Am primit în dar (împrumut), de la o fată care mă consideră misogin, o carte pe care s-o citesc, scrisă de Francesco Casaretti: Minunata lume a femeilor.
Autorul nu pare să fie un nume foarte cunoscut, dar are pagină de Wikipedia în limba italiană. Conform acesteia, Francesco Casaretti (născut la Roma, pe 29 octombrie 1939) este un actor, regizor, dramaturg și eseist italian, care din 1980 a început să studieze și să practice taoismul.
Cartea e subțire, de nici 100 de pagini, cu coperte de culoare cărămiziu spre portocaliu și roz, pictate parcă cu niște picățele. Arată ca un fel de faianță (dar într-o nuanță mai caldă), probabil pentru că lumea femeilor este una frumoasă, luminoasă și strălucitoare. Sau poate pentru că, misogin fiind, obiectivez femeile, comparându-le cu niște plăci de ceramică. 🙂 Dar cel mai sigur pentru că așa s-a gândit graficianul s-o facă mai atractivă, păstrând corelația cu tematica ei.
Orișicum, ideea că există o lume a femeilor implică o asimetrie (sau distincție) între bărbați și femei, realizată nu pe o axă verticală, de tip superior-inferior, ci pe una polară, de tip stânga-dreapta. Astfel, aș zice că celor două sexe li s-au conferit domenii și calități diferite, aspect ilustrat minunat de următorul banc:
Cică la revenirea pe Pământ, Dumitru Prunariu, primul român care a zburat în spațiul cosmic, a declarat că în cursul zborului a avut ceva de furcă cu legea gravitației. Ușor confuz, Nicolae Ceaușescu a tras-o de mânecă pe Elena, întrebând-o în șoaptă: „Oare când am dat eu legea asta?” La care Elena i-a răspuns: „Ce mă întrebi pe mine? Tu ești cu legile, iar eu sunt cu știința.”
Pe coperta din spate găsim următorul text, probabil extras din conținutul cărții:
O dată cu patriarhatul își face apariția și persecuția sexuală. Persecuție îndreptată nu numai împotriva femeii, dar și împotriva bărbatului. Pentru că lipsind-o de libertate pe femeie, bărbatul se vede nevoit să ducă și el o viață de temnicer, care nu se deosebește prea mult de viața celor întemnițați. Singura deosebire constă în aceea că temnicerii pot ieși în voie din acel spațiu. Pentru a se închide eventual în vreo sală de biliard sau în vreun bar. Sau pentru a merge la târfe.
Textul de mai sus are o anumită nuanță arhaică, iar tonul e ușor vocal. Îmi dă senzația că autorul ridică o pancartă și militează cu voce tare pentru ceva, aproape luându-mă la rost. Mă întreb dacă utilizarea cuvântului „târfe” din final, într-o carte ce s-ar vrea transfiguratoare la adresa femeii, nu cumva semnalează refularea unei atitudini ostile cu privire la ea sau la erotism; eu aș fi ales „prostituate”. Prostituate la care nu este obligatoriu să mergi, adică să pleci de acasă; căci, în lipsa iubirii și a unei perspective înălțătoare pe care ea o aduce, propria ta soție devine, vrei – nu vrei, un obiect cu întrebuințare sexuală. Dar, evident, neavând la dispoziție textul în limba italiană, toate cele de mai sus pot să-i fie atribuite traducătorului.
Altfel, îmi place foarte mult ideea că cel care întemnițează pe cineva se condamnă totodată pe sine însuși. Aș plusa chiar, spunând că nici măcar gardianul nu poate ieși când și cum vrea din acea închisoare, după cum ne deschide ochii deținutul din anecdota următoare:
Păcală era la închisoare, iar paznicul de gardă începe să facă mișto de el:
– Uite în ce hal ai ajuns, închis aici, după aceste gratii! Vai de capul tău!
– Păi, și tu ești fix după aceleași gratii, îi răspunde Păcală.
– Da, dar tu ești închis, în timp ce eu pot să plec când vreau!
– Și atunci de ce nu pleci?
Suntem cu toții prizonierii sistemului, iar mai presus de asta suntem sclavii propriilor noastre limitări. Un om care privește femeia într-un mod vulgar se limitează totodată pe sine însuși, deoarece nu mai are acces la dimensiunea profundă, elevată, mirifică și spirituală a feminității. Își închide lui însuși o ușă către fericire, sau o fereastră către cer. Pentru că, ne spune titlul primului capitol, la început a fost femeia. 🙂
Pe măsură ce o să-mi fac timp s-o citesc (cărțile scurte se citesc cel mai greu, nu-i așa?), poate o să vă mai spun câte ceva despre ea, iar la sfârșit mă gândesc să revin cu o recenzie. Până atunci, nu pot decât să remarc cruda soartă care face ca unii (de pe bloguri) să te bănuiască că ai fi femeie iar altele să te considere misogin…
Inițial am fost tentată să comentez ceva în legătură cu subiectul. Cartea însă n-am citit-o, așa că aștept recenzia promisă.
M-a încântat ideea limitării de sine a celui / celor care privesc femeia in mod vulgar, pierzând accesul la dimensiunea profundă, elevată, spirituală – și de ce nu ? – mirifică a feminităţii.
N-am putut să mă opresc aici, pentru că ceva mi-a atras atenția la finalul postării tale:
….”cruda soartă care face ca unii (de pe bloguri) să te bănuiască că ai fi femeie iar altele să te considere misogin…”
Cum să o numesc ? Hai să îi spun “inadvertenţă” : UNII să te bănuiasca iar ALTELE să te considere… ??
“Incadrarea” pe sexe ( unii, altele ) este premeditată, sau fortuită ?
😊🤗
Păi poți comenta subiectul și fără să citești cartea. Că nu comentezi cartea, ci subiectul, adică aduci perspectiva ta asupra lumii femeilor. 🙂
Câțiva blogări (bărbați fi femei) au avut de-a lungul timpului suspiciunea că m-aș da drept bărbat fără să și fiu în realitate. Așa că am zis, la modul generic, „unii”. Cudi, Nostratella, Domnul Goe și mai sunt câțiva pe care i-am uitat. În timp ce dintre persoanele pe care le cunosc în offline, o femeie crede cu tărie că-s misogin. Așa că am zis unele. De fapt, este una. 🙂
😊🤗
Nu stiu ce experiente a avut acest Francesco, dar eu n-am auzit vreo femeie spunind ca viata de femeie e minunata. Pe de alta parte nu inteleg cum un barbat, chiar transgender fiind, poate face o astfel de afirmatie. Oricum, consider ca a vorbi de minunatia de viata a femeii, aducind vorba de tirfe sau prostituate, se cheama ca ori esti timpit cu certificat, ori ai scris-o ca sa-ti iei si tu de-o ciorba, pentru ca titlul respectiv vinde in mod sigur.
Iar referitor la “dimensiunea profunda” despre care se vorbeste in mod eronat, pot spune, fara riscul de-a gresi, ca orice barbat, oricit ar fi de prelat, docent sau manivela, in momentul in care vede o paralizanta se gindeste la sex. Cit e de vulgar acest sentiment e de discutat, dar eu n-am auzit pe nimeni spunind, “ah ce-as vrea sa discut cu femeia asta” sau “pe ea mi-as dori-o de sotie” sau “ce facultate o fi terminat?” Barbatul cind intoarce capul dupa o femeie, privirea-i cade pe cur, tite sau picioare. Dar nu ca sa le picteze. Ca mai tirziu, daca se leaga ceva, e interesat si de toate celelalte profunzimi ale doamnei, e cu totul altceva. Dar initial e o singura profunzime pe care ar dori s-o descopere. N-as putea spune ce gindesc femeile, ca n-am fost inca femeie, atunci cind dau cu ochii de vreun Brosnan sau, ma rog, unul pe gustul lor.
Eu am cunoscut femei care erau fericite. Cărora nu li se părea deloc că sunt dezavantajate într-un trup de femeie și care nu și-ar fi dorit să fie bărbați, cum își dorea Fausta din romanele lui Michel Zévaco. Dimpotrivă, erau împlinite ca femei.
Eu cred că și lumea lor e minunată, și lumea noastră. Fiecare cu specificul ei.
Bărbații sunt mai vizuali. Așa sunt făcuți, să fie atrași de partea fizică. Așa că dacă vezi o tipă mortală pe stradă, întorci instinctiv ochii după ea. Dar dincolo de asta, viața nu se compune numai din amor fizic. Partea care te face să întorci capul este legată de o anumită dorință erotică, dar ce bărbat și-ar dori, de exemplu, să-și petreacă viața (sau timpul liber) alături de o fată superficială, cu care nu are ce discuta, cu care nu are afinități, care nu are o anumită subtilitate, care e vulgară, grosolană etc? Așa că organul genital își dorește ceva, sufletul (sau inima) își dorește altceva (de la o femeie), intelectul își dorește altceva etc, și până la urmă te atrage femeia cu care ai cât mai multe afinități la toate acetse capitole. Și pe ea o alegi în final. Sau încă de la început, dacă ești norocos. 🙂
Și nu-mi spune că n-ai întâlnit femei cu calități minunate, cum ar fi: senzualitate, gingășie, sensibilitate, rafinament, intuiție, căldură sufletească, spontaneitate, spirit și putere de sacrificiu, compasiune și lista poate continua. Sau femei cu care să fii la unison, care să îți anticipeze gândurile și dorințele, cu care să simți că poți comunica de la suflet la suflet și că vă înțelegeți dincolo de cuvinte. Adică, femei pe care le-ai putea aprecia, în mod subiectiv și obiectiv, ca fiind minunate. Caz în care nu înțeleg obiecția ta cum că de ce ar fi lumea femeilor minunată. Păi este, pentru că există femei minunate. Există și femei mai puțin minunate, dar presupun că în cartea asta autorul ne va vorbi despre superlativul feminin, nu despre lumea mai puțin minunată a târfelor (deși le-a menționat pe coperta din spate, iar pe cea din față a amintit de femeia cocotă).
Io când zic că femeia are calități minunate, nu mă refer strict la ce-l interesează pe bărbat în primele 5 minute când vede o femeie îmbrăcată sumar. Chiar dacă pe unii bărbați îi interesează numai chestia aia, femeia continuă să aibă calitățile pe care le are. Adică, interesul bărbatului exclusiv pentru sex nu-i știrbește cu nimic din calitățile și profunzimile femeii. Eventual, aruncă o umbră de îndoială asupra calităților bărbatului. 🙂 Iar mai târziu, când cei doi se vor cunoaște mai bine, bărbatul va aprecia și alte chestii în afară de ce l-a atras în prima secundă.
Aldusescule, de ce explici tu in mai multe cuvinte ce-am spus eu in mai putine?
Era vorba, nu a ta, de cum priveste barbatul, femeia. Iar eu spuneam ca barbatii, nu pitigoii, cind vad o femeie, pentru ca pe linga multe trec fara sa le vada, o vad pentru aspectul fizic si fizionomic. Ca daca intra-n discutii va descoperii si “profunzimi”, e altceva si discutia asta devine inutila. Barbatii nu pot vedea toate femeile in profunzime. Ar fi chiar culmea. Asa caci, cum sa-si dea seama o nefemeie de cit de minunata e viata femeilor? Asta nu inseamna ca femeile nu pot fi fericite, dar pe ansamblu, viata femeilor e mult mai grea si mai plina de deceptii decit a noastra. Poate si pentru ca sunt mai sensibile. Ramine sa stabilesc in viitorul apropiat.
Noa, asta-i bună. Ce, dacă nu ești femeie, nu poți constata că lumea femeilor e minunată? Asta-i ca și cum ai zice că dacă nu ești regizor, nu poți spune că un film e foarte reușit sau dimpotrivă, foarte prost. Ba sigur că poți. Poți prin reflectare, de pe margine, chiar dacă nu ești parte din lumea aia. Pentru că „lumea” aia interacționează cu „lumea bărbaților”. În fine, io zic că poți, dar acum să vedem, că încă n-am citit, să-mi dau seama ce zice autorul. Dar așa, la o primă vedere, nu l-aș descalifica din cauza titlului (cum am impresia că faci tu).
La asta cu regizorul m-ai pierdut. Adica tu sau altul puteti judeca lumea femeilor cunoscind o singura persoana, ca tu exact asta spui. Si da, nu poti nici macar prin “reflectare” atita timp cit trairile sunt diferite, indiferent cita interactiune exista intre cele doua “lumi”. Ca poti specula, e adevarat, asa cum se intimpla si cu religia, dar asta nu inseamna ca asa si este. Iar in cazul de fata, eu sustin ca e chiar o ineptie. E adevarat ca e minunat, ca barbat, sa te invirti in lumea femeilor, dar nu asta spune titlul.
[…] minunata lume a femeilor, să trecem la minunata lume a mămicilor de azi. Dialogul de mai jos a fost postat sub formă de […]
Eu votez cu Papa aici, n-are rost sa scriu si eu ca a scris el mai bine :).
Eu-s din aia de cred ca esti fata iar genul asta de postari si comentarii doar imi intaresc convingerea. Dar, tot ca lui Papa, mi se falfaie sincer care ti-e genetica. Chiar daca tehnic ai fi barbat, pentru mine e irelevant, opiniile le receptez ca fiind de femeie. Si-n virtual doar astea conteaza :).
Adică și tu deplângi condiția de femeie? 🙂 Da’ auzi, parcă femeile sunt cele care de regulă se plâng de soarta lor. Și cer drepturi, recunoaștere, feminism, alea-alea. Strict pe criteriul ăsta, voi sunteți femei! 😀
Altfel, eu sunt bărbat, dar na, mă puteți considera și marțian dacă asta vă coafează.
Mie, personal, mi se pare o postare feminină.
Textul e feminin. Subiectul e feminin…
Cred că de asta am și postat aici :))
…
Ai dreptate, ți se pare. 🙂
Domnișoara Dante semnează noname, de data asta. Nostim! Dumneaei vrea să ne inducă ideea că, dacă ți se scoală pe chelie un fir de păr, poți considera orice stil/subiect – feminin.
Scumpo, nu e așa de simplu. Aldus e băiet. Chiar dacă vorbește mult, explică mult, argumentează mult, te ia de la Adam și Eva, despică firul ăn 14 nu în 4, tot nu-i femeie.
Poate tu ai o problemă, n-ai auz interior, dar orice om normal, când citește un text, în mod instinctiv, inevitabil, aude un anumit timbru vocal în cap.
Ori Aldus, și dacă ar scrie despre pisicuțe, fundițe, unghiuțe, cafeluțe cu pupici ca pe FB, tot nu-i sună scrisul cum îți sună ție. Îmi pare rău că nu-i urmezi sfatul lui Goe, și anume – TACI DRACULUI DIN GURĂ și ȘTERGE CLONA AIA DE BLOG COPIAT!
[…] spuneam în toamnă că am primit o carte pe care urmează s-o citesc. Au trecut câteva luni, dar iată că în […]