Pentru că e sfârșit de săptămână, m-am gândit să scriu ceva ușor. Și pentru că astăzi se împlinesc 195 de ani de la nașterea lui Lev Tolstoi, o să vă aduc în atenție unul dintre cele mai bune zece romane din lume, așa cum îl numea William Somerset Maugham într-un eseu din 1954; un roman pe care, desigur, și eu urmează să îl citesc:
Iată mai jos câteva aspecte interesante despre această carte – nu ne obosim și nu suntem pretențioși, așa că le luăm de pe wikipedia.ro:
Tolstoi a lucrat la „Război și pace” timp de șase ani: din 1863 până în 1869. Ciorna schițelor și variantelor care depășesc prin volumul lor textul de bază al romanului, precum și nenumăratele îndreptări făcute în paginile de corectură, arată destul de elocvent proporțiile muncii scriitorului care a căutat neobosit cea mai desăvârșită formă de exprimare artistică a concepției operei sale.
Un foarte elogios (a se citi pupător în fund) mod de a confirma zicala că geniul înseamnă 1% inspirație și 99% transporație. Valabilă și la Eminescu, care a lucrat la „Luceafărul” 10 ani. De exemplu, o alternativă la primele versuri ale celebrului poem eminescian era:
A fost odată ca’n povești
A fost ca niciodată
Din rude mari împărătești
Un ghiocel de fată.
Până la urmă, se pare că „prea-frumoasă” a câștigat.
„…nici Napoleon și nici Alexandru, nici Kutuzov și nici Talleyrand nu vor fi eroii mei; voi scrie istoria unor oameni mai liberi decât oamenii de stat, istoria unor oameni care au trăit în cele mai prielnice condiții de viață, a unor oameni feriți de sărăcie și de ignoranță, independenți, a unor oameni care n-au avut cusururile necesare pentru a lăsa urme in paginile cronicilor…”
—Tolstoi, Jurnalul său
I-auziți aici: a unor oameni care n-au avut cusururile necesare pentru a lăsa urme în paginile cronicilor! Și noi, care cel mai adesea vrem să lăsăm urme în paginile istoriei…
Filozoafa Maitreyi Devi din Calcutta, India, într-un dialog cu Mircea Eliade în romanul Maitreyi a văzut în romanul lui Lev Tolstoi ciclicitatea și geniul creștinismului, perpetuitatea indiană, vocația cosmică a lumii, secretul Occidentului.
Și cu asta se spulberă mitul conform căruia femeile nu sunt interesate de războaie și de filosofie.
În loc de post-scriptum: ați observat că astăzi nu prea mai există războaie, ci doar operațiuni speciale (cazul de față) sau acțiuni de menținere a păcii și democrației (la americani)? Ne-am modernizat și upgradat.
O duminică plăcută!
Shalom alekhem.
Ce m-ai păcălit… Credeam că există cartea din poză. Fraieră, știu. Dar m-am lămurit.
Ce voiam să îți spun e despre Eminescu. Si despre versiunile lui. Pe pățite. Făceam noi spiritism. În cămin. Poate am mai povestit.
L-am rugat să facă niște versuri pentru una dintre noi. A zis că vrea să facă pentru Michaela (noi îi spuneam Miki).
A zis: foaie verde rozmarin/esti frumoasă…
ca un crin -am zis noi.
Nu. Și mă-nclin – a zis el.
😀
Dar cum vă răspundea? Se auzea o voce, vorbea cineva în numele lui, era un text sau cum anume? N-am făcut niciodată spiritism.
Simplu. Aveam în camere niște cartoane cu exerciții de gimnastică. Pe dosul fiecăruia era/am desenat un cerc mare cu literele alfabetului. Cam cum sunt tabletele ouija (de care nu auzisem). Un pahar întors, atins cu degetele noastre, se plimba pe litere formând cuvintele. Ne distram și noi, mai ales în sesiune. 🙁