Despre conflictul dintre Israel și Hamas

La 7 octombrie anul curent, Hamas a lansat un atac (cu mii de rachete și cu militari/teroriști/membrii Hamas care au trecut pe teritoriul Israelului) ce s-a soldat cu 1410 israelieni morți, 5132 răniți, 224 ostatici și 100-200 dispăruți. Majoritatea victimelor israeliene au fost civile. Vă citez datele la zi de pe Wikipedia.

În replică, Israelul a lansat un contra-atac asupra Fâșiei Gaza – una dintre cele mai aglomerate zone de pe glob, cu peste două milioane de palestinieni, conduși de către gruparea Hamas. Israelul a amenințat zilnic că va intra cu trupele militare în Gaza (până acum n-a făcut-o), a tăiat hrana, apa, curentul și combustibilul pentru palestinienii din acea regiune, a blocat convoaiele umanitare trimise către palestinieni (permițând totuși unul zilele trecute, de la egipteni), a somat peste un milion de palestinieni dinspre nord să se mute mai la sud dacă vor să scape cu viață (după care a dat oricum cu bombe și în sud) și a ucis numeroși jurnaliști, paramedici, reprezentanți ONU etc. Până în prezent, victimele din Fâșia Gaza se ridică la: 7028 de morți, 18484 răniți, 1950 dispăruți. Majoritatea, tot populație civilă și aici.

În imaginea de mai sus aveți o zonă din Fâșia Gaza, bombardată de către armata israeliană. Desigur, vă puteți spune: da, poate că Israelul se răzbună în mod disproporționat, dar de ce au lansat cei de la Hamas atacul lor terorist din 7 octombrie? Că ei au pornit tărășenia. În plus, Gaza este o zonă atât de aglomerată, încât nu are deloc economie sau industrie. Practic, oamenii de acolo depindeau aproape complet de resursele de bază (apă, curent etc) furnizate gratis de către Israel. Teoretic, un stat modern și democratic al Israelului ținea în viață din resursele proprii și în mod gratuit o enclavă de barbari, care s-au răsculat. Mă rog, nu toți, nu palestinienii de rând, ci organizația Hamas. Dar de ce?

Ca să vă răspund (am niște răspunsuri; are cineva niște întrebări?), dați-mi voie să citez un fragment dintr-un articol publicat la 23 octombrie de către fostul președinte al SUA Barrack Obama pe blogul personal, articol intitulat „Thoughts on Israel and Gaza” („Gânduri despre Israel și Gaza”). Și anume, chiar fragmentul ce apare acolo scos în evidență (top highlight) și subliniat cu verde:

It means acknowledging that Palestinians have also lived in disputed territories for generations; that many of them were not only displaced when Israel was formed but continue to be forcibly displaced by a settler movement that too often has received tacit or explicit support from the Israeli government; that Palestinian leaders who’ve been willing to make concessions for a two-state solution have too often had little to show for their efforts; and that it is possible for people of good will to champion Palestinian rights and oppose certain Israeli government policies in the West Bank and Gaza without being anti-semitic.

În traducere:

Înseamnă să recunoaștem că palestinienii au trăit și ei în teritorii disputate de generații; că mulți dintre ei nu numai că au fost strămutați atunci când Israelul s-a format, ci continuă să fie strămutați cu forța de către o mișcare de coloniști care prea des a primit sprijin tacit sau explicit din partea guvernului israelian; că liderii palestinieni care au fost dispuși să facă concesii pentru o soluție cu două state au primit la schimb prea puține pentru eforturile lor; și că este posibil ca oamenii de bunăvoință să susțină drepturile palestinienilor și să se opună anumitor politici guvernamentale israeliene în Cisiordania și Gaza fără a fi antisemiți.

Și un alt fragment, dintr-o declarație tot de zilele trecute, din 24 octombrie, a secretarului general al ONU, António Guterres:

It is important to also recognise the attacks by Hamas did not happen in a vacuum. The Palestinian people have been subjected to 56 years of suffocating occupation. They have seen their land steadily devoured by settlements and plagued by violence; their economy stifled; their people displaced and their homes demolished. Their hopes for a political solution to their plight have been vanishing.

Adică,

De asemenea, este important să recunoaștem că atacurile Hamas nu au avut loc într-un vid. Poporul palestinian a fost supus unei ocupații sufocante timp de 56 de ani. Și-a văzut pământul devorat progresiv de tratate și afectat de violență; economia i-a fost înăbușită; oamenii strămutați și locuințele lor demolate. Speranțele cu privire la o rezolvare politică a situației lui s-au năruit.

Despre ce vorbesc oamenii ăștia aici? Și cum de până și Barrack Obama, premiant Nobel pentru pace (Nobel, da? Nobel! Ca idee, singurul președinte american de la Eisenhower încoace care n-a pornit un nou război în mandatul lui a fost Trump; dar lui Trump nu i-au dat Nobelul pentru pace, ci l-au demolat în mass-media), susține în subtext cauza palestinienilor? Ca să înțelegeți istoria de dincolo de propaganda mainstream (ambele citate de mai sus sunt suspect de absente în presa noastră, deși cel puțin al doilea a iscat tărăboi în presa din Israel), iată o imagine reprezentativă a dispariției treptate a Palestinei din 1946 și până în prezent:

Cu verde (și roșu în ultima imagine) sunt teritoriile ocupate de palestinieni iar cu alb sunt teritoriile ocupate de evrei/israelieni la: 1946, 1947, 1967 și 2008. Ce s-a petrecut? În 1946, toată zona Israelului de azi era locuită de palestinieni. Nu aveau un stat, asta fiind una dintre obiecțiile susținătorilor Israelului: că nu a existat niciodată un stat Palestina acolo. Da, nu a existat. Și? E asta vreo problemă de fond? Puteau să se organizeze cum doreau ei: în triburi, într-un stat, în ce voiau. Era pământul lor. Trăiau acolo. Cum ar fi ca vouă să vă ia cineva apartamentul în care locuiți cu iubitul sau cu iubita și la proces să afirme: nu exista nicio familie în acel apartament? Pentru că nu erați căsătoriți. După cum remarcă Radu Iliescu pe Facebook, „Istoricii confirmă faptul că amerindienii nu au avut un stat al lor pe teritoriul nordamerican.” Așadar, acolo trăiau palestinieni – care se aflau sub control („protectorat”) britanic încă de la sfârșitul primului război mondial.

În perioada celui de-al doilea război mondial, britanicii le promiseseră evreilor că îi vor ajuta să-și formeze un stat, iar aceștia au emigrat în număr imens din Europa și din Germania nazistă în zona Palestinei, unde aveau anumite comunități și locurile lor sfinte. Britanicii însă s-au retras de acolo (fără să rezolve situația din zonă), din cauză că devenise tot mai costisitor să mențină o armată în regiune. În 1947, ONU a formulat un plan de pace care prevedea constituirea a două state pe teritoriul fostului protectorat britanic (al Palestinei): un stat evreu/israelian și unul arab/palestinian, conform stadiului doi din imaginea de mai sus. Ei bine, statul israelian s-a creat în 1948, dar statul palestinian nu s-a creat niciodată, iar harta arată așa cum o vedeți în ultima parte. Acea zonă mică pe care am colorat-o eu cu roșu este Fâșia Gaza, iar partea din mijloc cu amestec de verde și alb este Cisiordania, unde se află arabi și coloniști israelieni. În compensație pentru că i-au împins în acea mică zonă roșie și nu le-au recunoscut niciodată dreptul la un stat al lor, israelienii le dau palestinienilor din Fâșia Gaza apă, curent etc, acum întrerupte, în condiții care sunt descrise de unii observatori de la fața locului ca definind Gaza drept un fel de lagăr de concentrare.

Așa că astăzi palestinienii le-au luat locul evreilor din trecut: un popor fără o patrie, cu o mică concentrație în acea zonă și o largă răspândire geografică în rest. Și ia ghiciți, de când a apărut subiectul militanților extremiști, al teroriștilor arabi sau islamici care luptă pentru nimeni dintre noi nu înțelege ce, Coranul fiind de vină? Că parcă nu prea ne făceau probleme prin Evul Mediu, când noi ardeam de zor vrăjitoare pe rug. După cum o spune mai frumos decât mine Călin-Liviu Georgescu:

Da, este posibil ca Islamul să nu fie o religie a păcii, însă nu poți afla asta până când nu te duci cu armata în Orientul Mijlociu ca să schimbi șeici, să controlezi prețul petrolului sau să faci un stat acolo. După aceea, pare să fie foarte ușor de aflat.

La cele de mai sus s-ar putea face două observații. Prima este că nu am prezentat decât situația de după 1946. Ei bine, despre ce a fost înainte, poate cu o altă ocazie. Iar a doua este o întrebare: cum de au reușit evreii să se impună atât de puternic și decisiv într-o zonă populată totuși de o lume dură, cum este cea arabă? La asta vă las și pe voi să vă mai gândiți și să faceți unele conexiuni. În fond, cine este obișnuit să primească totul pe tavă devine rapid credul sau ușor de manipulat.