Efectul de ghindă

Am citit mai devreme un articol scris de Domnul Goe și intitulat Contrapunct¹Al doilea cu acest titlu de pe blogul domniei sale.. În prima sa parte, Domnul Goe citează un text cu multe linkuri (pe care eu nu le mai preiau) de pe msn.com. Astfel aflăm că:

Djokovic, who holds some strange pseudoscientific beliefs, remains defiantly unvaccinated against COVID. You may recall that last year, his stubbornness led to a drawn-out international incident before the Australian Open, which ended in his deportation. Since then, the pandemic has (largely) receded, and pretty much every country on earth has given up on trying to mitigate COVID spread. Even Australia, which maintained some of the strictest COVID policies in the world for two years, awarded Djokovic a visa to play this year; he received a warm welcome and proceeded to win his 10th Australian Open.

Despre ce „strange pseudoscientific beliefs” o fi vorba? Linkul ne duce pe sportingnews.com, unde Nole²Poreclă pe care Novak Djokovic a primit-o de la tatăl lui pe când era mic și care i-a rămas. e luat în balon pentru că afirmă și crede că emoțiile și starea noastră de spirit pot influența forma moleculelor apei.

Dați-mi voie să vă informez că această teorie nu este nici inventată de el și nici pseudoștiințifică. Există o serie de experimente realizate în condiții de laborator de către cercetătorul japonez Masaru Emoto care au arătat că gândurile își pot lăsa amprenta asupra apei. Pe scurt, din câte rețin, el a așezat sticle cu apă în camere în care a pus muzică diferită, după care a înghețat apa și a fotografiat la microscop cristalele de gheață rezultate. Concluzia a fost că diferitele genuri de muzică duc la cristale de apă cu forme net distincte, unele chiar foarte frumoase și armonioase iar altele chiar foarte urâte sau dizgrațioase. Apoi, a pus apă în sticle pe care se aflau etichete cu câte un cuvânt (ca iubire, pace, ură etc) sau a pus diverși subiecți să se gândească la anumite cuvinte sau emoții pe care să le proiecteze asupra unor astfel de sticle, după care apa din ele a fost din nou înghețată și fotografiată la microscop. Apoi (dar nu neapărat în ordinea asta), a fotografiat cristalele din apa unor râuri, din apa de la robinet, ca și din apa unui lac foarte poluat – înainte și după ce un preot a oficiat un ritual de câteva ore și s-a rugat la marginea acelui lac. Efectele au fost uimitoare și, aș putea spune fără urmă de exagerare, de-a dreptul senzaționale.

Doar că cuvântul senzațional este foarte relativ. Dacă vă uitați pe pagina lui de Wikipedia, o să vedeți că până și Masaru Emoto este catalogat drept pseudo-om de știință. Unul dintre argumentele unui critic de-al său este că dacă ar fi adevărat ce a descoperit el, Masaru ar fi fost faimos și bogat. Într-o epocă în care senzaționalismul este mereu la modă, unele știri senzaționale sunt trecute rapid la note de subsol. Pentru că dacă s-ar afla că gândurile au o astfel de putere, tot materialismul pe care se bazează societatea noastră modernă și care a fost cultivat cu atenție și migală s-ar prăbuși. Ori cei care l-au construit nu doresc asta. Așadar, sportingnews.com spune despre aceste aspecte că sunt niște pseudo-cercetări, adică niște falsuri, dar are grijă să-i scrie numele lui Masaru Emoto în mod greșit (Masuro) și să mintă că n-a vrut să reproducă experimentele în public (până și pe Wikipedia aveți o listă cu cărți publicate de el pe tema asta, iar experimentele au fost desfășurate în condiții impecabile de laborator; tipul a fost chiar supranumit Cavalerul Apei).

Tot la aceste experimente se face o aluzie discretă în prima serie din Fargo, dar e foarte subtilă, pentru cunoscători; cei care nu sunt în temă vor trece pe lângă ea fără s-o observe. Într-o scenă în care doi agenți FBI se află într-o mașină supraveghind un cartel de droguri de care se apropie personajul principal, între cei doi, care în film au roluri secundare, se poate distinge următorul fragment de dialog:

– Au făcut un experiment odată. Oamenii de știință au luat două pahare cu apă. Apoi au început să-l blesteme pe unul, să-i arunce tot felul de invective…
– Inventezi asta!
– Jur că nu inventez! Să strige la unul dintre pahare. Apoi să șoptească cuvinte duioase către celălalt…
– Ok.
– Într-o săptămână…
– Gata, oprește-te!
– Nu, serios! Într-o singură săptămână…

Așadar, mintea influențează apa. De fapt, conștiința influențează întregul mediu din jurul nostru; doar că apa este mai sensibilă și mai receptivă la influențe externe, așa că ele sunt mai ușor de evidențiat cu ajutorul apei. Bineînțeles, această afirmație este mărul discordiei dintre religie și materialism. Materialismul afirmă că mintea sau conștiința este un simplu produs al materiei, adică o iluzie. În timp ce religia și toate tradițiile spirituale sau esoterice ale lumii afirmă că materia este un simplu produs al conștiinței, având o natură efemeră. E drept, produsul unei conștiințe gigantice, dar fiind noi creați după chipul și asemănarea ei, putem s-o imităm în mic. Iar dacă nu mă credeți, singurul lucru de care aveți nevoie pentru a vă convinge este un microscop suficient de puternic, să zicem care să mărească de cel puțin 500 de ori. Atât că s-ar putea să fie necesar să credeți încă înainte de a experimenta. Pentru că dacă gândurile își lasă amprenta asupra apei și dacă voi nu credeți… e posibil ca propriile convingeri să vă auto-saboteze rezultatul experimentului. 🙂

Revenind acum la articolul de pe Arcă:

But the U.S., alone among major tennis destinations, continues to bar unvaccinated travelers from its shores, despite the unclear-at-best benefit of doing so.

Poate că asta ne oferă câteva indicii despre adevărații autori ai virusului SARS-CoV-2. Când spun autori nu mă refer la chestii de genul orașului în care virusul a fost sintetizat sau în care s-a infectat primul om, ci la cei care au orchestrat întreaga conjunctură internațională din ultimii ani și cei care au avut cel mai mult de profitat de pe urma pandemiei. O idee: pandemia de COVID-19 l-a dat jos pe Trump.

Domnul Goe continuă (trecând la limba română):

În teoria haosului, efectul fluture este sensibilitatea dependenței față de condițiile inițiale, în care o mică schimbare într-un loc dintr-un sistem neliniar determinist poate duce la diferențe mari într-o stare târzie. Numele efectului, inventat de Edward Lorenz, este derivat din exemplul teoretic de formare a unui uragan care este condiționat de faptul dacă un fluture îndepărtat a bătut sau nu din aripi în urmă cu mai multe săptămâni.

Credeți în teoria haosului? Pentru că credința este totul. Sau, cu alte cuvinte, vi se pare plauzibilă? Căci ea pare să fie una din lecțiile pe care ni le oferă fizica cuantică. Einstein, de exemplu, nu îmbrățișează această teorie:

I claim credit for nothing. Everything is determined, the beginning as well as the end, by forces over which we have no control. It is determined for the insect as well as for the star. Human being, vegetables or cosmic dust, we all dance to an invisible tune, intoned in the distance by a mysterious player.

Fragmentul de mai sus e dintr-un interviu acordat lui George Sylvester Viereck și publicat la 29 oct 1929 în Saturday Evening Post. Și se pare că nici măcar teoria haosului nu crede în haos, pentru că, dacă e să citez de pe Wikipedia:

Teoria haosului sau teoria sistemelor complexe este o ramură a matematicii și fizicii moderne care descrie comportamentul anumitor sisteme dinamice neliniare, a acelor sisteme care prezintă fenomenul de instabilitate numit sensibilitate față de condițiile inițiale, motiv pentru care comportamentul lor pe termen relativ lung (deși se conformează legilor deterministe) este imprevizibil, adică aparent haotic (de unde și denumirea teoriei).

Cuvintele cheie fiind aici „deși se conformează legilor deterministe” și „aparent haotic”. (Și pentru că nimic nu-i întâmplător, numele lui Einstein apare în același text în care se vorbește despre Masaru Emoto).

Dați-mi voie să vă spun că Einstein e într-o companie selectă: nici eu nu cred în haos și în întâmplare. În schimb, cred în ceea ce aleg să intitulez efectul de ghindă.

Domnul Goe spune:

Undeva, într-un pampas, un fluture bate o dată din aripi. În cealaltă emisferă a planetei se iscă un uragan. Ar părea absurd, ilogic, periculos, să crezi c-ar putea exista vreo relație de cauzalitate sau vreo corelație oarecare, între bătaia din aripi a fluturelui și declanșarea (ca o consecință) a uraganului – și totuși, în genere așa se petrec fenomenele meteorologice în sisteme de complexitatea și dinamica atmosferei unei planete. Declanșarea unor fenomene cu anvergură catastrofică se petrece în marja de acțiune a unor factori de o micime uluitoare.

Veridicitatea acestor afirmații este ușor de înțeles dacă faceți următorul exercițiu simplu: imaginați-vă că trece pe lângă voi o minge care zboară prin aer în linie dreaptă cu viteză constantă, fără să se oprească (perpetuum mobile), și că odată ajunsă în dreptul vostru îi dați un foarte fin brânci, astfel încât îi deviați traiectoria cu un grad. Deși în apropierea voastră mingea se îndepărtează foarte puțin de la traseul pe care mergea, când va ajunge la 100 de kilometri distanță de voi mingea se va afla la o mare depărtare de punctul în care s-ar fi aflat dacă n-ați fi îmbrâncit-o. Evident, acesta este un simplu model oarecum analogic și nimic mai mult.

Așadar, o foarte mică modificare a unor parametri inițiali poate produce mari diferențe la distanță (fizică sau temporală); dar aceasta nu este o expresie a haosului, căci dacă știți precis gradul cu care ați deviat mingea din exemplul meu, puteți calcula la fel de precis deviația mingii la orice distanță doriți, oricât de mare. În mod similar, mica bătaie din aripi a fluturelui nu este decât un punct sau un brânci pe traseul viitorului uragan. Perfect predictibil la modul teoretic, doar că foarte greu de calculat în mod practic, din cauza complexității mult mai mari a naturii și a realității concrete în comparație cu exemplul meu ultra-simplificat.

Apoi, faptul că un anumit parametru inițial se modifică cu foarte puțin nu este nici el o expresie a haosului sau un element aleator. Căci până și locul în care cade o pană la sol este determinat în mod precis de anumite forțe care acționează asupra penei respective, chiar dacă evenimentul aterizării acelei pene este cu totul minor și foarte dificil de analizat în cele mai fine detalii. Și astfel, întocmai precum stejarul de zece metri se află prezent deja, la scară redusă dar păstrând toate proporțiile, în ghinda pe care o ținem în pumn, și uraganul este prezent într-o stare latentă în acea bătaie de aripi a fluturelui; doar că noi, cu tehnologia actuală, nu îl putem vedea.

Efectul fluture este o figură de stil comună în ficțiune, în special în scenariile care implică călătoria în timp. În plus, operele de ficțiune care implică puncte de la care povestea diferă în timp datorită unui eveniment aparent minor, ducând la un rezultat semnificativ diferit față de cazul în care nu ar fi avut loc aceea divergență, sunt un exemplu de efect fluture.

În unele filme, exploratorul care călătorește în trecut nu are voie să rupă nici măcar o creangă, pentru că până și uciderea unei furnici din acel trecut în care merge el, chiar dacă este un eveniment minor în acel trecut, poate duce la modificări radicale, uriașe și posibil devastatoare în viitor, adică în epoca din care a venit.

Dar asta e o altă teză la care nu subscriu. În locul ei, vă propun ca temă de gândire următoarea idee: chiar dacă faceți eforturi considerabile, vă va fi foarte dificil să modificați cu ceva destinul unui om.³Desigur, exclud aici cazurile în care să zicem mergeți și îl omorâți pe acel om sau îi dați o sumă de bani să se mute în altă țară sau ceva similar; căci acesta nu ar mai fi o acțiune ce vizează fluturele, ci o producere a uraganului pe cale artificială. Iar de destinul unei planete nici nu mai vorbesc. Gândiți-vă la asta, dacă vreți, ca la un fel de regulă a numerelor mari: dacă într-un sistem alcătuit din milioane de elemente și care este guvernat de interacțiunile dintre ele modificați un singur element, modificarea făcută de voi va fi anulată sau minimizată de restul interacțiunilor. Sau dacă extrageți o planetă din univers, interacțiunile gravitaționale rămase vor fi cam tot aceleași. Nu vom simți de aici că planeta dintr-o altă galaxie a dispărut. Ca să-i puteți imprima sistemului un alt destin, va fi necesar să modificați în mod sinergic un număr considerabil de elemente, o așa-numită masă critică, fără de care eforturile voastre vor fi zadarnice.

Practic, chiar dacă Dorel ar avea un alt profesor la matematică, sau o altă profesoară, sau un alt manual, sau un alt coleg de bancă, sau un penar mai frumos, tot tractorist s-ar face. Iar dacă voi ați merge în trecut pentru a-l distruge pe Hitler înainte ca el să se nască, fie n-ați reuși, fie când ați reveni în viitor v-ați trezi cu un același război mondial, similar ca magnitudine și efecte, doar că declanșat de către altcineva. O temă care, de altfel, este și ea exploatată în operele și filmele de ficțiune.

Și astfel am ajuns (și eu și Domnul Goe) la final. Pe post de scurte concluzii, gândurile influențează apa, fluturele creează un uragan, ghinda dă naștere unui stejar, o idee plantată azi în conștiința voastră poate cristaliza și genera fructe peste ani de zile și nimic din toate acestea nu se petrece în mod întâmplător.

Articolul de pe (b)Arca lui Goe începe astfel:

Two things that were true in 2022 and that remain true today: Novak Djokovic is still the best tennis player in the world. And he’s still not allowed to play in America.

Faptul că Nole este cel mai bun jucător de tenis și că-și păstrează acest statut de la an la an (fără ca de exemplu anul ăsta eu, care n-am făcut niciodată tenis de performanță, să fiu cel mai bun tenisman iar luna viitoare tu) nu se datorează întâmplării, ci calităților și talentului de care dispune, precum și antrenamentului pe care-l efectuează constant. Oare faptul că americanii continuă să-i interzică pe nevaccinați o fi o simplă toană sau joc al probabilităților?