Să începem cu un banc.
Bulă și Ștrulă, polițiști, dau examen pentru mărire în grad. Intră primul Ștrulă. Bulă, de afară, trăgea cu urechea.
Ofițerul examinator:
– Ce este pentru tine patria?
Ștrulă se scarpină în cap:
– Ă… patria este țara…
– Nu, mă idiotule! Patria este mai mult decât țara! Patria este cea care ți-a dat lapte să sugi. Patria este cea care te-a crescut. Patria este cea care te-a educat. Patria este cea care a făcut din tine om, mă boule! Patria este mama ta!
Vine și rândul lui Bulă. Acesta intră, oarecum șovăielnic. Examinatorul:
– Ce este pentru tine patria?
Bulă, în ai cărui ochi se aprinde o luminiță de bucurie că a primit aceeași întrebare:
– Pentru mine, patria este mama lui Ștrulă!
Pe fondul stării generale de îngrijorare cauzată de masarea de trupe rusești la granița Ucrainei (dar pe teritoriul Rusiei), un subiect arzător, la ordinea zilei, bate puternic la ușă de mai s-o dărâme: războiul. Mai precis, un război ce ar implica patria-mamă:
Mă întreabă cineva: „la o adică, te duci la război?” Întrebarea nu venea tam-nesam, ci în contextul neliniștilor de la granița cu Ucraina. Oricum, întrebarea mi s-a părut inițial o tentativă de glumă, dar nu era. Dacă m-aș duce la război? Nici prin cap nu-mi trece, dovadă că nu mi-am pus niciodată problema. Interlocutorul meu a fost dezamăgit: cum așa, eu m-aș duce în prima linie, la prima strigare, îmi zice el. În toiul discuției noastre, s-au arătat și alți doritori de a merge la război, în prima linie, dacă țara are nevoie. Erau surescitați, gata să o ia din loc de acum, să prindă prima linie liberă și m-am gândit că de vină e patriotismul.
Citatul e de pe blogul unei adolescente rebele, dar suficient de cuminți încât să nu-și dorească războaie și alte demonstrații masculine de forță.
Adevărul e că n-am mai avut de mult un război pe bune (cu arme și tancuri și mine și sârmă ghimpată; desigur, astăzi s-ar purta cu rachete și drone și bruiaj electromagnetic, n-ai prea apuca să mai contezi sau să faci doi pași din postura de soldat pedestru) care să ne implice ca popor, iar propaganda media și producțiile hollywoodiene sunt pline de clișee idealiste pe tema asta. Eu zic că cei care vor să meargă, să meargă. Pentru patrie și popor, ca în bancul următor:
Un american, un rus și un țigan se aflau pe malul unui râu învolburat și discutau aprins despre ce ar face ei pentru țară. La un moment dat, americanul bravează:
– Pentru patrie și popor, eu m-arunc în râu și mor!
Se dezbracă, se aruncă în râu și moare.
Rusul nu se lasă nici el mai prejos:
– Pentru patrie și popor, eu m-arunc în râu și mor!
Se dezbracă, se aruncă în râu și moare.
Țiganul le ia frumos hainele și conchide:
– Pentru patrie și popor, ați rămas în curu’ gol!
(Oare se mai pune liniuța de dialog dacă a rămas țiganul singur?)
Deci mergeți, dragii mei, la război, dacă vreți. Apropo, care război? Că femeile de regulă se luptă pentru ceva concret: casa, căsnicia, copilul, viața. Bărbații merg la luptă și chiar ucid pentru diverse ideologii. Deci, în ce război mergeți, acela în care se făcea că ne invadează rușii? Bine, mergeți. Da’ mă tem că deja ați pierdut războiul în care activiștii presei libere v-au invadat spațiul dintre urechi. Că prea bătea vântul acolo și prea suna a invitație pentru ei. Meterezele intelectului v-au fost cam șubrede și au cedat. Și nici nu știți că ați fost sabotați și cuceriți. Dar mergeți. Vă garantez că după o zi de război adevărat, hai maxim două, vă dispare automat orice urmă de patriotism și vă ies rapid toate fumurile și toți activiștii din cap.
Poate n-ar fi o idee rea să se revină la stagiul militar obligatoriu. Nu din nostalgie, ci ca antrenament proactiv, în vederea unei posibile confruntări ulterioare, și mijloc de eliberare a hormonilor în exces. Dar la cât testosteron aveți, ați făcut armata? Știu că e opțională, dar hai să vă spun ceva: degeaba mergeți la luptă nepregătiți. Degeaba vă dă cineva o pușcă în mână, dacă nu știți să o utilizați. Iar deprinderea nu se obține printr-o schiță tehnică primită cu o zi înainte, ci prin experiență practică, directă. Războiul fizic e fix ca Mortal Kombat sau Counter Strike: dacă nu ai experiență, te fac ăștia praf. Așadar, dacă vreți să fiți cu adevărat la înălțime, dacă sunteți cu adevărat patrioți, dacă vreți ca țara să se poată baza cu adevărat pe voi, ca prim și necesar pas, chiar dacă armata e opțională, mergeți în armată. Dacă vreți să vă credem că sunteți patrioți, îmbrăcați haina de ostaș. Că uite, se fac înscrieri:
România caută soldaţi pe fondul crizei din Ucraina. Sunt puse la bătaie peste 400 de locuri, iar condiţiile de admitere au fost comunicat oficial.
În cazul unui posibil război, România trebuie să fie pregătită, motiv pentru care Ministerul Apărării pregătește deja revervişti voluntari, conform B1.
Condiţiile de admitere
- vârsta: cuprinsă între 18 și 50 de ani;
- studii: minim 10 clase absolvite;
- trecerea de proba sportivă;
- trecerea probei psihologice.
Ce contează că trebuie să renunțați la joburile călduțe de acum, la amante, și să vă modificați radical stilul de viață? Că oricum n-aveți amante. Păi patriotismul e patriotism. Au nu sunteți voi patrioți? Bonus, primiți și soldă:
Pentru perioada de instruire de două săptămâni, soldații în rezervă vor fi remunerați cu 2.700 de lei net. De asemenea, există și o „indemnizație de instalare”, care ar putea spori venitul până la 3.900 de lei.
Pe care, dacă sunteți cei mai patrioți dintre patrioți, o puteți lăsa, alături de haine, pe malul râului. Să vedem dacă vă ține.
De vină nu e patriotismul, dragă Adole. De vină e prostia. Dacă vreți să vedeți ce-i patriotismul, uitați-vă la filmul Patriotul, din 2000, cu Mel Gibson. Acolo, deși protagonistul era cel mai brav dintre toți, era și cel mai puțin dispus să plece la război. Pentru că, spre deosebire de cei care sunt aerieni, știa ce-i războiul.
Și poate un pic și ce-i patria.
PS: La o adică, avem vreo 2000 de generali; rușii n-au nicio șansă!