Rareori aveți ocazia să citiți la mine pe blog sintagma „am greșit”. Adică, se întâmplă să greșesc relativ des, dar de puține ori recunosc. Ei bine, de data asta o fac: am crezut că rușii nu vor ataca Ucraina și m-am înșelat. M-am înșelat pentru că nu am privit niciodată cu atenție înspre Rusia și Ucraina și pentru că am considerat că Putin este și el omul sistemului. Acum cred tot mai mult că nu e.
Dar dacă noi ne întrebam cu câteva zile înainte de invazia rușilor dacă va fi sau nu război, ce ziceți de ipoteza conform căreia alții ar fi știut cu ani în avans de declanșarea lui? O exprimă jurnalistul Adrian Onciu pe Facebook:
IOHANNIS ȘI PARTENERII / Vă spuneam, în postarea de ieri, că Iohannis a știut despre război cu mult înainte de primele rachete trase în Ucraina. Vorbim de cel puțin 2-3 ani.
Am arătat cum președintele a scos USR de la guvernare, în mod surprinzător, și a întărit Puterea prin cooptarea PSD-Ciuma Roșie. Apoi a pus un general la Palatul Victoria, care imediat și l-a tras consilier pe ”specialistul nr. 1” în spațiul ex-sovietic: Iulian Chifu, sfătuitorul lui Băsescu în aceeași speță.
Am postat înregistrarea video cu actorașul Arestovich, la rândul său consilier al lui Zelensky pe probleme militare. Încă din martie 2019, acesta dădea drept sigură izbucnirea războiului cu Rusia (în proporție de 99%), undeva în perioada 2020-2022. Culmea, chiar și-l dorea.
Știm cine este generalul Ciucă. Omul Pentagonului, cu masterat în cadrul Colegiului de Război al Forțelor Terestre din SUA. „Erou” (decorat de americani și francezi) în teatrele de război din Irak și Afganistan.
Ei bine, în 2020, la un an de la profeția consilierului ucrainean Arestovich, ce credeți că făcea generalul Ciucă? Semna, în calitate de ministru al Apărării, acordul de cooperare în domeniul militar între România și Ucraina. Acord ce devenea lege pe 16 iulie 2021, cu semnătura lui Iohannis.
Credeți că asta era prioritatea nr. 1 a României în 2020, să trimitem armament în Ucraina (cel mai corupt stat din Europa) și să colaborăm la nivel informativ? Evident că Ciucă a făcut-o la ordin. Și nu la ordinul lui Iohannis. Cei doi pur și simplu au mai bifat o căsuță pe lista de activități trimisă de Pentagon.
Vă dau încă un argument că Iohannis și americanii știau despre război. În noiembrie 2021, firma Exxon și-a vândut cu 1 miliard de dolari, către Romgaz (wow, altă țeapă!), participația în proiectul de exploatare din Marea Neagră. Sigur, presa mainstream și alde CTP au pus totul în cârca lui Dragnea. Deși fostul lider al PSD nu mai avea nicio influență în sânul Puterii, iar Legea Offshore promovată de acesta (în 2018) putea fi ușor modificată de noul regim.
Realitatea este că Exxon și-a vândut acțiunile pe repede-nainte după ce Departamentul de Stat i-a anunțat, discret, că Marea Neagră va fi teatrul unor operațiuni de război. Și că va fi ceva de lungă durată. Vă imaginați că americanii de la Exxon erau nebuni să rămână în afacere și să facă slalom printre minele ucrainene care plutesc în derivă, de-a lungul țărmului?
Dacă nu ar fi izbucnit pandemia (atât de necesară schimbării regimului Trump), România ar fi primit refugiați cu vreo doi ani în urmă.
P.S. Încă o dată, consider că administrația Biden reprezintă marea problemă. Pentru că este vârful de lance al globalismului fără niciun Dumnezeu. Biden și Partidul Democrat nu înseamnă Statele Unite decât, să sperăm, încă vreo câteva luni.
Undeva în secțiunea de comentarii, Adriana Galatâr1Blogăriță pe Adriana spune tot. Blogul e pe wordpress.com și n-a mai fost actualizat din 2018, dar are pagină Facebook, al cărei intro este „Ramâi la curent cu ultimele știri liberale din #România și din #UniuneaEuropeană.” Mulțumesc frumos, la cât s-a scumpit acum curentul, prefer să nu. îl întreabă:
Sau ce spui mai exact, că nu e neapărat inteligibil.
și primește următorul răspuns:
Ați înțeles, dar haideți să fac un foarte scurt rezumat: cineva și-a dorit mult războiul, iar noi am pus umărul, în calitate de parteneri. Sunteți mulțumită?
Eu zic că Adrian Onciu e putinist. Adică, nu se poate să scrii o astfel de opinie, așa, la rece, în loc să lauzi curajul lui Zelensky și să ceri eliminarea cât mai grabnică a lui Putin, acum, când mor atâtea suflete nevinovate la graniță! Ba mai mult, să spui că establishment-ul globalist din spatele lui Biden e malefic. Jurnalistul ăsta-i clar în solda rușilor. Așadar, să-l ignorăm și să trecem mai departe.
Hoinărind pe Facebook, iată că dau peste o altă postare, a Crinei Dobre, fostă membră PNL și (din câte știu) apropiată de Ludovic Orban, actualmente retrasă din politică după ce acesta a pierdut șefia partidului. Iată ce spune Crina:
Se formează Grupuri de Luptă NATO permanente în patru țări estice.
Luptă cu cine? Că Rusia termină ce avea de făcut în Ucraina și pleacă acasă.
Primul enunț este cât se poate de corect. La ora actuală NATO are deja 4 grupuri de luptă pe flancul estic: în țările baltice (Estonia, Letonia, Lituania) și în Polonia. Zilele trecute s-a decis înființarea altor 4, în Slovacia, România, Bulgaria și Ungaria. Mircea Geoană spune că grupul din România va fi cel mai avansat. Lucru care mi se pare absolut de înțeles, dat fiind că România nu se compară cu orice țară din asta de mâna a doua. Păi numai generali noi avem vreo trei mii!
Cât privește întrebarea din a doua parte, respectiv cu cine să se lupte aceste noi grupuri NATO, cred că un putinist, chiar dacă ar considera că întrebarea e oarecum retorică, profitând de ocazie i-ar răspunde totuși ceva de genul:
Dragă Crina, un articol din 2017 ne spune că bugetul Armatei Române a fost majorat la 2% din PIB și că România va achiziționa de la americani rachete în valoare de 4 miliarde de dolari, un articol din 2019 ne spune că ministrul de atunci al Apărării, un oarecare Nicolae Ciucă, a declarat că vom plăti rachetele Patriot în avans, iar un articol din 16 septembrie 2020 ne spune că primul sistem de rachete Patriot (dintr-un total de șapte) va intra ziua următoare în dotarea Forțelor Aeriene Române și va deveni operațional în cursul anului 2021, așa că jos Putin, dar nu chiar atât de repede, că încă se mai fabrică rachete!
Dar cum eu nu sunt putinist, o să-i răspund că avem nevoie de aceste grupuri de luptă NATO pentru a ne proteja de amenințarea rusească.
Pe final, de articol, mai semnalez o știre de la începutul lunii curente, care ne spune că bugetul Armatei Române va fi mărit de la 2% din PIB la 2.5% din PIB.
PS: Jos Putin!