Cam ce credeți că vor face doi blogări adulți și responsabili, 50% vaccinați, ale căror perspective asupra lumii sunt ireconciliabil incompatibile? Păi ce-ar putea să facă afară de interminabile certuri, șicane și porcăieli reciproce pe blogurile proprii? Sau uneori și pe altele, în funcție de conjectură. Nu prea înțelept, dacă mă întrebați pe mine, deoarece până și simpla ne-ignorare a insultelor celuilalt va putea constitui un sui-generis combustibil care să alimenteze pe mai departe conflictul, dându-le amândurora apă la moară. Dar cum deja am fost etichetat drept idiot (irecuperabil) și n-am nimic mai bun de făcut în seara asta de luni, o să răspund câtorva salve trimise dinspre mare. Cei care n-aveți chef de bârfe și rufe murdare puteți, liniștiți, să citiți mai departe, că doară oricum nu vă costă nimic. 😆
Am observat că Domnul Goe mi-a dedicat duminică, pe arca lui virtuală, aproape jumătate dintr-un articol intitulat sugestiv Off topic. O să citez câteva paragrafe, pe care o să le comentez. Mai întâi, să începem cu începutul.1Un fel de dublu pleonasm.
Suspendăm, pentru o clipă, veșnica prăbușire2notă Aldus: „veșnica prăbușire” este un ciclu de articole al lui Goe, început anterior acestei postări din care citez. (căci na acum, cât poate ține infinitatea unei clipe?) pentru a face un anunț foarte important – o nouă apariție editorială pe Arca lui Goe, si anume prezentul „articol” intitulat, după cum bine poți vedea „Off topic„. Eeee? Ce zici? Orice ai zice va fi off topic (…) si vei fi astfel on topic.
Ce mi-a plăcut dintotdeauna la monșer Goe este abilitatea lui de-a se juca cu cuvintele. Și dacă mi-a plăcut, înseamnă că-i mișto. Ce nu mi-a plăcut e sensul sau direcția pe care le-o dă. Ca-n vorba: bun băiat, păcat de fată (sau invers). Dar de unde a apărut necesitatea acestui articol „Off topic” și ce rol are el? Păi…
Indiferent de temele propuse […] în afara comentatorilor normali, se constată că activează adesea si bizari. […] Manifestările acestor paraziți au fost mereu factor perturbator, poluare, zgomot, balast, si, in subsidiar, o problemă de rezolvat. […] Asa au apărut secțiunile: „Intrebari pentru Oracol„, „Post restant” si, mai de curând, celebra „Groapă de gunoi” […] Bunăoară „aldus” se consideră (cvasi-sincer si pseudo-ingenuu) nedreptățit pe Arca lui Goe, motiv pentru care se plânge, inclusiv prin gări populate cu lume pestriță… pentru exilare nedreaptă la Groapa de Gunoi.
Prin faptul că „mă plâng” presupun că Goe se referă la următorul meu comentariu – și nu-i așa că deja parcă suntem în revista CanCan? 🙂
După cum se vede deslușit, în acest comentariu mă plâng și mă lamentez, mărturie stând mutra cu lacrimi de la final. Așadar (după cum veți putea citi singuri în articolul lui, că n-o să-l citez integral), de acum înainte comentatorii de la el au posibilitatea să-și lase comentariile care sunt offtopic chiar la acest articol, intitulat „Off topic”, al cărui nume nu mai are conotațiile peiorative ale groapei de gunoi. În caz contrar, adică atunci când comentatorul lasă un comentariu offtopic în altă parte, moderatorul îl va muta… tot la groapa de gunoi, din câte înțeleg. 🙂
In ultima vreme (de aproape un an cred) si-a făcut obiceiul să reverse pe aici, abuziv si abundent, (in special noaptea) un papagal pseudo-vorbitor autointitulat „aldus”. Un individ cu creierul mic si gura mare care este in stare să producă si să livreze prompt pogoane cu gargare si să inunde orice discuție cu pseudo-vorbire. Obsesia lui principală este să zică invers decât zice „goe” indiferent de ce-o zice „goe”. N-ar fi o problema dacă ar înțelege ce anume vrea să contrazică. Omul însă funcționează prin reflex pavlovian bazat de sonorități onomatopeice care-i amorsează anumite fonduri lexicale bizare (nici măcar clișee ca in cazul colegului sau Iosif) cu care încropește gospodărește pledoarii in care mimează gândirea, vorbirea, logica si contrazicerea. Nu e de mirare ca rezultatele sunt tragi-comice.
Cred că prima mea intervenție pe blogul goescian a fost pe la începutul anului, deci nu chiar cu 12 luni în urmă, dar nici foarte departe. Cât despre caracterizare, ce să zic, dacă are dreptate e de bine, căci nu-mi rămâne în față decât perspectiva ascensiunii. Pe de altă parte, nu toți putem fi aliniați (ontopic) cu arca dumnealui.
Omul, care este posesorul „ideii” că mai devreme sau mai târziu existența sau inexistenta lui Dumnezeu vor fi dovedite științific (reușind astfel să spună totul despre cum se reflecta „dumnezeu” si „știința” in mica lui minte)
Cum să se reflecte? Pe de-o parte, pe Dumnezeu l-aș scrie peste tot cu majusculă. Pe de alta, în mod cert am mai multă încredere în știință decât el.
In mod firesc, multe dintre zgomotele sale „grandioase”, cu care ține să se ia in seamă (nesolicitat si indezirabil), au ajuns să fie publicate, cu ancoră si tot protocolul, in secțiunea sugestiv intitulată Groapa de Gunoi, ceea ce a reușit sa-i creeze a-micelui nostru, frustrări, dezamăgiri, angoase. In compensare, propun acest articol „Off topic” sub care oricine să-si poată adăuga oricând singur comentariile, fără a mă mai implica pe mine. Eu voi fi scutit de efortul de a le muta la Groapa de Gunoi
Să notăm totuși că, de fapt, în articolul de față domnul Goe rezolvă (parțial și stângace) problema și în fond ipocrizia pe care o semnalasem în comentariul din imagine, legată de existența gropii de gunoi. Sigur, asta în timp ce mă înjură mai departe, că ăsta e stilul lui, dar chiar și așa, o rezolvă întrucâtva, ceea ce merită apreciat.
Bunăoară acest Aldus, care si-a dovedit adesea neobrăzarea. Recent omul a preluat un text de pe Arca lui Goe (Veșnica prăbușire), l-a trântit pe blogul lui AICI fără sa menționeze explicit care este sursa textului. A adăugat un link cvasi-invizibil in text (nimic explicit – cum s-ar fi cuvenit, gen „Acest text a fost preluat de pe Arca lui Goe„), i-a adăugat un titlu stupid si niște comentarii la fel de stupide (dar pline de elan si îndemnuri spre aventura vieții) in care a probat că n-a înțeles nimic din textul preluat abuziv. N-a stârnit nicio reacție (in afara de ironia altui navigator de „nișa” de aceiași teapa cu Aldus al nostru), dar a încasat moca niște like-uri de la amatoarele de chilipiruri care se găsesc mereu in căutare schimb de like-uri.
Finalul e super-interesant. Se menționează că la acel articol n-am decât un singur comentariu. Pe de-o parte, subtextul este că numărul de comentarii sau de reacții dă măsura calității unui text. Oare cărui tip de cititor i se adresează Goe când face aceste insinuări la el pe blog? Dar chiar și așa, dacă am ține cont de reacții pentru a evalua valoarea unui text… lipsa comentariilor indică faptul că textul este slab, în timp ce prezența like-urilor indică faptul că amatoarele care le-au acordat sunt ahtiate după schimb de like-uri? 😀 O bijuterie.
Aș zice la prima vedere că acesta e omul. Dacă vorbești cu el, să i te adresezi cu domnule. Dacă scrii despre un subiect, să fii cât mai aluziv și să te învârți cât mai mult în jurul cozii. Dacă comentezi la el și nu-i place, mai bine să-i răspunzi printr-un articol pe blogul tău. Mi-a zis asta de mai multe ori, cu nedisimulată satisfacție și ironie, când l-am mai menționat prin articole. Dar niciodată până acum nu mi-a indicat eticheta de menționare a sursei. 🙂 Deci, adăugăm: când îl menționezi, să rostești o formulă magică de tipul „Acest text a fost preluat de pe Arca lui Goe”. Sub nicio formă să nu te rezumi la un simplu link spre sursă, fie el și pe două cuvinte, căci riști ca acesta să fie considerat „cvasi-invizibil”.
Dar asta numai la prima vedere. Pentru că, pe de altă parte, Goe este un personaj. Iată-l aici, de exemplu, într-un exuberant spirit ludic, citându-mi o poezie fără să menționeze că-i scrisă de mine decât peste două comentarii. Ceea ce din punctul meu de vedere este perfect în regulă, căci e clar că acolo a încropit un fel de joc. Dar asta arată totodată că nu-i atât de rigid pe cât vrea să pară atunci când se dă rănit la corazon că n-a fost citat așa cum prevede protocolul…ăă… care protocol?
Și pentru că nimic nu durează o veșnicie, iată că am ajuns, cu chiu cu vai, și la finalul articolului de pe arcă. Final pe care autorul și-l formulează astfel:
Pentru că tot suntem la capitolul „faptul divers” as menționa că am fost banat în mod abuziv pe blogul „Gara pentru noi” al fostei (cică) scriitoare Renata Carageani. Doamna respectiva (care, cu totul întâmplător, este si adeptă a teoriilor conspiraționiste despre vizitele extratereștrilor care ar fi interferant mereu in evoluția umanității), a reușit să-si dea astfel măsura. Despre împrejurările abuzului voi povesti cu altă ocazie. Întâmplarea are in mod categoric potential narativ ca proză scurtă.
Pentru că tot suntem la „faptul divers”, domnul Goe este adeptul tezei că Big Bang este o găselniță ideologică și că expansiunea universului este expresia unui proces de „spaghetizare” datorat (sau cauzat) de faptul că întregul nostru univers se află în proces de a fi înghițit de către o gaură neagră (imensă, situată evident în afara acestui univers). O teză care nici măcar teorie a conspirației nu este.3Iată cât de hilare ne pot părea, unora și altora, ideile altora și unora… 🙂
Cât despre faptul c-a fost banat, și încă abuziv!4N-a fost banat deloc abuziv. Dimpotrivă, i s-au trecut cu vederea numeroase abuzuri, până când într-un final a fost pe bună dreptate banat., noroc că n-a pus niciun zâmbet la sfârșit. Altfel, cine știe, puteam să tragem despre el concluzia greșită cum că s-ar plânge…
Aldus, poate că ești prea sever cu un om aflat în suferință. Tulburările de personalitate, evidente, absolut independente de voința lui (nu poți controla anumite suferințe dacă nu le tratezi) își pun amprenta asupra scrisului său.
Ceea ce tu numești „abilitatea lui de-a se juca cu cuvintele”, adică abilitatea de-a găsi măcar două sensuri fiecărui cuvânt cu ajutorul cratimei și eliziunilor de silabe sau litere, ține, după părerea mea, mai curând de „ Yo soy bipolar”.
Stilul lui prețios, stufos, cu flotări pe filosofie, maieutică și alte izmene(li) de-astea – pot și eu, ce dracu! – denotă mai mult fugă de idei, incoerență, turbulență, nevoie de pastile și mai puțin vastă cultură.
(În fond, câtă cultură crezi că-ți oferă un curs postliceal?)
Deloc. Sunt chiar foarte finuț. Ui’ ce epitete mi-a tras acolo… în timp ce articolul meu e un fel de drept la replică. Nu mi-a plăcut acuzația că i-aș fi preluat textul abuziv și fără să menționez sursa.
Nu cred că e bipolar. Dimpotrivă: cred că e fixat pe o singură șină, fără să privească în alte direcții sau să îmbrățișeze alte perspective. Forma de inteligență pe care-o are este impresionantă și net superioară celor mai mulți dintre noi, dar pare izolată la un singur etaj, deconectată de eul profund. Asta privându-l de empatie și făcându-l imun la bunul simț.
Dacă ar suferi, ar fi un câștig pentru umanitate (a lui în primul rând). Un om care suferă e un om care empatizează. E un om umil. Eu îl văd mai mult ca pe un sloi de gheață. Inima îi lipsește lui, nu creierul.
Tipul are nevoie de un loc unde să-şi verse insultele. Uite cu ce m-am trezit pe 13 octombrie, la 19:38, probabil imediat ce i-a închis Renata uşa-n nas:
“Un comentariu nou așteaptă aprobarea!
Arca lui Goe tocmai a comentat la Sport chiţurinesc.
– pentru miercurea fără cuvinte [caption id="attachment_13765" align="aligncenter" width="640"] Ziţţa/Chiţa/Chiţurina, …
@Vero – “proasta” asta de Renata m-a banat. Pot să comentez la tine? 🙂 ”
Şi bineînţeles că NU poate să comenteze la mine. Nu sunt la fel de ospitalieră ca Renata. Dacă nu-mi place cineva, încui uşa înainte de a bate a doua oară.
Ce va mai place tuturor, sa puneti etichete altora, sa judecati un personaj necunoscut care va provoaca si testeaza rabdarea si IQ-ul, determinându-va sa intrati vrând-nevrând într-o competitie cu el, si, nu bipolaritatea (ca bipolari suntem toti) ci pluripolaritatea quantica este mai periculoasa decât orice arma psihotronica ori psihedelica cunoascuta pâna azi pe Terra! 🙂
Vero, în caz că n-ai mai râs de mult cu Stan și Bran, ai posibilitatea să râzi cu Stely și Goe, la el pe blog.
https://arcaluigoe.wordpress.com/2022/10/16/off-topic/#comment-151322
https://arcaluigoe.wordpress.com/2022/10/16/off-topic/#comment-151323
https://arcaluigoe.wordpress.com/2022/10/16/off-topic/#comment-151325
Renata, mai mult îmi vine să le plâng de milă. El are neapărată nevoie să fie adulat, iar ea pare proastă cu năbădăi; sau e atât de dornică să-l perie că nici ea nu mai ştie ce spune! Sau ea o fi tot el – pluripolar, dar nu şi cuantic (nici quantic)?
Oricum, cred că-i dăm mult prea multă atenţie. Eu una am de gând să-l dau uitării.
Îmi place blogul Arca lui Goe este autentic așa că îl urmăresc cu plăcere. Nu am eu treabă cu treabă lui eu citesc și comentez liber și când nu îmi convine ceva îi zic Urâtule sau pașii mărunți și joc de glezne sau cântă la alta masa și GATA.
(999)Noi unA, ne având bloguri, ne plimbam liberi, rebeli, printre blocuri, chiar daca adeseori primim repartitie la blok, cu “groapa de gunoi” avem mare… noroc. 🙂
Ce-mi place comentariul lui Iosif! 🙂
Articolul ca articolul, dar faptul ca ii ia apararea Iosif e adorabil :D. O sa-i sara marelui om niste sigurante cand o citi :)).
@Vero Prin 2010 noi numeam (doamna si cu mine) “primadone oploshite”categoria asta de comentaci. Sunt aia care se baga pe gatul unuia sau mai multor bloguri si cumva au grija sa canalizeze toate discutiile spre ei. Cand nu le iese, fac tantrum cu tavaleli. De obicei repeta ciclic deturnarile de posturi cu tavalelile pana cand gazda le trage un sut, moment in care se duc pe blogul lor si jelesc nedreptatea :).
@ Vladen, da, tipul se încadrează perfect în categoria descrisă de tine.
Dar nu pricep de ce unele gazde suportă “primadonele oploşite” atât de mult cât l-a suportat Renata pe Goe. Eu i-aş fi tras un şut după cel mult două comentarii naşpa. Că se găsesc mereu de făcut lucruri mai mişto decât să-l citeşti pe unul ca el şi să-i mai şi răspunzi.
Cu asta cu lucruri mai placute sunt total de acord, de unde nici nu i-am mai raspuns tzafnosului, ca nu-s armata salvarii. Dar, altfel, eu zic ca Renata “s-a jucat cu mancarea” 😀 . E stapana de pisica, e boala care se ia. E placut cateodata sa ai un belicos din asta care sa anime lucrurile. Cu cat mai natural se simte prostanacul buricul pamantului si chitzaie mai gustos, cu atat mai grozav e sa te dai cu el. Cand tace ii mai dai si doua labe si reporneste la cheie :). Sigur a prins Griska sau Chitzurina macar o broasca, o musca, un patrunjel…. 🙂
Iar mi-a dispărut comentariul, şi mi-e lene să-l scriu din nou. 🙂
Las ca-l gaseste Aldus 🙂
Nu este în trash, nu este în spam, nu este în pending. Eventual dați un select + copy înainte de Post Comments. 😆 Scuze, dar nu știu de unde este.
Aldus, chiar aşa m-am gândit să fac de-acum înainte. 🙂
@ Vladen
“It’s best not to engage with trolls online.”
E un exemplu de utilizare a cuvântui zilei (troll) de pe WordReference.com.
Nu asta scrisesem în comentariul dispărut, dar m-am distrat când am dat adineauri tocmai peste aşa ceva. 🙂
@Vero …yet they’ll gladly engage with you :D.
@ Vladen
😆 😆 😆