Ce iaște filozofia?

Pornind de la un articol scris de „Alex Chirilă, zis și daimon” despre prețul cărților, în care autorul, pre nume Alex Chirilă zis și daimon, ne spune că prețul unei cărți nu prea a crescut în ultimii ani comparativ cu prețul celorlalte produse sau servicii, ba chiar în termeni relativi a scăzut – completează la subsol un comentator,

și-n care articol Alex Chirilă zis și daimon face o trimitere către alt blog, al cărui autor, Gabriel Istrate zis și Isarlâk, ne recomandă o carte pre nume „Numire și necesitate”, de filosofie analitică, despre care același Gabriel Istrate zis și Isarlâk ne spune că poate fi încă găsită în format pdf dar ce bine că a fost retipărită,

eu, pre nume Aldus zis și Ăl’ Dus, am făcut ce face orice român dornic de lectură și care se respectă, respectiv am căutat și apoi descărcat pdf-ul ediției românești care se află încă la liber sub formă de pdf pe net, după care m-am pus pe cetit,

și anume începând chiar cu Prelegerea I, care începe astfel:

Sper că unii văd o legătură între cele două toposuri din titlu. Dacă nu, oricum, astfel de conexiuni vor fi dezvoltate în cursul acestor prelegeri. Mai mult, datorită folosirii instrumentelor care implică referinţa si necesitatea în filosofia analitică de astăzi, concepţiile noastre despre aceste toposuri au, într-adevăr, implicaţii vaste pentru alte probleme din filosofie, care ar fi putut fi socotite în mod tradițional ca fiind îndepărtate, cum ar fi, de pildă, argumentele legate de problema minte-corp, sau aşa-numita „teză a identităţii”. În această formă, materialismul este adesea implicat, în modalităţi foarte complicate, în chestiuni legate de ceea ce este necesar sau contingent în identitatea proprietăţilor – chestiuni de acest fel. Aşadar, este realmente foarte important pentru filosofii care ar putea dori să lucreze în multe domenii să clarifice aceste concepte. Poate că voi spune ceva despre problema minte-corp în cursul acestor prelegeri. Mai vreau să vorbesc la un moment dat (nu ştiu dacă voi ajunge la aceasta) despre substanţe şi genuri naturale.

moment în care am pus pdf-ul jos și m-am lăsat de cetit.

Pentru că dragi cititori, ce este asta? Dacă muzica iaște ansamblul de sunete care ne gâdilă urechea în mod plăcut, atunci m-aș aștepta ca filosofia să fie ansamblul de scrieri care ne fac să ne putem întrebări cu miez, să devenim interesați de ce se află sub epiderma ființei și a lucrurilor, să intuim un anumit sens sau măcar să ne creionăm niște repere existențiale. În timp ce lecturând rândurile de mai sus, care nu sunt o prefață sau o introducere la carte, ci chiar începutul cărții înseși, parte din carte, am avut senzația că am aterizat, eronat și inopinat, la o conferință despre utilizarea ecuațiilor diferențiale parțiale în rezolvarea Conjecturii lui Poincare.

„Toposuri din titlu”? A trebuit să caut în dexonline ce înseamnă topos. De ce nu le putea spune simplu: concepte, noțiuni, termeni, subiecte sau idei? Că, în fond, sunt introduse prin două cuvinte: „numire” și „necesitate”. „Datorită folosirii instrumentelor care implică referinţa si necesitatea în filosofia analitică de astăzi”? Mai că simți o adiere de Google Translate, dar nu-i. „Argumente legate de problema minte-corp”? De ce trebuie să fie asta o problemă, în loc să fie o temă, un subiect sau un motiv? Dacă filosofia operează cu probleme, înseamnă că este un subdomeniu al matematicii. Un măr nu este o problemă, decât dacă ești chimist și te întrebi ce substanțe conține. Un om nu este o problemă, decât dacă îl privești prin ochii unui economist dornic să afle care e randamentul metabolismului său.

Sigur că nu am pretenția ca filosofia să dețină toate răspunsurile, dar nu punerea de întrebări o critic aici, ci abordarea sau felul în care se pun aceste întrebări. M-aș aștepta ca pentru un filosof omul să fie, la modul interogativ, o enigmă sau un mister, la fel cum este iubita pentru iubitul ei. Și nu o problemă. M-aș aștepta ca filosofia să fie tangentă cu cunoașterea și înțelepciunea, nu cu silogisme abstracte, chiar dacă nu deține încă faimoasa piatră filosofală a alchimiei. M-aș aștepta să-ți scurtcircuiteze mintea obișnuită, nu să o ducă pe tărâmul sofismelor sterile. Cartea asta nu pare scrisă pentru mine, ci pentru lingviști încântați să abuzeze de cele mai obscure neologisme, sau pentru matematicieni pasionați să rezolve toată ziulica probleme și exerciții care nu există decât în capul lor. Viața nu-i o problemă.

Scrisul contorsionat continuă cu „materialismul este adesea implicat, în modalităţi foarte complicate, în chestiuni legate de ceea ce este necesar sau contingent în identitatea proprietăţilor – chestiuni de acest fel.” Și apoi o dă pe învârtit în jurul cozii: „poate că voi spune ceva despre problema minte-corp… mai vreau să vorbesc la un moment dat despre altceva, dar nu știu dacă voi ajunge la asta”.

Așadar: ce iaște filozofia, și de ce aș da pe o astfel de carte până și prețul aproximativ al unui meniu în oraș?

Nota traducătorului

Doresc să aduc mulţumiri şi să-mi exprim recunoştinţa faţă de colegul meu, prof. univ. dr. Adrian-Paul Iliescu, care a citit întregul manuscris şi a facut observaţii care au condus la îmbunătăţirea considerabilă a traducerii şi faţă de domnişoarele Andreea Varga şi Mihaela Gavriloiu, care m-au ajutat la redactarea şi îmbunătăţirea traducerii şi respectiv la pregătirea tehnică a manuscrisului. Evident, sunt pe de-a-ntregul răspunzător de transpunerea în limba română a cărţii Numire şi necesitate. De aceea, îmi revine în mod exclusiv şi răspunderea pentru orice greşeală sau stângăcie de traducere, de care nu mi-am dat seama în perioada pregătirii manuscrisului şi pe care, prin urmare, nu le-am eliminat din prezenta traducere.

Traducătorul

Aparent, nici traducătorului nu i-a fost ușor.

5 Replies to “Ce iaște filozofia?”

  1. N-am să abordez frontal argumentele din articol, în principiu pentru că nu mă simt calificat pentru o discuție generală despre filosofie, dar am un număr de observații pe temă. Poate sunt utile, poate nu.

    Pe de-o parte, orice disciplină își croiește un limbaj propriu, unde termenii nu au doar sensul nud din dicționar — ci sunt încărcați și cu subtilități lingvistice pentru a putea transmite mai multe per unitatea de spațiu. Termenii se discută amplu, se dezbat, oamenii îi tot folosesc în N moduri pînă se hotărăsc că un cutare Simbol înseamnă nu doar Sensul-Primar, ci și Aspectul-Subtil-1 + Aspectul-Subtil-2 etc. Ce-i „failure to thrive” din medicină, FTT pe scurt? O poveste întreagă despre un făt/copil cu probleme, rezumată în 3 scurte litere.

    … Filosofia în general este plină de astfel de terms of art, pe care trebuie să îi putem stăpîni înainte de a putea citi cursiv astfel de texte; este efectiv muncă de învățare/cercetare. Mai mult, filosofia se lovește de durerea că încearcă să răspundă unor întrebări foarte generale, eventual să descopere supraseturi, deci adesea trebuie să se folosească de o limbă care efectiv limitează exprimarea unor idei și concepte care sunt limpezi în mintea autorului, dar pentru care nu există simboluri.

    Pe o altă parte, nu uita că orice traducere este o pierdere și-o aproximare. Autorul original a scris în limba lui, inventînd cuvinte și concepte acolo unde i-au fost de trebuință, și folosindu-se de toate uneltele gramaticalo-lingvistice disponibile în limba lui maternă. Traducătorul are deci sarcina ingrată de a traduce nu doar sensul nud al cuvintelor și frazelor, ci și subtilitățile din original, și sensurile unor cuvinte care poate că nu sunt supra-încărcate în același mod în limba-țintă; aceeași problemă ca și la traducerea literaturii, de altfel. În special ține cont că limba română nu are o foarte lungă sau bogată tradiție în discursul filosofic, și în general discursul complex nu a fost rafinat foarte mult. Drept urmare, o traducere poate să sune bolovănos și greoi, deși originalul este mai cursiv. Eu m-am distrat cu Derrida în traducere, unde pînă și conceptul central de „diferanță” (différance) este pur și simplu cercetare lingvistică, inventat de autor fiindcă îi lipsea și era necesar; nu mai zic de franceza literară exploatată la maxim de către autor.

    … uite, am căutat textul în original. Introducerea zice așa: „I hope that some people see some connection between the two topics in the title”, topics, un cuvînt banal în engleză. Tu impuți autorului o problemă de traducere, faptul că a fost ales termenul mai obscur „topos” ca echivalent. Presupun că știi și tu z-library, dar dacă nu, de-aici poți descărca originalul: https://book4you.org/book/785545/fa41fd

    Și dacă tot am discutat în jurul titlului, poate c-ar fi cazul să lecturez și eu 😀

  2. Sunt utile mențiunile tale.

    Îți dau dreptate că traducătorul este un trădător (traduttore traditore; foarte interesantă și asemănarea dintre cele două cuvinte).

    Dar întrebarea mea rămâne în picioare. Ce spui tu este că s-ar putea să fie acolo ceva ce nu văd eu. Asta nu înseamnă că chiar și este. S-ar putea; după cum s-ar putea să fie o verbalizare sterilă și fără sens. Cert este că, cel puțin din postura de profan, un astfel de paragraf te face să ridici ambele mâini a consternare și să lași cartea jos. Până și teoria relativității poate fi prezentată într-un mod atractiv și pe înțelesul neofiților, deși poate cartea asta n-a fost scrisă pentru profani.

    Sunt curios, totuși, odată ce filosofia a reușit să răspundă măcar parțial unor întrebări de care se preocupă, dacă poate formula răspunsurile pe înțelesul tuturor, sau dacă poate duce la niște aplicații practice. Nu neapărat în sfera fizică; pot fi și legate de modul în care înțelegem lumea. De exemplu, fizica are drept aplicație avionul, chimia – săpunul, medicina – pilula șamd. Până și astronomia îți mărește nivelul sau sfera de înțelegere a lumii în care trăiești. Filosofia te ajută și ea să înțelegi mai bine realitatea, sau e doar un exercițiu de a învăța noi definiții și de a face sofisme cu ele, ca un fel de joc pe calculator în care inventezi o lume nouă și apoi faci ceva cu ea, fără ca asta însă să aibă vreo legătură cu realitatea non-virtuală? Iar dacă îți oferă niște răspunsuri, se pot ele formula într-un mod care să le facă accesibile și neinițiaților?

    Mai fac mențiunea că nu-s deloc sigur că filosofia modernă, din care avem aici o mostră, e totuna cu ce însemna filosofia tradițional, sau cu ce înseamnă filosofia neoccidentală. Așa că eu nu critic filosofia per ansamblu, ca disciplină, de la începuturile ei și până azi, ci strict fragmentul citat de mine, care cred că-i reprezentativ pentru ce se studiază azi în școlile noastre.

    Lectureaz-o. Deși, din câte zice Gabriel Istrate pe blog la el, poate c-ar fi mai bine să începem cu Aristotel și apoi să mergem pe fir. Întrebarea mea este dacă merită.

  3. >> Până și teoria relativității poate fi prezentată într-un mod atractiv și pe înțelesul neofiților, deși poate cartea asta n-a fost scrisă pentru profani.

    Sigur că se poate, dar cere ceva mai multe cuvinte, și ceva mai mult dat din mîini ca să exemplifici. Eventual și carioci. Dacă citești însă explicațiile matematice, s-ar putea să te proptești în vreo chestie indigestă și să spui că .. domnule, dar fizica asta e prea plină de matematici, e prea urîtă, nu merită efortul de a pricepe ce-a vrut să spună autorul.

    Interesant că pentru științe există cărți de popularizare, care fix asta fac, simplifică pentru înțelesul publicului larg. Sunt convins că există și cărți care explică filosofia, așa, un pic simplificat.

    >> De exemplu, fizica are drept aplicație avionul, chimia – săpunul, medicina – pilula șamd. Până și astronomia îți mărește nivelul sau sfera de înțelegere a lumii în care trăiești.

    Toate științele disciplinele au o porțiune de cercetare, în care explorează spațiul posibilităților universului, chiar dacă nu există însă în practică lucrurile/conceptele/obiectele imaginate astfel. Uneori se dovedește peste ani și ani că era util la ceva. Uite, de-un exemplu pedestru, găurile negre au fost puse pe tapet strict ca o curiozitate a matematicienilor și fizicienilor, în secolul 18, urmînd să fie descoperite în realitate mult mai tîrziu.

    >> Sunt curios, totuși, odată ce filosofia a reușit să răspundă măcar parțial unor întrebări de care se preocupă, dacă poate formula răspunsurile pe înțelesul tuturor, sau dacă poate duce la niște aplicații practice.

    Filosofia are un număr arii de cercetare, nu este o disciplină singulară, tot la fel cum matematica înseamnă de fapt și geometrie în spațiu, dar și aritmetică sau teoria seturilor (care, apropo, ghici al cui interes îl suscita la începuturi).

    Hai să vedem, deci. Etica este o componentă, iar din întrebările (și răspunsurile) despre etică se nasc întregi curente de gîndire. Logica este o componentă, încercările de a sistematiza înțelegerea asupra limbajului au fost făcute de filosofi prima dată; ce-i ăla un adevăr, ce-i un predicat logic, ce-i aceea o propoziție adevărată, ce-i acela un argument bun sau rău, toate-s întrebări puse prima dată de … ghici cine. Mai pun filosofii și întrebări despre limitele înțelegerii sau cunoașterii, ale percepției umane, chestii de proto-antropologie la care răspunsurile inițiale erau cam naive, dar pe bazele acelor întrebări, alte discipline conexe au început să cerceteze serios (psihologia, psihiatria, medicina etc). Nu mai vorbim de chestii pur abstracte, că nu țin să fiu exhaustiv.

    >> Așa că eu nu critic filosofia per ansamblu, ca disciplină, de la începuturile ei și până azi, ci strict fragmentul citat de mine, care cred că-i reprezentativ pentru ce se studiază azi în școlile noastre.

    Din titlu și articol se înțelege ușor altceva, la fel și din întrebarea din comentariu-ți anterior.

    În rest, te-ai grăbit enorm dacă ai judecat o carte, un autor și eventual un întreg curent modern — totul prin prisma unui paragraf. Efectiv nici o carte nu se judecă astfel, nici măcar dacă e scrisă de Irina Binder sau Paulo Coelho. Dacă dorești să ai o problemă cu ce cercetează și publică filosofia vestică modernă, trebuie ceva mai multă cercetare 🙂

  4. Dacă era o judecată, nu era cu semnul întrebării la sfârșit. Fragmentul citat de mine face parte dintr-o carte de filosofie analitică și este moartea pasiunii. Așa că întrebarea mea din titlu e legitimă. Da, s-ar putea să fie ceva acolo… să nu văd eu… să fie necesar să parcurg o curbă de învățare… și multe altele. Dar până când o să văd eu sau o să mă apuc să studiez de la A la Z, dacă o să mă apuc, deocamdată n-a apărut nimeni care să-mi spună: uite, de asta-i filosofia modernă mișto, pentru că iată! Și pentru că iată! Acel filmuleț cu gesturi și carioci de care vorbești. Apropo, ce spui tu despre filosofie în comentariile de mai sus e mult mai plăcut de citit decât paragraful citat de mine.

    Ca să simplific, impresia mea este că filosofia modernă, în loc să fie ceva care curge frumos și se orientează asupra acelui miez al lucrurilor de care spuneai și tu cu alte cuvinte, deschizând noi orizonturi în ființa ta, e un fel de stufăriș mental, o sumă de sofisme și speculații sterile fără prea mare legătură cu realitatea. Un labirint intelectual arid și inutil, în care te complici singur, în mod nenecesar. Evident că mă aștept ca pe alocuri să răzbată și idei profunde, dar am dubii cu privire la abordarea modernă de fond a filosofiei în școlile occidentale.

    Poate că mă înșel generalizând acest caz particular, dar unde-i paragraful din carte care să-mi întoarcă opinia cu 180 de grade? Dacă o s-o citești, poate o să mi-l arăți. Sau unde-i cartea de filosofie care să mă facă să exclam: „Super!”? Demonstrează-mi practic, cu exemple concrete, nu teoretic, că mă înșel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *