Stăpânii noștri (1) Eros

În ultimul ei articol, Renata ne pune o piesă postumă a lui Freddie Mercury, care l-ar scoate pe acesta de sub sclavia timpului, făcându-l nemuritor. Cum e obiceiul pe bloguri, un gând a condus la un altul și iată-mă în postura de a reflecta la următoarea întrebare: ce alți stăpâni avem în afară de timp?

Schițând câteva idei pentru ceea ce intenționam să fie un răspuns scurt și concis, mi-am dat seama că subiectul este ofertant iar textul s-ar putea întinde pe mai multe rânduri. Și, în timp ce pagina virtuală a blogului poate acomoda oricâte coli A4, sunt aproape sigur că zilele următoare îmi vor veni alte noi idei pe această temă. Ca atare, am decis să împart răspunsul în mai multe secțiuni, alocând câte un articol fiecărui stăpân. Iar în articolul de față voi vorbi puțin despre primul nostru suveran, în persoana lui Eros, zeul amorului și al iubirii trupești.

Desigur, astăzi nu mai credem în zei și în alte forțe obscure ale naturii, așa că i-am dat frumos lui Eros un nume modern și cizelat, care nu ne mai deranjează urechile: instinctul sexual. Iar acesta, instinctul sexual, este poate primul și cel mai palpabil șef sau stăpân al nostru. Putem deduce asta din faptul că, atunci când se manifestă cu putere, el suprascrie rutele și rutinele obișnuite de comandă, lucru care a dat naștere zicalei că gândești cu organele genitale sau că creierul bărbaților se află în zona testiculelor.1Cică un neuron se afla singur într-un lob al creierului, întrebându-se de ce e așa de pustiu pe acolo, când pe lângă el trece în goană un altul. „Unde te duci?” îl întreabă primul neuron pe al doilea. „Jos, jos, că acolo e distracția!” îi răspunde acesta. Testicule care au devenit totodată un sinonim al forței și masculinității. Astfel, despre un bărbat puternic se spune adeseori că are ouă, în timp ce un bărbat slab, bleg, docil și/sau nătâng este deseori comparat cu un bou.

Departe de fi o simplă metaforă, comparația are la bază o analogie directă: boul este un taur care a fost castrat. Pentru a le suprima impulsul sexual și eventualele gânduri necuvenite ce ar putea veni odată cu el, eunucii – servitorii care ocupau funcția de paznici ai haremurilor sultanilor din vechime – erau castrați. Sultanul nu putea să riște ca servitorii care aveau grijă de femeile lui să-l slujească simultan și pe zeul Eros. Ei urmau să fie slabi și docili, lipsiți de dorințe erotice, fapt asigurat prin extirparea fizică a glandelor genitale. Tot din motive de bărbăție, prelații aleși drept papi trebuiau să nu fie castrați. În trecut, cerința asta se verifica de facto, cu ocazia festivității de investitură în funcție, când cineva își introducea mâna sub sutana noului papă și, la contactul cu organele genitale expuse liber ale acestuia, pronunța o frază latinească care în română s-ar traduce aproximativ prin: „Are două și ele atârnă greu!” În fine, să nu-l uităm pe Mihai Eminescu, care, printre povești cu stele aflate la ani lumină distanță și flori albastre de lângă noi, scria uneori și cugetări ca aceasta: „Orişice fiinţă-i nulă fără vulvă*, fără sulă*.” Ușor pornografic, dar varianta originală avea, în locul cuvintelor cu steluță (înlocuite de mine), forme și mai vulgare.

Cine l-a pus pe Eros șeful nostru este și va rămâne un mister; cert e că în lipsa lui perpetuarea vieții ar fi pusă sub un mare semn de întrebare. Unii ar putea considera că impulsul erotic nu este un stăpân prea puternic. În orice caz, mai slab decât instinctul de supraviețuire, căci în primul rând vom fi preocupați de viața noastră și abia pe urmă de viața speciei. Și totuși, există specii de animale și de insecte în care singurul rol al masculului este fertilizarea femelei. În fapt, la unele specii masculul moare odată ce a copulat. Și nu vorbim aici doar de Văduva Neagră, care-și mănâncă ocazional partenerul după reproducere, ci și de specii în cadrul cărora masculul moare în mod natural, odată ce s-a împerecheat. De exemplu, masculii fertili ai albinelor (dronele) au drept unic scop împerecherea. După care

Mating between a single drone and the queen lasts less than 5 seconds, and it is often completed within 1–2 seconds. Mating occurs mid-flight, and 10–40 m (33–131 ft) above ground. Since the queen mates with 5–⁠19 drones, and drones die after mating, each drone must make the most of his single shot. The drone makes first contact from above the queen, his thorax above her abdomen, straddling her. He then grasps her with all six legs, and everts the endophallus into her opened sting chamber. If the queen’s sting chamber is not fully opened, mating is unsuccessful, so some males that mount the queen do not transfer semen. Once the endophallus has been everted, the drone is paralyzed, flipping backwards as he ejaculates. The process of ejaculation is explosive—semen is blasted through the queen’s sting chamber and into the oviduct. The process is sometimes audible to the human ear, akin to a “popping” sound. The ejaculation is so powerful that it ruptures the endophallus, disconnecting the drone from the queen. The bulb of the endophallus is broken off inside of the queen during mating—so drones mate only once, and die shortly after.

În cazul altor specii, masculul supraviețuiește împerecherii, dar apoi rătăcește absent, fără chef de viață și fără să se mai hrănească sau apere, murind în câteva zile, ucis de boli sau de prădători. Așadar, cu toate că actul sexual echivalează cu sfârșitul vieții, instinctul reproductiv este atât de puternic, încât respectivele viețuitoare fac orice pentru a se împerechea – chiar știind că asta le va aduce moartea.

Iată și un exemplu de canibalism sexual care se întâlnește la călugărițe:

Some female praying mantises bite their much smaller mate’s head off after or even during fertilization. The male gets seduced by pheromones and a courtship dance beforehand, only to be killed after intercourse. Females usually don’t take off the male’s head in one quick chomp, but instead, they bite into it like an apple, prolonging the pain. Males appear to use their feelers to calm the female down beforehand, but it almost never works.

However, research shows that there’s a benefit to this decapitation. Males have a “separate mini brain” in their tails, which activates once their heads are gone. It causes them to thrust more vigorously and speed up the process, making the mating more successful in the end.

Așadar, femela tocmai își înfige dinții în ceafa masculului, și singura chestie la care se gândește acesta cuprins de spectrul morții este să o penetreze cât mai intens și mai rapid, astfel încât să se asigure că ajunge la orgasm.

Totuși, domnia impulsului sexual nu este permanentă. Începe să se manifeste la pubertate și scăpăm de sub tirania lui odată cu andropauza sau menopauza. Din păcate, Eros ia cu el la plecare orgasmul și posibilitatea împlinirii erotice.

Pe final, să remarcăm posibila conexiune dintre erotismul trupesc și diafana iubire. Cu toții știm că sexul brut este oarecum animalic, în timp ce afectivitatea elevată este mai degrabă angelică. Ce femeie și-ar dori, de exemplu, un bărbat care să fie atras de ea doar din punct de vedere erotic, fără s-o și iubească? Și totuși, simbolistica complexă a zeului Eros (ca de altfel a tuturor zeilor pleiadei Erotes) din mitologia elenă sugerează că cele două nu sunt complet lipsite de legătură.

9 Replies to “Stăpânii noștri (1) Eros”

  1. Cine spune că scapi de sub tirania lui odată cu andropauza sau menopauza vorbeşte în totală necunoştinţă de cauză. 😛

  2. 😆
    O să afli detaliile când o s-ajungi la andropauză (dacă n-ai prieteni sau rude mai în vârstă care să-ţi povestească una-alta). Eu una îţi doresc sănătate şi baftă, ca s-ajungi şi să-ţi vezi de viaţă în continuare. 🙂

  3. Cred ca erotismul trupesc adica dragostea și diafana iubire este egal cu dragoste trup si suflet.

  4. Oricum cred ca urmatorul articol va fi despre Intelepciune si zeita Atena, banuiesc ca un articol cu un stapan Eros si urmat de un articol cu o stapana Atena ar fi de bun-augur, contrastele de atrag oarecum………

  5. Tu, Aldus, de unde știi că Eros pleacă cu Orgasmul la el? 🙂
    Vorbește, frate, în numele tău, nu mai face generalizări, că strici feng-șuiul doamnelor și domnilor mai răsăriți! 🙂
    Vorbind serios acum, iubirea diafană sau cum i-ai zis tu se verifică abia la bătrânețe.

  6. @Stil, Atena nu se califică la stăpânii lumii. Are și ea, acolo, niște mici posesiuni pe pământ, dar grosul populației n-o recunoaște de stăpână. 🙂

  7. Ba da, va fi și Atena, într-o formă sau alta – Stil a intuit bine! 🙂 Dar nu cred că va fi următorul stăpân.

Leave a Reply