Lăsăm pentru moment vacile cu încălzirea globală și facem o rotație de 180 de grade spre domeniul muzicii populare. Pentru că după ce Cleopatra Stratan a devenit adolescentă, problema așteptării lui Ghiță a revenit în prim-plan, de data asta tranșată în termeni mai maturi, de către surorile Oșoianu:
Am citit amuzat la subsolul clipului:
Iată și versurile, curarisite de către Issabela Cotelin:
La portiță la Gheorghiță, Leano, fa,
Se certau două mândruțe.Cea bogată-așa zicea, Leano, fa:
Pe mine badea mă ia.Că-mi dă tata patru boi, Leano, fa:
Și-o turmă mare de oi.Cea săracă-așa zicea, Leano, fa:
Pe mine badea mă ia.Nu dă badea ochii mei
Pe cei patru boi ai tăi.Nu dă badea gura mea, Leano, fa,
Nici pe toată turma ta.
Sunt aproape integral de acord cu recenzia sau comentariul Issabelei, pe care chiar vă invit să-l citiți și la care nu am decât două completări.
Prima, că epopeea nu-i cu final deschis sau incert, așa cum sugerează Issabela, ci foarte clar stabilit de însăși ordinea celor două vorbitoare. Astfel, putem deduce cu anticipație că Georghiță o va lua de soție pe mândruța cea frumoasă, sedus de frumusețea-i ridicată la pătrat de către această sintagmă pleonastică. În timp ce mândruța cea bogată, mă rog, e și mândră și bogată, dar cu buza cam umflată, căci rămâne la portiță singură și fără Ghiță, pam-pam!
Ultima câștigă prin forța argumentului final sau a faptului că are ultimul cuvânt. Observați că nu mai e contrazisă? Așadar, ordinea în care cele două vorbesc nu-i întâmplătoare. E ca-ntr-o povestire cu tâlc în care prima dată proasta sau bogata zice o chestie idioată sau materialistă, pentru ca apoi înțeleapta sau frumoasa să îi livreze argumentul fatal și să ne ofere totodată și nouă morala acelei povești sau învățătura acelei pilde sau pilda acelei învățături sau whatever.
Și de asta Gheorghiță lipsește cu desăvârșire din cadru (dar nu și din visele umede ale celor două protagoniste), căci el nu este decât un pretext pentru a ni se livra o nouă variațiune pe tema banii n-aduc fericirea, la fel cum Ileana Cosânzeana lipsește din (aproape) toate poveștile cu Făt-Frumos (deși îi animă toate visele și toate visurile), personajul ei nefiind decât un pretext pentru călătoria lui inițiatică.
În afară de asta… unde-ați mai văzut voi bărbat care să participe cu plăcere la certurile dintre două muieri, mai ales burlac fiind?
A doua completare sau mai degrabă oservație este că surorile Oșoianu nu pot fi pretext pentru nimeni și nimic, făcând de bună seamă parte din categoria bogatelor. Dar cel puțin sunt vioaie, cântă frumos și au adresă de mail pe Yahoo, ajungând astfel să figureze în modestul meu pamflet de weekend.
Mulțumesc pentru preluare și parțiala susținere, Aldus.
N-o să mă controversez cu tine pe finalul deschis (sau nu, cum zici tu), deoarece abia după ce am scris (luînd versurile de-a valma, din primele saituri) am aflat de surorile cu pricina. Și, aruncînd un ochi pe YT, am observat că nu par chiar aceleași (versurile). Marturisesc că nu le-am ascultat cu atenție, ca să nu-mi stric frumusețe de demonstrație, dar, pentru adevărul… popular, o s-o fac într-o zi 🙂
Deși, dacă nici tu n-ai zis nimic, probabil că ideea e aceeași 😁
Ultimele două grupaje de la final sunt interschimbate (compară cum le-am redat eu aici față de cum erau la tine); în rest, din ce-am observat, e la fel.