E posibil ca titlul de mai sus să fie oarecum dur, mai ales având în vedere dimensiunea tragică a evenimentului pe care-l voi relata în continuare, dar, de vreme ce el a avut deja loc, măcar să învățăm ceva de pe urma lui. Așadar, scopul articolului este unul constructiv și nu defăimător.
În 2010, un tânăr jucător de rugby din Australia, de numai 19 ani, aflându-se la o ieșire cu prietenii, a văzut un limax (melc fără cochilie) târându-se pe jos. Nu știm care a fost discuția de la fața locului, mai ales că băieții tocmai consumaseră niște vin, dar nici nu-i greu de imaginat. Cert este că, provocat sau nu, din spirit de bravadă sau teribilism, tânărul nostru, pe nume Sam Ballard, pe care mama lui îl caracteriza drept invincibil dar nechibzuit, a luat limaxul și l-a mâncat. Yummy!
Băieții s-au întors acasă iar lucrurile s-au derulat normal timp de câteva zile, după care Sam a început să acuze dureri tot mai puternice ale picioarelor. Urmate de vomă, iar când stările de rău s-au intensificat mama lui l-a dus la spital. Temându-se că are scleroză multiplă – o afecțiune de care suferise tatăl său. Vestea bună era că nici vorbă de scleroză. Vestea proastă era că limaxul respectiv găzduise larvele unui vierme ce infectează de obicei rozătoarele, având numele științific de Angiostrongylus cantonensis. Ajuns în organismul uman, acesta iese din tractul intestinal și își face drum prin diverse organe, fixându-se de obicei în sistemul nervos sau la suprafața creierului, unde rămâne până la moarte. Actualmente nu se poate evidenția, izola și deci implicit nici nu poate fi extras sau îndepărtat, iar pe măsură ce pătrunde tot mai adânc în țesutul cerebral efectele devin tot mai dramatice și mai funeste: leziuni ale scoarței cerebrale, encefalită, convulsii etc.
Sam a intrat în comă, în care a rămas timp de 420 de zile – peste un an. După care și-a revenit, dar cu paralizie și leziuni permanente ale creierului. Și-a petrecut restul vieții într-un scaun cu rotile, necesitând îngrijire 24 de ore din 24 și hrănindu-se printr-un tub. Vă dați seama cum s-a schimbat viața lui, dacă dintr-un sportiv promițător aflat în floarea adolescenței a ajuns cum se spune neom. A murit în 2018, la 27 de ani. Și toate acestea pentru că a mâncat un limax.
Am avut curiozitatea să citesc câte ceva despre acest vierme parazit. Iată niște rânduri deloc încurajatoare de pe Wikipedia:
In recent years, the parasite has been shown to be proliferating at an alarming rate due to modern food-consumption trends and global transportation of food products. […] The best mechanism of prevention of A. cantonesis outbreak is to institute an aggressive control of snail and slug population, proper cooking of intermediate and paratenic hosts such as fish, freshwater prawn, frogs, molluscs, and snails along with proper food-handling techniques.
Așadar, în ultimii ani infecția cu acest vierme se răspândește tot mai mult, în speță din cauza obiceiurilor alimentare. Măsurile de prevenție includ controlul populației de melci și limacși (pe care unii oameni, mai ales din Asia, îi consumă ca atare, cruzi), igiena alimentară și gătirea corespunzătoare (la o temperatură și durată de timp adecvată, care să distrugă eventualii paraziți din alimentele infestate). Și când te gândești cu Uniunea Europeană începe să aprobe și să recomande tot mai multe astfel de noi „surse exotice” de proteine pentru alimentația europeanului modern!
Mai notez pe final că, de regulă, atunci când comiți o prostie, tu ești cel care va suporta consecințele ei. De exemplu, atunci când te afli într-un grup de prieteni și ceilalți te provoacă să faci cine știe ce tâmpenie, cum ar fi să aprinzi prima țigară sau să îți injectezi prima doză de cocaină, chiar dacă ei te-au provocat, chiar dacă ei râd de tine sau te felicită la final, tu ești cel care ulterior va suporta consecințele faptelor tale (născute eventual din slăbiciune, dorința de integrare socială sau de a fi pe placul anturajului). Ori, atunci când consumi un limax, tu singur vei fi cel care riscă să ajungă într-un scaun cu rotile. Excepția o constituie liliacul. Pentru că atunci când o persoană oarecare îl consumă într-o piață din China, se îmbolnăvește o întreagă planetă de COVID-19. Ceea ce, desigur, este foarte credibil.
Ce să zic? Bine că nu și-a chinuit familia decât 8 ani. Nu sunt de acord, în cazul de față, că cine face prostia suportă și consecințele. Idiotul ăla, din clipa în care a intrat în comă și până s-a trezit – cu creierul legumă în scaun cu rotile – n-a mai suportat nimic. Apropiații lui, adică alții, au tras ponoasele. La capitolul prostie bifează și echipa medicală care l-a ținut în viață artificială 420 (?!) de zile, deși știa bine că nimic bun nu avea să se mai întâmple în organismul și creierul respectiv.
– Fiul sunamitei –
“Într-o zi, Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Şi ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea.
Ea a zis bărbatului ei: „Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu.
Să facem o mică odaie sus, cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo când va veni la noi.”
Elisei, întorcându-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus şi s-a culcat acolo.
El a zis slujitorului său Ghehazi: „Cheamă pe sunamita aceasta!” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit înaintea lui.
Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Spune-i: ‘Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta. Noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?’” Ea a răspuns: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.”
Şi el a zis: „Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ea n-are fiu şi bărbatul ei este bătrân.”
Şi el a zis: „Cheam-o!” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit la uşă.
Elisei i-a zis: „La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu.” Şi ea a zis: „Nu, domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta!”
Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei.
Copilul s-a făcut mare. Şi, într-o zi, când s-a dus pe la tatăl său la secerători,
a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mama sa!”
Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mama sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază şi apoi a murit.
Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea şi a ieşit.
A chemat pe bărbatul ei şi a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu şi apoi mă voi întoarce.”
Şi el a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!”
Apoi a pus şaua pe măgăriţă şi a zis slujitorului său: „Mână şi pleacă, să nu opreşti pe drum decât când ţi-oi spune.”
Ea a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe şi a zis slujitorului său Ghehazi: „Iată pe sunamita aceea!
Acum, aleargă dar înaintea ei şi spune-i: ‘Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?’” Ea a răspuns: „Bine.”
Şi, cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: „Las-o, căci este tare amărâtă şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut.”
Atunci, ea a zis: „Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am zis eu: ‘Nu mă amăgi’?”
Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate şi, dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul† meu pe faţa copilului.”
Mama copilului a zis: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Şi el s-a sculat şi a mers după ea.
Ghehazi le-o luase înainte şi pusese toiagul pe faţa copilului, dar n-a dat nici glas, nici semn de simţire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta şi a zis: „Copilul nu s-a trezit.”
Când a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui.
Elisei a intrat şi a închis uşa după ei amândoi şi s-a rugat Domnului.
S-a suit şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit.
Elisei a plecat, a mers încoace şi încolo prin casă, apoi s-a suit iarăşi şi s-a întins peste copil. Şi copilul a strănutat de şapte ori şi a deschis ochii.
Elisei a chemat pe Ghehazi şi a zis: „Cheamă pe sunamită.” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit la Elisei, care a zis: „Ia-ţi fiul!”
Ea s-a dus şi s-a aruncat la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Şi şi-a luat fiul şi a ieşit afară.”
Cine citeste sa înteleaga!
Renata, fiecare suportă consecințele propriilor alegeri: bune sau rele, inteligente sau proaste etc. De exemplu, dacă tu alegi să-ți unești destinul cu Xulescu până când moartea vă va despărți (uneori moartea poartă fustă și are părul blond), atunci vei suporta consecințele acestei alegeri a ta. Uniți la bine și la rău, cum se spune. Dacă e să vorbim la rece, nu te obligă nimeni să ai grijă de cineva non-stop, fie el și membru de familie. Așa că tot o alegere a ta este și asta. Ți-ai asumat să ai o familie și niște copii, cu tot ce implică asta – deci, din nou, alegerea ta și numai a ta. Ți-ai dorit clipele fericite, dar când cel de lângă tine trece printr-o dramă fugi și spui că nu vrei așa ceva, că tu nu ai cerut și nu suporți acea durere. E ca și cum ai juca la ruletă dar ai face scandal când pierzi. De ce trebuie să suferim, de ce nu putem avea jucăria pe care o dorim, de ce lumea nu e fix așa cum ne-ar plăcea nouă? Dincolo de aceste întrebări oarecum de înțeles într-o fază incipientă, fiecare își croiește singur destinul. Succesul și insuccesul tău, ca și fericirea sau nefericirea depind de alegerile tale proprii, nu de ale altuia.
Eu una zic că Aldus are dreptate. Viaţa chiar e ca un joc la ruletă. Nu ştii niciodată ce consecinţe au, pe termen scurt sau foarte lung, alegerile/hotărârile tale, dar eşti singurul răspunzător pentru ele.
Dacă acel Sam Ballard se credea invincibil, de vină n-o fi fost şi educaţia primită în familie – familia aia care-a avut grijă de el după ce-a mâncat limaxul ca s-arate că e “cel mai tare din parcare”?
Cât despre medici, Renata, din câte ştiu eu, n-au drept de viaţă şi de moarte asupra pacientului. Sunt doar datori să facă tot posibilul ca să-l ţină în viaţă.
Vero, e drept, medicii n-au decât dreptul să țină oameni în viață, dar în practica nescrisă se mai fac excepții, când situația o impune. Uneori mimează ținerea în viață cu orice preț pentru orice om-legumă. Și nu-i blamează nimeni că au mimat. Crezi că se reped să resusciteze un nou-născut microcefal sau un tetraplegic? Nu prea. Și bine fac.
Renata, păi, ce zic? Un nou născut e un nou născut, e simplu să le spui părinţilor că n-a putut fi salvat. Când e vorba de un băiat de 19 ani, nu se ştie ce scandal iese cu… aparţinătorii.
Pe de altă parte, uite, de exemplu, veterinarul la care mergem cu pisicile ne-a povestit că o singură dată a eutanasiat o pisică, dar că după asta vreo două zile a fost răvăşit şi n-are de gând să mai facă aşa ceva vreodată. Poate că sunt şi prin spitale medici care, fără a fi proşti, nu sunt nişte inteligenţe reci, insensibile. “Gata, ăsta nu se mai face decât legumă, deconectaţi-l, ocupă patul degeaba, la morgă cu el.”
Erată: am vrut să scriu “păi, ce să zic”.
De la o vreme halesc cu spor cuvinte din 2 litere.
@Renata
Deci în opinia ta medicii inteligenți au datoria morală de a-și omorî pacienții care vor constitui o problemă pentru familiile lor?
Vezi că și noi constituim o problemă pentru unii lideri din lume. Mâncători inutili, cum ne numea Klaus Schwab.