Recent, am observat la două persoane care și-au deschis câte un blog gratuit pe wordpress.com că adresele lor se terminau cu un șir lung de cifre. Ceva de genul: blogulmeu457322815.wordpress.com. Aparent, mai nou, când îți creezi un blog, WordPress îți oferă o variantă gratis, cu o astfel de adresă (ce se termină într-un șir de multe cifre) și o serie de adrese mai scurte, fără cifre, dar pe bani (gen blogulmeu.com, blogulmeu.net etc). Așa că întrebarea ar fi:
Cum să îți creezi un blog gratuit pe wordpress.com cu o adresă care să nu aibă cifre la sfârșit?
Ca fapt divers, din modul cum am pus întrebarea puteți deduce că sunt un veritabil optimist. Pentru că dacă aș fi fost pesimist, aș fi pus un subtitlu de forma: Se poate să deschizi un blog free pe wordpress.com care să aibă o adresă fără cifre în coadă? Dar fiind optimist, am plecat de la premiza că se poate, iar în rândurile ce urmează o să vă arăt și cum anume să faceți asta.
De notat că tot ceea ce am verificat și voi explica în continuare am făcut de la calculator. Așadar, vă recomand să urmați pașii de mai jos folosind un browser pe calculator, dar este posibil să reușiți și de pe telefonul mobil.
În primul rând purcedeți la a vă crea un blog gratuit pe adresa pe care v-o sugerează WordPress-ul. Adică, acceptați pentru moment acea adresă cu multe cifre în coadă, pentru că nu aveți ce face. Odată însă blogul creat, vă veți modifica adresa respectivă din panoul cu setări ale blogului. Șmecherie curată! 🙂
Concret, să zicem că v-ați deschis un blog pe adresa blog457322815.wordpress.com, pe care v-a sugerat-o WordPress-ul. La pasul următor, intrați pe https://wordpress.com/domains/manage/blog457322815.wordpress.com, având grijă să înlocuiți partea albastră cu adresa blogului vostru.
În dreapta veți avea o opțiune principală, foarte vizibilă, prin care vă puteți face upgrade la un domeniu personal, mai simplu, ca blogulmeu.com, contra cost. Ceva mai jos, cu litere mai mici, veți găsi un text de forma:
Your free WordPress.com address is blog457322815.wordpress.com
Dacă aveți interfața WordPress în limba română, e posibil ca textul de mai sus să fie în limba română. În dreapta liniei cu acest text veți găsi trei puncte verticale, pe care eu le-am încercuit în imaginea următoare cu roșu:
Dați click pe aceste trei puncte. Se va deschide o casetă ce vă va permite modificarea adresei blogului. Dați click pe ea și de-acolo-i simplu, alegeți orice alt nume vreți, luând la cunoștință că nu veți putea reveni la vechea adresă, care nu va mai putea fi folosită pe viitor pentru niciun alt blog, nici de către voi și nici de către mine sau alții. Ceea ce în cazul vostru nu-i o problemă, dat fiind că scopul vostru era tocmai acela de a scăpa de acea adresă urâtă cu cifre în coadă. Fie-i țărâna ușoară!
Asta-i tot. Vă deschideți un blog acceptând la început acea adresă gratuită urâtă și cu multe cifre în coadă, după care căutați cu atenție pe la setări până găsiți opțiunea de unde o puteți schimba, chiar dacă-i mică și ascunsă pe acolo, astfel încât să n-o vedeți ușor și să fiți în schimb persuadați să dați bani pentru un domeniu al vostru. Cine e atent, economisește bani. Chit că prețul unui domeniu e un mizilic, mai ales dacă-l cumperi din altă parte decât de la wordpress.com. 🙂
Drept mostră, tocmai am deschis un blog pe adresa blogfaracifre.wordpress.com, pe care o să-l las pornit cel puțin o săptămână, să puteți intra pe el cei care mă citiți regulat, după care s-ar putea să-l șterg, că n-am ce face cu el.
În concluzie, iată încă o aplicație extraordinară a puterii optimismului!
Later Edit:
Există și o metodă mai simplă (chiar mult mai simplă) decât cea descrisă mai sus, indicată de Vero. Dacă ați apucat deja să vă faceți un blog și acesta conține o adresă cu cifre în coadă, și nu vreți să renunțați la el, atunci va fi necesar să urmați pașii de mai sus. Dar dacă vreți să vă deschideți un blog nou-nouț, pur și simplu scrieți adresa dorită de voi în bara de adrese URL din browser. Dacă nu există niciun blog pe acea adresă și adresa e liberă pentru înregistrări, WordPress vă va întreba din oficiu dacă doriți să vă deschideți un blog cu acea adresă. Tot ce vă rămâne de făcut e să dați click pe acel link albastru cu mesajul-întrebare. Simplu și frumos.
Se poate face şi mai simplu:
https://anaveromi.wordpress.com/2022/03/16/uite-cum-am-facut/
Super tare, Aldus! Mă duc să încerc. Mulțumesc. 🙂
A mers. 🙂
@Vero
Că bine zici! Uitasem complet de asta! Am făcut update la articol. 🙂
@Althea
Și ce adresă frumoasă ți-ai ales! 🙂
Acum 10 ani se discuta problema „cum să facem pasul spre maturitate și să ne deschidem bloguri pe domeniu propriu și cu hosting normal, pe care avem control complet”, fix în opoziție cu opțiunea de a avea chestii de-astea gratis de la alde WordPress/Blogger [RIP] etc, unde impun platformele modurile cum să-ți organizezi treaba.
Zece ani mai tîrziu..
Și ce, ți se pare că soluția la „cum să ne facem bloguri pe domeniu propriu” e să ascunzi opțiunea de blog gratuit undeva unde să nu se vadă?
Blogger funcționează bine-mersi. Atâta că într-o vreme încercau să te convingă să bagi formular de comentarii prin Google , după care, când au renunțat la Google ca platformă (că nu intra nimeni pe ea, era susținută artificial), au spus că le pare foarte rău pentru comentariile (de pe bloguri) lăsate prin Google , care se vor pierde. Tot Google oferea, într-o vreme, spațiu nelimitat în Google Photos, în anumite condiții (să-i lași să-ți „optimizeze” pozele, asta implicând reducerea dimensiunilor pentru cele la rezoluții imense și compresia lor cu ceva algoritmi, astfel încât să ocupe mai puțin dar să arate la fel), după care au zis că nu mai oferă.
Altfel, wordpress.com ca sediu de blog personal este o opțiune decentă pentru cine nu vrea să-și bată capul cu domeniul. Primo, duce oricâți vizitatori. Secundo, nu riști să ajungi ca bookblog (să sperăm). Știi cazul ColonHelp vs Automattic? Tertio, am revăzut recent câteva linkuri externe mai vechi. Multe care duceau spre domenii personale ar trebui eliminate, că între timp saiturile respective au dispărut. Cele spre wordpress.com au rămas valabile, chiar dacă autorii n-au mai scris de ani buni. E și asta o chestie, dacă te apuci să fii serios, să îți asumi o treabă, nu să o faci pentru un an sau doi. Că atunci, mai bine wordpress.com și nu încurci lumea.
Mi-e lene să blockquote, așa că o să citez țărănește:
>> Și ce, ți se pare că soluția la „cum să ne facem bloguri pe domeniu propriu” e să ascunzi opțiunea de blog gratuit undeva unde să nu se vadă?
Ah, nu, este clar că toată lumea are nevoie de un nisipar, unde să se joace. Dar să fim înțeleși, WordPress este un nisipar, cu foarte puține excepții notabile. Mnoa, ca investiție de timp/efort, să stăm să analizăm cum să facem lucrurile mai bine în nisipar mi se pare .. un timp oarecum izidit. Dar în fine, fiecare cu ce-l distrează.
>> am revăzut recent câteva linkuri externe mai vechi. Multe care duceau spre domenii personale ar trebui eliminate, că între timp saiturile respective au dispărut. Cele spre wordpress.com au rămas valabile, chiar dacă autorii n-au mai scris de ani buni.
Cred că ăsta e un argument bun pentru chestiile gratuite: că uneori ele reușesc să supraviețuiască delăsării autorului, care uneori (adeseori, chiar) își asumă o responsabilitate de care nu se achită peste ani și ani, ducînd la link rot. Totuși … ăsta e argument? Hai să ne mutăm toți pe WordPress, atunci, că ne vor ține ei la infinit creațiile. Nu merge așa, și voi și reveni la punctul ăsta.
Alternativa sănătoasă este să facem noi mirroring articolelor care chiar credem că merită păstrate, dacă suspectăm că saitul respectiv nu va dăinui 20 de ani. Cu cît îngreunează serverul propriu, cu cîțiva kilobiți? Pentru că nu te obligă nimeni să păstrezi și imagini sau .css-ul temei, ci doar textul.
>> Tot Google oferea, într-o vreme, spațiu nelimitat în Google Photos, în anumite condiții (să-i lași să-ți „optimizeze” pozele, asta implicând reducerea dimensiunilor pentru cele la rezoluții imense și compresia lor cu ceva algoritmi, astfel încât să ocupe mai puțin dar să arate la fel), după care au zis că nu mai oferă.
Exact, orice chestie „free” poate să devină nonfree (sau drastic limitată) cît ai clipi din ochi. Am purtat cu tine discuția asta și vizavi de Flickr. Plus că orice chestie monolitică reprezintă o vulnerabilitate mai mare. Apropo de discuția cu cenzura, ce îi este mai ușor unui cenzor: să interzică o singură platformă (wordpress.com), sau 1500 de bloguri individuale, fiecare pe domeniul său propriu? Ca blogher, ce preferi, să știi că de azi pe mîine poți copia de pe un server pe altul blogul și baza de date, mutîndu-te de pe un server aflat în Europa pe unul aflat în Noua Zeelandă dacă trebuie … sau să știi că destinul tău e legat de acela al WordPress?
>> Știi cazul ColonHelp vs Automattic?
Pe principiul „dacă mă aflu pe o platformă mare, mă va apăra platforma”. Doar că asta-i o armă cu două tăișuri, este plin internetul de povești ale unor oameni ale căror producții au fost date jos de pe Youtube pe motiv de DMCA, iar Youtube nu au suficienți angajați cît să verifice pe bune fiecare claim. Auttomatic au ținut în acel caz cu blogherul respectiv, dar eu personal găsesc foarte tulburătoare perspectiva ca toată munca mea să fie la cheremul unei analize cost-beneficii ale platformei unde mă aflu. Reddit de exemplu este într-o continuă dispută cu utilizatorii săi, încercînd mereu să cenzureze diverse subreddituri care nu dau bine în ochii unor advertiseri.
Pe scurt, oricum o întoarcem, preferința pentru un autor cît de cît serios ar trebui să fie mereu în direcția controlului. Iar asta înseamnă să ai nume și domeniu, și să-ți asumi riscurile care răsar din asta. Apropo, Colonhelp nu prea te-ar putea da în judecată dacă nu ai datele de contact făcute publice la registrarul site-ului, iar site-ul e găzduit în Pizdeea de Nord 🙂
Așa pui problema de parcă ai comenta pe aldus.wordpress.com. Nu combat ideea de bază, dar ce ai împotriva unor oameni care vor să-și facă gratis? Dacă vezi că bughesc ceva, să nu le arăți cum să facă mai bine pe varianta lor? Să-i convertești pe toți la varianta ta?
În afară de asta, mie-mi place wp.com. Da, este cu riscuri. Dar merge de un blog secundar, unde de exemplu să trântești statusuri scurte în loc să le pui pe Twitter. Și eventual de acolo să le copiezi pe Twitter, sau chiar pe Facebook. Găsesc că-i o opțiune mult mai bună decât să te limitezi la rețelele sociale, unde nu prea ai arhivă, motor de căutare, opțiuni de administrare și unde chiar că poți să fi aruncat la canal într-o clipită. Sau raportat, sau cenzurat, sau muțit pentru 30 de zile șamd.
Merge și de un blog unde să pui tentative de poezie, sau pentru orice altceva nepretențios. Îți faci un backup manual din când în când și aia e. Nu ai treabă cu întreținutul, poți să-l abandonezi pentru doi ani etc.
Apoi, WP e net distinct de YouTube, care-i o mizerie. Sau de Facebook. Pe WP nu prea ești cenzurat, nu? Până acum n-am auzit decât de un singur caz (în ultima campanie electorală din SUA) în care wp.com i-a spus blogărului (parcă american) că postările lui nu prea cadrează cu tematica platformei și i-a dat termen să se mute.
Nu cred că se pune problema, cel puțin la ora actuală, ca în România să se interzică wordpress.com. Infinit mai ușor se va interzice daimon.me decât wordpress.com. Și poate chiar decât daimon.wordpress.com ca adresă individuală. Așa că nu riști să rămâi în aer din cauza altor blogări care sunt indezirabili, iar dacă tu ești indezirabil, te pot bloca oricum, cu sau fără domeniu. Dar mai ușor și probabil să-ți blocheze domeniul tău, după ce au ajuns pe saitul tău în urma unui articol care ți s-a viralizat și care le-a trezit interesul.
E bună ideea cu mirroring pe propriul blog, nu m-am gândit la asta până acum.
Poate o să caut o listă cu bloguri notabile pe domenii free. Intuiesc că sunt mai multe decât estimezi tu.
Mey, să ne-nțelegem, discuția a pornit de la o replică a mea pe jumătate amuzată despre cum blogurile free sunt încă „a thing”. Te-ai lansat într-un răspuns larg care atingea și alte subiecte conexe, dar care nu era musai — e dreptul tău să te intereseze subiectul articolului, și să ajuți oamenii care au bloguri pe wp.com, așa cum consideri și poți.
Dar noh, odată lansată discuția mai cărnoasă, era și păcat să o las în aer.
>> Dacă vezi că bughesc ceva, să nu le arăți cum să facă mai bine pe varianta lor? Să-i convertești pe toți la varianta ta?
Nu să convertesc, dar am să clatin din cap văzînd cum wp.com jumulesc de bani oamenii neștiutori. Este gratis, pînă vrei să editezi un .css din temă, moment în care trebuie să ai un Premium Plan, care costă 8 dolari pe lună. Vrei plug-ins? De fapt $25 pe lună.
Și da, îi arog dreptul să clatin din cap cu public, adică în comentarii.
>> Merge și de un blog unde să pui tentative de poezie, sau pentru orice altceva nepretențios. Îți faci un backup manual din când în când și aia e. Nu ai treabă cu întreținutul, poți să-l abandonezi pentru doi ani etc.
Clar că trebuie să există soluții de tipul nepretențios/nisipar. Tot ce fac eu este să numesc explicit faptul că a plănui pentru ca întreg viitorul tău să fie trăit în nisipar nu-i neapărat cea mai bună idee. Backup cum faci fără plugins (care costă, repet) — copy-paste din pagină? Și re-creezi manual articolele într-un blog nou, cînd te muți? Dar comentariile cum le muți?
Asta ca să nu spun că nici CU plug-ins nu iese mereu bine. Eu am pierdut comentarii cînd m-am mutat de pe Blogger pe wp self-hosted.
>> Infinit mai ușor se va interzice daimon.me decât wordpress.com. Și poate chiar decât daimon.wordpress.com ca adresă individuală. Așa că nu riști să rămâi în aer din cauza altor blogări care sunt indezirabili
Punctual, în România în general nu prea te temi de cenzură. Iar dacă te temi, publici pe 3 platforme diferite, o dată la tine, o dată pe Reddit, o dată pe Twitter, să zicem. Clar că nu vor fi interzise toate.
Dar ca principiu, să zicem că ești jurnalist român și scrii despre opresiunea iranienilor asupra micro-comunității românești din Iran. Iranul îți blochează numele domeniului, să nu mai fii citit de cei afectați; tu înregistrezi mîine alte 5 domenii și le pui să point-eze către hostingul tău (cam ce fac piratebay ca să ocolească banările). Ți se blochează ip-ul hostului, no problem, mai iei unul și faci auto-replication de pe o mașină pe alta.
Și nu vorbesc doar de cenzură, ci de control în general. E infinit mai ușor să reacționezi la orice, dacă ai control; în schimb, dacă te afli în ograda unei platforme free, ești la cheremul lor. Mnoa, repet, la început cînd îți trebuie doar un nisipar, pe principiul „scrieți, orice, numai scrieți!” e ok; dar continuu să întreb.. oare cît ține faza respectivă? Și e ok să plănuiești din start cu chestia asta?
> Nu să convertesc, dar am să clatin din cap văzînd cum wp.com jumulesc de bani oamenii neștiutori. Este gratis, pînă vrei să editezi un .css din temă, moment în care trebuie să ai un Premium Plan, care costă 8 dolari pe lună. Vrei plug-ins? De fapt $25 pe lună.
Am făcut și eu o aluzie la asta în articol, da’ nu știu câți au văzut-o: „Chit că prețul unui domeniu e un mizilic, mai ales dacă-l cumperi din altă parte decât de la wordpress.com. 🙂” Automattic e bun pentru bloguri gratis. Faptul că-ți aduce mai mult trafic (dacă o să-ți deschizi un blog pe wp.com, vei avea mai mulți vizitatori decât dacă l-ai face pe domeniul tău) nu merită diferența de cost față prețul pieței, zic eu. Dar iată încă un motiv pentru a le spune oamenilor de pe wp.com cum să obțină adrese mai mișto fără să treacă la conturi premium!
> Și da, îi arog dreptul să clatin din cap cu public, adică în comentarii.
No problem. Ce voiam eu să zic este că mie mi s-a părut că tu mă cerți oarecum pentru că chipurile aș promova într-un fel serviciile gratis, pe când sensul articolului nu-i unul de promovare. Recomand blog pe domeniul tău față de unul gratis, dar cât timp vor exista variante free, voi avea și articole în care voi discuta despre ele. Chiar dacă pentru unii asta poate să pară drept un fel de promovare indirectă a serviciilor free. Mă rog, am zis, ele nu sunt chiar evil, dacă știi cum să le folosești.
> Backup cum faci fără plugins (care costă, repet) — copy-paste din pagină? Și re-creezi manual articolele într-un blog nou, cînd te muți? Dar comentariile cum le muți?
Se pare că există o opțiune de exportare a întregului conținut de pe blog (sau îl poți filtra după o mulțime de criterii: postări, pagini, data inițială și finală, autor, categorie etc) sub forma unui fișier xml și de descărcare a bibliotecii media, aici: https://wordpress.com/export
> Dar ca principiu, să zicem că ești jurnalist român și scrii despre opresiunea iranienilor asupra micro-comunității românești din Iran.
Cred că majoritatea jurnaliștilor sunt dependenți de un trust media și deci tributari politicii editoriale a acelui trust. Că evident libertatea presei e o duce iluzie, mai ales acum, când presa e pe ducă și ar publica orice pentru un pișcot, pe care nu-l oferă cititorul, că nimeni nu mai cumpără ziare azi. Ca jurnalist independent, sigur că e mai bine să ai „chioșcul” tău, să zic așa.
Adrian Onciu e un jurnalist care a publicat o anchetă despre încrengăturile soțului Ursulei von der Leyen cu Phizer. După două zile, Mediafax i-a șters atât investigația respectivă cât și toate articolele publicate de el pe site de-a lungul timpului.
https://www.activenews.ro/stiri-dezvaluiri/Jurnalistul-Adrian-Onciu-CENZURAT-de-Mediafax-pentru-o-ancheta-fabuloasa-de-care-ar-trebui-sa-se-ocupe-Laura-Codruta-Kovesi-EXCLUSIV-Cum-a-ajuns-sotul-Ursulei-von-der-Leyen-pionul-principal-in-afacerea-Pfizer-de-36-de-miliarde-de-dolari-170739
Scurt și cuprinzător : Mulțumesc frumos, Aldus !
Mi-am păstrat doar “firimiturile”…..
Cu plăcere. Dar să îți actualizezi adresa și la profil, că dacă dau click pe numele tău, ajung pe vechea adresă, cu cifre în coadă, care nu mai e disponibilă. Iar https://firimituri.wordpress.com/ pare să fie alt blog decât al tău! 🙂
Mulțumesc, din nou !Și presimt că nu este ultima dată când o fac….
https://firimiturile.wordpress.com/
Da, dar vezi cum schimbi adresa cu care e asociat nick-ul tău. De exemplu, dacă dau click pe nick-ul tău, ajung pe vechea adresă (cu cifre în coadă).
Vezi dacă nu cumva o poți schimba de aici: https://wordpress.com/me