2563 caractere până la capătul lumii

Pornind de la tema precedentă din ciclul Ficțiuni Reale, în care se cerea să scriem o proză arhiscurtă de 480-520 de caractere având titlul Trei kilometri până la capătul lumii, mi-a venit ideea să mai fac câteva exerciții de acest tip. Numai că acum, fiind mai multe povestiri, o să le dau fiecăreia câte un titlu separat.

separator

Relativitate

Copil fiind, am privit spre răsărit și mi-am întrebat părinții: Cât de departe de noi este Soarele? Mi-au răspuns râzând: la 3 kilometri. Distanța mi s-a părut infinită. Peste un an, am primit cadou o bicicletă și am pornit spre est, iar peste 3 kilometri am ajuns într-un sat. L-am întrebat pe un bătrân la ce distanță de noi este orizontul. Încă 3 kilometri, mi-a răspuns zâmbind. De atunci tot călătoresc, descoperind o lume din ce în ce mai mare, a cărei margine continuă să rămână la 3 kilometri de mine.

(509)

separator

Mărul buclucaș

Edenul era un spațiu perfect sferic, cu raza de 3 kilometri, în centrul căruia locuia micul Adam, iar în afara lui nu exista nimic. Era, oricum, suficient loc de joacă pentru un copil. Să nu ieși din grădină, îi spunea uneori Tatăl lui. Și n-a ieșit. Dar într-o zi a luat un măr și l-a aruncat cu putere în sus, imprimându-i o accelerație infinită. Mărul a ajuns la marginea sferei, iar aceasta a început să se dilate, pentru a putea acomoda noile coordonate ale fructului divin. Și de atunci își tot mărește diametrul.

(519)

separator

Urmări nefirești

După o viață dedicată studiului, savantul a abandonat rațiunea în favoarea ocultismului. L-a chemat pe mag și i-a spus: Ajută-mă ca în viața următoare să descopăr capătul lumii. Magul a efectuat ritualul și bătrânul s-a stins. A redeschis ochii într-un deșert în care ploua cu lavă fierbinte. Chinuit de arsuri, a vrut să fugă la umbra copacului misterios din fața lui, dar picioarele îi erau înfipte în pământ. Apoi a văzut o tăbliță agățată de acel copac, pe care scria: Distanța până la intrarea în Paradis: 3 km.

(516)

separator

Un anumit doctor

L-am cunoscut într-o seară în care ploua torențial, pe când treceam strada având pe mine doar o rochie scurtă. În afară de noi nu era nici țipenie de om, iar telefonul mi se descărcase. Când m-a văzut, mi-a făcut semn să intru în cabina telefonică de lângă el. Ce gentleman pare doctorul ăsta, mi-am zis, dar oare cum o să încăpem amândoi într-un spațiu de nici doi metri pătrați? Dacă e vreun dubios? Fiind însă udă leoarcă, mi-am făcut curaj și m-am apropiat. Cum ați spus că vă numiți, doctor și mai cum?

(507)

separator

Trei metri până la capătul lumii

Era aproape de margine. Și-a scos ruleta din buzunar și a măsurat ultima secțiune: unu, doi, trei metri. S-a așezat puțin să se odihnească și și-a notat în jurnal: „Globiștii s-au înșelat. Lumea gândurilor este un disc perfect plat, cu diametrul de 1001 vise. Aceste vise sunt multicolore, dar dincolo de ele nu se zărește nimic.” S-a ridicat, și-a luat cu el ruleta și jurnalul, s-a dus la margine și s-a aruncat în gol. În timpul săriturii, ruleta i-a căzut din buzunar și a rămas agățată de marginea discului.

(512)

19 Replies to “2563 caractere până la capătul lumii”

  1. Mda. O proză scurtă, foarte scurtă, draconic de scurtă e mult mai greu de scris decât una lungă. Trebuie să fii foarte atent cu cuvintele, la 500 de caractere nu-ți permiți să arunci cu vorbe inutile și, mai ales, nepotrivite.
    „Mi-au răspuns (părinții) rîzînd”. De ce râzând? Întrebarea copilului a fost serioasă.
    Trece un an și copilul ajunge cu bicicleta într-un sat, aflat la trei kilometri de casa părintească. Copilul îi pune unui bătrân aceeași întrebare. Și bătrânul îi răspunde ca și cum ar fi știut de dialogul copilului cu părinții, acum un an, la trei kilometri distanță. „Încă 3 kilometri”. Adică încă 3 peste ăia 3 de care ți-au spus părinții tăi.
    Neverosimil și ilogic.

    În povestirea 2 faci risipă de vorbe, aproape pleonastic. Dacă Edenul e sferic, deja știm că e un corp geometric definit, altminteri nu-i ziceai sferă, îi ziceai altcumva. „Perfectă” e inutil (puteai să folosești literele în altă parte).
    „iar în afara lui nu exista nimic” Ambiguu. În afara spațiului sferic sau în afara micului Adam?
    Trebuia formulat așa: Edenul era o sferă cu raza de 3 kilometri, în centrul căreia locuia micul Adam. În afara ei nu exista nimic.

    Ultima remarcă și mă opresc: păstrează stilul. Nu te îmbrăca în frac, dar cu sandale în picioare! Într-o poveste în care e vorba despre un Mag, n-are ce căuta verbul „a efectua”. E ca și cum ai pune termopane caselor din Muzeul Satului.

    Prima încercare de poveste în 500 de caractere a fost reușită și ți-am spus. Astea de-acum sunt proaste toate. Când faci o treabă doar pentru a doua oară, nu deveni așa de relaxat.
    Poftim! Cam asta face editorul cu scriitorul. Ce zici? Te-ai înhăma? 🙂

  2. Nu știu în ce măsură aș putea să-ți răspund din postura de autor (cititorul nostru, stăpânul nostru), dar o să urmăresc să-ți prezint perspectiva mea cu privire la unele puncte ridicate de tine.

    „Mi-au răspuns (părinții) rîzînd”. De ce râzând? Întrebarea copilului a fost serioasă.

    Copilăria se desfășoară sub două stele: a purității (inocenței, candorii) și a jocului. Când un adult și un copil poartă o discuție serioasă, suntem în paradigma inocenței. Lumea reală, privită prin ochii copilului. Altfel, e un joc: lumea adusă la nivelul copilului. Presupun că ai întâlnit o mulțime de părinți care, la întrebări serioase puse de un copil, dau răspunsuri în glumă, evazive sau puerile, în ideea că e prea mic ca să înțeleagă. Chestie care uneori îl revoltă pe copil. 🙂

    Și bătrânul îi răspunde ca și cum ar fi știut de dialogul copilului cu părinții, acum un an, la trei kilometri distanță. „Încă 3 kilometri”. Adică încă 3 peste ăia 3 de care ți-au spus părinții tăi. Neverosimil și ilogic.

    Exact. Discuția cu bătrânul se poartă în continuarea celei cu părinții. Neverosimil? Poate inevitabil. 🙂 Dar aș zice să nu citim prea ad-litteram. Nu spuneai mai sus că limita de caractere este foarte mică? Așadar, completează tu golurile, fără să aștepți ca autorul să-ți dea totul în detalii, mai ales când e limitat la 500 de caractere. Sau când poate nu vrea să scrie un articol jurnalistic.

    De exemplu, cât de greu ar fi fost să îți imaginezi următoarea secvență:

    Obosit, Andrei puse frână și se uită la aplicația de pe telefon: „Ai parcurs 3.1 km și ai ars X calorii. Viteza ta medie a fost de 30 km pe oră.” Își ridică privirea spre est: Soarele părea nemișcat, la aceeași distanță față de el. Tocmai atunci trecu pe acolo un bătrân. Așa că copilul îl întrebă: „Tata mi-a spus că dacă merg 3 kilometri spre răsărit, voi ajunge la Soare. Am mers 3 kilometri și 100 de metri, dar încă nu m-am apropiat de Soare. Cât mai este până ajung la el?” La care bătrânul a început să râdă și i-a răspuns: „Dacă mergi încă 3 km, poate o să-l ajungi…”

    Secvența asta ar fi luat singură mai mult de 500 de caractere. Așa că nu citi povestirile mele ca pe niște descrieri minuțioase. În felul ăsta, ai ocazia să devii co-creatoare a lor. 🙂

    De altfel, poate n-ar strica să încerci la rândul tău.

    Dacă Edenul e sferic, deja știm că e un corp geometric definit, altminteri nu-i ziceai sferă, îi ziceai altcumva. „Perfectă” e inutil (puteai să folosești literele în altă parte).

    Pământul are o formă sferică, dar imperfectă; este elipsoidal, fiind mai turtit la poli. Luna, deși nu se mai rotește în jurul propiei axe relativ la Pământ, are și ea o formă ușor elipsoidală. Soarele „is a massive, nearly perfect sphere of hot plasma”, zice Wikipedia. Adică, o sferă aproape perfectă. 🙂

    Aparent, sfere perfecte nu există decât în matematică.

    „iar în afara lui nu exista nimic” Ambiguu. În afara spațiului sferic sau în afara micului Adam?

    Interesant. Și nu-ți place ambiguitatea? 🙂 Când am scris, mă gândeam la sferă. Probabil că dacă m-aș fi referit la Adam, aș fi scris „în afara acestuia” în loc de „în afara lui”, indicând astfel că mă refer la ultimul subiect menționat. Dar acum, că mă întrebi, presupun că se potrivește pentru ambele cazuri. În felul următor: în afara Edenului nu exista niciun alt spațiu, iar în afara lui Adam nu exista niciun alt om. 🙂

    Trebuia formulat așa: Edenul era o sferă cu raza de 3 kilometri, în centrul căreia locuia micul Adam. În afara ei nu exista nimic.

    Da, așa e mai clar.

    Într-o poveste în care e vorba despre un Mag, n-are ce căuta verbul „a efectua”. E ca și cum ai pune termopane caselor din Muzeul Satului.

    Să nu confundăm totuși magicianul cu un fel de șaman sau de vraci din popor. Magia este știință, iar ritualul magic are o rețetă mai bogată și mai complexă decât a unei reacții chimice de laborator. Rețetă în care fiecare detaliu trebuie respectat la milimetru. Nu poți improviza sau fușări un ritual de magie, aia este păcăleală de începători. Ritualul fie se efectuează (cu grijă, cu atenție, cu strictețe, cu minuțiozitate, cu respectarea metodică a etapelor, cu integrarea precisă a tuturor detaliilor, cu atitudinea corectă, cu implicare și participare etc), fie nu se face deloc (că nu mai are efect, sau nu mai are efectele dorite). Dar sunt de acord că nu toată lumea pleacă de la premisa asta.

    Alternativ, am putea să ne imaginăm un univers ca cel din Dune, în care magia și ocultismul nu erau simple superstiții sau tradiții obscurantiste, ci discipline studiate de către diverse facțiuni puternice (ca Bene Gesserit, Honored Matres sau Ghilda Spațială). Povestirile mele gravitând în mare parte spre zona SF.

    Prima încercare de poveste în 500 de caractere a fost reușită și ți-am spus. Astea de-acum sunt proaste toate.

    Mie îmi plac și ideile de aici. Pe prima o consider oarecum simplă. Cred că ție îți place pentru că ți-a atins o coardă sensibilă, și s-ar putea ca simplitatea să fie una dintre cheile reușitei, dar mie îmi plac și ideile din aceste povestiri. Poate că n-am reușit să le prezint suficient de bine, sau poate că nu rezonează cu tine. De exemplu, ce efect are asupra povestirii cu mărul precizarea că sfera Edenului era perfectă? Precizare considerată de tine de prisos, dar de mine nu, pentru că în lumea reală nu prea există sfere perfecte, iar eu am vrut să subliniez caracterul special al acelui spațiu. Dar chiar și așa: de asta e slabă acea povestire? Dacă e slabă, înseamnă că trebuie să aibă o bubă mult mai mare decât expresia cu „sfera perfectă”. Expresia respectivă n-ar putea eclipsa o povestire altminteri ingenioasă și reușită. Așa că zic că mai degrabă nu ți-a plăcut ție ideea respectivă. Sunt curios ce impresii au și ceilalți comentatori.

    Poftim! Cam asta face editorul cu scriitorul. Ce zici? Te-ai înhăma? 🙂

    Pe hârtie? De abia am început să le scriu pe blog. În plus, de ce ar fi hârtia superioară paginii digitale? 🙂

  3. Of, uitasem că nu suporți critici, nici când sunt constructive! Uitasem și că am o minte „de grădiniță”.
    Să vedem ce zic ceilalți cititori.

  4. Din categoria “ce zic ceilalţi cititori”:
    Eu am dat “like” fiindcă mi-au plăcut povestirile.
    Cu Renata sunt de acord doar în ceea ce priveşte magul şi verbul a efectua, care verb, după părerea mea, nu dă bine în corelaţie cu magia, oricât de sofisticat ar fi ceea ce face magul în cauză.
    Tot după părerea mea, dacă răspunzi la obiecţiile criticilor explicând de ce ai scris aşa şi nu altfel, nu înseamnă că nu suporţi critica, chiar dacă respectivul critic o consideră constructivă. Părerea unui critic, oricare ar fi acesta, nu trebuie confundată cu inexistentul adevăr absolut.

  5. Pe mine nu prea m-au entuziasmat, dar nu ma entuziasmeaza in general formatul asta cu capping la 500 de caractere. Altfel, ca Renatei, mi s-au parut scrise un pic stangaci, ceea ce e normal, ca nu ai fost instruit si nici n-ai experienta sa fii scriitor, e normal sa faci greseli. Prima a fost mai spontana si interesanta, astea-s mai fortate/straduite, nu curg. Pe de alta parte ca joaca e haioasa, n-ar trebui sa te opreasca lipsa noastra de entuziasm.

  6. @Renata

    Dacă asta ai înțeles din ce-am scris, că nu suport critica, atunci ce pot să zic. Dramatizezi.

    @Vero

    Renata mi-a dat niște feedback-uri, ceea ce e bine. Mă ajută să văd cum mă evaluează alții. Trebuie însă să recunosc că m-a luat prin surprindere când mi-a spus că prima povestire e excepțională, după cum m-a luat prin surprindere când mi-a zis că acestea sunt proaste. 🙂 Cumva, eu le plasam pe toate mai la mijloc. Sunt, oricum, primele mele tentative în domeniu.

    @Vladen

    Păi nu mă oprește. De exemplu, mie prima mi-a plăcut cel mai puțin, m-am gândit să n-o includ. 😀 Dar de ce nu încercați și voi? Ne-am putea juca așa pe bloguri, între noi, cu teme propuse de noi. Sau cu teme propuse de câștigător, dacă îl putem stabili cumva.

  7. @Aldus, eu am încercat, la repezeală, acum vreo 10 zile, cu link către primul tău text.
    Doar Renata a trecut pe acolo lăsând urme, adică un “like”.
    Poate o să mai încerc, pe vreo altă temă; îmi place să mă joc, chiar şi de una singură şi chiar dacă nu-mi iese ceva care merită aplauze (nici măcar pe ale mele).

  8. As zice ca ma bag, da-s in Berlin (chestie care e mereu etilica) si vine si doamna in seara asta. M-as simti prost sa zic ca fac si pe urma sa nu. Dar daca voi incepeti si repetati si alta data, ma bag.

  9. Ce nu înțeleg eu. De ce titlul ficțiunilor e același cu filmul românesc premiat recent și pe care google îl favorizează? Ai căzut în capcană? Secțiunea de texte scurte are mult mai multe teme, știi?

  10. @Vero

    Textul acela în care combinai titlul din prima povestire cu ceva duzină de cuvinte? Dacă da, cred că l-am văzut. Dar mă refeream mai mult la ce a înțeles Vladen: să facem un joc din ăsta de proză arhiscurtă pe bloguri. Separat de duzină sau de altele. Poate fi ca cel de pe Facebook, sau cu reguli noi. Putem lua temele de acolo, sau putem veni cu temele noastre. De exemplu, o temă durează o săptămână (luni-sâmbătă), duminică cei care participă votează (stabilim un sistem de vot) și duminică seara sau luni cel care a câștigat propune tema pentru săptămâna viitoare.

    @vax-albina

    Care film? Că nici măcar nu știu despre ce film vorbești. Titlul meu are la bază un algoritm simplu. Tema și titlul, stabilite de către cei de pe Facebook, erau: „Trei kilometri până la marginea lumii”. Dar cum am deja un text cu titlul ăsta, iar aici sunt mai multe povestiri, le-am adunat lungimea. Dacă o să aduni numărul de caractere de la fiecare (scris în paranteză la sfârșit), o să-ți dea, sper, 2563. Atâtea caractere au povestirile mele însumate. Există un film cu titlul ăsta? Dacă da, habar nu aveam.

    Sau există un film cu titlul „Trei kilometri până la marginea lumii”? Dacă da, poate s-au inspriat din numele lui. Ceea ce e mișto. Dar eu, oricum, nu știam de film.

  11. Vero,
    mă întreb cum un asemenea măiastru traducător ca tine (tot timpul cât ți-am citit traducerile, am avut senzația că te infiltrezi în spiritul autorului, nu că îl traduci) și un prozator cu atâta dezinvoltură, firesc și har, îi face un asemenea deserviciu ucenicului într-ale scrisului, Aldus, declarând că povestirile lui i-au plăcut. Știi ce se va întâmpla după asta? Aldus va scrie din ce în ce mai prost, fiind, direct proporțional, convins că scrie din ce în ce mai bine. Unde e crescendo-ul poveștilor? Unde e clou-ul? Unde e plăcuta curgere firească?
    Nicăieri! Încercări disperate de-a pune în 500 de caractere propriile obsesii care trebuie demonstrate și estetic.
    Ce înțelept e bancul ăla, cu trei morale: 1. Nu oricine te bagă în rahat îți vrea răul; 2. Nu oricine te scote din rahat îți vrea binele; 3. Dacă tot intri în rahat, intră cu totul.
    🙂

  12. Wow. De la povestiri proaste ai trecut la punerea forțată în 500 de caractere a propriilor mele obsesii. Păi tot o obsesie era și-n prima povestire. Din perspectiva mea, toate s-au născut la fel.

    Și de ce ar trebui să-mi spună că nu i-au plăcut dacă i-au plăcut? Și tu de ce mi-ai zis la prima că ți-a plăcut? Ce minte încurcată au unii! 😀

    Renata, un sfat călduros: nu mai face pe psihologul.

  13. Nu, Aldus! La nivelul lui Vero de a recepta și intercepta literatura, faptul că a afirmat , în vizibil, că i-au plăcut poveștile tale, nu reprezintă decât o elegantă efectuare de pansament.
    Nici nu te-ai pus pe scris, și ai și devenit nonșalant și confortabil cu noua activitate la care te pricepi absolut deloc!

  14. Eu nu o cred pe Vero mincinoasă și duplicitară. Cred că prin comentariul ăsta îi faci un deserviciu.

    Dacă „mă pricep absolut deloc”, atunci este minunat. Înseamnă că predicția ta de mai sus, că o să scriu din ce în ce mai prost, este imposibilă (de vreme ce deja mă aflu în punctul cel mai de jos) și că nu pot decât să urc sau să evoluez. Pentru mine, asta-i o veste bună. 🙂

  15. @Aldus
    Da, textul ăla amestecat cu duzina. Şi am înţeles că te refereai la un joc separat, dar am vrut să zic că am făcut deja un prim pas în acest sens. 🙂
    O să-mi placă şi un joc neamestecat cu altceva. Toate “constrângerile” astea, ca să le zic aşa (număr de caractere, duzină de cuvinte etc) pun creierul la treabă, şi cică la bătrâneţe e foarte bine să nu-l laşi să trândăvească. 🙂

    @Renata
    Mie textele lui Aldus chiar mi-au plăcut. Dacă asta îi face lui un deserviciu… nu e fiindcă i-aş vrea răul.
    Iar dacă tot zici că mă infiltrez în spiritul autorului, na, poate că m-am infiltrat cumva şi aici. Am înţeles de ce au răspuns părinţii râzând la întrebarea copilului, am găsit un mesaj în spatele coincidenţei dintre răspunsul lor şi al bătrânului. Şi “sfera perfectă” e OK din punctul meu de vedere, exact din motivele menţionate de Aldus în răspunsul pe care ţi l-a dat. Cât despre “iar în afara lui nu exista nimic”, eu una am înţeles fără dubiu că e vorba despre spaţiu, nu despre Adam.
    În privinţa propriilor obsesii, aş zice că ajută să le pui să în ceea ce scrii, că e chiar indicat să o faci. Iese textul mult mai convingător.
    Şi n-am spus că textele astea sunt mai bune decât primul. Am spus doar că îmi plac. 🙂

  16. Totuşi, Aldus, nu cred c-o să intru în joc. Nu cu gaşca voastră.
    Cuibul de cuci de la Cudi s-a mutat la Renata, cu ramificaţii pe blogul tău.
    Sunt deja prea bătrână ca să-mi mai irosesc timpul foindu-mă printre voi. O să mă rezum la like-uri pentru articolele care-mi plac.

  17. Așa e, ai 100 de ani, azi-mâine te pensionează ăștia. 🙂

    Tu știi, Vero. Eu nu văd legătura dintre una (certurile cu Goe) și alta (jocuri blogosferice, la care poate participa oricine, ca la duzină), precum nici pe Goe nu-l văd participând (și riscând să se expună oprobiului public), dar e alegerea și perspectiva ta.

Leave a Reply