Nimic nu apare sau dispare; totul se transformă

Probabil vă este familiar enunțul conform căruia nimic nu se pierde și nimic nu se creează, ci totul se transformă. Enunț ce pare să-i aparțină lui Antoine Lavoisier.

Antoine-Laurent de Lavoisier a fost un nobil și chimist francez (născut în 1743, decedat la doar 50 de ani), care a recunoscut și numit oxigenul – așa cum îl cunoaștem azi – și hidrogenul, prezicând totodată existența siliciului. Una dintre cele mai importante descoperiri ale sale este faptul că deși materia își poate modifica forma sau modul de asamblare, masa ei rămâne mereu aceeași (principiul conservării masei). Principiul acesta implică faptul că masa (sau, într-o înțelegere mai simplă, materia) nu poate fi nici creată și nici distrusă, chiar dacă forma, alcătuirea sau modul ei de dispunere spațială se poate modifica.

De fapt, citatul de mai sus este o prescurtare; enunțul original sună cam așa:

căci nimic nu este creat, nici în operaţiile artei, nici în cele ale naturii, şi se poate presupune în principiu că în fiecare operaţie există o cantitate egală de materie înainte şi după operaţie; că calitatea și cantitatea principiilor este aceeași și că nu există decât schimbări sau modificări

și apare în lucrarea sa „Tratat elementar de chimie”.

Concret, enunțul de mai sus ne spune că, într-un sistem închis (în care materia nu se „convertește” în energie și nici invers; deci vorbim de reacții chimice și nu de reacții nucleare), ceea ce intră este egal cu ceea ce iese.

De exemplu, ne putem întreba unde dispare lemnul dintr-un buștean pe care îl băgăm pe foc. Răspunsul este că el se transformă parțial în energie calorică (care ne încălzește pe noi și apoi se dispersează în jur), parțial în fum (care iese pe coș și se amestecă cu aerul din atmosferă) și parțial în cenușă. Materia și-a schimbat forma și modul de alcătuire, adică aparența, dar aceleași elemente ce se aflau la originea lemnului din acel buștean plus a oxigenului consumat de foc se regăsesc în exact aceeași sumă totală în căldura, fumul și cenușa rezultată de pe urma arderii.

Putem extinde această observație, ce descrie reacțiile chimice, cu principiul echivalenței dintre masă și energie, care vizează reacțiile nucleare și care spune că, fix la fel, ceea ce intră este egal cu ceea ce iese, atât din punct de vedere al masei cât și din punct de vedere al energiei, doar că forma în care se află acele mase și respectiv energii inițiale se modifică. De pe Wikipedia:

În realitate, energia este prezentă în cantitate egală înainte și după transformare, doar sub forme diferite (energia legăturilor dintre componentele nucleului, în starea inițială, față de energie termică – energie cinetică a moleculelor – și energia radiației produse, în faza finală). De asemenea, masa se păstrează, doar forma ei de manifestare (substanță față de câmp) se modifică.

Una dintre consecințele celor de mai sus este că la modul propriu nu există „energie liberă” în sensul unei energii care să fie produsă din nimic, ci doar în sensul unei energii care să nu ne coste nimic și să fie incomparabil mai rentabilă decât extragerea energiei prin reacții chimice, folosind de exemplu combustibili fosili.

O altă consecință este faptul că tot ce există la ora actuală în univers coincide, la modul esențial vorbind, adică la nivel de părți constitutive de bază, cu ceea ce exista înainte de Big Bang. Aceasta are niște implicații filosofice interesante dacă ne gândim faptul că la ora actuală există fără îndoială în univers, printre altele, și ființe inteligente. Chiar dacă presupunem că Terra ar fi singura planetă cu ființe inteligente din cosmos, asta tot înseamnă că în univers există inteligență. Și atunci, ne putem întreba unde se afla sau cum se manifesta această inteligență a noastră înainte de Big Bang, de vreme ce în mod necesar ea trebuie să fi existat și atunci, într-o formă sau alta, neputând să apară din nimic. Desigur, ateii vor spune că inteligența nu are o consistență reală, fiind un simplu derivat al unor asamblări ale unor bucăți de materie ce își păstrează mereu masa și energia, așa că ea exista la modul potențial și atunci, dar dintr-o perspectivă filosofică întrebarea rămâne validă – cu atât mai mult cu cât explicația ateilor este ridicolă din punct de vedere conceptual.

Dar de ce am cotit-o spre filosofie pornind de la un enunț care vizează în primul rând materia și energia măsurabile prin instrumentele științei? Păi, pentru că Antoine Lavoisier n-a fost primul care să facă un astfel de enunț. Cu mult înaintea lui, filosoful grec Anaxagora (care a trăit aproximativ în anii 500 î.Hr.), din a cărui operă nu s-au păstrat decât niște fragmente, scria:

Grecii se înșală când vorbesc despre ceva ce ia naștere sau dispare; căci nimic nu ia ființă și nimic nu piere, ci mai degrabă elemente care există deja se compun și apoi se separă. Așa că ar fi mai corect să numească apariția a ceva drept compunere și dispariția drept disoluție.

Așa că, la origini, enunțul de mai sus a constituit o preocupare filosofică. După care filosofia n-a dispărut, ci s-a preschimbat în materialism, unde o vedem formulată în alte moduri, mai ușor de probat cu instrumentele noastre moderne, dar mai greu de priceput de către mințile noastre mai sărace. Pentru că, în ultima ei variantă, afirmația de la care am plecat spune că rațiunea nici nu apare și nici nu dispare, cantitatea totală de inteligență de pe planetă rămânând mereu constantă. Singurul element care se modifică (și anume crește) este populația.

5 Replies to “Nimic nu apare sau dispare; totul se transformă”

  1. Mi s-au parut interesante doua puncte de vedere gasite aici, referitor la cantitatea de inteligenta. Ma intreb totusi naiv, cum s-ar cuantifica aceasta cantitate, pe bune, sau este doar o concluzie pe baza unui principiu al echivalentelor.

    Multumesc pentru subiectul deosebit!
    Seara buna!

  2. Citatul cu cantitatea totală de inteligență e o glumă ca formulare, dar are la bază o observație de bun simț. Și anume faptul că oamenii sunt tot mai proști de la o generație la alta; o ilustrare a tendinței spre entropie.

  3. Apropo de faptul că oamenii sunt tot mai proşti de la o generaţie la alta, mama spunea despre generaţia mea (avându-mă pe mine ca etalon 😀 ) că e o generaţie de inculţi. Mă-ntreb adesea ce-ar fi spus, dacă ar mai fi fost încă în viaţă, despre generaţia de proaspeţi absolvenţi de liceu şi de facultate de acum.

  4. „De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii”…

Leave a Reply