Lepșa lui ALȘ

Mi-a trântit Domnul Goe o leapșă – ca să spun așa, pentru că leapșa are și sensul unei lovituri date altuia cu palma – preluată cică de la Alex Leo Șerban (linkul a murit între timp). Deși, la drept vorbind, nu mi-a trântit-o numai mie, ci, într-un acces de violență necontrolată, a dat-o la nu mai puțin de 20 de persoane – cred că majoritatea blogări. Pe care mă gândesc s-o comentez puțin.

Leapșa are două mari defecte. Primul este caracterul ei direct. Aproape toate întrebările sunt fără ocolișuri și multe se referă la elemente personale sau chiar intime din viața ta. Tam-nesam ți se cere să-ți expui ființa (sau părți din sufletul tău) pe taraba unei piețe publice, unde oricine poate merge la cumpărături. Al doilea defect constă în caracterul naiv, pueril sau lipsit de substanță al unor întrebări.

Să încercăm totuși niște răspunsuri.

1. Principala mea trăsătură

După cum veți putea constata în scurt timp, aproape toate întrebările sunt puse la singular, pe tiparul oracolelor școlare de mai demult, dacă cumva ați prins perioada lor sau știți la ce mă refer. E destul de pueril să consideri că un om are o singură trăsătură definitorie, o singură calitate dorită la ființa iubită, un singur defect pe care-l detestă șamd. Acestea fiind zise, cifra unu s-ar putea să fie deja prea mare pentru mine, deoarece nu știu cum să răspund la această întrebare. Aș putea să enumăr, desigur, mai multe trăsături care nu m-au eludat, dar nu știu care dintre ele se ridică deasupra celorlalte sau mă definește în mod preponderent. Poate ignoranța cu privire la mine însumi. Nu e o falsă modestie în ce scriu aici; sunt conștient că am anumite calități, dar pur și simplu nu știu care e principala.

2. Calitatea pe care doresc sa o întâlnesc la un bărbat

Intelectul – în sensul originar al cuvântului, așa cum era de exemplu înțeles el de grecii antici sau de indieni, și nu în forma diluată pe care o găsim în dicționarele de astăzi. Inteligența nu-i nici ea de prisos, deși e subînțeleasă sau conținută în termenul global „intelect”. Simțul umorului și tăria de caracter sunt atribute cu multe valențe masculine. Existența unor țeluri (pe cât posibil nobile, adică ale spiritului, și nu doar pe orizontală – legate de exemplu de acumulări de obiecte) clar conturate, pe termen mediu și lung. Memoria (de lungă durată) – asta însemnând nu doar capacitatea mentală de a reține informații. Perseverența, de exemplu, este o expresie a acestei memorii, căci implică neuitarea obiectivelor pe care ți le-ai propus și neabdicarea de la ele și de la efortul necesar obținerii lor. Capacitatea de a întreține o relație de iubire timp de ani sau zeci de ani de zile este o altă expresie a ceea ce eu numesc aici, pe scurt, memorie. Apoi, tot la capitolul calități pe care mi-ar plăcea să le văd la un bărbat, optimismul incurabil și capacitatea de a se descurca în orice situație, de a întoarce orice situație în favoarea lui și de a ieși cu bine din orice.

3. Calitatea pe care o prefer la o femeie

Frumusețea și armonia (trupească și nu numai). Spontaneitatea. Dezinhibarea erotică. Senzualitatea și farmecul personal, charisma. Încrederea în ea! Disponibilitatea către fericire. Intuiția și inspirația care, dați-mi voie să vă spun, atunci când sunt plenar trezite la o femeie, o vor face de neegalat în fața oricărui bărbat. Candoarea, puritatea și inocența. Aspectul dinamic (să fie focoasă). Rafinamentul spiritului. Compasiunea. Ei, vedeți cât de multe sunt? Și nici n-am încheiat lista.

4. Ce prețuiesc mai mult la prietenii mei

Sufletul. O relație de prietenie este în primul rând o relație de suflet (spre deosebire de una de interes, de simplă amiciție, de colaborare sau de necesară conviețuire în virtutea condițiilor exterioare care ne obligă să ne petrecem un anumit timp împreună). Am prieteni buni pe care nu-i văd cu anii. Și am avut amici pe care i-am văzut regulat, dar pe care nu i-aș urca la etajul prietenilor.

Mai demult, prin clasa I, am avut sarcină¹Ați mai văzut până acum un bărbat însărcinat? pentru acasă de scris o compunere pe tema prietenului nostru cel mai bun. Al meu se face că era premiant de vârf (eu avusesem doar premiul doi în primii ani de școală, și asta într-o clasă în care majoritatea elevilor formau un lung cârnaț de premianți), iar învățătoarea m-a felicitat când a ajuns la acea parte din lucrarea mea, pe motiv că știu să-mi aleg prietenii (cu premiul întâi!). Mi-a venit să urlu atunci și să mă revolt că nu-i așa, cum adică să-mi aleg prietenii, nu poți să-ți alegi cu mintea prietenii, prietenia se bazează pe afinități de suflet și nu pe calcule, dar pentru eram în clasa I și nu prea știam cum să formulez asta în cuvinte, n-am zis nimic. Ei bine, uite că urlu acum, pe blog.

5. Principalul meu defect

Un viciu – ce altceva?

6. Îndeletnicirea mea preferată

Îndeletnicirea preferată pe care vreau s-o văd la ceilalți este să scrie pe bloguri. Mai lăsați fotbalul și manelele și faceți-vă bloguri! Aș vrea să văd cât mai mulți oameni care să se ocupe de scris, fie și într-o formă colocvială și amatoricească, așa că asta e îndeletnicirea mea preferată, cel puțin aici pe internet. 🙂

7. Fericirea pe care mi-o visez

S-avem pardon – nu prea visez la cai verzi pe pereți. Fericirea decurge, zic eu, din alegerile pe care le facem. Nu-i o consecință a factorilor și condițiilor externe, ci a răspunsului nostru la evenimentele și situațiile prin care trecem²Sau uneori chiar a anticipării lor, pe principiul că mai bine să fii pro-activ decât reactiv.. Chiar și atunci când în aparență ea este catalizată de prezența cuiva din afară – cum ar fi un iubit sau o iubită -, tot din alegerile noastre decurge, dar ca să explic asta pe larg ar însemna să mă lungesc într-un articol care a depășit deja cu mult limita de cuvinte la care poate fi atent internautul modern. Așadar, prefer fericirea reală, tangibilă, care rezidă în viața de zi cu zi, în locul unei proiecții fantasmagorice sau onirice cu termen de expirare a doua zi dimineață și în general nu prea visez la chestii. A nu visa nu înseamnă să renunți la fericire. Înseamnă doar să renunți la iluzia fericirii. Fericirea autentică se ascunde chiar în viața trăită (și nu visată sau imaginată).

8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire

Nu cred că există așa ceva. Desigur, ar putea exista evenimente tragice – cui i-ar plăcea să piardă pe cineva drag, ca să dau un singur exemplu? -, după cum ne putem lăsa imaginația morbidă să zboare în tot soiul de cotloane întunecate, gândindu-ne cum ar fi dacă ne-am fi născut în scaunul lui Stephen Hawking, dar hai să nu întreținem astfel de sugestii macabre. Realist vorbind, cred că în spatele fiecărei situații de viață se află o lecție care este într-un anume fin acord cu natura profundă a ființei noastre și că din orice putem învăța și crește. În rest, viața implică transformare, iar pentru ca ceva să crească, altceva trebuie să moară. Ești bolnav? Ți-ai pierdut un bunic sau chiar un părinte? Ai picat un examen sau ai fost dat afară de la job? Te-a părăsit iubitul sau soția? Acestea nu sunt drame. Există oameni care nu au mâini și picioare. Există oameni care au nevoie zilnic de morfină, pe care le-o prescrie medicul, ca să le mai aline durerile. Acelea sunt drame. A ta e doar o situație de viață, de care o să râzi peste 5 sau 10 ani. Fruntea sus și privirea înainte.

9. Locul unde as vrea să trăiesc

Trăiesc în România. Dacă aș vrea să schimb țara, ce m-ar putea opri, afară de refuzul austriecilor de a ne acorda undă verde pentru Spațiul Schengen? 🙂 Acum, dacă leapșa m-ar fi întrebat unde anume doresc să călătoresc, aș fi putut înșira o serie de locuri și țări pe care aș fi interesat să le vizitez, dar de trăit mă mulțumesc cu ce-i mai bun, adică țara mea. Orașul însă s-ar putea să-l înlocuiesc cu unul mai mare, la un moment din viitor. Dispun de asemenea de o reședință la țară, respectiv casa unde trăiau bunicii mei, între timp decedați. Că veni vorba, s-ar putea să vă surprindă faptul că românii, deși se consideră săraci, sunt printre cei mai împroprietăriți locuitori ai globului. Nu cred că o să vedeți în SUA sau în Anglia sau în Germania atâția proprietari pe locuințele în care locuiesc precum la noi în țară.

10. Culoarea mea preferata

Oh, Dumnezeule, ce întrebări! Violet, galben, mov, lămâi, anumite nuanțe de indigo, violet, anumite variante de roșu, anumite combinații și irizații de roșu, albastru și verde, anumite tușe de maro, plus că cred că am uitat să zic violet. Depinde și cu ce se asociază. O fată îmbrăcată în roșu e mortală. La lenjerie intimă, prefer albul în locul negrului, chit că se poate argumenta că nici albul și nici negrul nu sunt culori propriu-zise, din punct de vedere al fizicii. Și iată cum, la o discuție despre lenjerie intimă, dacă există chimie între cei doi, se poate trece la fizică! 🙂

Cică Ștefan cel Mare e anunțat că năvălesc tătarii, în număr de vreo 20.000, așa că îi spune paharnicului Ulea: „Adu-mi cămașa cea roșie!” Ulea i-o aduce, Ștefan o îmbracă iar moldovenii îi spulberă pe tătari. După luptă, Ulea în întreabă pe voievod: „Dar pentru ce ți-a trebuit cămașa cea roșie?” La care Vodă îi răspunde: „Dacă m-ar fi rănit dușmanii, sângele nu s-ar fi deosebit de cămașă, așa că oștenii mei nu și-ar fi pierdut curajul!”, făcându-l pe Ulea să se mire în sinea lui de faptul că a fi voievod implică nu doar să ai o afinitate pentru anumite culori, ci și multă minte, pricepere și înțelepciune care depășesc puterea de cuprindere a unui biet paharnic. Peste vreo încă două luni, Ștefan e anunțat că dau năvală turcii. „Câți sunt, voinice Ulea?” întreabă el. „Câtă frunză și câtă iabă, Măria ta!” îi răspunde acesta. „Aduceți-mi pantalonii maro!”

Și de abia am terminat primele 10 întrebări. Mai sunt 14, așa că s-o scurtez!

11. Floarea care-mi place

N-am preferințe / toate-s frumoase / nu mă pricep la flori.

12. Pasarea mea preferata

Phoenix, poftim, pentru că renaște mereu (din focul propriu). Sau pasărea virginității. Era un banc.

13. Prozatorii mei preferați

N-am / nu cunosc / eu scriu, nu citesc. 😀 Serios acum, pentru ce ți-ai petrece (sau mai bine zis risipi) timpul, odată ajuns la un anumit grad de maturizare, cu fantasmele din capetele altora (așternute de ei pe hârtie într-un format literar)? Dă-mi ceva cu miez, și citesc. Dar astfel ieșim din sfera prozatorilor. Nu servesc propriile vise, iar visele altora mă interesează cu atât mai puțin.

14. Poetii mei preferați

Până acum, Eminescu și Blaga.

15. Eroii mei preferați din literatură

Toți Greucenii și Feții-Frumoși din folclor, pe care voi i-ați uitat. Și poate, alături de Păcală, soldatul Svejk.

16. Eroinele mele preferate din literatura

Fausta. 🙂

17. Compozitorii mei preferați

Până acum, Vanghelis. Apropo, a murit primăvara trecută, pe 17 mai, la mai puțin de o lună după Klaus Schulze.

18. Pictorii mei preferați

Nu consum pictură. Dacă voi da, să știți că n-am văzut mai nimic pe la voi pe bloguri – poate cu asta mi-ați trezi și mie interesul la un nivel suficient cât să-mi fac timp pentru. Altfel, ca să mă scot, putem spune că natura este opera lui Dumnezeu?

19. Eroii mei preferați din viața reală

Am doi pe care-i cunosc personal și n-o să divulg numele niciunuia dintre ei.

20. Ce urăsc cel mai mult

Nu urăsc nimic. Există trăsături și chestii care îmi displac, dar nu înțeleg și n-am înțeles niciodată conceptul de ură și îmi e străină trăirea ei.

21. Calitatea pe care as vrea s-o am din naștere

Niciuna. Mă bucur de cele cu care m-am născut (și care simt că mă definesc) și sunt bucuros că am oportunitatea să mi le dezvolt pe cele pe care încă nu le am și mi le doresc. Probabil, dacă le-aș câștiga la loto din 49, nu m-aș putea bucura de ele și nu le-aș putea savura fructele sau efectele.

22. Cum as vrea sa mor

Conștient.

23. Greșelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgență

Cred că întrebarea e oarecum defectă sau pusă dintr-o perspectivă viciată. Greșeala implică un anumit caracter involuntar al faptei, desfășurării acțiunii sau deznodământului respectiv. Când greșești, o faci nu pentru că vrei tu, ci fie din ignoranță, fie din slăbiciune, fie din alte motive, dar oarecum involuntar. De exemplu, nu spui despre Adolf Hitler, care a pornit din proprie inițiativă și cu bună știință un război mondial, că a comis o greșeală. Spui că a comis o greșeală despre cineva care poate a vrut să facă ceva bine, dar i-a ieșit ceva rău. A greșit undeva pe parcurs, s-a lăsat păcălit sau a fost înșelat de anumiți factori pe care nu i-a luat în considerare, a fost naiv, n-a fost suficient de lucid etc. N-a vrut să greșească. Și atunci, este firesc și uman să ierți o greșeală, orice greșeală, după cum este iarăși de înțeles să fii tu însuți victima ei uneori. Conform citatului că a greși e omenește (dar a persista în greșeală e diabolic). Și deci, de ce să fii iertător doar cu anumite greșeli, când toate sau aproape toate se nasc din motive care nu țin de intenția autorului? Pe de altă parte, am o problemă și cu termenul „indulgență”, care îmi sugerează o atitudine împăciuitoare, laxă și de „bună conviețuire” cu de greșeala însăși, nu doar cu autorul ei. Ori, firesc este să fii tolerant și iertător cu autorul unei greșeli, dar să denunți acea greșeală, în loc să te complaci într-o atitudine de acceptare a greșelilor.

24. Deviza mea

Nu am.

După un lung periplu, iată că am ajuns și la final. Pot nota în încheiere că răspunsurile furnizate de ceilalți participanți la această leapșă (până acum cinci numărați de mine dintre cei care au comentat în subsolul articolului Domnului Goe) ne oferă și ele niște informații destul de interesante.

Astfel, unii comentatori au oferit același răspuns (sau răspunsuri foarte asemănătoare) pentru întrebările 2 și 3. De pildă, Adore spune că principalele calități pe care vrea să le întâlnească la un bărbat sunt simțul umorului și onestitatea. Dar cel puțin onestitatea nu codifică o trăsătură masculină sau feminină, ci o trăsătură umană. Desigur că mi-aș dori ca cei din jurul meu să fie onești. Dar întrebat fiind cu privire la onestitate, nu aș spune că mi-aș dori să întâlnesc un bărbat onest (ca și cum onestitatea ar fi o lipsă mai ales a bărbaților), ci aș formula că mi-aș dori să întâlnesc un om onest. Ca dovadă, la întrebarea numărul 3 Adore furnizează aceleași trăsături și pentru femei, semn că ele sunt caracteristici ale genului proxim om și nu ale genului proxim bărbat sau femeie. Ori când formularul îmi cere un răspuns pentru femeie și unul pentru bărbat, înseamnă că se dorește precizarea unor trăsături tipic masculine și feminine. Altfel probabil că ar fi existat o singură întrebare, cu ce trăsături ne-ar plăcea să întâlnim la o ființă umană (indiferent de sexul ei).

Mai departe, Oana ne spune că principalele ei trăsături sunt emotivitatea, empatia și inconsecvența. La defecte principale trece nehotărârea și îndelungata visare (a vieții) în detrimentul trăirii (ei), în timp ce la calitatea pe care dorește s-o întâlnească la un bărbat specifică angajamentul/hotărârea. De aici putem deduce că uneori (sau poate mai mereu) suntem atrași (la sexul opus) de ceea ce ne lipsește și ne completează. Suntem nehotărâte și inconsecvente? Vom fi atrase de bărbați care au exact ceea ce nouă simțim că ne lipsește, adică de bărbați hotărâți și de angajament.

Același adevăr răzbate și din rândurile lui Stil Unic, tot fată și ea, care la calități pe care și-ar dori să le aibă din naștere trece răbdarea iar la calitățile unui bărbat trece calmul și diplomația. Așadar, ne-ar plăcea să fim mai răbdătoare, de unde se poate deduce că suntem cam neliniștite și impacientate, și ca atare vom fi atrase de bărbați care sunt calmi și diplomați.  Cât despre Stely, ea trece la trăsături proprii entuziasmul și combativitatea, la greșeli care-i inspiră cea mai mare indulgență pe cele făcute din neatenție, la fericirea pe care și-o visează – să fie înțeleasă, iar la calitatea pe care ar vrea s-o vadă la un bărbat – tandrețea. Așadar, suntem un pic neatente din fire și uneori o dăm în bară din cauza asta, un pic combative și entuziaste, poate un pic mai zvăpăiate, și ca atare ne atrag bărbații tandri, care să ne înțeleagă.

Dar dovada supremă că suntem atrași de ceea ce ne lipsește și ne completează vine chiar de la Domnul Goe. Care, la întrebarea secundă, cu calitățile unui bărbat, răspunde că bărbăția, inteligența și umorul, după care la întrebarea următoare, cu calitățile unei femei, răspunde că feminitatea, inteligența și umorul, pentru ca la întrebarea numărul 5 să recunoască că principalul lui defect este prostia. 🙂 În paranteză fie spus, e interesant că la prima întrebare dânsul răspunde că principala lui trăsătură este lenea – de unde rezultă că în opinia lui lenea nu este un defect. Desigur, putem argumenta că lenea a împins omenirea înainte și că foarte multe invenții și inovații sunt sau au fost motivate de lene (lenea de a urma cărările bătătorite dar lungi, comoditatea care ne împinge să căutăm o soluție mai confortabilă, lenea de a merge la pas – care ne motivează să descoperim automobilul, lenea de a ridica pietre cu brațele – care ne dă ghes să construim macaraua, lenea de a învăța ceva pe dinafară – care ne obligă să căutăm alte soluții, adesea nebănuite etc), dar dincolo de argumente puerile, atunci când este pusă sub lupă, lenea se revelează a fi un incontestabil defect. În aceste condiții, să spui că principala ta trăsătură este lenea dar apoi că principalul tău defect este altceva nu prea are sens. Exceptând, desigur, cazul în care treci ca principal defect al tău prostia. Atunci, în mod paradoxal, răspunsurile tale își recâștigă sensul pierdut.

Cam atât pentru moment. Până data viitoare, puteți prelua și voi această leapșă. Dacă ați văzut-o și ați reușit să citiți până aici, înseamnă că vă vizează în mod direct. În plus, aveți șansa nesperată să vă comentez răspunsurile voastre aici, într-un articol viitor, în minunatul stil al rândurilor de mai sus. Bye! 🙂