Cum stăm cu plagiatele

Foarte bine. Căci iată ce ne spune președintele Klaus Iohannis în cadrul unei alocuțiuni de azi (devenită între timp ieri la ora la care tastez), 3 octombrie 2022, cu ocazia festivității de deschidere a anului universitar:

Doamnelor și domnilor,

Dacă actul de creație este fructul libertății, educația este rădăcina din care aceasta crește și dă naștere unei societăți cu oameni verticali, capabili să-și pună în valoare talentul și competențele, atât pentru împlinirea personală, cât și pentru binele comun.

Din acest motiv, sunt convins că avem nevoie de o reformă profundă a sistemului educațional, pentru a-l adapta nevoilor secolului XXI și valorilor europene în care credem.

Una dintre aceste valori este integritatea, motiv pentru care îmi doresc o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrității și eticii în viața academică. Pentru aceasta, avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului, iar noile legi ale educației trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional.

Miza este însăși credibilitatea sistemului de învățământ superior și a cercetării din România, dar și viitorul nostru ca societate democratică. Trebuie să devină clar că obținerea unei diplome academice reprezintă o onoare și este condiționată exclusiv de un merit real. O Românie educată va trebui să fie o Românie corectă, fără nicio excepție.

Apreciez atitudinea universității dumneavoastră față de orice încercare de fraudare și îmi doresc ca aceasta să constituie un exemplu de responsabilitate publică pentru comunitatea academică românească.

Evident, am selectat un fragment; căci, după cum se știe, domnul președinte are o vervă prea mare pentru ca să-i pot comenta întregul verbiaj.

Atacul pe care-l lansează împotriva plagiatului este cât se poate de binevenit. Pentru că – și vă rog să mă corectați dacă rețin ceva greșit – nu cumva proaspătul demisionar ministru al educației, Sorin Cîmpeanu, a fost acuzat că și-a plagiat teza de doctorat? Și nu cumva asupra actualului premier, Ciucă, planează aceeași acuzație? Asta după un lung șir de acuzații de acest tip, multe dovedite.

Situația plagiatelor românești este poate cel mai bine surprinsă în următorul pasaj dintr-o postare de ieri (devenită între timp alaltăieri), 2 octombrie 2022, a lui Hari Bucur-Marcu:

Îl creditez pe domnul profesor Cristian Preda cu deplină onestitate, precum și cu dorința sinceră de a face ceva, orice, doar ca să înceteze odată nenorocirea asta a prezenței la vârful deciziei politice, în administrația de stat centrală a impostorilor academici, doctori în materii neștiințifice sau pseudo-științifice, care nici măcar nu și-au citit tezele de doctorat, d-apoi să le scrie ei, încât nu aveau cum să știe că cei care le-au scris pentru ei au luat cu polonicul din alte cărți, așa cum nici îndrumătorii lor nu știau că tezele pe care le îndrumau conțineau zeci de pagini din propriile lor cărți, pe care nici ei nici măcar nu le citiseră, să se familiarizeze cu conținutul, d-apoi să le scrie.

Doctoranzii deveniți ulterior doctori nu știau că lucrările lor constituie plagiate, având zeci de pagini copiate din diverse alte cărți, dat fiind că nici măcar nu și-au citit propriile lucrări (necum să și le scrie singuri). Iar îndrumătorii lor nu știau că aceste lucrări (ale doctoranzilor) conțin pagini copiate inclusiv din propriile lor lucrări (ale îndrumătorilor), pe care nici ei (îndrumătorii) nu și le-au citit, necum să și le scrie. Fabrică de titluri de doctor pe bandă rulantă.

Așa că da, e mult de lucru, mai ales când guvernul tău geme de impostori academici. 🙂

Dar nu sunt de acord că principala miză este „însăși credibilitatea sistemului de învățământ superior și a cercetării din România”. Aparent, pentru președintele nostru (sau pentru cine-i scrie fișele cu notițe) imaginea (credibilitatea) este mai importantă decât conținutul în sine. Eu zic că principalul dezavantaj pentru cel care plagiază este faptul că se pierde pe sine, că se ratează și alunecă pe panta imposturii. Iar principalul dezavantaj pentru țară este că fotolii importante ajung să fie ocupate de incompetenți. La fel cum în cazul unei relații care merge prost, miza este însăși relația în sine și nu credibilitatea cuplului sau a conceptului de căsătorie. După părerea voastră ce-i mai important: credibilitatea unui avion condus de piloți habarniști și credibilitatea școlii urmată de ei, sau faptul că avionul se prăbușește?

Și sunt curios la ce alte valori europene urmează să adaptăm sistemul educațional românesc. Că n-a menționat decât integritatea.

10 Replies to “Cum stăm cu plagiatele”

  1. Ce-ai zice daca Ai STI ca, tu însuti esti plagiat? 🙂

  2. In vest e foarte greu sa mai plagiezi. Absolut orice teza trece printr-un control cand e trimisa de candidat la facultatea respectiva. Numai dupa ce trece testul asta e trimisa la oponenti. La fel si articolele stiintifice, jurnalul/revista de le primeste verifica asta. In plus, daca reviewerii/oponentii nu-s morti, isi mai dau seama si ei. In opinia mea credibilitatea merge mana-n mana cu continutul. Nu-ti poti imbunatatii credibilitatea daca nu imbunatatesti continutul. Dar nu usor, fiindca de regula credibilitatea se castiga greu si se pierde al dracului de usor.

  3. Nu știu dacă e mai bine să las un comentariu amplu, sau să scriu o postare pe tema asta. Pe scurt, sunt de acord cu ce zic cei citați de tine, ce spui tu însă mi se pare greșit.

    Are dreptate președintele, exact aia este miza: credibilitatea sistemului de învățământ superior și a cercetării. Poate consideri că nu asta ar trebui să fie abordarea României, adică acentul pe imagine, dar asta e realitatea. Practic totul se reduce la bani și vizibilitate. Cercetarea din România nu are aplicații practice în țară, așa că comunicăm în exterior. În exterior comunicările trebuie să vină de la niște entități cu credibilitate (facultățile, că sunt singurele centre de cercetare notabile), deci trebuie să aibă o imagine bună. Totul se bazează pe referințe, punctaje și bani, cam asta e cercetarea modernă. Cadrele didactice de la noi trebuie să fie acceptate ca referenți sau recenzori, iar asta nu se poate dacă ai o imagine pătată.

    Verificări pentru plagiat se fac de mulți ani la toate tezele de doctorat, dar și la lucrările de licență. Pentru ce a fost înainte de asta însă, acolo e mai greu de verificat. Așa că nu știu care ar fi soluția, poate anchete și sancțiuni, dar treaba e groasă, pentru că pentru 1 titlu de doctor semnează mulți. După părerea mea vina colectivă e una dintre marile probleme în România, nu merge să tragi la răspundere pe toată lumea, așa că se blochează totul.

    Revenind la tezele „noi”, adică alea supuse unor verificări suplimentare, nu se numește plagiat, ci plagiarism, pentru că e imposibil să nu ai un procent de plagiat într-o lucrare științifică. Simplul fapt că faci niște referințe (unii în naivitatea lor cred că citatele nu se pun) înseamnă ai un conținut care nu e al tău și care duce la un grad de plagiarism – se acceptă undeva pe la 10-15% fără probleme, funcție de domeniu. Dacă sapi puțin ai să vezi că nici nu e indicat să faci tu pe originalul și să nu iei de la alții, pentru că oamenii ăia au nevoie de citări. Ba chiar unii recenzori te vor îndruma la lucrările lor.

    Eu cred că finalul postării tale e doar naivitate. Atâta timp cât există avantaje pentru cei cu un titlul anume, oricare ar fi el, se vor găsi oameni care să fenteze sistemul, de asta și există doctorate la kilogram. Legat de parabola ta cu piloții, credibilitatea școlii se construiește în urma rezultatelor, dar nu poate garanta că avionul nu se prăbușește.

  4. @Vladen: și în RO se verifică atât tezele, cât și lucrările de licență, dar asta e o practică recentă. Doctoratele de acum 20 de ani sunt pe „stil vechi” și sunt mult prea multe ca să le iei pe toate acum la verificat.

    Facultățile din RO publică preponderent internațional, aici aproape că nu mai avem deloc reviste, de asta e important cum suntem priviți în afară. Principalele condiții acum pentru titlul de doctor sunt publicațiile internaționale, și asta strict pentru vizibilitate, că uite ce tari suntem noi în cercetare. Practic e mai importantă vizibilitatea decât să inventezi/dezvolți ceva util în RO, pentru că așa vin programele europene și implicit banii.

    Ca să nu mai spun că în mediul universitar nu mai ai ce face fără doctorat. Ca să poți fi încadrat ca asistent universitar îți trebuie titlul de doctor, îți dai seama ce valoare poți aduce cercetării după ce ai ieșit de pe băncile facultății. Dar dacă e nevoie de hârtie, se obține.

  5. @AdAmA5

    Orice aș zice presupun că ar apărea apoi și-n altă parte.

    @Vladen

    Din păcate, asta-i o tară a României.

    @dam167

    Dar de ce cercetarea din România nu are „aplicații practice” (există aplicații teoretice?) în țară? Nu cumva tocmai pentru că atâtea generații am fost conduși de impostori și analfabeți? De președinți cu patru clase și de politicieni care nu știu conjuga verbul „a fi”? Adică, de plagiatori?

    Hai să te întreb altfel. Dacă ai avea o companie și ai da anunț de angajare pentru postul de director, pe cine ai prefera: pe un idiot cu credibilitate sau pe un geniu de care n-a auzit nimeni? Dacă ar fi să te urci într-un avion, ce ai alege: o navă pilotată de niște falși piloți, care n-au zburat în viața lor și n-au citit nicio carte de aeronautică, dar au relații și știi că pe parcursul zborului îți vor arunca alții pe geam, din afară, combustibil, mâncare și alte cele, sau de niște piloți care nu vor beneficia de niciun ajutor din afară și vor trebui să se descurce cu combustibilul inițial, dar care au zeci de ani de experiență? Dacă te naști (nu tu personal; vorbim la modul generic) cu niște gene mai puțin darnice și ești prost de dai în gropi, ce e mai grav: faptul că lumea se uită chiorâș la tine sau propria prostie de care suferi? Ce te afectează mai mult și de ce-ai vrea să scapi prima dată?

    Cum să fie mai importantă credibilitatea sistemului educațional decât înseși fructele ei? Că dacă ai niște incompetenți la cârmă, degeaba îți dau alte țări bani și resurse și investesc în tine, că banii ăia tot nu vor ajunge la populație sau în economie (ci în buzunarele acelorași politicieni), resursele tot nu vor fi folosite înțelept, iar țara tot de râpă se va duce în final. Că altcineva poate cel mult să te ajute, dar nu poate să facă totul în locul tău. Pe când dacă ai niște conducători inteligenți, competenți și bine intenționați, chiar dacă inițial n-au credibilitate și nu te ajută nimeni, tot te vei ridica ușor-ușor ca țară.

    Lasă „plagiarismul”, că nu despre ce spui tu acolo e vorba în cazul de față. Oamenii ăștia – foarte mulți dintre ei – nici măcar nu și-au scris ei lucrările.

  6. Da, tot aud asta, că dacă conducătorii ar fi nu știu cum, ar fi numai lapte și miere. Cei ce conduc se ridică tot din popor și speculează adesea lipsa educație a poporului ca să se ridice. Dacă în funcții înalte ajung oameni cu patru clase înseamnă că sistemul de învățământ în ansamblu e putred, sau corupția e mare – iar titlul de doctor e doar o picătură din ocean. Un popor care momentan nu vrea niște lucruri nu poate fi condus de niște oameni care vor. Dacă te uiți la modul în care pun problema politicienii, nu la ce fac efectiv, ci la abordare în general, ai să vezi că e același lucru în toate păturile sociale din România.

    Dar hai să presupunem că am putea pune doar oameni inteligenți la cârma țării. De unde îi luăm și cum îi susținem? Nu de alta dar facem parte din UE și NATO, nu putem face ce vrem noi – detaliez în continuare când mă refer la cercetare și aplicații în RO. În vest nimeni nu îți dă nimic pe gratis. Atunci când îți dă bani îți pune condiții, iar condițiile alea uneori nu-ți rezolvă problemele.

    Înainte de revoluție cercetarea se transforma în inginerie pentru că era un circuit închis. Statul te plătea să studiezi, inventai ceva și se aplica în țară la scară largă. O să încerc să iau niște exemple. Dacă optimizai, să zicem, o turbină, o fabricai și aia era. Acum scoți la licitație înlocuirea unei turbine, iar dacă ești în UE trebuie să aibă și ăia din Austria o șansă să-ți schimbe turbina și s-ar putea să câștige, pentru că o fac mai ieftin. Și ghici ce, dacă fondurile vin de la UE s-ar putea să nu-ți ajungă pentru a cumpăra de la TMK Reșița și să se încadreze doar austriacul în buget.

    În România se optimizau la un moment dat palele motoarelor cu reacție. Ce producție avem în RO pentru așa ceva? unde să-și publice ăia rezultate, pe hotnews? Politicienii sunt doar niște pioni, dacă ne vin aliații și ne spun că ar fi frumos să luăm avioane de la ei, ghici ce…

    Dar astea sunt discuții complicate, revin la cercetare. Cercetarea e o prostie comercială acum, în lume. Facultățile se pot adapta la sistem sau o pot lăsa moartă – au ales prima variantă. Practic dacă nu te aliniezi ești dat la o parte și cred că putem fi de acord cu faptul că trebuie totuși să fii acolo unde e informația.

    Doctoratul e doar un titlu, ca un permis de conducere pentru lumea academică. La stat au fost avantaje pentru cei cu acest titlu, așa că oamenii s-au descurcat. Legat de plagiat, cine a făcut chestia asta la doctorat a făcut-o în școală și în viață și până atunci. Câți crezi tu că au plagiat la lucrarea de licență? nu politicieni, oameni de rând. Câți au plătit pe cineva să le facă lucrarea de licență? câți meritau notă de trecere la lucrarea de licență? Toate astea le aplici și pentru masterat, că parcă ai nevoie de așa ceva pentru a face un doctorat. Pe lângă asta, ai văzut cum se face admiterea la doctorat? dacă nu, îți spun eu: e doar o formalitate.

    Soluția mea e să-și facă lumea treaba. Ești conducător de doctorat? nu mai accepți porcării pe bandă. Ești primar? încerci să faci puțin dar bine. Lucrezi la primărie? îți faci treaba, iar când ești băgat în chestii ilegale pleci. Fără politic, fără conducători. Gândește-te că pentru fiecare politician cu doctorat există câțiva trepăduși care s-au ocupat de treaba asta. Și ăia au vrut s-o facă, nu i-a obligat nimeni. Cred că e frustrant să fi venit cineva la tine să te întrebe dacă nu vrei să se aranjeze un doctorat fără ca tu să faci nimic, iar peste 15 ani să te ia lumea public la împins vagoane că ai plagiat.

  7. @dam N-am zis de Romania, fiindca nu stiu cum e sistemul acum pentru teze (nu fiindca as fi crezut ca e altfel sau mai rau). Bine, nici pe vremuri n-am apucat sa-l cunosc macar indirect, fiindca doamna mea a plecat imediat dupa facultate, deci n-a apucat sa intre in sistem. Cel putin la facultatea unde a terminat ea cu profesorul cu care a terminat ea, nu se plagia. Aia verifica draconic lucrarea de diploma. Asta prin 2003 (dar bag mana in foc ca nu era practica larga).
    Legat de cercetarea din vest, sa stii ca situatia nu e chiar asa dramatica cu finantarea, cel putin in ce priveste cercetarea fundamentala. Exista bani liberi pentru proiecte originale peste tot. Concurenta e mare, trebuie sa ai CV foarte bun si ideea trebuie chiar sa fie grozava si cu o balanta buna high risk-high gain, dar nu poti nega ca entitati ca EU (prin ERC) sau nationale (NRC, FNS, INSERM) finateaza bine si chestii libere (pe langa alea cu “call” fix). Doar ca chiar trebuie sa fii extrem de competitiv. Si romanii din tara nu prea sunt cu mici exceptii (cel putin pe domeniile unde cunosc eu). Mare vinovat in opinia mea sunt exact institutele de cercetare care sunt conduse fix ca acum 20 de ani (asta stiu mai direct ca are nevasta-mea o colaborare pe proiect european cu Romania si e un chin si-o jale de mori de mila alora). Conducatorii de proiect din romania sunt hartogari haituiti care nu mai au defel timp de stiinta.

  8. @dam167

    Păi da, plagiatul ilustrează o plagă mai adâncă în carnea acestui popor. Perfect de acord. Dar drama este chiar plaga în sine, la toate nivelurile ei (de la vlădică până la opincă), și nu credibilitatea națiunii, a politicienilor sau a sistemului de educație.

    De cumpărat, cumpărăm de exemplu armament de la americani ca taxă de protecție, nu pentru că vezi-Doamne ai noștri sunt incapabili să-l facă singuri. Bine, în cazul ăsta sunt, dar hai să nu fim naivi. Medicii noștri au avut vaccin românesc împotriva virusului SARS-CoV-2, dar statul nu i-a băgat în seamă. Că dacă i-ar fi sponsorizat, Ursula nu mai câștiga nimic. Politicienii nu ne servesc pe noi, ci își servesc stăpânii. De ce? Poate faptul că sunt produse ale acestui sistem de educație nu-i cu totul lipsit de legătură.

    Sigur că repararea problemelor educației ar avea un ecou mult mai amplu decât în politică. Dar amintește-ți de la ce a pornit disputa noastră. Tu ai obiectat cum că pe primul loc e credibilitatea. Ori toate aceste efecte directe ale unei educații precare și corupte, efecte atât la nivel de vârf cât și la nivelul omului obișnuit (pe care le-ai menționat chiar tu acum), sunt de fapt mult mai importante decât credibilitatea.

    Cred că e frustrant să fi venit cineva la tine să te întrebe dacă nu vrei să se aranjeze un doctorat fără ca tu să faci nimic, iar peste 15 ani să te ia lumea public la împins vagoane că ai plagiat.

    Păi aș fi zis că nu. De ce să-l iau pe blat, când aș putea să învăț? Să-l iau pe neve ar însemna lipsă de respect pentru mine însumi. Ar însemna să mă înjosesc până-ntr-acolo încât să consider că nu sunt capabil să-l iau, și atunci să aleg în plus să-i mint pe ceilalți. Ar fi o ratare a mea ca om și ca profesionist în domeniul meu. Iar această ratare ar fi mult mai importantă decât eventualele critici pe care le-aș primi peste 15 ani – și care ar fi perfect îndreptățite.

  9. Ce-a zis Hari Bucur-Marcu despre plagiate e tot ce se putea zice, de bun simț și cu umor, încă, despre acest subiect.

Leave a Reply