Inițial mă gândisem la un titlul de genul „Jurnal de București: prin metrou, cu Cora Muntean”, și nu pentru că doar acolo avem metrou, ci pentru că în general îi simt pe sudiști ca fiind mai reci, mai indiferenți și poate mai bădărani. Zic asta fiind ardelean. Dar să nu cădem în păcatul unei etichetări simpliste. Redau mai jos un text al jurnalistei Cora Muntean, de pe Facebook:
Astăzi am dat o raită prin Titan și am luat metroul de acolo, că e direct, până la Basarab.
În fața mea stătea o doamnă, pe care nu aveai cum să nu o remarci, ziceai că e coborâtă dintr-o poveste. Purta o rochie subțire de in, sandale bej, coafura și unghiile îi erau impecabile. Era singura care citea. Și ce citea! „Noi, doamnă doctor, când o să murim?” de Ileana Vulpescu. Înainte de Unirii, și-a scos ochelarii, i-a pus în toc și cartea în poșetă și s-a ridicat. Până și două tinere tatuate au rămas cu ochii țintă la ea. La ușă, în fața ei, erau doi bărbați, ea stătea la un pas de ei. Când a oprit trenul, pe peron, balamuc, cum e de obicei la Unirii. În ușă apare, și îi vântură pe cei doi bărbați peste doamna, o bombardieră cu o puicuță de bombardieri. Nu au așteptat să coboare lumea, au intrat ele. Amândouă obturau ușa. Bărbatul care era să cadă pe distinsa doamnă s-a echilibrat, dar bombardiera a împins-o cât colo: „Dă-te, fă, nu vezi că intru?”. Fata, care mai mult se rostogolea decât mergea, i-a dat și ea un ghiont. Bombardiera se repede la scaune, exact unde stătuse doamna, îi face vânt unui tip slăbănog și ocupă, împreună cu fata, trei scaune. Am apucat să o văd pe peron pe doamna. Era buimăcită, parcă nu reușea să realizeze ce i s-a întâmplat. În vagon, bombardiera și fiică-sa se uitau trufașe în jur.
Când deschid gura să zic ceva, că nu mai puteam, îl aud pe domnul de lângă mine: „Frumoasă educație îi dați fetei”.
Alea două se uită una la alta și dintr-o dată izbucnesc într-un râs isteric. Genul de râs care te lasă fără replică. Fata se uită la mamă și zice: „educație”, și râd și mai tare. Apoi, își tot dădeau ghionturi, ziceau cu dispreț „educație” și râdeau. Până și tinerele tatuate priveau perplexe. Au coborât la Crângași. Din ușă, s-au întors spre noi și au strigat: Educație! Și au continuat să râdă isteric. Și ne-au făcut amândouă semn cu degetul mijlociu. Nu în sus, ci pe orizontală.
Voi, cei care mergeți cu mașina, puteți spune: „E, mare lucru, nu-s toți așa”. O parte a societății, împreună cu conducătorii ei, e ruptă de realitate. Eu văd după mesajele primite pe site. Toți needucații simt nevoia să se exprime, să aibă un cuvânt de spus, să jignească și să scrie mesaje de genul: „sinte-ti prosti”, „sunte-ti analfabeti”, „ducetiva dracului” etc.
Dar, să creștem bugetul pentru înarmare! Poate ajung și la ăștia armele.
Partea care m-a impresionat cel mai mult e următoarea:
Am apucat să o văd pe peron pe doamna. Era buimăcită, parcă nu reușea să realizeze ce i s-a întâmplat.
Ce i s-a petrecut a fost că a ieșit dintr-o poveste, aterizând în imundul mundan. E ca și cum n-ai fi avut niciodată treabă cu nimeni, fiind o persoană liniștită, la locul ei, care a cultivat relații armonioase și prietenești cu ceilalți, și te trezești brusc într-o zi cu o pungă de apă în cap, aruncată nu se știe de cine, din nu se știe ce motiv. Dar este necesară existența unui motiv? Pentru unii, nici măcar.
Metroul, trenul, gara. Locul care reunește mulțimi variate și oameni cu tipologii diferite. Unul e interesat de literatură, altul înjură cu ură. În mod normal, pe ultimul nu l-ai întâlni niciodată în viața ta de zi cu zi, căci e incompatibil cu natura ta; dar Bucureștiul vă obligă să împărțiți, la un moment dat, același perimetru fizic. Situație în care tu poți să-i oferi ce ai tu de oferit: coperta unei cărți, un surâs sau, eventual, o elocventă tăcere. La schimb, vei primi „o educație”.
Și, după cum se vede, e necesar să asimilezi această lecție formatoare a lumii, pentru a te căli, chiar dacă sau poate mai ales dacă nu ai prea multe de-a face cu ea, căci punga se sparge în capul tău (și nu al vreunui trecător care aruncă coji de semințe pe jos), iar bombardierele care intră pe ușă se așează nu cine știe unde, ci taman pe locul ocupat de tine anterior. Uneori, așa se derulează evenimentele.
N-am o concluzie, alta decât să-i prețuiți pe cei care vă prețuiesc. Notez însă pe final că mi-a atras atenția și remarca (repetată) cum că chiar și cele două tinere tatuate priveau scena cu ochii țintă sau perplexe. De unde deduc că autoarea postării are la rându-i niște prejudecăți legate de unii oameni. Faptul că sunt tatuate implică, oare, apartenența la o castă de o calitate îndoielnică? Că dacă da, îmi modific și eu titlul, prefixându-l cu acel „Jurnal de București” de care vă spuneam… 🙂
Captura de ecran este din secțiunea de comentarii a postării originale.
Îmi pare rău, nu știu ce-s alea bombardiere. Tigănci?
În fine, nu contează…
Mijloacele de transport în comun. Acolo iei pulsul și temperatura (plus culorile și mirosurile) societății în care trăim. Mi se pare fascinant. Urci în cutia de metal pe roți și-ncepe filmul. 🙂
Și eu presupun la fel, că țigănci. Că doar n-or fi femei-bombă? 🙂
Cică femeia e fragilă nu ca o sticlă, ci mai degrabă ca o bombă. 🙂
Eu zic ca 2 persoane nu au mers la viata lor prea des cu metroul, dna Muntean si doamna de poveste. Genul asta de scene la metrou, orice metrou, se intampla zilnic. Si daca mergi de mai multe ori pe zi, se intampla de mai multe ori pe zi. :). Mai cred ca doamna Muntean e cam babeta macar la cap, daca nu si la restul dupa stilul de comentarii :D. Adica vezi doamne ca chiar si niste creaturi asociale si greu de impresionat ca alea tatuate aveau sentimente corecte in legatura cu doamna de poveste si aventurile ei!
@Vladen, eu sunt de părere că poţi vedea genul ăsta de scene ori de câte ori te foieşti printr-o mulţime pestrită – cu oameni de toate soiurile, carevasăzică.
Mai zic şi că, pe de altă parte, mulţi oameni, tot de toate soiurile, au bun simţ. Un exemplu:
Eu mi-am luat relativ de curând ochelari progresivi. M-am obişnuit cu ei, doar la urcatul şi coborâtul scărilor mai sunt oarecum nesigură, mai ales când am într-o mână o cuşcă în care se foieşte o pisică de 4-5 kg. Ei, în iulie ne-am tot plimbat vreo 2 săptămâni pe la veterinar (şi cuşca o duc eu, că bărbatu-meu e operat de hernie de disc şi nu-i prieşte să care mai mult de 2-3 kg într-o mână). Iar la intrarea în bloc sunt 5 trepte, pe care îşi fac adesea veacul tot felul de indivizi – avem vizavi un nonstop de la care-şi cumpără de băut ţiganii şi beţivii din cartier, un vecin tinerel e vizitat de o gaşcă de drogaţi care fumează la aer sau doar îşi clătesc plămânii, la parter e un cabinet notarial cu mulţi clienţi care-şi aşteaptă rândul afară… Cei instalaţi pe trepte se trag de o parte şi de alta, ca să urci/cobori printre ei, dar eu, cu cuşca în mână, prefer să mă ţin de balustradă. Şi de fiecare dată când am rugat pe cineva aşezat pe margine să-mi facă loc, respectivul s-a grăbit să se ridice. Vreo doi şi-au cerut şi scuze.
La fel e cu locurile de parcare. Sunt rezervate doar după ora 16, dar de fiecare dată când am rugat pe cineva să se mute de pe locul nostru pe altul, ca să nu mai coborâm după-masă să reparcăm maşina, rugămintea ne-a fost îndeplinită.
O fi fiindcă avem părul cărunt?
@Vero, nu cred. Cred ca e din cauza ca-i tratezi si tu cu respect.
@Vladen, m-am gândit şi eu c-o fi aşa. Întotdeauna i-am rugat, nu m-am răstit la ei.
” Inițial mă gândisem la un titlul de genul „Jurnal de București: prin metrou, cu Cora Muntean”, și nu pentru că doar acolo avem metrou, ci pentru că în general îi simt pe sudiști ca fiind mai reci, mai indiferenți și poate mai bădărani. Zic asta fiind ardelean. ” Ai luat-o rau d e tot pe aratura Alduse , chiar mai rau decat imi reproshai mie in urma cu vreo doi sau trei ai ! Pai bine desteptu’ lumii , n-ai reusit s a afli pana-n prezent faptul ca miticii bucuresteni…nu mai sant d e mult…bucuresteni si deci…sudisti ? Iar Cora Muntean , aia dupa ce si-a dat seama ca aia era bombardiera iar copilul pe care-l tinea d e maini puicuta de bombardier ? Adica fix ceea ce-mi reprosa mie in urma cu vreo…N ani , Renata Carageani : URA DE RASA , RASISM si etc . P-ailalta in schimb ” nici nu puteai sa n-o remarci ” deoarece…citea o carte . Ultima oara cand m-am folosti d e serviciile metroului citeam la randu-mi o carte : Baladele lui Francoise Villon in traducere lui Romulus Vulpescu insa asta n-a impiedica vreo trei POLITISTI LOCALI sa ma ia in shuturi imediat ce-am coborat pe peron la Unirii deoarece …NU PURTAM MASCA . Aia , politistii aia locali or fi la randul lor bombardieri ca erau cam bruneti la moaca . Inca ma gandesc ca , daca erau bombardieri , asi putea incerca sa-i dau in judecata pentru discriminare….eventual ura d e rasa si poate ca m-asi pricopsi in sfarsit ! Ma cruceam citind replica data de VERO rusului : ” Iar la intrarea în bloc sunt 5 trepte, pe care îşi fac adesea veacul tot felul de indivizi – avem vizavi un nonstop de la care-şi cumpără de băut ţiganii şi beţivii din cartier, un vecin tinerel e vizitat de o gaşcă de drogaţi care fumează la aer sau doar îşi clătesc plămânii, la parter e un cabinet notarial cu mulţi clienţi care-şi aşteaptă rândul afară… ” Cat spirit de observatie… @Vladen , RUSULE s a fi tu al dracu insa…chiar mi-ai placut cu replica data :” Eu zic ca 2 persoane nu au mers la viata lor prea des cu metroul, dna Muntean si doamna de poveste. Genul asta de scene la metrou, orice metrou, se intampla zilnic. Si daca mergi de mai multe ori pe zi, se intampla de mai multe ori pe zi. :). Mai cred ca doamna Muntean e cam babeta macar la cap, daca nu si la restul dupa stilul de comentarii ” Bravo si balsoe haraso rusule : ADEVAR GRAIT-AI !!!
Si bine c a mi-am amintit la vreme ! Aia era O DOAMNA iar ailalta…o taratura o tziganca ordinara . Aia era o doamna deoarece citea o lucrare a Ilenei Vulpescu { SLABA , SLABA ti-o spune fratele matale , nu d e alta dar , am citit cam tot ce-a scris familia Vulpescu : ala batranu ai ducea pe toti in spate ca doar nu credeai ca Vulpeasca dadea pe dinafara d e prea multa inteligentza } iar ailalta era o tziganca { asa presupui in replica data Renatei Caragiani } si pe deasupra plin de ipocrizie …te folosesti d e portitza deschisa de aceasta : ” Și eu presupun la fel, că țigănci. Că doar n-or fi femei-bombă? 🙂 ” Alduse , Alduse , pai nu spusei eu c-ai luat-o pe aratura ?! Sper sa nu te superi pe mine insa , acesta este postarea ce-a mai slaba de vreo cinci sau sase ani d e cand iti urmaresc eu postarile . Cine dracu te puse sa-ti bagi boii in jug cu…Cora Muntean ?
ÎL URĂSC PE VLADEN!
Da, îl urăsc, fiindcă a spus exact ce-mi trecea mie prin minte citind spicuirea din real a jurnalistei, că N-a pus în viața ei piciorul în transportul în comun, altminteri ar fi observat că lucrurile stau mult mai complicat, între alb și negru sunt milioane de nuanțe de gri, un caleidoscop de „smell & taste”, cum scrie pe mâncarea pentru pisici, ești nebun dacă vrei să definești, să faci generalizări.
pentru Vladen:
Traducerea corectă a propoziției cu majuscule de la începutul comentariului e următoarea: te iubesc, Vladen, fiindcă nu ești infectat cu morbul diplomației mioritice – ai spus exact ce ai simțit/gândit, citind o nereușită incursiune jurnalistică în real.
Dragilor, Cora Muntean merge des cu metroul. Pe Facebook ține un fel de foileton, în care scrie despre chestii care-i atrag atenția în călătoriile ei subterane. În comentariile postării de mai sus a zis că mai are două relatări din ziua respectivă, și care sunt mișto, pe care însă le face posta abia în ziua următoare; acum a postat chestia asta, care a impresionat-o neplăcut.
Sigur că astfel de lucruri se petrec (relativ) des, mai ales într-o mare aglomerație urbană. Întrebarea e: bun, și dacă se petrec, înseamnă că nu mai luăm atitudine? Ne obișnuim cu ele, le considerăm o normalitate și mergem mai departe? Pentru că în caz afirmativ legitimăm indirect această stare de fapt.
Ce nuanțe, Renata? Adică, presupui că autoarea a exagerat din condei? Posibil, dar de ce? Sau de unde? Adică, de ce nu-i plauzibil c-a fost chiar așa? Vladen spunea mai sus că astfel de scene se petrec zilnic, tu spui că nici măcar asta nu s-a petrecut întocmai cum a fost descrisă. 🙂 Îmi pare că nu susții ce spune el, ci taman opusul. 😛
@Vero pai da politetea atrage politete si invers. Am invatat pe pielea mea, sunt mult mai dispus sa fac efort daca cineva e politicos.
@Renata pai n-as sacrifica niciodata placerea unei conversatii interesante pentru salam alekumuri diplomatice. Mi s-ar parea tare pacat si pierdere de timp. Mai ales ca poti fi sincer si fara sa fii neaparat mitocan. Chiar imi place pe bune sa discut pe aici si n-as pierde timpul cu constructii complicate si inutile de imagine.
Recunosc ca doamna Cora m-a si iritat putin cu snobismul, fiindca parerea mea e ca stia ce face cand a scris ce-a scris, dar a facut-o special ca sa se vada da metroul nu e arealul ei ecologic, iar eu nu-s mort dupa cenusarese care se prefac ca nu stiau ca caleasca era dovleac.