De ce suntem și rămânem singuri

Un negustor din Orient ședea în prăvălia lui, unde vindea ceai. Vecinul său, un negustor mai tânăr, care vindea dulciuri, îl anunță:
– În curând mă căsătoresc și sunt tare emoționat. Tu nu te-ai gândit niciodată să te căsătorești?
Negustorul de ceai îi răspunse:
– Ba da, m-am gândit. Când eram tânăr îmi doream chiar foarte mult. Voiam să găsesc soția perfectă. Am pornit la drum pentru a o găsi și am mers până la Damasc. Acolo am întâlnit o femeie frumoasă, plină de grație, distinsă și foarte spirituală, dar care nu prea era scoasă în lume. Am pornit atunci din nou la drum, îndreptându-mă spre Alep. Acolo am întâlnit o femeie pe cât de spirituală, pe atât de modernă și de societate, superbă din foarte multe puncte de vedere. Singura problemă e că nu reușeam să comunicăm foarte bine tot timpul. Într-un final am mers la Cairo și, după multe căutări, am găsit-o. Era profundă, harnică, inteligentă și frumoasă ca un înger. Simțeam că am întâlnit în sfârșit femeia perfectă!
– Și…? De ce nu ai luat-o de soție? îl întrebă tânărul.
– Bietul de mine! suspină negustorul de ceai clătinând din cap. Și ea căuta soțul ideal!

2 Replies to “De ce suntem și rămânem singuri”

  1. E buna asta. Multa lume cauta sa gaseasca partenerul perfect pentru ei, fara sa se gandeasca o clipa ca poate ar fi mai usor ca ei sa fie partenerul perfect. In fine, in engleza suna mai bine, dar cred ca s-a inteles ideea. Cred ca viata ar fi mult mai usoara daca am incerca sa fim partenerii perfecti, in loc sa cautam partenerii perfecti

  2. Cam așa ceva.

    Orice bărbat mediocru visează la o femeie superbă/extraordinară. Întrebarea e: de ce o femeie superbă/extraordinară ar visa la un bărbat mediocru?

    Merge și invers. De fapt, cred că de obicei fetele sunt cele care-l așteaptă pe Făt-Frumos (călare pe-un cal alb ce mănâncă jăratec și deci este echivalentul a câtorva sute de cai putere în terminologia modernă).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *