Un tip dintr-o țară islamică vine la noi în Occident aducându-și cu el propriile obiceiuri. De mână are o soție de 12 ani din al cărui chip nu i se văd decât ochii și care n-are voie să meargă în fața lui. Noi nu zicem nimic, pentru că suntem treziți (woke), toleranți și corecți politic cu toată lumea. Așa e la ei, trebuie să acceptăm și alte perspective. Dimpotrivă, înființăm o disciplină universitară și două ONG-uri care să ne spună să îmbrățișăm și noi în număr cât mai mare cultura lor, ca să devenim o societate „inclusivă”. După care cineva de la noi merge la ei în țară. Unde este informat că trebuie să respecte legile, regulile, tradiția și cultura lor, că e la ei acasă, așa că pe-ale lui să și le lase la intrare. La care noi iarăși nu zicem nimic, pentru că ce să zici? Ai ajuns în casa altcuiva, respecți regulile casei respective, normal.
Este meritul actualului Campionat Mondial de Fotbal din Qatar că a evidențiat cât se poate de clar faptul că om fi noi proști, dar cel puțin avem prințipii și suntem treji, toleranți și corecți politic în mod universal, atât la noi cât și la alții acasă. Din păcate, noi n-o să înțelegem mesajul ăsta. Pentru că deși om avea prințipii și om fi toleranți și corecți politic și treziți la modul exemplar, rămânem totuși proști.
Probabil n-am înțeles fiindcă nu știu ce s-a întâmplat la campionatul de fotbal. Să caut pe net? 🙂
Nu mă refer la un incident particular. Qatar este o țară în care homosexualitatea e interzisă și pasibilă de închisoare. Când s-a decis că actualul campionat mondial de fotbal se va ține acolo, a țâșnit ditamai valul de indignare din partea progresiștilor: cum adică, o să mergem în țara aia înapoiată, care nu ne respectă drepturile și libertățile, nu se poate așa ceva, huo! În replică, oficialitățile de acolo au spus că nu vor tolera manifestări care să le încalce tradiția și cultura din partea turiștilor microbiști. Și că fiecare poate să fie și să gândească ce vrea, dar când merge acolo la ei acasă să le respecte tradiția și cultura, nu să se dea în stambă. Ceea ce a alimentat pe mai departe indignarea. Cu alte cuvinte, Qatarul a spus un NU ferm Occidentului.
Uite un exemplu de ce înseamnă asta:
https://www.digi24.ro/stiri/sport/fotbal/fifa-s-a-razgandit-fara-alcool-pe-stadioanele-cm-2022-din-qatar-fanii-sunt-suparati-2156605
De asemenea:
https://arhiblog.ro/protestam-viguros-spatele-canapelelor/