Diferențe de vârstă în cuplu

Mai devreme am văzut pe Facebook următoarea postare a Elenei Udrea:

La multi ani, iubitul meu!🙏❤️🥂
Sa ramai asa cum esti, mereu pozitiv, de incredere, sensibil, discret, tandru, familist, plin de dragoste, un partener, un iubit si un tata minunat!
Sa ai o viata frumoasa, asa cum meriti!
P.S. Si sa ramai mereu tanar, chiar daca azi ai implinit jumatate din 70 de ani!😀❤️

Elena Udrea și iubitul ei

M-am uitat pe Wikipedia și am văzut că Elena Udrea e născută în 26 decembrie 1973; așadar, iubitul ei este cu 13 ani mai tânăr decât ea.

Și apoi am citit dialogul ăsta de pe blogul Adolescentei:

dialog adolescentin

Linkul pus de Hercule este spre un clip BDSM, în care o „stăpână” de vreo 40 de ani își face de cap cu un „sclav” de vreo 20.

Personal știu de mai multe cupluri cu mari diferențe de vârstă între cei doi. Un șef de la poliția economică din județul meu s-a căsătorit, la peste 40 de ani, cu o studentă de 20. Am o prietenă bună al cărei iubit e cu vreo 15 ani mai tânăr decât ea. Cea mai mare iubire a vieții mele a avut cu 10 ani mai puțin decât mine. Avem exemple și pe bloguri, cu Arhi/Cetin, care, din câte rețin, mărturisea că soția lui e cu 15 ani mai tânără decât el. Iar la Trolez pentru tine, Florin Piersic Jr. a spus despre partenera lui de dans, în glumă, că și-a găsit jumătatea (el având vreo 40 de ani și ea vreo 20). Și apoi avem cazurile unor personalități, ca Irinel și Monica Columbeanu, cuplu între timp destrămat, Liviu Dragnea și-a lui Irinucă (care nu era întru totul a lui), cuplu între timp destrămat, și alte cupluri, pe cale să se destrame:

Macron în România

Ca o mică paranteză picantă: cică Emmanuel Macron are 44 de ani, soția lui 68 (diferență de peste 24 de ani între cei doi), primul fiu vitreg are 47 iar al doilea fiu vitreg 45; practic, președintele Franței e ultimul născut în familia lui.

Plus cazuri din romane și filme ca Lolita.

Dar, desigur, excepțiile nu contrazic regula, conform căreia ne „cuplăm” cu ființe cam de aceeași vârstă cu noi.

Totuși, poate că merită să nuanțăm puțin regula asta, deoarece lucrurile sunt mai complexe. În primul rând, nu toți suntem trași la indigo, așa că mereu va exista o anumită diversitate în preferințele unui număr oarecare de bărbați sau femei aleși aleator. Apoi, relațiile sunt, la rândul lor, de mai multe tipuri, în funcție de ce componentă primează: atracția fizică, iubirea, compatibilitatea mentală șamd.

Dacă ne limităm la atracția fizică sau erotică, aici cam toată lumea ar prefera parteneri tineri. De bărbați nu mai vorbesc, toți visează la porumbițe tinere și senzuale, dar cred că nici femeile nu sunt prea departe. Gândiți-vă la perspectiva unei aventuri de o noapte pe o insulă exotică unde vă aflați singure în ceva concediu sau călătorie de afaceri care tocmai se termină. Deci, o noapte fierbinte de amor, fără alte urmări, implicații sau relație între voi și el, fără să-l cunoașteți măcar și știind că nu-l veți mai întâlni niciodată după aceea. Ce ați prefera: un intelectual de 40+ cu carieră, obiective de viață bine conturate, inteligență și umor, dar totodată început de burtă și chelie, sau un tânăr vital și viril la vreo 25 de ani, cu pătrățele pe abdomen și corp lucrat la sală, egal de tandru și atent în pat? Răspunsul vi-l dați singure.

Dacă însă trecem de la aventuri pasagere la relații de durată, în care sexualitatea, deși rămâne importantă, cade pe locul doi în raport cu alte componente ce asigură coeziunea cuplului: iubirea, afinitățile dintre cei doi, o compatibilitate în gândire și la nivel de aspirații sau perspectivă asupra lumii etc, atunci de regulă vom prefera parteneri cel puțin la fel de maturi ca noi. Degeaba puștoaica din apartamentul de vizavi are un trup de felină, dacă din punct de vedere intelectual vine la pachet cu naivitățile pubertății: merge de o partidă de amor, dar nu prea merge la o relație de lungă durată. Că nu vedeți lumea la fel, nu vă potriviți, e o mare discrepanță de perspective între voi. Tu matur, ea copil – sau invers.

Deși, trebuie să recunosc, partea cu sexualitatea contează ceva mai puțin la fete, care deseori sunt atrase încă de prin liceu de bărbați mai maturi decât ele (deoarece maturitatea sugerează și capacitatea de a întreține o familie, de a te descurca, de a oferi protecție etc), în timp ce bărbații au o sensibilitate mai mare față de latura fizică sau erotică a relației, și astfel, atunci când există diferențe majore de vârstă între cei doi, cred că de regulă femeia e cea mai tânără și bărbatul e cel mai în vârstă. Adică, invers față de cum ne sugerează clipul postat de Hercule.

De altfel, v-ați întrebat de ce există cutuma ca soțul să aibă cu 2-3 ani mai mult decât soția?

17 Replies to “Diferențe de vârstă în cuplu”

  1. Ce te faci când partea erotica nu mai e de interes cu mosul sau baba de lânga tine?
    Daca nu ai imbatrânit impreuna este greu de mers mai departe! Problema este ca diferenta de varsta creste odata cu varsta! 40 cu 20 nu e tot aceeasi diferentă cănd ajunge 40 sa aiba 60!

  2. Într-o vară, dintr-un autobuz coboară niște tinere îmbrăcate la mini. Pensionarii rămași încep să facă glume pe seama lor. La un moment dat, unul dintr ei remarcă cu amar: „De ce ne-a mai dat dumnezeu pofte și dorințe, dacă ne-a luat puterea?”

    Sexul este întotdeauna de interes, indiferent de vârstă. Altfel, n-am avea milionari octogenari care-și iau neveste tinere. Și ăsta e un posibil răspuns la întrebarea ta: când sexul nu mai e de interes cu baba de lângă tine, o schimbi cu o prospătură. Cel puțin dacă ai bani. 😀

  3. Diferenta de varsta intre bunicul matern si bunica a fost de 28 de ani. Cand s-au casatorit bunicul avea 48 de ani iar bunica 20. Au fost fericiti, au avut si doua fete. Bunicul a murit la 61 de ani din cauza fumatului. Bunica ramasa vaduva de la 33 de ani a trait singura si ii ducea dorul in fiecare clipa. Ea a murit subit la 50 de ani.

  4. Trebuie ca eu mi-s altfel; nu-mi pot inchipui sa stau toata ziua la 80 de ani langa o tinerica plina de energie si goală de inteligentă ( ca daca ar avea nu s-ar ingriji de prostata mea!)
    Dar oricum nu o sa fie cazul pentru ca imi lipsesc milioanele care m-ar face irezistibil!

  5. Îmi permit și eu să spun că noi, uneori, nu căutăm capacitatea de a întreține o familie etc, ci inconștient ne îndreptăm spre o figură matură, paternă, care, într-adevăr, oferă siguranță.

  6. Da, este mai corect spus cum ai formulat tu. Inconștient căutați pe cineva care să vă protejeze și să vă ofere siguranță.

    Ideea cu modelul patern e interesantă. Pentru mine, ca bărbat, modelul mamei e diferit de modelul iubitei. Eu cel puțin nu caut modelul matern într-o relație de cuplu. Dar posibil ca pentru fete modelul tatălui să se contopească într-o anumită măsură cu modelul iubitului. Ar merita investigat.

  7. Asocierea cu modelul patern este, zic eu, inconștientă și depinde foarte mult de relația avută de fiecare cu tatăl său. Eu, de exemplu, am avut un tată extraordinar, un om bun (sigur, văzut din punctul meu de vedere, care este părtinitor și nu poate fi altfel) și nu știu dacă am identificat trăsături de-ale lui în bărbații din viața mea. Poate de asta nici nu m-am simțit în siguranță și a existat mereu ceva în relațiile mele (puține, câte au fost) care mi-a creat o oarecare neliniște, ceva ce nu pot verbaliza foarte bine, mai mult o senzație.
    Dar nu pot vorbi decât de cazul meu, la altele poate fi diferit.
    Și totuși, cât de profund ai analizat femeile din viața ta și cât de sigur poți fi că nu există nicio asemănare cu mama ta? Nu vreau să te jignesc în vreun fel prin asta, întrebarea mea e inocentă și e una pe care mi-am pus-o și eu (referitor la tata, desigur).

  8. Asemănări există. De exemplu, îmi surâde ideea ca fata să știe găti, iar mama mea gătea în familie… și deci putem spune că asta e o trăsătură maternă pe care eu o caut inconștient la o iubită? În sensul ăsta vor exista zone în care cele două modele (al mamei și al iubitei/soției) se suprapun. Dar, în opinia mea, nucleul lor rămâne disjunct.

    Dacă ar fi să mă gândesc pe linia asta, fetele sunt protejate inițial de tatăl lor, iar apoi de către soț. Bărbații sunt alintați, spălați, hrăniți, giugiuliți și pupăciți 😀 încă din leagăn de către mamă, iar apoi, după ce devin adulți, de către iubită. Deci am putea spune că într-un fel există o corelație.

    Teoria pe care am auzit-o cel mai des este că relația pe care ai avut-o cu părintele de sex opus îți va influența iubirile viitoare, la modul că dacă ai avut o relație mișto cu tatăl tău (așa cum se înțelege la tine) atunci și relațiile de cuplu ar trebui să-ți fie armonioase, pe când dacă ai fi avut o relație tensionată cu tatăl tău, tensiunile respective s-ar regăsi și în relațiile de mai târziu, cu un iubit sau cu un soț. Nu știu în ce măsură e adevărată.

    Probabil că există mai multe lucruri care compun modelul nostru inconștient de iubită ideală sau iubit ideal, fiecare componentă având o anumită pondere. Și ar fi greșit să plecăm de la premiza că ceea ce e valabil pentru un grup de oameni e valabil pentru toți sau e la fel de important. Așa a greșit Freud când a redus totul la sexualitate și la traume sau complexe din copilărie.

    Stai liniștită cu jignitul, mă poți întreba și poți scrie orice.

  9. Nu știu dacă gătitul este atât o trăsătură maternă, cât o așteptare tradițională, ca femeia să facă asta. Eu nu fac, nu gătesc nici pentru mine, consider că mâncatul trebuie să ocupe cât mai puțin timp din viața unui om.
    Dacă bărbatul vrea să fie alintat, spălat sau hrănit, oare n-ar trebui să rămână cu mama sa toată viața? Zic și eu.
    Eu am avut o relație extraordinară cu tata. Am avut, pentru că el s-a dus… Însă relațiile mele, chiar dacă puține, nu au fost deloc armonioase.
    Oamenii sunt destul de diferiți, în pofida asemănărilor de suprafață, a trăsăturilor generale, nu putem, într-adevăr, spune că ceea ce vrea o persoană sau un grup este valabil pentru toți. Dar cred că relația avută cu părintele de sex opus influențează destul de mult relațiile viitoare de cuplu, deși putini o vor recunoaște. Hm… Mă întreb dacă nu cumva din acest motiv nu am avut acea visată relație ideală: țintesc prea sus și confruntarea cu realitatea mă dezamăgește mereu. Oare așteptări reduse = relații mai fericite?

  10. Ah, ți-ai pus o poză la avatar. Ce frumos! Pasul următor e să-ți faci blog (dacă vrei).

    Revenind la subiect, în primul rând eu n-am zis nicăieri că am pretenția sau așteptarea (tributară unei perspective tradiționaliste, zici tu) ca fata să știe găti. Am zis – și poți să recitești mai sus – că mi-ar surâde ideea asta. Adică, ar fi ceva mișto. Mi-ar plăcea. La fel cum, poate, unei fete i-ar plăcea ca iubitul ei să fie înalt. Sau să ocupe o funcție de conducere. Sau orice altceva. În al doilea rând, hrănirea chiar este un atribut matern, căci bebelușul și apoi copilul nu se poate întreține singur, fiind întreținut de către părinți și hrănit de către mamă. Faptul că bărbatul nu are sâni și nu poate alăpta e un argument suficient în acest sens. Deci nu-i nicio vedere tradiționalistă, ci un lucru firesc, natural. Dar eu n-am pus o condiție în acest sens; am zis doar că mi-ar surâde ideea, adică mi-ar plăcea.

    Evident că, după o anumită vârstă, băiatul devenit bărbat va învăța să se întrețină singur. Iar într-un cuplu fiecare dintre cei doi va avea grijă de celălalt în diverse moduri, urmărind să-l susțină nu doar material, ci și afectiv, intelectual etc. Sau cel puțin așa cred eu că ar fi frumos.

    Apropo de asta, un banc:

    – George, e normal să am soție și să gătesc eu?
    – Nu-i normal, mă… Da’ ea ce face?
    – Taie lemne.

    Nu subscriu la ideea că mâncatul ar trebui să ocupe cât mai puțin timp din viața unui om, dar las argumentația pentru o eventuală altă ocazie.

    Orientalii spun că dorințe reduse = fericire. 🙂 Dar cu privire la dorințele lumești (casă, mașină, bani etc). Nu cred că merge și la dorințele sufletului. De ce să nu visăm la înălțimi cât mai mari, de ce să ne retezăm aripile? Dacă tatăl tău a fost un om extraordinar (și era evident bărbat), înseamnă că există bărbați extraordinari. Dar trebuie să fim și realiști în visare. Noi suntem extraordinari?

    Cred că dacă vei face un sondaj printre bărbați mediocri, absolut toți îți vor spune că și-ar dori o tipă beton: tânără, frumoasă, senzuală, irezistibilă, cu trup de fotomodel, spontană, jucăușă, misterioasă, dezinhibată, iubitoare, loială, familistă, gospodină desăvârșită în bucătărie, doamnă distinsă pe stradă și știm noi ce în pat. 🙂 Dar puțini dintre ei se vor întreba de ce și-ar dori o astfel de femeie trăznet, pe post de iubit, un bărbat mediocru. Orice bărbat cu burtă, chelie și venit minim visează la o bunăciune cu trup de zeiță. Dar de ce ar visa o bunăciune cu trup de zeiță la un bărbat cu burtă, chelie și venit minim? Așadar, dacă vrei o prințesă, trebuie ca mai întâi să devii la rândul tău un prinț (în loc de grăjdar). Și invers.

    Ce vreau să zic că că așteptările trebuie să ne fie corelate cu ce oferim sau putem oferi noi și că dacă vrem mai mult, trebuie ca mai întâi să ne sculptăm pe noi înșine pentru a merita mai mult.

    Ăsta ar fi un posibil răspuns la ultima ta întrebare. General, căci evident nu ne cunoaștem și nu știu dacă se aplică la tine (aici e rândul meu să-ți zic să nu te simți jignită). Un alt posibil răspuns este că deseori fetele așteaptă un Făt-Frumos utopic și care nu vine niciodată, că nu-i încape calul alb și fermecat în lift, în loc să-l descopere pe Făt-Frumosul din bărbatul care le adoră, chiar dacă poate calul lui e mai răblăgit, cu pete sure și cu mai puțini cai putere. 🙂 În fond, cam ăsta pare să fie tâlcul poveștii cu prințesa și broscoiul, și până și Făt-Frumos a trebuit să-și descopere calul fermecat în cea mai pricăjită gloabă din fundul grajdului. Altfel spus, fetelor le fug uneori ochii (după calități care nu țin de esență ci de suprafață). Poate bărbatul ideal e mai scund și nu conduce marca ta preferată de mașină. Dar te-ar face fericită. Dacă l-ai vedea. În schimb, tu nu-l vezi, că în fața lui e unul mai înalt și cu o funcție mai bună, dar cu care te vei simți toată viața singură sau neîmplinită. Ceva de genul.

    PS:

    „Dacă îți place o fată și vrei să fie iubita ta, tot ce trebuie să faci este să mergi la ea și să îi spui asta. O să fie imediat de acord. La mine funcționează întotdeauna.” – Cristiano Ronaldo

  11. M-ai făcut să râd, Aldus. Și asta nu se întâmplă atât de des. A apărut deja poza? Nu mi-am dat seama. Am încercat deja să-mi fac blog, dar ceva nu merge acolo. Și mi-au pus și un nume oribil la blog, cu un număr lung adăugat, se pare că asta e singura opțiune pentru un blog free și nu am de gând să iau un domeniu propriu.
    O să-ți răspund mâine, azi adică, pe drumul spre serviciu. Acum pic de somn.

  12. Da, știu că ai spus că ți-ar plăcea și asta nu presupune neapărat că ai o perspectivă tradiționalistă. Uneori, admit, și mie mi-ar plăcea să am timp să gătesc (pentru că știu, am spus doar că nu o fac). Dar reiterez faptul că mâncatul trebuie să ocupe cât mai puțin timp: e doar o realimentare cu combustibil, nu trebuie să fie altceva. Sigur, atunci când ai prea mult timp liber la dispoziție sau mâncatul este un fel de hobby, se schimbă lucrurile. 🙂
    Dar eu sunt fabuloasă, deși am ajuns la o anumită vârstă, pe care ai dedus-o cred deja, din adresa mea de mail. Toată lumea îmi spune că practic nu îmbătrânesc. Și nici proastă nu sunt. Pretențiile mele sunt absolut justificate. Nu-mi plac bărbații foarte înalți sau cu funcții de conducere, altele sunt criteriile mele. Este, dacă vrei, un fel de vibrație, ceva ce simt dinspre el, un “ceva” general, care mă atrage. Sigur, nu înseamnă că nu mă înșel la început, dar până cunoști pe cineva cu adevărat durează, iar relațiile se erodează prin confruntarea cu viața de fiecare zi, cu obiceiurile celuilalt. Ceea ce era ciudățel și îți plăcea la început, constați, după o vreme, că e absolut iritant.
    Oare nu așteaptă și băieții o Ileana Cosânzeana? Sau ei se mulțumesc cu ceea ce au, cu cea pe care pun mâna?
    Nu știu ce să spun, poate este adevărat ceea ce susții: poate nu vedem ceea ce avem deja și privim mereu spre cioara de pe gard. Sau poate nu suntem făcuți să stăm cu același om o viață și asta este doar un basm care ne este vândut de miturile societății noastre. Știm oare sigur că părinții sau bunicii noștri erau fericiți după o viață împreună? I-am întrebat oare? Au răspuns sincer? Există multe cazuri de asemenea relații de lungă durată și fericite? Eu nu pot răspunde.
    PS: Ești un tip amuzant, cred că o faci pe doamna ta (dacă există) să râdă mult. 🙂

  13. Nu mă prea uit la adresele de mail. Iar numerele din ele pot însemna orice. Dar am două curiozități: am mai dialogat noi doi în trecut, eventual folosind alte nickuri, sau suntem la prima discuție? Și acum ai ajuns la articolul (și blogul ăsta)? (Ești cumva Șuvi?)

    Poți să-ți faci blog free și fără număr în coadă. Cu ce nume și adresă vrei. Singura condiție este ca adresa lui să nu fi fost folosită în trecut. Că atunci n-o să te lase wordpress-ul și poate îți va sugera el o adresă cu ceva număr în coadă, nu știu că n-am mai încercat de mult, dar poți încerca mai multe variante, până găsești ceva ce-ți place. Ar trebui să fie relativ simplu.

    Din nou, nu-ți dau dreptate la partea cu mâncatul. Când vorbești de hrană, privești omul ca și cum ar fi o mașină. Ori asta-i greșit. Dacă omul nu e o mașină, ci un organism viu, atunci și actul hrănirii este net distinct și superior alimentării unei mașini cu benzină. Iar dacă omul este o ființă magică, atunci și actul hrănirii ale valențe magice și misterioase. Iată că și din mâncare se poate face ceva ezoteric! 🙂

    Pentru relațiile de durată, o idee bună ar fi ca cei doi să locuiască în camere separate și să nu doarmă împreună. Și cumva să păstreze o anumită distanțare, care să le alimenteze dorința de a se „reîntâlni” și tensiunea polară dintre ei. Altfel, ai dreptate că este foarte greu ca, trăind ani la rând sau zeci de ani practic lipit de un același om, să poți preveni transformarea intimității în familiaritate, indiferență și apoi rutină. În trecut soții sau iubiții obișnuiau să-și acorde unul altuia suficient spațiu cât să nu se sufoce reciproc, dar azi cei doi au același dormitor. E ca și când ai mânca tot timpul, masă după masă, felul tău preferat. La un moment dat, oricât de mult ți-ar fi plăcut inițial, ajungi la o stare de suprasaturație.

    Poate de aceea relațiile cele mai fierbinți sunt cu amantele, iar în popor se spune că copiii din flori sunt cei mai frumoși. 🙂

  14. Să mă simt lezată că sunt confundată cu altcineva? Nu, nu am mai dialogat. Și cine este Șuvi si de ce crezi că semăn cu ea/el?
    Dar ce ce atâta curiozitate? Blogul tău e pe domeniu propriu, ar trebui să știi exact cum am ajuns aici. O să-ți spun, fără să-ți spun ce căutam însă. Am tastat o literă greșit și am mâncat o literă, căutând un anumit blog. Inițial, n-am vrut să intru pe blogul tău, văzând greșeala, dar cumva am făcut click și am frunzărit puțin blogul, comentând apoi. Dacă e o problemă asta, eu mă retrag, nu vreau să deranjez.
    Nu, blogul fără număr atașat nu era printre opțiunile free. De fapt, era singura opțiune free.
    La revedere, Aldus. Mi-a făcut plăcere micul nostru dialog. Mă rog, până să crezi că aș fi altcineva, comentând sub altă identitate. Aș fi totuși curioasă să văd de ce spui că semăn cu Șuvi, dacă mă poți lămuri sau dacă scrie pe undeva, pretenția mea de irepetabilitate suferă. 🙂

  15. Șuvi este o recentă cunoștință virtuală, femeie, care și-a schimbat nick-ul și și-a deschis un blog cu un număr lung în coadă. Mă gândeam că poate și-a schimbat nick-ul a doua oară. 🙂 Nu trebuie să te simți nicicum, voiam doar să știu cu cine vorbesc, curios din fire cum sunt. Am o părere bună despre ea.

    > Blogul tău e pe domeniu propriu, ar trebui să știi exact cum am ajuns aici.

    Și ce-i că-i pe domeniu propriu? Nu mi-am instalat trackere avansate pe el. Oricum, nu am mulți cititori. Nu spionez care IP de unde a intrat și pe ce pagină a aterizat. Mă uit uneori la statistici globale. De exemplu, am uneori vizitatori de pe Facebook, am avut și din Google Classroom, dar habar n-am cine m-a promovat pe acolo, că eu sigur nu.

    > Dacă e o problemă asta, eu mă retrag, nu vreau să deranjez.

    Bun venit pe internet și nu mai fi așa de sensibilă. Ce problemă să fie?

    > Nu, blogul fără număr atașat nu era printre opțiunile free.

    Nu te cred. Mai degrabă cred că WordPress încearcă să te păcălească. Și, da, îți va sugera althea.ro sau althea.com, cu plată evident, în contrapartidă la althea410645882.wordpress.com. Pentru că althea.wordpress.com este deja ocupat de altcineva (există deja un blog cu adresa asta, chiar dacă n-are niciun articol). Dar puteai încerca althea22.wordpress.com. Tot free. Undeva pe acolo trebuie să fie o opțiune de a încerca o altă adresă decât cele sugerate. Sau alth3a.wordpress.com, scris stilizat. Sau altheasblog.wordpress.com. Și tot așa, până găseai ceva neocupat și convenabil, fără cifre în coadă, sau cu mult mai puține cifre. Free. Operație pe care cred că o poți face și acum, deschizând un altul.

    > pretenția mea de irepetabilitate suferă. 🙂

    Pretenția este fondată. Dacă crezi în Dumnezeu, un principiu metafizic spune că acesta nu se repetă niciodată. Iar dacă ești atee sau agnostică, știința spune că natura este irepetabilă. Suntem 8 miliarde de pământeni, avem o suprafață de câțiva centimetri pătrați pe buricele degetelor, și totuși, nu vei găsi doi oameni cu aceeași amprentă digitală. Sau optică. Sau de vreun alt fel.

    Suferința, în schimb, este nejustificată. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *