Coana Europa față cu reacțiunea

Citez mai jos o postare de Facebook a lui Orlando Nicoară. În caz că n-ați auzit de el, omul s-a ocupat toată viața cu știrile, între 2011-2014 a fost șeful grupulului Mediafax, deci ins ancorat în real, nu conspiraționist.

August 2022: Aviația militară britanică, RAF, decide să nu mai recruteze bărbați albi pentru a îndeplini țintele de diversitate. Șefa recrutării RAF demisionează în semn de protest. (SkyNews)

Octombrie 2022: Guvernul Marii Britanii a avertizat că actuali și foști piloți militari britanici au fost recrutați de China, care le plătește onorarii foarte mari, pentru a antrena piloții chinezi. Guvernul britanic a anunțat că va lua măsuri pentru a opri aceste scheme de recrutare din motive de securitate națională. Până la 30 de foști piloți militari britanici lucrează în China, iar mulți alții au fost abordați, inclusiv personal britanic activ. (CNN)

Acum, postarea este probabil scrisă în grabă, de exemplu se vede că sus lipsește o virgulă între „albi” și „pentru”, dar ați înțeles ideea: britanicii au băgat cote de diversitate în rândul piloților militari, fapt care evident a creat frustrări și nemulțumiri, pe care China le-a speculat curtând și recrutând personal militar britanic apt, capabil, dar pe care patria mamă nu mai dădea doi bani din motive de diversitate, incluziune și corectitudine politică.

La orice acțiune există o reacțiune. Dacă oamenii sunt nemulțumiți că începi să le bagi tot felul pe gât sau că începi să le limitezi perspectivele sau să nu-i mai angajezi sau să-i pui mai repede pe tușă, se vor duce în altă parte. Dar asta nu-i valabil doar la angajări. Orice extremă duce la celălalt pol. E ca la pendulul unui ceas: cu cât se duce mai tare într-o parte, cu atât acumulează energie mai mare care să-l întoarcă și să-l proiecteze în partea celaltă: stânga, dreapta, stânga, dreapta.

Iar dacă vă uitați puțin la corectitudinea politică și la progresismul promvoat tot mai insistent de Uniunea Europeană, începe să devină limpede de ce apar atât de multe partide, curente și politici naționaliste, conservatoare, eurosceptice, care deja în unele țări au ajuns să conteze. Și faptul că ele sunt, după cum le numește presa mainstream, extremiste nu reflectă altceva decât reacția organică generată de extremismul progresist pe care aceeași presă mainstream ni-l bagă pe gât.

De vreme ce liderii de la Bruxelles nu par dispuși să slăbească câtuși de puțin presiunea pe care o pun pentru implementarea agendei lor progresist-globaliste și de vreme ce o presiune tot mai mare în direcția asta va genera în mod firesc și necesar o reacție opusă tot mai puternică în rândul maselor care iată că sunt suficient de treze cât să nu accepte toate tembelismele, viitorul agendei UE, din punctul meu de vedere, nu poate arăta decât în unul din următoarele două moduri: fie se reușește impunerea acestei agende prin sfărmarea voinței populare, ceea ce nu se va putea decât în cazul instaurării unei dictaturi globale, fie structura actuală a UE se sparge în bucăți, după care lucrurile vor reintra treptat în matca lor normală.

Tertium, cred eu, non datur.

9 Replies to “Coana Europa față cu reacțiunea”

  1. Nu mă pricep, de aceea întreb doar:
    De ce ar mai dori Marea Britanie să îndeplinească atât de conștiincios țintele de diversitate impuse de UE, după ce a ales Brexit-ul?

  2. Mai toate țările doresc. Ăsta e mersul lumii. Pentru că idealurile progresist-globaliste nu-s doar ale UE, ci ale întregii elite de la ora actuală, care-i mult mai mult decât Bruxelles. UE este doar un focar sau un nod principal în rețeaua acestei elite. Am zis UE pentru că noi de acolo ne luăm directivele și cu ea suntem interconectați, adică este ceea ce ne privește pe noi în mod direct și imediat, dar în SUA nu-i la fel? În Canada nu-i la fel? În toată lumea civilizată e la fel. Așa că concluzia articolului o putem extinde la toată planeta. Ne îndreptăm fie spre o dictatură mondială, fie spre o răsturnare a actualei „ordini”.

  3. Pai de unde stii ca elita nu doreste fix si tocmai rasturnarea actualei ordini? 😀 Vii (o fi cu doi de i? La urechea mea pare i lung, deci merg pe doi de i :D) cu chestii absurde, iriti populatia si asta, populatia, se repede ca un copil cu mainile intinse la clasicile printzipuri. Care clasice principii te-au imbogatit de ceva mii de ani si te vor imbogati in continuare :). In plus, marile averi se fac in situatii de criza, acolo unde unii vad o drama, altii vad o oportunitate. Oamenii doar isi creaza oportunitati 🙂

  4. Vii. Eu vi_n_, tu vi_i_. Pentru că viii cu viii și morții cu morții. 🙂

    Păi elita își dorește răsturnarea noii ordini în sensul unui control și mai facil al populației. Adică, își dorește sporirea puterii sale și acutizarea controlului pe care deja îl exercită într-o măsură destul de mare (dar nu completă) asupra lumii. Că altfel, bani a făcut de când a apărut, deja 99% din botățille lumii sunt în mâna a 1% dintre oameni, sau cum era?

  5. Pai si de ce crezi ca vor controlul ala? De fofo? 🙂 Oricand poti face mai multi bani, daca asta te intereseaza, e joc, e joaca. Dar si cu puterea, ideea e sa faci oamenii sa faca ceva ce-ti doresti, dar masurabil, altfel cum stii ca ai reusit? Puterea de decizie e greu masurabila, Banul insa e o unitate utila (nu singura, de acord, dar una din ele), ca la monopoly. Acolo cine are mai multe proprietati (si deci si putere de decizie, macar aia de a-ti lua chirie cand pui piciorul pe un teritoriu anterior liber) face banii cei mai multi. Inversa e si ea valabila: bani multi denota putere mare de control pe tabla. Dar eu in continuare nu inteleg ce te revolta, ce te mira? Asa a fost intotdeauna, nu e inventie recenta. Ca e UE sau alt imperiu/stapan, ce e nou sub soare? De cand lumea puterea a fost concentrata in mainile a 1% din populatie. Si pe buna dreptate. Cine poate, oase roade. Cine nu, nu.

  6. Vladen, hai să luăm un singur reper pentru discuția noastră: tehnologia. Întotdeauna au existat subalterni și șefi, dar dacă înainte puterea și autoritatea unui nobil sau rege se întindea pe o anumită moșie, regat sau cel mult imperiu (dar în cadrul unui imperiu nu era decât un control parțial, că nu puteau să-i controleze în detaliu pe toți supușii), în viitor tehnologia va face posibil ca acest control să devină global, mondial, planetar și totodată detaliat. O dictatură tehnologică, în care să zicem toate datele tale, toți banii tăi, profilul tău, cardul tău de sănătate etc vor fi stocate într-un server central și în care vei putea fi supravegheat 24 de ore din 24 și vei putea fi anulat cu o singură apăsare de buton, va face ca acest control să atingă o expansiune și o profunzime cu totul nemaivăzute până acum. Dacă pentru tine asta înseamnă că-i la fel ca înainte și no worries…

  7. Da, nu ma sperie catusi de putin, dar astept cu interes sa vad cum rezolva problema cu stocajul si mai ales supravegherea datelor 😀 . Nu pot sa-mi inchipui ceva mai groaznic de plicticos decat meseria de a supraveghea un om normal si obisnuit in toate aspectele vietii lui teribil de monotone :)). Asta trebuie sa fie iadul!

  8. A, păi înseamnă că nu știi cum se face. Tu îți închipui că jumătate (sau un sfert sau un procent) din populație stă cu căștile pe urechi, ascultând-o pe cealaltă jumătate? 🙂

  9. Stiu exact cum se face, dar la finalul lantului tot ai un prost dedicat pe post care verifica informatia si o lanseaza (daca merita) pe vectorul spre masuri reale. Prostul ala e in iad.
    Dar, on topic, cum ziceam, nu, nu ma indispune ideea de a fi supraveghiat . Mi se pare normala. Daca ai posibilitati si interes sa controlezi ceva, folosesti tot ce ai la indemana. In ce ma priveste mi se falfaie daca am fost, sunt sau voi fi supraveghiat. Sa le fie de bine :).

Leave a Reply