Sminteli

De mult timp tatonam cu gândul de a înființa o rubrică intitulată „DEX”, sau „Dicționar”, sau „Mi se limbă plimba-n gură” etc, în care să disec dulcele nostru grai mioritic. Motivul principal din care n-am făcut-o până acum este că nu sunt medic și n-am bisturiu. Imaginați-vă cum ar fi să scriu un text în care să militez pentru utilizarea corectă a unei anumite expresii și-n care un fin cunoscător al limbii române să poată identifica alte (nenumărate) expresii pe care le-am folosit anapoda! 🙂 Nu ar da bine, nu? Căci ca să dai, e necesar ca mai întâi să ai.

Pe de altă parte, nu-i musai s-o fac de la înălțime, nu-i așa? O pot face și cu umilință, învățând, alături de cititorii mai puțin erudiți, noi sensuri și cuvinte. Dacă acesta se va dovedi un demers inspirat sau o simplă sminteală, doar timpul ne-o va spune. Și cu asta am ajuns la cuvântul de azi, care este sminteli.

N-o să vă trec prin definiția de dicționar, pe care o puteți consulta și singuri. Vă spun cum înțeleg eu sminteala. Este un cuvânt cu iz de naftalină, adică mai vechi. Sensul lui principal este de nebunie, demență, căpială. Totuși, în comparație cu nebunia, care poate descrie o condiție cronică sau stabilă a cuiva, sminteala are sau poate avea un caracter acut: o rătăcire de moment, o întunecare temporară a judecății. O putem formula și prin cuvântul smintire, care în conștiința mea este mai aproape de verb, având un sens mai activ, mai dinamic, mai mecanic.

Alături de sensul principal al smintelii, iată câteva sensuri secundare interesante:

• Stricăciune, pierdere, pagubă, vătămare sau dezordine. Dacă ne gândim bine, acestea pot fi totodată consecințe ale smintelii-nebunie.
• Verbul „a sminti” are și sensul de a clinti pe cineva din loc, de a-l mișca sau de a-l face să-și piardă echilibrul.

Este un cuvânt rar folosit azi. L-am auzit pe Pleșu folosindu-l, și îl puteți întâlni uneori pe saituri cu profil religios. Pe bloguri aproape niciodată. Dar probabil că n-aș fi scris despre el dacă nu l-aș fi întâlnit tocmai pe un blog, chiar zilele acestea. Ca prim exemplu de utilizare, într-o replică adresată mie, blogărul Domnul Goe spune:

Genul similar de încărcătură emoțională la Iepurele de Martie si Javrele peroniste si cvasi-sincronicitatea smintelilor lăsa loc pentru luarea in considerare a acestei ipoteze.

Fraza de mai sus are un grad ridicat de complexitate iar înțelegerea ei integrală necesită familiarizarea cititorului cu un context care este prea larg pentru scopul și intențiile noastre curente. Ajunge să remarc aici ineditul alăturării a doi termeni disjuncți: sminteli, despre care spuneam că e rar și oarecum învechit, cu sincronicitate, care-i și mai rar dar are un aer de neologism. O sincronicitate indică simultaneitatea a două sau mai multe evenimente, iar alegerea acestui cuvânt în loc de mult-mai-popularul coincidență sugerează posibilitatatea ca respectivele evenimente să fie corelate. Concret și foarte pe scurt, Domnul Goe lansase ipoteza ca un „heităr” reactivat pe blogul domniei sale să fi fost trimis acolo de către Renata Carageani, cu care tocmai avusese o altercație. Certuri blogosferice, nu ne băgăm.

Și pentru că cei care folosesc un cuvânt mai pitoresc au uneori tendința să abuzeze de el, al doilea exemplu este de pe același blog și din aceeași pagină. Într-un alt comentariu, Domnul Goe spune:

P.S. Noi unul l-am pomenit minimal pe Daniel Oanca, întrucât nu mi se pare firesc să fie implicat, in absență, in sminteli cu care n-are nicio legătură.

Aici, prin sminteli autorul se referă la sugestiile unora (heitărul menționat mai sus) cum că dânsul ar fi nimeni altul decât acel Daniel Onaca¹Domnul Goe îi scrie numele greșit, Oanca în loc de Onaca, în aproape toate mențiunile lui de pe acea pagină, inclusiv acolo unde spune și repetă că nu-i el.. Cât despre exprimarea „noi unul”, ea este evident o prețiozitate, pe linia lui „Noi, Ștefan Voievod”.

În spiritul deplinei transparențe față de cititori, e necesar să recunosc că, citind comentariul ce conținea fragmentul de mai sus, am intrat și eu, mânat de curiozitate, pe profilul wordpress al acelui Daniel Onaca, căzând astfel victimă bârfotecii cu privire la identitatea diverșilor blogări anonimi. Și bine am făcut, pentru că am găsit acolo al treilea exemplu care să întregească lista noastră de mai sus. Domnul Daniel Onaca se prezintă (în limba română) astfel:

Zămislit la poalele Semenicului şi alungat de acolo de sminteala vremurilor comuniste, am găsit adăpost la apa Nissei, într-un sătuc de basm unde, în zilele de lucru, împrumut sătenilor cărţi la bibliotecă iar, în cele libere, hălăduiesc prin pădure ori prin paginile clasicilor în căutarea trufelor, bune de dăruit şi altora.

Mă opresc aici cu exemplele, considerând că trei sunt suficiente. Cu asta se încheie mica noastră incursiune în universul fascinant al smintelilor. Sau o fi mai degrabă universul fascinant al sincronicităților? Cititorul va decide pentru el. Până data viitoare, noi unul vă dorim un limbaj cât mai elevat!