Să începem cu un citat:
Nu există niciun dubiu în mintea mea că introducerea măștii ”cioc de rață” are ca scop, nu reducerea gradului de contaminare, ci întârzierea imunizării colective, în scopul menținerii unei baze stabile de clienți ai vaccinurilor, precum și în scopul menținerii pe cât de mult posibil a ”pandemiei”, ca set global de restricții și măsuri care favorizează capitalizarea corporațiilor și de-capitalizarea companiilor naționale, simultan cu sărăcirea populațiilor și îndatorarea statelor. Fiindcă, ce sens are să reduci răspândirea unei tulpini de virus cvasi-inofensive, când, dimpotrivă, facilitarea răspândirii (adică anularea stării de pandemie și a tuturor restricțiilor) ar duce la imunizarea naturală, de grup, imunizare care ar fi foarte utilă și benefică nu doar acum, ci și la anul, odată cu apariția noilor tulpini de gripă și de coronavirus. Masca ”cioc de rață” este semn că am intrat pe un drum fără întoarcere (o vreme), un drum al fascismului global, instituit de chiar finanțatorii anifascismului de acum optzeci de ani, capitalul american și evreiesc, arhidominant de la vest de Nistru și până la est de Seul. Doar fiindcă azi beneficiem de confortul unui progres de închiriat, pe care îl plătim mai mult decât face, și pentru că avem orgoliul că facem parte din ”civilizație”, nu înseamnă că această civilizație a bunăstării este mai puțin toxică, dezumanizantă și înrobitoare decât civilizația lipsurilor și a restricțiilor din gulagul comunist. Să nu uităm că în 1941 apogeul civilizației europene era Germania nazistă iar fascismul era văzut în epocă ca un mare progres, cel puțin la început, inclusiv de către capitalul americano-evreiesc sionist, care a văzut în antisemitismul lui Hitler o bună ocazie pentru a popula Palestina cu refugiații evrei din Europa. Fascismul este virusul și libertatea este vaccinul împotriva fascismului din toate epocile. Invers, orice restricție sau restrângere a libertății, inclusiv fleacuri ca masca ”cioc de rață”, sunt semne ale fascismului care încearcă să scoată capul. De aceea, pentru mine, ”Jos masca” este ”jos fascismul” iar orice autoritate de stat care ignoră linia subtilă care desparte libertatea de fascism, este, fie din convingere, fie din conformism, fie din oportunism, o autoritate ilegitimă și trebuie înlăturată cât de repede, prin vot, dacă se poate. Și dacă cei care vin în locul lor sunt mai incompetenți decât fasciștii? Da, este foarte posibil să fie așa. Însă, din libertate se poate repara și corecta orice. Din fascism, nu.
În caz că n-ați dat click pe link, postarea îi aparține aceluiași sclipitor Călin-Liviu Georgescu. Sunteți de acord cu el? Sau sunteți dezacordați? 🙂 A-cordul, această stare de aliniere nu a minților, ci a graficului bătăilor inimii (cordului) celor doi oameni care comunică între ei. Pentru că dacă nu vă folosiți decât mintea, veți putea ușor cădea pradă „științei” strigată de toate portavocile oficiale, mintea lipsită de bun simț putând lua o sfoară drept un șarpe. Caz în care n-am ce să vă fac.
Să presupunem că cineva dintre voi ar încerca să mă convingă de eficiența vaccinurilor anti-covid. În această ipotetică situație, l-aș întreba pe respectivul ce înseamnă pentru el vaccinul, ca să avem un subiect comun de dialog. Și i-aș propune următoarea definiție, de dragul dialogului: înainte de a fi un instrument – nu de imunizare, că nici n-are rost să discutăm de așa ceva în condițiile în care deja suntem la a treia doză, dar măcar de scădere a riscului de infectare gravă și deces, vaccinul anti-covid este un business. Care, înainte de a fi creat în niște laboratoare scumpe de către niște cercetători care sunt simpli angajați cu rate la bănci, a fost dorit și proiectat conceptual de către deținătorii acelor laboratoare, care sunt oameni de afaceri. Și deci că înainte de a salva vieți, scopul vaccinului este profitul, plus alți eventuali frați și verișori de-ai lui, din sfera înțelegerilor de culise și a strângerilor de mână cu sânge rece, și nu din sfera bunăvoinței dezinteresate și a compasiunii altruiste. Iar partea cu salvarea de vieți și unica soluție de stopare a pandemiei (care din unică a devenit repetitivă și încă n-a stopat-o) este doar marketing. Apropo, știați că funcția de CEO dă cel mai mare procent de psihopați? Informație de pe Wikipedia, că interlocutorul meu ipotetic judecă cu mintea și iubește presa mainstream.
Odată ce definiția propusă de mine este acceptată, voi cădea imediat de acord că, din prisma a ceea ce tocmai le-am definit că sunt, vaccinurile anti-covid au o eficiență foarte, foarte mare. Gândiți-vă că doar în țara noastră s-au cumpărat într-o singură șarjă, prin intermediul lui Câțu, 120 de milioane de doze de vaccin, dacă e să luăm informația scursă în presă de bună. Iar țara noastră are câți, 20 de milioane de locatari între granițele ei? Mai puțini? Dintre care copiii nu sunt eligibili pentru vaccinare. Faceți un calcul, dacă tot vă place aritmetica, cam cât au încasat global acești producători de vaccinuri în ultimul an. Nici bitcoinul n-ar fi putut produce asemenea profituri într-un atât de scurt timp. Și mai gândiți-vă că, sub pretextul acestei terifiante pandemii care necesită una două nenumărate doze de vaccin, globaliștii lumii au făcut în doi ani mai mulți pași spre Noua Ordine Mondială Noua Restare decât în ultimii 50 de ani de dinainte de pandemie. Și că noi am fost inoculați în număr foarte mare cu un ser bazat pe o tehnologie nouă și super-avansată, pe care poate, în condiții normale, nu l-am fi acceptat. Ce alt instrument ar fi putut aduce aceste rezultate pe plan financiar, social și experimental, în doar doi ani?
Eu sunt pasionat de unele teorii cospirative, apropo, asta doar așa ca să nu ai impresia că sunt unul dintre ăia care fac oamenii conspiraționiști aiurea. Ce spune Călin Georgescu acolo e în ton cu multe puncte de vedere care aleg niște lucruri cunoscute, fundamentate, și conduc argumentații completate cu alte lucruri scoase din diverse contexte.
Ar trebui sa vorbească de toate măștile, nu doar de alea cioc de rață, iar imunizarea colectivă s-ar putea să nu funcționeze – Anglia de exemplu încearcă să centralizeze datele pe care le au să vadă dacă la un procent x de infectați vor ajunge la acea imunizare de turmă sau de comunitate. Deci măștile alea sunt menite să ne împiedice de la a atinge ceva ce nu știm dacă poate fi de fapt atins?
Cam ușor spune că tulpina e cvasi-inofensivă. Medicii încearcă să-și facă publice datele și observațiile pentru a observa tiparele și da, sunt optimiști, dar e cam mult să tragi astfel de concluzii după ce te informezi din presă. Până aici, pentru mine e un fel de red flag că trage cam ușor concluzii categorice.
Mai departe, nu contest interesele politice și financiare, abuzurile care se fac și măsurile agresiv aplicate, dar fascismul în Germania s-a ridicat în contextul repercursiunilor celui de-al doilea război mondial, profitând și de cultura germană pe care nu o au toate țările. Iar eliminatul prin vot, fascismul sau comunismul tot prin vot au fost înlăturate? Pe lângă formulările cu iz propagandistic, autorul pare să sugereze că odată înlăturați niște pioni, ne eliberăm, or când ai un sistem de opresiune atât de complex mi-e greu să cred în măsuri așa simple.
Părerea mea e că doar un medic poate să încerce să te convingă să faci un vaccin. Am cunoștințe care au trecut prin boală fără să știe că au avut-o, alții au pățit-o rău. Unii sănătoși, alții cu boli cronice. Din treaba asta fiecare ia ce-i convine: ăla care n-a avut simptome va fi convins că e cvasi nu știu cum virusul, altul care a stat prin spitale nu va fi prea vocal. Cunosc și persoane (cel puțin una) care a făcut tromboze de la vaccin, deci eu personal nu sunt cunovins că una dintre soluții (a face sau nu vaccinul) e aia câștigătoare. E ușor să spui că mortalitatea e mică, dar e greu să spui lumii că fiecare e pe barba lui, atâta timp cât încă nu avem, public și bătut în cuie, un profil al persoanei cu risc ridicat. Momentan sunt doar observații.
Nu știam aia cu CEO, dar nici nu mă miră. Chiar și mai jos de CEO sunt numiți oameni ale căror atribuții sunt de a ține oamenii cu botul pe labe, stresați și prost plătiți.
Cât despre elită și câțtiguri financiare, în anumite cercuri sunt alte oportunități. Când ajung la tine informațiile mai repede, ba chiar poți să-ți faci tu un context economic, legislativ etc., te poți implica altfel. Eu sau tu puteam să facem măști și să sperăm că se vor cumpăra, în timp ce un jucător important se putea asigura că sunt cumpărate în volume mari. În rest, ce face sau nu face industria farmaceutică se cam știe.
Dacă există oameni care pot să creadă că-n restaurante virusurile zboară pe deasupra scaunelor, dresate şi coordonate de vreun turn de control 😛 😆 … ne merităm soarta.
Pandemia asta e un soi de “s-a întâlnit hoţu’ cu prostu'”, ca să folosesc o zicală locală. Şi proştii abundă, proşti cu diplome, discipoli fanatici ai “ştiinţei”…
De-asta mă bucur că există şi oameni precum Călin-Liviu Georgescu, care nu pun botu’ la mârşăvia asta orchestrată, la nivel planetar, de hoţi destul de abili ca se să folosească de un virus nu cu mult mai letal decât cel gripal pentru băga groaza în nenumărate legiuni de proşti,
Din statisticile oficiale (worldometer), văd că, deşi acest omicron înseamnă aproape câte 2 milioane de cazuri noi depistate zilnic, numărul zinic de cazuri grave nu creşte proporţional. Procentual, acestea sunt în scădere, iar ca valoare numerică cam stagnează. Deci de ce atâta zarvă?
Cât despre măşţi, înţeleg că nu e musai să ai de-aia cioc de raţă – care pentru multe buzunare de la noi e cam prea scumpă. Merg şi alea simple, de 50 de bani (sau cât mai sunt, că eu am un stoc pe care-l refolosesc, având în vedere că nu ies în lume, în locuri umblate, mai mult de-o oră pe zi), nu? Şi pe alea o grămadă de lume le poartă sub nas, adică e ca şi cum nu le-ar purta. Cred că planul cu limitarea contaminării cu ajutorul măştilor nu o să meargă. Dar… om trăi şi om vedea.
Oare care este raportul dintre spatiul si timpul calatoriei de la Geneza pâna la Apocalipsa sau… viceversa ?
@dam167
Nici nu cred că și-a propus să demonstreze o teoremă în acea postare. Mai degrabă acolo își exprimă niște gânduri sau opinii personale, care sigur că sunt formate într-un timp mai îndelungat, pe baza mai multor lucruri decât cele scrise în primele rânduri. Deci, el acolo nu încearcă să justifice fiecare opinie pe care o emite, ci doar spune ce gândește, pornind de la ultimele decizi ale guvernanților, menționate în introducere.
Măștile cioc de rață sunt asemănătoare între ele. Măștile de până acum erau de toate felurile, culorile, formele, mărimile etc. Măștile cioc de rață aduc un fel de standardizare, că sunt toate la fel, ușor de distins, și reprezintă o încercare de a introduce un fel de „uniformă” sau de normă. Iar uniforma e apanajul regimurilor dictatoriale. Pentru că dacă te îmbraci cum vrei înseamnă că ești liber, dar dacă ești forțat să porți un singur fel de haine sau un singur tip de măști, ești deținut. E un semn al fascismului care vrea să scoată capul (până acum era ocultat, acum începe să fie tot mai pe față), zice el. Și are sens.
Încă n-am studiat, dar, din corelațiile pe care le pot face până acum, imunizarea de grup e o chestie generică, valabilă în cazul oricărei afecțiuni, funcționând pe următorul principiu: odată ce se atinge o masă critică de oameni imunizați, devine imposibilă propagarea mai departe a virusului, că nu mai are unde și la cine să se propage, sau mai bine zis șansele lui de-a supraviețui și de a infecta o nouă gazdă sunt mai mici decât pragul minim necesar. Aș putea face o analogie cu propagarea unei reacții nucleare, ce poate fi accelerată sau încetinită:
Pentru mine este uimitor că aceeași corelație apare și la imprimarea anumitor tipare psihologice în masele de oameni, după cum arată unele experimente pe maimuțe, despre care poate voi vorbi cu altă ocazie.
Închizând paranteza cu analogiile, acesta ar fi deci un model generic, prezent la orice infecție. Faptul că în cazul pandemiei curente el nu pare să se aplice și că asistăm la apariția de noi și noi tulpini virale ridică un mare semn de întrebare, cu atât mai mult cu cât majoritatea europenilor s-au vaccinat masiv. If you ask me, asta ar putea indica că vaccinul nu te protejează cu adevărat, și atunci, chiar dacă avem 80% vaccinați sau 90% vaccinați și deci pe hârtie avem o imunizare de 80%-90%, în realitate imunizarea nu-i deloc acolo, și astfel virusul își face de cap. Cu alte cuvinte, vaccinul nu te imunizează. E ca și cum vaccinul ți-ar acorda o diplomă de imunitate care însă este falsă, obținută ilicit, prin plagiat. Și cu care nu poți trece un examen real, în care ești pus să rezolvi ceva concret, din domeniul în care se presupune că te-ai pregătit.
Pe de altă parte, imunizarea naturală, obținută în urma trecerii prin boală, este o diplomă pe bune, care chiar îți creează anticorpii necesari – care în plus te protejează pentru o durată foarte mare de timp, de ani sau zeci de ani.
Și deci dacă n-ai purta mască și ai contacta virusul, ți-ai face anticorpi naturali, care sunt pe bune. Cum Omicron este extrem de infecțioasă, în scurt timp s-ar atinge masa critică necesară unei imunizări colective, iar asta ar duce la stoparea pandemiei. Și cum Omicron este cam de calibrul unei gripe, riscurile de sănătate ar fi minime. Pe de altă parte, prin purtarea măștii se împiedică această imunizare naturală. În schimb, ți se oferă soluția unui vaccin, care însă nu te imunizează. Astfel, pandemia este prelungită, iar tu devii clientul fidel și abonat al vaccinurilor. Și sclavul celor de la butoane, care știu foarte bine lucrurile acestea.
De altfel, nu ți se pare surprinzător cum tocmai unele activități ce ar putea contribui la întărirea sistemului tău imunitar (ca activitatea fizică, drumețiile, plimbările în aer liber, statul la Soare etc) sunt interzise sau nerecomandate în perioada asta, lumea fiind sfătuită în schimb să stea în casă, între 4 pereți, și să respire printr-o mască când iese în aer liber? O altă coincidență. Soluția, în narațiunea oficială, nu poate veni decât pe cale artificială, printr-un vaccin. Orice altă variantă (naturală) de rezolvare este atent eliminată. Iar medicina ultimilor doi ani s-a focalizat aproape exclusiv asupra vaccinului și aproape deloc asupra unui tratament. E interesant cum putem avea un vaccin atât de miraculos (zice-se) la o afecțiune pe care încă nu știm cum să o tratăm eficient.
> Cam ușor spune că tulpina e cvasi-inofensivă.
Aș putea să-ți răspund în oglindă: cam repede au sărit OMS-ul, politicienii și mass-media să spună că Omicrom e teroarea întruchipată. Asta în condițiile în care medicii din Africa, care l-au descoperit, l-au declarat inofensiv și au catalogat reacția țărilor civilizate drept o furtună într-un pahar cu apă. Cineva de pe la OMS se grăbea săptămânile trecute să dea deja un număr alarmant de africani răpuși de această nouă tuplină. Asociația medicilor africani (i-am uitat numele exact) a spus că nu există victime. Presa însă nu a preluat-o.
> Medicii încearcă să-și facă publice datele și observațiile pentru a observa tiparele și da, sunt optimiști, dar e cam mult să tragi astfel de concluzii după ce te informezi din presă.
Citim diferit știrile. Tu pleci de la premiza că intenția din spatele lor este să te informeze corect. Eu cred că medicii care o studiază și sunt de bună credință știu deja, respectiv au toate indiciile, că Omicrom este mult mai slab decât predecesorii săi. Dar presa, interesată să propage mai departe narațiunea oficială, înăbușă cât mai mult această realitate, și de aceea „e cam devreme să tragi astfel de concluzii”, gen. Ține cont: într-o conspirație, te vor minți pe față, iar tu, naiv, vei crede că vor să te țină la curent. Iar dacă ar fi la fel de periculoasă ca varianta Delta, tot aș prefera-o vaccinului.
> Mai departe, nu contest interesele politice și financiare, abuzurile care se fac și măsurile agresiv aplicate
Păi tu nu le contești, pentru că sunt aplicate gradual. Știi parabola broaștei care este fiartă?
Sunt două moduri de a privi aceste abuzuri. Poți crede că pe fondul pandemiei se mai fac unele derapaje (cum pari să crezi tu), sau poți crede că pandemia este un pretext pentru a se putea realiza aceste derapaje. Și dacă este un pretext, atunci poate că nici n-a apărut întâmplător.
> fascismul în Germania s-a ridicat în contextul repercursiunilor celui de-al doilea război mondial, profitând și de cultura germană pe care nu o au toate țările
Iar ceea ce s-ar putea numi dictatura medicală de acum, care în opinia mea începe să aducă tot mai mult a fascism, s-a ridicat la nivel global sau mondial, imună la diferențele culturale dintre două continente sau țări, pe fondul fricii, credulității și ignoranței maselor de oameni. Din punctul meu de vedere, dictatura de acum e mult mai periculoasă decât fascismul, care n-a înflorit decât într-o anumită țară aflată într-un anumit context, respectiv Germania anilor ’40.
> Iar eliminatul prin vot, fascismul sau comunismul tot prin vot au fost înlăturate?
Acuma ce-ai vrea să zică, să ne ridicăm cu furci și cu topoare? Luptăm cât putem cu armele pe care încă le mai avem la dispoziție. Dar să ne trezim și să nu ne mai lăsăm manipulați. E suficientă formarea unei mase critice de oameni care să ia atitudine. Fix ca la imunizare. Nu trebuie un alt Kazahstan.
> Cunosc și persoane (cel puțin una) care a făcut tromboze de la vaccin
Suntem 4 oameni care-au comentat la articolul ăsta. Tu cunoști, eu am în familie pe cineva cu reacții adverse și cunosc încă două persoane, Vero are și ea pe cineva în familie. În momentul ăsta orice discuție despre soluția miraculoasă a vaccinării ar trebui să înceteze. În schimb, în Italia el devine obligatoriu de luna viitoare la persoanele peste 50 de ani, la noi se vrea obligarea indirectă prin certificatul verde la locul de muncă, au renunțat temporar la idee că nu era prielnic momentul, în Austria e și mai rău. Dar tu o iei cu medicii care încă n-au date, știința și bunele intenții ale presei. Și cu pasiunile pentru conspirații. Mbine.
@Vero
E ironică ilustrația, pornind de la faptul că ai voie fără mască când mănânci, dar ești obligat să-ți pui masca când te ridici în picioare. Sau n-ai voie mai mulți de doi într-o unitate (de ex bancară), așa că stai buluc cu alții la intrare. Sau etc. Gardul despărțitor de la Kaufland, de exemplu. Sau ora 22 seara, când se știe că încep coronavirusurile să circule. 🙂
Da, cioc de rață sau clasică, chirurgicală. Vezi că în Franța au fost retrase două milioane de astfel de ciocuri, din cauza conținutului de grafen, care-i toxic. Și Franța lui Macron e o țară cât se poate de progresistă.
https://www.medichub.ro/stiri/doua-milioane-de-masti-ffp2-retrase-in-franta-pentru-risc-de-toxicitate-pulmonara-id-4738-cmsid-2
@Iosif
Lipseste lumina, fara de care toata formula nu este dcât o … gaura neagra. 🙂
Am auzit de grafenul din măşti, Aldus.
Oricum rămân tot la cele simple, ca şi până acum. Sunt bune pentru mascarada de care avem parte, cu toate “măsurile de protecţie ” absurde pe care le-ai enumerat.
„Citim diferit știrile. Tu pleci de la premiza că intenția din spatele lor este să te informeze corect. Eu cred că medicii care o studiază și sunt de bună credință știu deja, respectiv au toate indiciile, că Omicrom este mult mai slab decât predecesorii săi. Dar presa, interesată să propage mai departe narațiunea oficială, înăbușă cât mai mult această realitate, și de aceea „e cam devreme să tragi astfel de concluzii”, gen. ”
Acum înțeleg, citim alte știri. Eu vorbesc strict despre medicii care aleg să comunice dircet, fie în presă, fie pe cont propriu. Cum spuneam, există interviuri (între ei) și schimburi de informații în afara presei – că acolo poți spune că taie ăia ce vor. Adică face medicul x un live în care discută cu alții sau îți spune ce a discutat cu ei. Presa face ce a făcut și până acum, știința face ce a făcut și până acum, văd că ești revoltat, dar nu e absolut nimic nou. Tu ai crede un medic care după ce a vorbit cu încă unul ți-ar zice cu certitudine ceva? raportat la populația unui stat? că eu nu. Apropo, ai discutat până acum cu un medic pe subiect? și ei au informații, păreri și abordări, ca orice om în cadrul profesiei lui. Că nu înghiți ce vezi pe toate gardurile ok, dar sunt și alte surse de informare, ba chiar și cercetare independentă, care nu ține cont de „peer review”.
N-am zis de bunele intenții ale presei, iar dacă asta s-a înțeles, m-am exprimat greșit. De altfel, presa mi se pare că-i convinge pe toți de ceva: unii că anumite lucruri sunt soluția, pe alții că trebuie să facă fix opusul, ca să nu fie manipulați. Și ca de obicei, adevărul e la mijloc.
Cred că nu vezi pădurea din cauza copacilor.
https://openvaers.com/covid-data/myo-pericarditis