Citită ieri pe Facebook, la Orlando Nicoară:
Un miliardar american de 45 de ani vrea să demonstreze că procesul îmbătrânirii poate fi controlat. El urmează un regim strict, care include o dietă controlată, exerciții fizice și proceduri medicale pentru a-și aduce toate organele, pielea, tendoanele, dinții, părul, penisul și anusul la nivelul la care erau când avea 18 ani. Costul anual al procedurilor este de $2 milioane, implicând o echipa de 30 de doctori, în acest moment inima fiind la nivelul vârstei de 37 ani, pielea la 28 de ani, iar capacitatea plămânilor a ajuns la cea a unui tânăr de 18 ani. (Bloomberg)
Și intelectul îi este undeva pe la grădiniță.
PS: Asta-i o sursă inepuizabilă de scenarii de proze. Iată unul: timp de 20 de ani face eforturi, ține regim și se întreține prin tot soiul de proceduri genetice, chirurgicale și medicamentoase foarte costisitoare, după care într-o seară merge la un chef și îl calcă o mașină sau alunecă pe o coajă de banană și moare.
Si…Sufletul…!?…
“Oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.
Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?”
https://i.postimg.cc/CK73VSHs/Loredana-Groza.jpg
Ăsta e cel mult un secret al tinereţii fără bătrâneţe.
@Aldus
Orbii cred fara sa vada,
în cuvinte ce se spun.
N-au nevoie de dovada,
lui Dumnezeu se supun…
@Vero
Cred că ai dreptate. Sau un secret al naivității puerile fără maturizare. 🙂
@Iosif
Tu crezi?
@Aldus
Si dracii cred si se înfioara… 🙂
[…] să discutăm epopeea, ci doar să vă citez un scurt pasaj de pe Wikipedia, care se leagă de articolul precedent pe tema căutării nemuririi. Secvența cu pricina sună […]