Albastru de azur

Pe 29 decembrie, fără nicio legătură cu retrospectiva anului ce tocmai s-a scurs 🙂 , Cetin își întreabă cititorii ce consideră ei că intră la categoria înșelatul partenerului într-un cuplu. Citez mai jos câteva răspunsuri date de comentatorii lui, nu neapărat integrale; sublinierile îmi aparțin.

Laurra, tipa care acum ceva ani ținea blogul Excese:

Orice aflu se numește înșelat. :))

Întrebată dacă „și orice află el?”, explicitează:

La fel. :)) Cum nu bag mana în foc pentru nimeni în afara de mine, deși as băga-o pentru soț dar știu sigur că vor apărea oameni care să-mi explice că hahaha ce proasta ești, am mai pățit cu comentatorii drăgălași de pe-aici pe subiectul ăsta, spun că dacă ar face orice, dacă nu aflu nu e înșelat. Pentru mine as putea sa bag mana în foc ca mă știu, dar hai sa zicem ca viata e imprevizibila și as putea sa înnebunesc deodată: se aplica la fel, dacă nu află, nu afectează.

Cred eu că dacă vrei sa păstrezi o relație în care să zicem că ai greșit de bou/vacă ce ai fost, nu spui niciodată că ai greșit, că e clar stricată iremediabil. Ori trăiești cu secretul și cu vina și continui relația, ori te desparți. A recunoaște și a continua nu există. Cel puțin nu fără efecte adverse cu dureri mari de cap în viitor.

DeeDee, o altă tipă:

Tot ceva de gen voiam si eu sa zic. Pe principiul: Un copac care cade intr-o padure si nu-l aude nimeni, carevasazica ca nu face niciun zgomot.

FlaviusM:

Mai bine o sută de incertitudini decât o certitudine.

Nancy:

Inselat e daca manifesta orice interes peste uitat discret dupa vreuna (ca vorba aia… am jurat credinta, nu orbire si inclusiv eu ma uit lung la un tip daca e misto. Asa ca nu i-as pretinde omului meu sa NU se uite, de vreme ce eu insami o fac. Ii pretind insa discretie, ca nici eu nu zic in gura mare „boah, ce misto e tipul ala” si nu ma holbez la respectivul).

Orice depaseste uitatul discret, e inselat din punctul meu de vedere – pentru ca presupune un interes pentru persoana in chestiune.

Daca as putea sau nu trece peste asta – nu stiu, ca-n aproape 17 ani de cand suntem impreuna nu s-a intamplat si sper sa nu aflu niciodata.

mr.pi:

sunt un comentator mai vechi, dar de data asta am ales sa comentez cu alt nume si alta adresa de mail (cetin poate isi da seama, daca imi vede IP-ul – nevermind).
ca sa raspund la intrebarea din titlu, consider ca inselat inseamna absolut tot ce faci cu altcineva, fara ca partenerul (partenerii) tau (tai) sa stie, si te feresti sa se afle (insemnand de la simplu flirt pana la orice fel de sex sau activitati sexuale – you name it).
cu toate astea, sunt de acord cu sintagma „ce nu stii, nu te afecteaza”… doar ca ar fi de preferat sa nu existe chestii de genul – mai cinstit e sa te desparti, si apoi sa faci ce vrei, si cu cine vrei.
p.s.: sunt poliamoros.

Cristina:

Mno, eu consider inselat orice are legatura cu contact fizic de la pus mana pana la sex salbatic pe pereti plus orice relatie constientizata si verbalizata chiar daca nu exista contact fizic. Prin asta inteleg discutii gen ce ti-as face de te-as prinde, probabil din motive de orgoliu pentru ca mi se pare umilitor pentru mine ca o alta femeie sa stie ca partenerul meu o doreste in locul meu sau in plus fata de mine, i don’t care. Nu stiu daca e corect sau nu dar this is how i feel. Amu, orice are loc doar in capul lui it’s fine with me. Mai e o chestie care inca nu mi-e clar daca o simt doar asa ipotetic dar in realitate daca s-ar intampla nu ar fi ca in teorie. Daca se intampla ceva, si e a one time thing, nu vorbim aici de relatii lungi sau alta familie etc, prefer sa nu stiu, nu vad beneficiul sinceritatii care e doar de dragul usurarii constiintei. Poate pentru ca din nou stiu ca orgoliul nu m-ar lasa sa trec peste si it would mean the end si ne-ar da vietile peste cap si noua si copiilor. Ok, you did it, it’s over, nu m-am prins, take it to the fucking grave.

Nu știu cât de relevanți statistic sunt comentatorii citați de mine, dar, după cum puteți observa, aceștia merg pe principiul „hoțul neprins e negustor cinstit”. Adică, dacă iubitul/iubita te-a înșelat, măcar să nu-ți spună.

Nu-i cazul tuturor. Pe ultima fată cu care-am avut mai mult de două discuții cazuale am întrebat-o de la început, așa, în joacă, dacă preferă să i se spună adevărul sau să fie mințită frumos. A râs și n-a răspuns. Dar foarte multe femei vă vor spune că preferă sinceritatea. De fapt, vă vor spune că pot trece peste orice, dar nu pot ierta faptul că le-ați mințit. Și de regulă ostilitățile încep cam așa: „Cum ți s-o părut Claudia? Că am observat că te uitai cam lung la ea.” „A, nu, nimic special, o fată obișnuită.” „La o fată obișnuită nu te-ai fi uitat așa lung. Ceva ți-a plăcut la ea, nu?” „Hai, iubi, că știi că nu am ochi decât pentru tine!” „No, lasă-mă cu vrăjelile astea, doar suntem adulți, am zis că vorbim deschis. Ce-i așa mare lucru să admiți că îți place ceva la o fată?” „Ok, avea un decolteu mai adânc, iar eu sunt bărbat…” Vor urma cam două ore de liniște, că doar a zis că apreciază sinceritatea, după care: „Și deci vrei să zici că sânii mei nu te mai atrag, sau cum?” „Nu, Doamne-ferește, n-am zis așa ceva!” „Nu ai zis, dar ai ei îți plăceau mai mult, nu?” Chestie care nu mai poate fi dezamorsată așa că va escalada și va dura între câteva zile și câteva săptămâni.

Bun, și atunci ce vreau să zic cu asta, că cititorii lui Cetin sunt mai maturi? Înțeleg că nu vor suporta un eventual adevăr abraziv și atunci preferă să nu-l afle? Nu! Dimpotrivă: cred că în cazul dialogului ipotetic de mai sus, personajele cel puțin au intenția de a realiza o comuniune bazată pe sinceritate și adevăr. Că asta intră uneori în conflict cu egourile lor, da, că încă sunt copii, da, dar cel puțin aspiră la o relație ancorată în realitate. Pe când comentatorii citați la începutul articolului preferă o iluzie confortabilă în locul unui adevăr dureros.

Problema fiind că pe adevăr, oricât ar fi el de dureros, poți construi ceva real și solid, chiar dacă poate-i mai dificil, în timp ce pe o minciună nu poți construi decât o ficțiune. Asta fără să mai punem la socoteală că un fapt neplăcut care s-a consumat nu dispare doar pentru că tu nu afli de el. Pentru că realu-i real iar ficțiunea-i ficțiune.

pilula rosie si albastra la chiuveta

2 Replies to “Albastru de azur”

  1. Ei, nici chiar așa! Aproape orice problemă poate fi soluționată, cu condiția să-și dorească elevii s-o rezolve. 🙂 Și nu orice chestie care ne deranjează este o problemă reală.

Leave a Reply