Cădere în sus

Veșnica prăbușire

Hei tu!… Ce faci? În chiar clipa aceasta… Ce faci? Ce întrebare năroadă! Ce întrebare naivă! Știe oricine. Stai confortabil în repaus și privești spre un ecran. Nu? Poate sorbi dintr-o cafea. Poate dintr-un cognac. Poate îți bate inima, poate te gândești. La ceva. La cineva. Poate ești vesel. Poate ești trist. Poate aștepți. Ceva. Pe cineva. Poate aștepți să treacă timpul. Poate aștepți să vină vremea. Poate aștepți sa vie ora mesei. Poate! Poate nu faci nimic, ci doar ești… fiind. Hei tu!… Ce faci? În chiar clipa aceasta… Poate acestea înșirate mai sus și cine știe ce alte mărunțișuri… dar toate-s nimică. Altceva faci tu acum și pururea… Te prăbușești. Ești prăbușindu-te… prin spatii. Prizonier inexorabil, fără scăpare, al gravitației. Ești cazând, acum în cădere… toate cad, toate curg. Timpul „scurs” de când citești acest text și toate întâmplările tale cuprinse în el, în acest insignifiant și aparent constrângător de ireversibil timp (timpul ce-ți îngăduie iluzia că poți face una sau alta), toate acestea sunt nimicuri neglijabile în raport cu întâmplarea cea mare care te mână prin spatii. De când citești despre „Veșnică prăbușire” ai căzut deja prin spațiu zeci de mii de kilometri, ai fost târât ireversibil prin spațiu în jos (mult mai categoric decât prin timp), ai curs împreună cu spațiul și continui să cazi, să te prăbușești, împreună cu tot universul. Această cădere este existența. Restul sunt detalii, mici efecte colaterale ale aceste căderi numită gravitație. Timpul, fericirea și (orice) alte iluzii sunt simple (d)defecte secundare minore ale curgerii spațiului în el însuși… Panta rhei, toate curg, toate cad… Căderea este singura devenire… câtă vreme (mai) ai unde cădea… Despre gravitație cu drag…

Leitmotivul acestui text apare încă din titlu: veșnica prăbușire. O perpetuă cădere… oare unde? Spre centrul Pământului? Probabil că nu, căci altfel am fi ajuns deja acolo, chiar și într-o (relativ) scurtă viață de om. Atunci, poate spre Soare? Dar timp de o jumătate de zi Soarele este sus, pe cer. Și numai jumătatea cealaltă este jos, în tenebrele infernului. Și jos este numai noaptea, înconjurat de monștrii somnului adânc; în timp ce sus este mereu ziua, scăldându-ne în lumină.

Și din acest motiv sau din acest ritm se nasc două naturi diametral opuse: una pentru care existența reprezintă o perpetuă prăbușire și alta pentru care ființarea este o strălucitoare escaladare. Doi indivizi diferiți. Primul se simte legat de gravitație, în timp ce al doilea simte că are aripi. Pentru primul, solul este singura realitate palpabilă, iar restul sunt iluzii. Pentru cel de-al doilea, nu există infern decât în coșmarurile noastre; dar și acelea sunt simple vise. Din lipsă de termeni mai potriviți, pe primul l-am numit pesimist, în timp ce pe al doilea optimist – deși probabil mai corect ar fi fost să-l numim pe al doilea poet și pe primul… savant?¹O mie de rapsozi greci, un milion de poeți clasici și-un cioban mioritic se prăbușesc odată cu ei. Let them fall.

Sau poate căderea respectivă s-o face cumva spre centrul galaxiei? Dacă e către centru, atunci cu atât mai bine: să ne prăbușim cu toții în centrul nostru, regăsindu-ne. Ca să pot muri liniștit, pe mine mie redă-mă.

Veșnica prăbușire este, pentru cel care privește în față având curajul să scruteze viața, o continuă transformare. Viața însăși este transformare. Iar din întâmplare n-are cum, căci până și știința modernă ne învață că orice fapt sau eveniment are la bază o cauză. Și cum ar putea fi întâmplarea o cauză a indiferent ce?

Nimic nu-i întâmplător, ci uneori doar prea complex sau prea subtil pentru ca noi să-i putem sesiza înlănțuirile deterministe. Așa că în loc să stai nemișcat și pasiv, cu ochii la ecranul vieții ce se derulează pe lângă tine, mulțumindu-te să sorbi din ceașca de lichid incolor ce și-a pierdut de mult savoarea și continuând să aștepți la nesfârșit ceva nedefinit care întârzie să mai apară, scoate-ți centura de siguranță și pornește în aventura vieții. Sau, în perpetua aventură a transformării.

There you go, fixed that title for you. 😉