personala, massmedia detinuta tot de ei ne desfiinteaza spiritual cu un continut mizerabil in care se promoveaza cele mai josnice trasaturi ale unor oameni de nimic, oameni ce sunt prezentati a fi modele de succes, adica tot felul de mafioti ce au comis si comit tot felul de nedreptati economice si sociale.
Ca o replica la ce am zis mai sus ca s-a intamplat, Georgescu a venit si a propus suveranismul, adica dreptul fiecarei tari de a priorita interesele nationale si de a administra bunurile umane si economice in interesul tarii. Lucru ce a fost posibil inca de la caderea comunismului daca nu am fi avut conducerea corupta ce a facut afaceri in interes personal cu toate bogatiile tarii. Oricine isi iubeste tara rezoneaza cu ideea asta, a lui Georgescu, insa, din pacate, Georgescu este destul de ambiguu cu punerea in practica a acestei idei si o da si in balarii conspirationiste si isi exprima admiratia pentru Putin pe care-l descrie ca fiind un lider ce-si iubeste poporul! In plus sau mai degraba in minus, Georgescu NU vorbeste despre romani, despre neamul romanesc, despre valorile la care ar trebui sa revenim, el vorbeste despre controlul pe care trebuie sa-l exercite Statul! Noi avem experienta unui astfel de stat. Comunist.
Concluzia e ca atitudinea critica lui Georgescu fata de guvernarea actuala, minunile tehnologiei si existenta pe TikTok si apetenta pentru teorii conspirative a unui numar destul de mare de romani i-au dat o gramada de voturi. Voturi ce nu sunt valabile pentru ca oamenii nu au analizat in profunzime ce spune Georgescu, ei doar s-au lasat amagiti de niste promisiuni altfel.
Personal, as sustine-o pe Sosoaca daca nu ar fi si ea afectata de virusul teoriilor conspiratiei. E o tipa desteapta si sufletista ce vorbeste despre popor, nu despre stat si ii bate in discurs pe toti politrucii.
Referitor la perioada comunista, oamenii de rand nu au fost atinsi de propganda comunista pentru ca tovarasului Ceausescu ii era frica de tehnologie ca de dracu’ si de-aia nu a reusit sa indoctrineze poporul. In scoli s-a predat nu comunismul ci realizarile tovarasului si tovarasei, la televizor tot asa si oamenii au avut noroc ca programul era doar de doua ore. Daca ar fi fost constient de forta si de mecanismele de manipulare ale massmediei, ne-ar fi distrus cu ideologia asa cum ne-au distrus urmasii lui neocomunisti cu manele, telenovele, crime, curve, interlopi si alte mizerii. Singurele cercuri in care comunismul a ajuns au fost cele intelectuale dar si acolo au fost unii care au imbratisat ideologia pentru ca au crezut in ea, altii s-au prefacut ca o imbratiseaza din oportunism iar altii au respins-o mai mult sau mai putin vizibil si declarat.
De ce nu și-ar iubi Putin țara? Că țara cu siguranță îl iubește pe el. Știi că se bucură de o largă popularitate (reală) în Rusia și că inclusiv rușii din diasporă l-ai votat? 🙂
Pe de-o parte, multe teorii conspiraționiste sunt reale. Pe de alta, dacă CTP ar citi ce-ai scris mai sus despre cum ne-au furat și vândut liderii resursele, și despre tine ar zice că ești conspiraționist.
Una peste alta, îi faci o analiză foarte sumară și simplistă lui Georgescu. Omul e inteligent. Poate că nu se potrivește peste modelul tău de președinte ideal, dar ține cont că modelul ăla are zero șanse să ajungă la putere sau să facă ceva. Dacă Ștefan cel Mare ar fi mers pe un model democratic ideal și n-ar fi condus cu o mână de fier (asta apropo de controlul exercitat de stat), ar fi fost mazilit sau redus la impotență în câteva săptămâni. Dar, a fost cel mai mare apărător al suveranității Moldovei. Nu poți cu teorii frumoase. Teorii frumoase au doar proștii, mincinoșii sau useriștii. De asta zic că judeci simplist, că nu mergi la rădăcina lucrurilor.
La Șoșoacă nu conspiraționismul mă deranjează (sintagma de „teorii ale conspirației” a fost consacrată de serviciile secrete americane, tocmai ca să ducă în derizoriu eventualele adevăruri neconvenabile), ci egoul și instabilitatea ei. Nu aș vota-o. Deși consider că în opoziție e minunată. Adică, din nou: e genul care face scandal, dar probabil fix ceea ce trebuie acum, pentru că altfel, cu vorbă bună, pur și simplu n-ai cum.
Hai sa nu exageram ca iubirea rusilor pentru Putin este un fel de dragoste cu sila! Si acolo unde dragoste nu e, nimic nu e, vorba lui Preda luata de la Sfantul Pavel! Eu am intalnit rusi stabiliti prin lume, traitori de viata ce se distreaza, calatoresc si-l detesta pe Putin cu spume!
Si nu, nu cred ca CTP ar crede ca am dat in boala conspirationismului cand afirm ca gasca securisto-comunista ne papa resursele pentru ca si el spune acelasi lucru si anume ca nemernicii amintiti se ocupa cu subminarea economiei nationale, adica cu infractiuni ce ar trebui pedepsite! Daca iei la puricat afacerile incheiate de susamintita gasca mafiota vei vedea ca vinde resurse vitale dupa ce le devalizeaza. Deci nu Uniunea si nici America nu ne fura ci decidentii nostri politici.
E trist ca negi si minimalizezi infractiunile clasei politice romanesti, ca ignori pericolul pe care-l reprezinta pentru noi ca neam si tara. Ca ignori ca avem o clasa politica pusa pe jaf si pe dezbinarea si desfiintarea fiintei noastre nationale si istorice!
Vezi cum te-am prins? 🙂 Tocmai că nu e cu de-a sila. Rușii, în marea lor majoritate, îl adoră pe Putin. Nu seamănă deloc, dar deloc cu „dragostea” noastră formală de dinainte de ’89 pentru tovarășul. Sigur, nu toți, dar un 70%-80% da. Faptul că ai întâlnit tu câțiva ruși dintre ăia 20% nu schimbă cu nimic situația. Cazuri particulare știu și eu, chiar celebre (de exemplu, Kasparov). Dar documentează-te mai bine și o să ajungi la concluzia că pentru majoritatea rușilor e perfect valabil ce ți-am spus. Chestie pe care o recunosc până și criticii lui Putin.
Plătești cumpărăturile unui magazin din Germania, gazul unei firme din Italia, benzina unei stații din Austria, curentul îl vei plăti maghiarilor, banii ți-i scoți de la o bancă din Austria șamd. Resursele țării sunt valorificate de către entități din afara României, pe mâna decidenților noștri politici (care primesc „parandărăt” cotă parte).
Nu neg și nu minimalizez infracțiunile clasei politice românești. Spun doar că această clasă politică nu e compusă din lideri, ci din subalterni (care, în schimbul executării docile și prompte a ordinelor primite, se căpătuiesc și ei, participând astfel la jaful generalizat). Dar politicienii sunt niște executanți. Decidenții se află în altă parte. Ce crezi că a decis Iohannis de capul lui, în 10 ani de mandat?
Am vazut filmul si mie mi-a placut foarte tare (ce-i drept dupa a trebuit sa vad niste documentare ca sa inteleg ordinea evenimentelor in zilele alea). Lasand la o parte contextul, suprinde foarte bine in opinia mea tipologiile romanilor (cel putin vazut din exterior). Chiar mi s-a parut ca merita vazut (nu apeleaza doar la sentimentele alora de au trait evenimentul).
Altfel, ai dreptate mai sus ca paralela dintre Ceausescu si Putin din perspectiva supusilor e total gresita. Da, majoritatea poporului il apreciaza, e nepopular in alte cercuri. Nu seamana deloc, dar deloc, cu situatia de la voi cu Ceausescu.
…si uite cum absolvi de vina clasa noastra politica spunand ca ei doar executa ordine! Nu executa nici un ordin cand devalizeaza tara, o fac de buna voie si nesiliti de nimeni si in interes personal. Averile lor enorme dovedesc asta. Devalizarea prin privatizare pe nimic s-a facut sub gasca lui Ilici iliescu direct comandata de la Moscova. Mai sunt si alte tari iesite din comunism ce nu au ajuns in halul in care suntem noi si asta pentru ca liderii lor nu-si urasc poporul asa cum fac secu-comunistii nostri de la putere si nu au fost sub cizma ruseasca cum a fost Ilici. Trazni-l-ar de criminal!
Cat despre cei 80% de rusi si iubirea lor pentru tatucul Putin, ce pot sa zic? Poate ca oamenii sufera de sindromul Stockholm! Oricum tragic destin are si poporul rus exterminat fiind in numar de zeci de milioane de dictaturile staliniste. O parte din ei traiesc si azi cu nostalgia unui imperiu ce nu a avut niciodata vreo legalitate, imperiu in care nu s-a urmarit niciodata civilizatia si educatia iar mujicul rus a fost mereu carne de tun. Asa cum este si azi sub stapanirea putinista.
@Vladen
Să înțeleg că e prima dată când iei contact cu evenimentele din ’89 de la noi?
Legat de paralela cu Putin, poate dă Domnul și te citește și Renata, chit că ei îi intră pe o ureche și îi iese pe cealaltă. 🙂 Aveam nu demult niște polemici cu ea fix pe tema asa.
@MM
Eu zic că în linii mari, afară de unele escapade punctuale, execută ordine. Iar pentru asta sunt pe deplin vinovați, deoarece legal și constituțional singurul lor stăpân este poporul român. Însă ei, când execută aceste ordine, nu interesele poporului român le servesc. Și deci sunt vinovați. Sunt vinovați că au ajuns acolo pentru a servi poporul iar ei seversc alți stăpâni. Cum să nu fie vinovați? Când tu ca politician urmărești alte interese decât ale poporului tău, nu te faci vinovat de trădare? Ba da.
Eu zic să te hotărăști mai întâi: execută ordine sau nu? Inițial ai zis că nu. Acum zici că au executat comenzi primite direct de la Moscova. Te cam contrazici singur.
Nu, am stat in Bucuresti cu intreruperi prin 96-00, am mai auzit de ele din povestiri, am vazut urmele de pe cladiri si din cand in cand imagini pe la stiri. Dar nu m-a interesat la nivelul la care sa urmaresc sa retin ordinea in care s-au petrecut evenimentele sau sa vreau sa citesc despre ele in vreun fel (nici n-ar fi contribuit la relatia cu doamna, asa ca am preferat sa invat altele, gen limba si literatura). De exemplu eu credeam ca in timpul demonstratiei aleia in care au explodat petarde si au tipat femei, au si intrat demonstrantii in cladire si ar fi fugit ala cu elicopterul. De fapt asta s-a intamplat pe 22 iar demonstratia de care zic pe 21. Genul asta de chestii. Filmul insa mi-a starnit interesul si am vrut sa inteleg exact cronologia. Iar doamna nu m-a prea putut lamuri ca ea, desi a asistat in Bucuresti la revolutie, nu-si amintea exact secventa de evenimente, ca era mica cand s-a intamplat.
Eu nu inteleg de ce e important pentru tine sa convingi oamenii de ceva. Inteleg nevoia de a iti scrie parerea, inteleg sa o argumentezi, sa o explici o data, hai de doua ori, dar mai mult de atat e pierdere de timp. Lumea deja stie ce crezi, daca nu i-ai convins, nici n-o mai faci. Deci ura si la gara. Si presupunand ca i-ai putea schimba parerea politica a Renatei (desi dupa ce am vazut discursul integral al lui Ceausescu de pe 21 mi se pare imposibil asa ceva), cu ce te-ar incalzi?
A, păi nici eu nu știu detalii de genul ăsta (care nici nu mă interesează). Credeam că te referi la tabloul general al evenimentelor din ’89. Apropo, o să-i auzi pe mulți spunând că a fost o lovitură de stat. Eu sunt sigur că a început ca o revoluție, care apoi a fost deturnată. Faptul că poporul s-a trezit i-a luat prin surprindere pe cei care planificau lovitura prin ianuarie-februarie, dar s-au repliat rapid, după cum s-a văzut.
Cât despre faptul că nu înțelegi de ce țin să conving pe cineva, nici eu nu înțeleg multe chestii din lumea asta. Cu timpul, posibil ca sfera înțelegerii mele să se lărgească. 😀
La Mulți Ani!
Aldus, noțiunea de revoluție presupune un deznodământ ales de revoluționari, poporul a creat o diversiune care a precedat o lovitură de stat. Ce a fost mai rău în așa zisa revoluție s-a consumat după îndepărtarea lui Ceaușescu de la putere, cumva în numele lui. Armata și forțele de ordine au primit ordin de retragere, deci cine a controlat ostilitățile și, mai important, de ce, dacă dictatorul fusese înlăturat de la putere? Mă îndoiesc că lovitura de stat era planificată pentru o dată anume. De altfel, revoluționarii erau alcătuiți dintr-o masă de oameni înfometați și confuzi care au încercat ceva, au fost reprimați, și după 35 de ani încă n-au înțeles de ce. E concluzia surselor și documentarelor externe, pentru că eram atât de închiși și de paranoici încât nu înțelegeam nimic.
De asta ne întoarcem la „ceaușism”, pentru că suntem confuzi și ne vorbiți. Spuneai la Renata pe blog că s-au născut bancuri din haz de necaz, dar oare cum ai fi reacționat dacă un coleg de birou, după un banc, ți-ar fi spus să ai grijă ce spui, că ai copii acasă. Nu numai oamenii care au auzit asta, ci și urmașii lor, se uită înăuntru și văd numai negru, nu mai au încredere în nimic din ceea ce era considerat definitoriu pentru oameni – asta e de fapt greaua moștenire. Americanii vor să-ți vândă eroi, noi nu mai suntem convinși de nimic, cum am putea să vindem ceva în care nu credem nici noi?
Tot ce e bun, că suntem oameni și avem și ceva bun, a rămas în ciuda unui sistem opresiv (colectiv), nu datorită lui sau a ideologiei acestuia. Sunt niște discuții complicate pe care încă nu știm să le purtăm.
Discuțiile despre clasa politică sunt aproape amuzante, dacă reușești să te detașezi puțin. Poate fură politicienii, dar asta pentru că furatul era sport național, fiecare cu liga lui – Costică fura motorină, Vasile carne, Petrică șine de tren. Pe scurt, fiecare fura ce putea, dar clasa politică e vizibilă, că sunt oameni publici. Și partea cu adevărat amuzantă, statul e o administrație care depinde de ce se întâmplă în țară. Când nu este înseamnă că nu s-a produs, nu că s-a furat. De altfel tot ce înseamnă infrastructura și serviciile dintr-un stat nu au cum să producă, ele doar consumă. Momentan nu ne putem guverna, că trage fiecare pentru el, de la Ciolacu la Costică. Ciolacu poate să nu vrea bani, dar ține la imagine și la putere, că asta a învățat până acum, de asta trage tot pentru el. Costică se gândește la familia lui și fură pentru că-l fură Ciolacu. Mai e până ne vom da seama de asta, dar vom ajunge și acolo, fără Dragnea și fără ciolaci, poate atunci vom încerca să construim ceva al nostru. Până atunci, cum am mai spus-o, trebuie dar să alegem una dintre sferele de influență (est sau vest), că noi nu putem/vrem mai mult.
@Vladen: pentru că în România există (încă) corect și greșit, e important în care tabără ești. It’s complicated vine de la americani.
@dam167 noroc ca nu-s american, asa am timp sa fac si chestii misto 😁
@dam167
Revoluție:
1) Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți.
2) Revoltă, răscoală.
3) Schimbare, transformare radicală într-un anumit domeniu.
Diversiune:
1) Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intențiile, gândurile, acțiunile sau planurile cuiva.
2) Acțiune politică întreprinsă cu scopul de a distrage atenția de la problemele reale ale vieții publice.
Deci, a fost revoluție și nu diversiune. Diversiunea e când vrei să abați atenția de la ceva. De exemplu, tu te decizi să furi și eu fac o diversiune prin care să-i abat atenția proprietarului și să-ți creez ție drum liber. Poporul n-a făcut o diversiune, că nu era în cârdășie cu gașca care s-a instalat apoi la putere, ci o revoluție. Reală, autentică. Faptul că rezultatele ei au fost rapid deturnate spre altceva e altă poveste.
Nu cred că era planificată la o dată sigură, dar voiau s-o pună în practică pe la începutul anului următor. Mișcarea populară (încă o dată, reală; nemulțumirile au izbucnit spontan în Timișoara și s-au răspândit și în capitală plus alte orașe, n-a fost nicio diversiune) i-a luat prin surprindere, dar, cum ziceam, s-au repliat repede. Totuși, scânteia și mișcările de mase au izbucnit din popor, nu au fost aranjate sau orchestrate de către niște unii care voiau să dea o lovitură de stat.
N-am prins, așa că nu pot decât să-mi dau cu presupusul. Dacă era de încredere, i-aș fi spus (i-aș spune) că îmi asum riscul sau l-aș lua în râs că nici măcar între noi nu este bărbat. Dacă n-ar fi cineva de încredere (l-aș putea bănui că e informator), n-aș mai spune bancuri în prezența lui pe viitor. Altfel, ce rost are întrebarea ta? Colegul respectiv nu mi-ar fi spus nimic nou. Toată lumea știa că bancurile cu tovarășul sunt neavenite și că riști să fii luat la întrebări. Și toată lumea le spunea. Deci, că îmi spune sau că nu-mi spune el chestia asta tot acolo sunt, că îmi spune ceva ce deja știu.
Neah, nu are legătură. Nu „am rămas” buni sau mai buni sau mai puțin buni din cauza sau datorită lui Ceaușescu. Regimul lui nu a avut și nu a putut avea nicio influență asupra bunătății oamenilor și a calității lor umane, morale etc. Eram buni sau eram răi, în funcție de gene și temperament. Și suntem buni sau suntem răi. Fără legătură cu Ceaușescu, Băsescu, Iohannis, americani, ruși, primar sau guvern, democratic sau dictatorial. Pur și simplu ceea ce ai tu înăuntrul tău, la nivel de suflet, nu are nicio treabă cu lumea din afară și nu poate fi influențat de regimul politic al țării în care te afli.
Șosele bune înseamnă transport mai fluid, deci comerț și creștere economică. Servicii medicale de calitate înseamnă sănătate, deci resursă umană, deci producție. Educație de calitate înseamnă calificări înalte, deci investiție în viitor. Totul e interconectat.
S-ar putea să nu mai fie mult – vezi ultimul articol, cu astrologia. 🙂