După minunata lume a femeilor, să trecem la minunata lume a mămicilor de azi. Dialogul de mai jos a fost postat sub formă de capturi de ecran de către mai mulți oameni pe Facebook, așa că nu știu sursa și nu pot să-i verific autenticitatea. Plec de la premiza că e real și îl redau în format text, corectând erorile inerente scrierii de pe telefon. Punctele de suspensie corespund zonelor în care cuvintele au fost acoperite cu roșu, astfel încât să nu se vadă:
– Bună dimineața, sunt L…, mama lui … Mi-a spus educatoarea că nu mai aduci copiii aici. S-a întâmplat ceva?
– Bună dimineața, da, i-am mutat pe amândoi la altă școală, pentru că îmi veneau acasă mereu supărați, mușcați și bătuți, dar nu văd de ce ar fi ceva de domeniul public.
– Nu poți să iei decizii de genul ăsta fără să discuți și cu noi.
– Care voi?
– Noi, toate mamele din clasă.
– De ce m-aș consulta cu voi pentru chestii care nu vă privesc?
– Păi asta e problema, că ne privesc.
– Nu văd în ce fel vă privește pe voi că îmi transfer copiii în altă școală. Nu trebuie să dau raportul nimănui pentru ceea ce fac eu cu copiii mei.
– S-a făcut deja calculul cât trebuie să dăm fiecare pentru fondul clasei și pentru rechizite. Dacă tu îi iei pe ai tăi, sunt 200 de lei pe care trebuie să îi acoperim noi acum și nu mi se pare corect, mai ales că până acum și ai tăi au folosit materialele … din banii noștri.
– 200 de lei de copil ați calculat voi? Sau 200 că eu am doi? Și stai așa: care banii voștri? Ați dat deja banii?
– Vine 100 de copil. Nu am dat banii încă, dar urma să îi ducem săptămâna asta pentru rechizite, ca să aibă toți la fel.
– Și care e problema, atunci? Eu nu îi mai aduc la școala aia, așa că nu am de ce să dau bani pentru rechizite.
– Dar până acum au folosit de toate. Măcar 50 de fiecare pentru cât au folosit până acum.
– Nu erai tocmai un geniu la mate, nu? Au început școala de două luni și tu vrei jumătate din banii pe un an, adică pe șase luni? Dacă tot e problemă că au folosit copiii mei câteva culori și hârtie igienică din banii școlii, că VOI ÎNCĂ NU AȚI DAT BANII, vă dau cu drag 20 de lei pentru amândoi copiii, ca să acopere cheltuielile de până acum. Altceva?
– Nu ajung 20. Plus că acum, dacă ei nu mai vin, e mai mare suma.
– Din septembrie până în iunie sunt 10 luni. 100 : 10 = 10 x 2 copii = 20, dar îi dau școlii, că ce au folosit ei sunt de la școală, nu din ce ați cumpărat voi, pentru că, repet: voi încă nu ați dus banii.
– Și despăgubirea noastră că trebuie să dăm mai mult unde e? Nu iei copiii așa, pur și simplu, fără să spui nimic nimănui.
– Mă, tu ești conștientă de ceea ce scrii?
– Foarte conștientă, ne pui într-o situație penibilă pe noi acum. Ca să nu mai vorbim de daunele emoționale pe care le vor avea unii copii care s-au atașat de ai tăi.
– 😆 😆 😆 😆 Atunci să îmi dați și voi daunele pentru medicamentele cumpărate, pentru că unii copii au împărtășit cu ai mei inclusiv răceala.
– Copiii răcesc și asta se știe, ești penibilă să spui așa ceva.
– Copiii mai și pleacă de la școală; nu trebuie să îți dau socoteală nici ție, nici copiilor din clasă.
– O să fac plângere la directoare, să vedem atunci cât de tare în clanță o să mai fii.
– Chiar te rog. Să și filmezi, ca să râd și eu puțin. Paaa
Primul aspect care mi-a atras atenția este faptul că îi veneau copiii acasă mușcați. Cum să-ți vină copiii mușcați de la școală? Cine îi mușcă? Au câini pe coridoare? Îi mușcă profesorul? Se mușcă între ei? Că totuși sunt în România, nu în țări din astea civilizate, în care oamenii se cred câini (a fost un caz recent în Germania), vulpi sau alte vietăți. Cudi ne poate spune cum e la ea în Canada, dacă vrea.
Altfel, articolul este, evident, adresat exclusiv mămicilor. Fără îndoială că femeile care nu au născut niciodată și cu atât mai puțin bărbații nu vor putea empatiza cu mămicile care cer despăgubiri și nu vor putea înțelege poziția dificilă în care au fost ele puse. Cine n-a născut, cine n-a ținut în brațe un ghemotoc mic, cine nu l-a șters la fund, nu i-a dat să sugă și nu l-a privit cu dragoste crescând, cine n-a vărsat lacrimi când odorul îi era bolnav și nu și-a făcut nenumărate griji pentru el de primul scâncet și până tot restul vieții nu va înțelege niciodată durerea unei mame când realizează că nu-i mai ies calculele cu suma pentru fondul școlii.
Wow! Prima parte mai e cum mai e, dar ultimul paragraf e apoteotic. Deci dupa tine, taticii nu stiu ce-i aia sa tii un copil in brate, sa-l stearga la cur, sa-i dea sa manince, sa sufere cind e bolnav si asa mai departe. Interesant de eronat, as zice. Si pentru ca n-am facut noi toate astea nu putem simpatiza cu cea care se plinge din cauza de contributie. As comenta, dar nu cred ca mai are rost.
Dar chiar daca n-am fost mama si nici nu voi fi vreodata, pot spune ca a avea mai multa grija de binele copiilor tai, nu de buzunarele altora, mi se pare absolut matern.
In ce priveste Canada, nu stiu daca ai aflat, dar aici s-a depasit stadiul primitivismului. Aici nu se musca, se-mpusca. E mult mai curat si antiseptic.
Cică dialogul ăsta e un fake. Dar eu, care am o colegă la muncă, mămică de două fete de școală și am văzut-o făcând bătături la degete ca să converseze pe grupul de părinți despre chestii administrative, organizatorice, pecuniare, certuri, bârfe, scandaluri, persecuții etc., admit că ar putea fi real și că cam atât le taie mintea pe mămikile de azi. Și da, am auzit cu urechile mele cum se dărâmă planeta când se ceartă astea ce cadou să-i facă sau să nu-i facă profesoarei, dacă 200 de căciulă pentru fondul clasei e mult sau e puțin, dar ce ne facem cu alea care au trei copii împrăștiați prin cele 4 clase primare și salariu minim pe economie. Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs.
Da, cred că se mușcă între ei, de ce nu? Uneori își scot ochii cu pixul, se bat până-i adună cu SMURD-ul… N-ai văzut la știri? Nu se zice despre copii că sunt cele mai crude animale? Nu-i nevoie de câini pe coridoarele școlii.
@Papagigli
Finalul este ironic. E o discrepanță acolo între dimensiunea afectivă a nașterii, îngrijirii celui mic etc și dimensiunea materială a faptului că nu-ți ies calculele cu banii.
@Renata
Nu mă mai uit la știri. Dar te contrazic la cruzimea copiilor. Nu cred că o întrece pe a adulților. Și cred că, per ansamblu, copiii au o anumită candoare, inocență și puritate pe care o pierd (și ne-o pierdem) odată ce încep să-și structureze egoul și personalitatea de adolescent. După care se înrăiesc și mai mult (cei care aveau germenii cruzimii activi).
Uite la ce mă gândesc eu când vorbesc de cruzimea copiilor: la lipsa lor de diplomație, la totala lor sinceritate, corectitudine politică zero. Copiii nu țin cont de ce se face și ce nu se face. Ei fac ce simt. În cazul de față, mușcă. 🙂 Evident, vorbim de copii mici, de vârstă preșcolară.
Apropo de franchețea asta „brutală”, o glumă. Întrebare la un interviu de angajare:
– Care e principalul dvs. defect?
– Sinceritatea.
– Nu cred că sinceritatea e un defect…
– Mă doar în cot de ce credeți dvs.
Asta cu mușcatul e bizară, mai ales că din text deducem că e vorba de o școală, nu de o grădiniță. Dar cine știe.
Nu inteleg de ce te mira muscatul la copii. Si Mike Tyson musca si Louis Suarez musca si … Dracula musca 😆 , carele, dupa infatisare, numai copii nu sunt. Copiii prin excelenta sunt sadici. Cel putin cei sanguini si colerici. Dar chiar si la melancolici sau fegmatici poti intilni cazuri cind le sare mustrul, desi le sare mai greu.
De ce musca si nu lovesc? Pai pentru ca forta cu care muscam e net superioara celei cu care lovim. Si cind vezi ca lovitul nu produce efectele scontate, musti. Asta e si motivul pentru care muscatul se intilmeste mai des la sexul frumos si gingas. Si bineinteles ca e o chestie instinctiva.
Si mai lasa povestile astea siropoase. Vrei lovituri napraznice? Ia de-aici:
https://www.lifesitenews.com/news/uk-judge-refuses-to-allow-8-month-old-baby-girl-to-go-to-rome-for-life-saving-treatment/
Sinceritatea nu e un defect, e o piedică în ascensiunea socială.
M-am temut să folosesc cuvântul pe care Gigli îl pronunță fără ezitare: sadici. Sunt sadici. Din fașă. Sunt manipulatori și vicleni. Vreo mămikă poate să-mi sară la beregată. Dar studiile de specialitate spun altceva. E simplu: lipsiți de sisteme de apărare autonome, la vârste mici, sunt cruzi și sadici. Nu e rău. E bine: așa merge specia mai departe. Dacă n-ar interveni educația și proasta gestionare a mediului (băița), nimeni n-ar trebui să învețe să întoate. Știm! Ne naștem știind și uităm instinctul ăsta, de a fi acvatici, fiindcă trăim pe uscat, cu părinții noștri. 🙂
Copiii sunt sadici, manipulatori și vicleni – ziceți voi. Dă-mi un exemplu.
Eu 😆
Glumesc. Eu am fost un inger.
Cum Aldulescu, n-ai auzit de cutiile de conserve legate de coada pisicii?
N-ai auzit de pisici cu scotch lipit pe spinare, care umblă târâș, crezând că se strecoară pe sub un obstacol? 🙂
Ce faci Aldusica, dai si fugi? Vrei nume si adrese? Mircea de la etajul 7 din OD1; Andrei din P1, etajul 3. CNP-urile nu le am, dar le pot afla daca e absolut necesar.
Bai, stii cit ai ride daca te-ai citi? Eu nu rid din politete, dar fac niste grimase de mi-am speriat sotia . 😆
Ce ziceți voi nu e specific copiilor, ci oamenilor (și mai precis, unor oameni). Copilul ăla sadic, care chinuie pisica (sau orice alt animal), va crește într-un adult care-și chinuie nevasta sau subalternii. Sadismul e tot acolo, înscris în gene, doar că se exprimă în moduri adecvate vârstei. Deci, nu ține de vârsta copilăriei. Dimpotrivă, dacă e să facem o comparație între copii și adulți, aș zice că găsim copii care iubesc animalele, le mângâie și le hrănesc, dar pe care viața îi face mai reci. Pentru că apar diverse griji, stresul cotidian, jobul, cariera, așa că cine mai are timp să se joace cu câinele din curte, să admire un răsărit de soare sau să se bucure de lucrurile mărunte de care se bucura în copilărie? Copilăria rămâne, așadar, cu precădere perioada inocenței și a purității.
N-am spus ca e specific copiilor, de aceea ti-am dat si exemple de adulti. Dar noi am vorbit de realitate, nu de cauzalitatea ei. Cauzele pot fi multiple.
Dar ce ma surprinde la tine este faptul ca ceri dovezi, tu cel care crede fara a avea nicio dovada in afara unor supozitii bazate pe povestile unor anonimi de acum doua milenii. Asta cum s-o numi? Spune tu, eu nu-mi permit.
Ai, că mă enervezi, Aldus! S-a creat o adevărată știință despre bullying și tu vrei dovezi. Din ce se naște bullyingul, dacă nu din cruzime, din conștientizarea raportului de forță (cel tare/cel slab) ? De la a-l bate/trage de păr/mușca/zgâria pe cel mai pirpiriu din grupă/clasă și până la a-l porecli jignitor Grasu, Chioru, Ochelaristu/ Bâlbâitu pe colegul care e supraponderal, poartă ochelari, are deficiențe de vorbire, vorbim de cruzime.
@papagigli
Poate am avut o epifanie. 🙂 Nu poți ști niciodată de ce crede celălalt. Iar dovezile ți le cer pentru că în cazul de față nu discutăm despre un subiect filosofic, ci de unul concret, care poate fi probat prin exemple din viața cotidiană.
@Renata
Nu ne înțelegem. Ce se întâmplă cu copilul ăla sadic, odată ce crește și ajunge adult? Devine blajin, afectuos, altruist și face muncă voluntară în folosul comunității? Sau rămâne tot sadic și poate chiar, în anumite condiții, i se accentuează acest sadism? Atenție: eu nu zic că nu există cruzime la copii. Ce zic eu este că, atunci când comparăm vârsta copilăriei cu vârsta adultă, copiii sunt de regulă mai puri, mai buni, mai inocenți. De aia se și vorbește de copilul din nou. Nu de copilul ăla rău și sadic, ci de copilul ăla bun, pe care l-am uitat înăuntru. Sau tu crezi la modul sincer că această cruzime este mai pronunțată în rândul celor mici decât la adulți? Dacă ar fi să definești pe foarte scurt vârsta copilăriei, ai spune că e o vârstă a sadismului și a cruzimii?!?
Plozii sunt sadici fiindca nu-s empatici. Cand sunt foarte mici nu-si dau seama ca produc durere, de exemplu. De aia-i educi. Chestii din alea cu “si furnica are mamica ei” de le zic mamele. Daca nu-i educi, ajung fie adulti sadici (daca-s mai zdraveni/manipulatori), fie teribili de abuzati (ca poti sa fii sadic si bully doar daca te tin puterile, daca nu, ala din categoria 1 te baga in 2). De aia e bine sa le educi mila si grija fata de altii, inclusiv potential frati de aceeasi varsta.
Acum nah, bine-nteles, ca poti sa ramai la parerea ta idilica idilica in ce-i priveste, cum n-ai nici unul, nu o sa dauneze, iar cand ai sa ai, daca ai sa ai, o sa te lamuresti tu :).
Altfel misto conversatia intre mame, imi pare sincer rau ca nu-i reala :)).
Care filosofie, coane? De cind imaginatia e intelepciune? Iar una din laturile filosofiei e logica, care e diametral opusa de religie.
Dar sa trecem la copii, ca aici ai dreptate, astia sunt reali, nu imaginari. Sadismul e caracteristic copiilor si pentru ca nu au un discernamint format. Aici vorbim de un instinct primar care cu timpul se va atenua, dar nu va disparea niciodata. Va exista in stare latenta, activindu-se functie de intensitatea stimulilor exteriori si de suportabilitatea individului. Sau va fi predominant. Caz in care oricarei provocarii i se va raspunde cu violenta. Dar astea sunt exceptii. Nu putine, din pacate. Oricum, daca stai sa bagi de seama, sadism in forme reduse ca intensitate intilnim zilnic. Fie ca e vorba de stagiu militar, de transportul in comun, de casnicie, de politica, de competitii sportive, de locul de munca, samd
@papagigli
Nu stiu daca e vorba de sadism… Adica nu cred ca poti acuza pe cineva care nu stie ce-i aia (copilul) ca e sadic. Intr-adevar nu au discernamant, dar au instinct. Si sunt mult mai atenti la detalii (de toate felurile). Nu stiu daca asta face parte din instinct, insa in primii ani, copii vor copia si se vor plia pe ceea ce vad in casa. Pana sa se dezvolte partea analitica a creierului, si sa le apara filtrele, deja au “cei sapte ani de-acasa” cu tot pachetul aferent de educatie si traume. Daca un copil e “rau”, orice ar fi insemnand asta, inseamna ca in felul ala a putut supravietui la un moment dat: nu i s-a dat atentia necesara decat daca a plans, a fost bagat in seama de parint doar daca se purta urat cu fratele mai mic, si-a suprimat orice tip de emotie pentru ca la un moment dat a fost ranit prea tare… samd.
Pe scurt, cam tot ce fac copiii in primii ani de viata este sa supravietuiasca, prin diverse mecanisme. Ulterior, nu mai avem nevoie de ele, insa aici, din pacate, nu prea exista cineva care sa te ajute sa te “debarasezi” de ele. De unde rezulta adultii care se comporta in continuare ca niste copii…
@Renata
Stiu si eu daca bullying-ul asta daca e neaparat o stiinta, sau doar un efect al unor deficiente de educatie. Nu vorbim acum de persoanele cu tulburari mentale si/sau patologii. In fine, nu sunt psiholog, vorbesc doar de prorpia mea experienta, dar la orice forma de bullying (ca-i la copii sau la adulti) m-as uita prima data la felul in care a fost crescut respectivul. Nu stiu de studiile de specialitate, dar un copil de cateva luni nu stiu ce capacitate intelectuala are ca sa te manipuleze. Iar ceea ce invata ulterior sunt norme sociale, care se schimba o data la cateva generatii, deci imposibil de trimis mai departe ca si mostenire genetica.
Ce ma intristeaza pe mine la mamicile de astazi (la parinti de fapt, ca nici tatii nu-s mai breji) este transformarea copilului intr-o dovada de statut: “al meu e inginer”, “al meu merge la scoala acolo”, “eu ii cumpar doar haine de firma” etc. Totul este despre ei – parintii – si nicidecum despre copilul sau copii pe care-i cresc. Cam care este mesajul pe care-l primeste orice copil crescut intr-un asemenea mediu?
Liviule, noi nu acuzam, constatam si ne pronuntam. Ca exista motive, nimeni nu disputa, nici Renata, nici Vladimirescu si nici eu, dar motive la ce? La sadism. Noi pe ala il subliniam. Iar chestia cu copiatul parintilor e reala, dar nu si generala. Si nu ma contrazice pentru ca-ti vorbesc din proprie experienta. 😉
Ah! Si pentru ca uitasem, revin. Vorbind de acel bullying care se manifesta in scoli si peste tot, fata de neajutorati, am sa va dau un exemplu sa va inchid gura. Sau sa va blochez tastele.
US. Astia se razboiesc numai cu neputinciosi. I-ati vazut luptindu-se cu alti voinici de talia lor? Niciodata. Si ce poate fi mai sadic decit sa instigi la razbel un popor, nu al tau, care stii ca nu are nicio sansa? Adicatelea, care va sa zica si cum ar veni vorba, ii condamni la moarte cu buna stiinta, pretinzind ca-i ajuti. Asta e probabil o culme a sadismului mondial. Sau poate universal. Un alt sadism poate fi considerat si distrugerea economiei UE prin impunerea unor sanctiuni aberante si cu efect invers.
Aldusescule, mai vrei exemple?
@Vladen
Bre, sadismul nu înseamnă să nu-ți dai seama că produci durere. Sadismul înseamnă să produci durere intenționat, tocmai pentru că știi că produci durere și asta-ți provoacă o plăcere bizară (sadică). Sadismul nu implică inconștiență, ci perversitate. Deci, dacă copiii nu empatizează și nu-și dau seama, atunci în mod cert nu sunt sadici.
@papagigli
Aceeași eroare ca la Vladen. Știi de ce nebunul nu face pușcărie dacă omoară un om? Că nu are discernământ. Sadismul, manipularea, cruzimea – toate astea implică o anumită conștientizare a ceea ce faci. Și o cărămidă care-ți cade pe picior îți provoacă durere, dar nimeni întreg la cap n-o să spună că respectiva cărămidă e de o cruzime fără margini.
Aldus, esti capcaun. Tu esti in eroare. Ce draci de paralela faci tu intre oameni bolnavi si copii sanatosi? Copiii se dedau la sadisme pentru ca-i distreaza. Asa cum se distrau romanii cu omorurile din Coloseum. Asa cum ne distreza un meci de box sau de full contact. E placerea pe care ne-o produce durerea altora. Numai ca adultii si-o pot infrina. Poate din cauza legi, poate a discernamintului, poate a empatiei sau poate ca te-au citit pe tine.
Si hai, baga alt post ca nici cu sadismul nu ne intelegem. O fi similar religiei? 😆
Papagigli
Pai si eu am zis ca e reala, faza cu copiatul parintilor. As risca sa zic ca e si generala.
La partea cu sadismul, sunt de acord cu Aldus. Cata vreme nu ai dezechilibre mentale, hormonale, chimice etc in corp – sau niste traume foarte puternice – eu nu cred ca un copil (si mai apoi un om) este capabil de sadism. Ca trage mata (pisica) de coada, poate daca nu s-ar mai uita la Tom si Jerry, n-ar mai trage-o. Ca da, cand se uita la desenele alea, se distreaza, dar nu-si da seama ca acolo e doar fictiune. Si atunci are impresia ca si in realitate lucrurile se petrec la fel.
S-ar putea sa ai dreptate la faza cu sporturile de contact. Insa nu cred ca suferinta te atrage sau te distreaza, cat poate dominarea fizica si/sau contactul fizic. Ca ma indoiesc ca lumea s-ar mai uita la orice sport, daca ar fi plin cu oase rupte si oameni care se chinuie. Iar legat de luptele in arena Coloseumului, nu stiu, insa am o banuiala ca era despre lupta in sine, nu despre chinul cuiva.
Iar la faza cu manipularea, iarasi cred ca se merge prea departe. Copilul cand plange, plange pentru ca asta a facut in primele momente ale vietii, si a vazut ce reactii s-au intamplat. Daca ulterior va plange, va plange pentru ca asa a invatat sa primeasca un tip de atentie. Abia dupa multi ani, si inca niste etape de teoria mintii, poti sa-ti dai seama ca daca plangi (sau faci un anume gest), persoanele de langa tine vor reactiona intr-un anume fel, si atunci poti sa le determini (manipulezi) sa reactioneze intr-o anumita directie.
Pare ca tu vezi sadism peste tot unde este sigur un abuz de putere. Acum, nu stiu daca merg mana in mana, dar daca da, atunci suntem pe aceeasi lungime de unda.
Hmmm! Nu vreti voi sa admiteti ca omul e totusi un animal. Si sa stiti ca in felul vostru aveti o oarecare dreptate, intrucit lutul din care pretindeti ca suntem fabricati, nu contine, in formula lui chimica, fo urma de sadism. Nici macar cit roxadustat s-a gasit in urina Halepei. Caz in care teoria voastra e absolut logica. Pacat ca vrajeala cu lutul e pentru scoli ajutatoare.
Credeti voi ca sunt nebun cind cer schimbarea subiectului? Nu, crododililor. Se pare ca pe religie si sadism nu ne pupam si mi se pare firesc atita timp cit sadismul a fost si inca este o caracteristica si fundamentalismului religios. “Homo hominis lupus est”
Hai ca m-am distrat cand am citit ce-ai scris. De fapt, m-a amuzat felul, nu ceea ce ai scris.
Da, omul este un animal, nu contest asta. Acum, nu stiu despre animale cat sunt de sadice, daca sunt sadice din proprie initiativa samd. Cam tot ce se intampla la dansele, este pur instinctual, dezvoltat sa asigure perpetuarea speciei. Iar de formula chimica a sadismului nu prea am auzit. Cred, insa, in abuzul de putere si in gestionarea complet gresita a tuturor situatiilor ierarhice de sus in jos de catre om. Pana si aici, animalele/natura ne cam dau clasa. Daca vrei sa mai adaug paie pe foc, as zice ca dpdv emotional suntem varza ca si specie, de unde si toate derapajele mentale/psihologice de mai sus. Dar lasam pentru alt topic 😀
In fine, putem schimba/inchide subiectul, daca nu mai este nimic de spus. Mie mi-a placut si subiectul, si schimbul de idei. Nu am incercat sa conving pe nimeni, ci doar sa-mi iexprim un punct de vedere. Sau ma rog, ceea ce am inteles eu din subiect.
P.S.
Totusi, de ce crocodili?? 😛
Liviu, specialiștii (psihologi) în arta manipulării susțin că nou-născutul și, ulterior, copilul mic, e manipulator fără voie: așa e creat, să fie manipulator, cerșetor de atenție, simpatie și protecție. Așa a știut natura să-i ofere, fenotipic, primele mecanisme de supraviețuire, ca să atragă atenția celorlalți asupra lui, să-l apere/îngrijească, cât el încă n-o poate face singur. Citește „Arta manipulării” (Kevin Dutton) și-o să descoperi, cu uimire, că nou-născuții nu sunt chiar așa de îngerași pe cât par. 🙂
Cum de ce, Liviule? Pentru ca nu pot fi domesticiti. 😆
Renata,
Pai da, tu spui manipulare, eu spun instinct. N-am spus ca sunt ingerasi, ci ca tot ceea ce fac, fac pentru a supravietui. Ei nu stiu atlceva. Si cred ca e firesc sa fie asa.
Acum, daca punem egalitate intre ceea ce face un nou nascut si ce face un adult (in relatii, pentru a vinde un produs etc), care mai si site ca ceea ce face nu-i tocmai OK, atunci da, este acelasi comportament si suntem de acord.
Era o discutie interesanta undeva, pe tema: “Care-i diferenta dintre manipulare si persuasiune?”, daca tot am deschis subiectul asta. Poate scrie careva despre, ca si asa l-am plictisit pe Papagigli :)))
Papagigli,
Pai nici vulturii nu pot fi domesticiti 😛
Asa e, numai ca aia zboara, voi “mergeti pe burta” 😆
Da, ai perfecta dreptate, la un moment dat incapatinarea plictiseste.
Anii au trecut repede… Bobo merge spre 16 ani, e în clasa a zecea. Nu am plătit niciodată fondul clasei, nu s-a pus niciodată problema să cumpărăm ceva profesorilor. Nu avem contact între noi, părinții, legătura e directă părinte – profesor și e una activă – întâlnire personală cu profesorii, telefon și schimb de email. Nu se organizează ședințe in care să fim adunați toți părinții, habar nu am cine sunt părinții colegilor lui Bobo.
Multumesc, Aldus, că îți amintești de mine. Sper ca sunteți toți bine și nu a mai murit vreunul.
Cudi să știi că si eu îmi amintesc de tine. De jumătatea ta mai puțin spre deloc 😆 Si să mai știi ca eu am cam murit. De plictiseala. Asta e si motivul pentru care mai scriu pe blogul ala plin de praf si pânze de păianjen. 😉
@Cudi
Așa este, anii trec și noi întinerim. Și pe blogurile din dotare uităm să mai dăm. Înseamnă că ai o viață activă. Ceea ce-i frumos.
@papagigli
Al doilea motiv pentru care scrii pe blogul ăla (și nu pe cel vechi) este că mnoa, la cel vechi ți-ai pierdut cheile. 😀 Deci, Cudi, dacă vrei să intri la papa pe blog, are un blog (relativ) nou.
Așa e, Aldus. Mi-a fost rușine sa umblu cu cheia atârnata de git, ca-n copilărie si uite c-am reușit s-o pierd. Acum suflu si-n iaurt. 😉