Unii oameni, și cred că din păcate nu puțini, urăsc mai mereu pe câte cineva. Cu câțiva ani în urmă, inamicul public numărul unu era Liviu Dragnea. Ca să-și manifeste ura față de el, sute de mii de tineri care se considerau răsăriți au ieșit în stradă, scandând lozinci extrem de urâte și vulgare la adresa lui, în timp ce alte milioane i-au susținut în gând de acasă. Apoi, emoția lor s-a transferat asupra celor care, în plină pandemie de Covid-19, ieșeau pe stradă fără mască. Astăzi observ că unii îi urăsc pe ruși. Nu pe militarii ruși din Ucraina, ci pe membrii poporului rus, in corpore. În plus, la unii conaționali de-ai noștri a tot planat de-a lungul timpului o ură de fond la adresa românilor și uneori la adresa a tot ce ține de România.
Am putea spune, la prima vedere, că această ură este un soi de reacție la adresa a tot ce individul percepe ca fiind responsabil de nefericirea și golul din viața lui, asemenea câinelui care începe să te latre ca reacție la faptul că ai intrat în câmpul lui vizual – pe care el îl percepe ca fiind o încălcare a spațiului său personal și deci o agresiune din partea ta. Reacție greșită, izvorâtă din ignoranță, dar până la un punct de înțeles. Din păcate, cred că situația e ceva mai gravă, pentru că, după cum spuneam, deși obiectul urii se schimbă de la un an la altul, ura pare să rămână mereu acolo, în sufletul acelor oameni acri. Devenită probabil, între timp, o a doua lor natură.
Eu zic ca e o combinatie de genetica cu educatie :). Majoritatea oamenilor au nevoie sa apartina unui sistem si sa militeze pentru un curent. Las’ ca e bine, sunt mai usor de manipulat. In plus, nu obiectul urii sufera, ci amaratii care urasc.
Te acrești urând, ajungi să-ți bagi piciorul în orice, să-i urăști pe toți sau să urăști tot timpul pe cineva. Deci, e multă auto-educație (greșită) implicată în procesul ăsta. Și da, tu vei fi cel care va mânca fructele amare ale stării tale de fond. Dar nu-s de acord că-i bine să fie mulți oameni manipulabili. Că manipularea n-o să se facă în interesul tău sau al unor progrese sau idealuri științifice (decât pe față, de formă), ci tot în interesul celor care manipulează și în detrimentul tuturor celorlalți. Ca individ poate să nu-ți pese, dar o societate colorată de ură și de prostie nu-i una foarte minunată, să zic așa. 🙂
Ba ai fi de acord daca i-ai manipula tu :). De ce pornesti de la ideea ca esti automat si fara solutie in cohorta de manipulati sau fortata sa mearga cu valul/curentul? Ce te tine sa folosesti tu masa de manevra? Mie unul imi place ca oamenii se aseaza singuri, ca lemingii, in casuta lor, arata batant cu pumnul in masa orientarea politica si curentul de care apartin. Face comunicarea mult mai usoara :). N-ai surprize. Nu risti sa te enervezi. E totul clar.
:)))
Păi eu n-aș vrea să-i manipulez în scopurile machiavelice în care îi manipulează elitele. Știi că, statistic vorbind, profesia care naște cei mai mulți psihopați este cea de CEO? Mă rog, eu zic că lumea ar fi mult mai interesantă și mai mișto dacă oamenii n-ar fi atât de ușor de manipulat. De exemplu, într-o astfel de lume posibil ca tu să lucrezi pe jumătate decât acum pentru un salariu dublu.
Pentru asta te poti muta in Scandinavia (nu ca nu s-ar putea salariu mai mare, ca se poate, dar lucrezi sigur la jumatate 😀 ).
Nu, treaba cu banii nu ma tenteaza fiindca-i am, un venit mai bun nu m-ar convinge intru schimbarea unei ordini mondiale. De fapt nu-s convins ca o lume condusa de popor si nu de elite ar functiona bine, dar daca s-ar intampla as ceva as fi teribil de curios de rezultat (insa n-as pune umarul sa produc revolutia). Unde as pune umarul (strict ca agent al haosului, adica din pasiune stiintifica) ar fi o lume multipolara (mai multe elite care sa-si scoata pasional ochii).
N-am zis că poporul să conducă – dar să nu fie condus așa cum e condus azi. Con-dus de nas.
Ura e un combustibil pentru noi, pământenii. Un stimulent. Ne ajută să supraviețuim.
Să luăm un șofer de autobuz pe transport în comun care se trezește la 3 dimineața, își bea cafeaua, își face pachețelul cu două sandviciuri, se spală strepezit de frig cu apă rece, se îmbracă și iese din casă pe întuneric, încălzește Opelul, vechi de 15 ani, și ajunge la garaj la ora 4:30, ca să plece în cursă la 4:45. Toate astea pentru un salariu care abia îi ajunge să cumpere cele necesare familiei lui, cu doi copii școlari și o nevastă în post-natal după al treilea. Ce crezi că-l mână pe el în lupta pentru supreviețuire, mai mult și mai mult?
Ura. Ura față de situația lui, pentru care sunt de vină Dragnea, Iohannis, Iliescu, Putin, NATO, UE, America și câinele vecinilor de palier care latră și noaptea, în somn.
Nu pleacă nimeni zgribulit, cu capul în gluga hanoracului, fumând o țigară cu gust de leșie, pe când alții încă dorm, cu dragoste de semeni în buzunarul de la piept.
Totuși, ura asta îți acrește viața mai mult decât viața însăși. Dacă viața ți-o acrește din exterior, ura te sapă dinăuntru. Pentru că nu-i doar o răbufnire, ci e și un factor activ, care apoi îți modelează psihicul în conformitatea cu ea. Urând mereu pe câte cineva, vei ajunge să-ți conturezi singur o perspectivă din care viața nici nu va mai putea fi vreodată (indiferent de factorii externi) altfel decât nașpa.