Textul de față e continuarea celui de aici. Imaginea din acel articol, cuplată cu descrierea „nu există gard; există doar o poartă”, este un fals. În realitate acolo există un gard, așa că oile sunt nevoite să se înghesuie prin mica (pentru ele) poartă centrală, și deci toată demonstrația se năruie, nu-i așa?
Cu puțin înaintea publicării acelui articol, un prieten a postat pe un grup de WhatsApp o imagine similară cu cea de mai sus, dar având textul în limba română. După ce am căutat-o pe net, prima mea tendință a fost să-i răspund că e vorba de un fake. Dar apoi mi-am dat seama că asta e irelevant. Pentru că indiferent de acuratețea descrierii, oamenii sunt, într-adevăr, sclavii unor șabloane.
Ca de pildă, șablonul verificării factuale. Dacă i-aș fi răspuns în acel mod, n-aș fi făcut decât să probez cele susținute de el, adică faptul că sunt sclavul unui șablon – acela de a verifica aparentele premise. Suntem atât de obișnuiți să gândim în termeni de „A implică B implică C inplică D implică E”, încât, de îndată ce vedem două afirmații succesive între care pare să nu existe o legătură validă, sărim imediat „la gâtul celuilalt” spunându-i că raționamentul lui e fals. Cam cum mi-a spus Alex la un articol precedent, că-i de acord cu concluzia, dar nu și cu modul în care am ajuns la ea. Fără să ne gândim că nu-i obligatoriu ca interlocutorul să prezinte lucrurile în acest mod deterministic, de tip premiză – concluzie. Și să gândească ca noi.
Așa că am construit o mică cursă. Am făcut un crop din imaginea de mai sus (descărcată de pe factcheck.afp.com) și am pus următorul subtext: „Nu există gard. Există doar o poartă. Nu este despre oi. Este despre oameni”, așteptându-mă să mergeți pe fentă considerând că imaginea este o premisă pentru concluzia de acolo și nu un simplu model ilustrativ. După care, în așteptarea reclamațiilor de „vai, dar este fake news!”, am construit următoarea ciornă (draft):
Pentru a înțelege acest text secund, va fi necesar să lecturați mai întâi prima parte. După ce am publicat-o, ați obiectat că interpretarea pe care o dau imaginii este falsă. Ați citit (dar n-ați înțeles) că nu este vorba despre oi, ci despre oameni. Și oameni fiind, ba încă oameni finuți, inteligenți și educați, v-ați grăbit pe poarta îngustă a fact-checkingului, arătându-mi triumfători că uite, oile de acolo erau îngdădite fizic, exista un gard în jurul acelei porți și deci imaginea este falsă!!! Fără să vă întrebați de ce am pus (1) în titlul articolului. Și fără să vă întrebați ce relevanță are „descoperirea” voastră cu privire la mesajul pe care poza îl transmite legat de oameni și care este perfect adevărat. După cum s-a demonstrat de multe ori, atât în trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat, cât și – cu aportul vostru – acum.
Pretenția că oile ar putea ocoli poarta este falsă. So what? Nu există gard. Există doar o poartă. Nu este despre oi. Este despre oameni. Ne călcăm în picioare pentru a păstra o direcție indicată de cineva. Nu gândim cu capul nostru. Nu avem capacitate de decizie. Suntem sclavii unor tipare de pseudo-gândire. Suntem gregari și tipicari. Nu suntem liberi. Și nici măcar nu ne dăm seama de asta.
După care am așteptat comentariile. Dar iată că s-au scurs nu mai puțin de 41 de zile de atunci1Apropo, mai citește cineva articole vechi de pe bloguri? și dintre toți cititorii, unul singur, sau mai bine zis una singură a reclamat falsul. Restul au tăcut sau comentat aprobator.
Nu știu dacă-i de bine, în sensul că toți ceilalți cititorii au sesizat irelevanța veridicității fotografiei în raport cu scopul sau tema articolului, sau dacă-i de rău, în sensul că nici măcar n-au observat falsul. Aleg să consider că-i de bine, pe baza zicalei că cititorii mei sunt mai inteligenți decât scriitorii lor, sau cum era? 🙂
Eu una n-am observat falsul (poate o fi trebuind să-mi schimb ochelarii). Şi la ce era să m-apuc să măresc poza sau s-o verific? N-aş fi făcut-o nici dacă n-aş fi fost de acord cu afirmaţia ta.
Dar sunt de părere că tot ce-ai scris sub poză e tristul adevăr – cu prea puţine excepţii ca să conteze. Aşa că ţi-am dat “like” şi n-am mai trecut pe-acolo – până în noaptea asta, când ţi-am clicuit linkul.
Pe principiul asta suntem sclavi permanenti. Modele de gandire, tipuri de comunicare, mediul inconjurator samd. Apoi, daca parasim sfera umana, apare sclavia matematica, chimia cu formulele ei, legile fizice samd. Suntem sclavii gravitatiei, ca de acolo porneste totul.
Nu stiu exact de ce te deranjeaza (sau daca te deranjeaza) faptul ca avem sabloane mentale. Am incercat sa explic de ce au aparut si care este rostul lor. Problema nu este ca le avem, problema este ca nu stim cand/cum sa ne folosim de ele. Si nimeni nu vrea sa te invete. Iar cine vrea, fie e privit cu scepticism, fie e el insusi un sarlatan. Ma refer aici la orice tangenta cu dezvoltarea inteligentei emotionale.
Cred ca momentan ai pretentii prea mari de la specia umana.
“Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar.
Dar cine intră pe uşă este păstorul oilor.
Portarul îi deschide şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate din staul.
După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.
Nu merg deloc după un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.”
@Vero
Dacă nu aș fi căutat poza pe net, nici eu n-aș fi remarcat că-i fals. Nu mai luați ad-literam tot ce scriu. 😛
De exemplu, tu ai spirit critic și discernământ, lucru dovedit în multe ocazii, așa că nu la tine m-am gândit când am scris că ceilalți nici măcar n-au observat. Dacă observi în 8 cazuri și în 2 nu te obosești să verifici, nu-i niciun bai. Dacă de regulă ești precaută sau ai habar de apele în care te scalzi, nu-i niciun bai, chiar dacă mai ratezi câte o chestie. Dar dacă iei de bun tot ce ți se livrează de fiecare dată și bifezi 10 din 10 (sau te prinzi de 0 falsuri din 10), cum e probabil cazul altora…
@Liviu Ursulescu
Nu am nicio treabă cu specia umană. Mă interesează doar indivizii ei. 🙂
Să știi că există oameni care gândesc original, care dau dovadă de ingeniozitate, de creativitate, chiar genialitate uneori, inventatori, artiști, scriitori și nu numai, care nu urmează cărările bătătorite ale multiplelor tipare mentale comune majorității celorlalți oameni (tipare despre care tu ai scris că au un rol în supraviețuire) și care totuși nu mor. Nu-i vezi căzând pe jos, făcând pe ei de frică, uitând să respire sau cine mai știe ce. Reușesc și ei să supraviețuiască bine-mersi, în pofida faptului că sunt mult mai puțin dependenți de aceste șabloane care-i încorsetează pe mai toți ceilalți semeni ai lor. 🙂
Da, suntem sclavii gravitației. La fel cum suntem, de exemplu, sclavii unor prejudecăți. Dar, în timp ce de gravitație nu putem scăpa, de prejudecăți putem. Și dacă trupul fizic nu ni-l putem ridica de la sol, conștiința o putem face astfel să zboare.
@Iosif
😀 😀 😀 😀 😀
@Aldus
Nu-i de râs, ci-i de plâns !
Sunaţi din trâmbiţă în Sion! Sunaţi în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toţi locuitorii ţării! Căci vine ziua Domnului†, este aproape
https://biblia.resursecrestine.ro/ioel/2
https://www.activenews.ro/opinii/Intre-nadejdea-harului-si-deznadejdea-lumii.-ESEUL-ZILEI-174318
Poza de aici imi place mai mult! 🙂 Sper sa o poti vedea.
De prejudecati intr-adevar putem scapa, dar am intalnit destui oameni care nu pareau a sti ca le au. Asa ca nu iti propui sa schimbi ceva ce nu stii ca ai.
In locul exprimarii ‘pseudo-gandire’, am folosit in blogaritul meu termenul de
negandire. Mie asa mi se pare de multe ori.
Oricum la sabloanele astea s-a lucrat cu simt de raspundere, s-au cheltuit bani fara numar si eu zic ca si starea de sclavie o suprapun tot peste un fel de sablon.
Realizandu-l poate gasim si o metoda de a-l spulbera, ca este musai necesar…
Seara frumoasa!
@Aldus
Da, din fericire, exista. Si nu putini. Din nefericire, prea putina lume ii urmeaza. Sau ii considera un exemplu. Din punctul asta de vedere, mai avem mult si bine pana sa ne ridicam constiinta. De-aia zic sa mai reduci din asteptari.
@Aldus, Suzana
Parca Einstein facuse o comparatie celebra intre dezintegrarea unui atom si inlaturarea unei prejudecati?
Atata vreme cat vrei sa rezolvi o prejudecata/convingere cu gandire, nu vei avea mare prea mare sanse de reusita. Pentru ca ea (prejudecata/convingerea) nu vine pe filiera rationala. Daca unui om ii e “teama” de D-zeu, problema nu e D-zeu in ecuatie, ci teama. Asa ca oricat i-ai explica cum ca nu exista D-zeu, deci n-are de ce sa-i fie teama, el tot cu teama se va lupta. Iar pentru asta, e nevoie de un alt set de abilitati, care sunt prea putin cultivate in ziua de azi. Si cu cat vom reusi tot mai multi sa ajungem la ele, abia atunci putem vorbi despre saltul de constiinta la care face referire Aldus.
Liviu, eu de exemplu cred că există Dumnezeu, nu că nu există. Și nu mi-e teamă de El.
Si eu cred. Si mai cred ca ai inteles ce am vrut sa spun 🙂