Din când în când îl mai urmăresc pe Facebook pe Călin-Liviu Georgescu. Nu des, doar câteodată, ca atunci când ai chef de citit o carte bună sau de văzut un film mișto. Nu-l cunosc; din descrierea profilului personal rezultă c-a fost director de marketing, om de piar și manager, da-n orice caz are o dexteritate de pianist. I-auziți, un text compus de el la 20 septembrie 2021:
Liviu Dragnea s-a născut în comuna Gratia, nu Grația, ca în versul ”Gratia rău mă strînge / Trupușoru-mi frânge”, și nu ca în fraza ”Poezia nu reprezintă altceva decât grația universală” (Mircea Cărtărescu), ceea ce arată fără nicun dubiu importanța unei virgule, nu doar într-un contract, într-o frază sau sub o literă, ci chiar în destinul omului. Nu-i exclus ca printre torturile psihice la care Dragnea a fost supus în penitenciarul Rahova să fi fost și inchizitoriul zilnic al gardianului care întreabă:
– Deținut Dragnea, cum se numea comuna aia din Teleorman în care te-ai născut?
– Gratia.
– Gratia sau Grația?
– Gratia.
– Singularul de la ”gratiile de la fereastra arestului”, sau singularul de la ”grațiile Irinei”?
– Prima.
– Deci, Gratia.
– Da, Gratia.
– Mulțumesc. Te mai doare spatele?
– Da.
– Nu mai dormi și tu direct pe gratiile patului, pune-ți o saltea.
– Nu mi-ați dat saltea.
– Băi, dom sergent, de ce nu a primit deținutul Dragnea saltea?
– Nu încape printre gratii.
Deci, greu. Deși, putea fi și mai rău. Cine poate ști încotro ar fi cotit-o destinul fostului demnitar dacă s-ar fi născut, nu în comuna Gratia (Teleorman), ci în Căcăcioasa (Vâlcea), Curva (Gorj), Fundătura (Cluj), Fundu’ Moldovei (Suceava), Labasint (Arad), Mădulari (Vâlcea), Măciuca (Vâlcea), Mierleştii de Sus (Olt), Miroşi (Argeş) sau Pârţeştii de Jos (Suceava)? Se sparie gândul. D-aia-i bine să zici ”mersi” pentru ce ți-a dat Domnul și să-ți vezi de lungul nasului, atât cât e. Ca Băsescu, care-i născut în Murfatlar, băftosul.
E politică? Eseu? Studiu etnografic? Filosofie? Nu știu ce să zic. Poate puțin din fiecare. Predestinarea (trădată de diverse elemente vizibile) nu e o invenție de dată recentă. Ca un reminder, protagonistul din Două Loturi al lui Caragiale, Lefter Popescu, își cumpără două bilete la loterie, care bilete se dovedesc apoi câștigătoare. Doar că eroul nu le mai găsește nicăieri. După multe peripeții, reintrând în sfârșit în posesia lor, constată cu stupoare că primul bilet câștigase la loteria celui de-al doilea și invers, adică niciunul nu era câștigător. Dar personajul lui Caragiale, oricât s-ar fi inspirat acesta din realitate, e totuși imaginar. Pe când politicienii de ne trec pe sub nas în fiecare zi par reali, vorbesc la televizor, votează chestii.
Din păcate, nu știu unde s-a născut Călin-Liviu Georgescu, și nici ce muzică ascultă. Dar știu că scrie mișto. Pe final vă las cu încă un text de-ale lui, din 4 septembrie:
Zice un amic captivat temporar de opereta politcă de azi, ”Ce mi-ar plăcea acum să fiu o muscă pe perete în sălile de consiliu de la partide!”, adică ce s-ar mai distra el asistând la trădările, băgările și măgăriile care se fac și se desfac în aceste zile. Eu n-am d-astea. Dacă frecventezi în mod regulat literatura lui Caragiale, orice s-ar zice, s-ar face și s-ar desface la noi, în politică, este văzut, înțeles și bifat. N-ai ce să mai afli, n-ai la ce să te miri. Stă scris. Maktub!
Dar eu, dac-aș fi o muscă pe perete, m-aș duce și m-aș uita mai degrabă în telefoanele lor, să le văd playlisturile de muzică. Ce muzică ascultă Iohannis în sistemul audio Bowers & Wilkins al BMW-ului său Seria 7 când se duce cu mașina la Sibiu? Dar când se duce la mare? Fiindcă, pentru mine, melodia care intră în om este armonia care iese din el, ca om. Pe unde vibrezi, pe acolo radiezi. Intră Salam, Salam ești. Intră Mozart, Mozart scrie pe tine.
Iar pe șulful care vrea să scape de responsabilitate și zice ”eu ascult radio” îl declasez din start. E ca și cum s-ar duce omul la cârciumă și ospătarul l-ar întreba: ”Cu ce vă servim azi?” și el zice ”Nu contează, dă-mi orice rahat i-a dat prin minte bucătarului să gătească azi.”.
D-aia, deși doctrinar nu marșez deloc la userism, îi înțeleg pe useriști și fidelitatea lor pentru partid: este partidul care ascultă cele mai puține manele, statistic vorbind. Din punct de vedere muzical-politic, ei stau, practic, pe o mică insulă de pop, înconjurați de Vijelie. Că, sincer acum, ce crezi că ascultă marea majoritatea politicenior de la noi? Ce ascultă Ciolacu în mașină? Gentle Giant?
Firea n-are muzică, ea ascultă radio (evident). Nicușor Dan este pe atonală, clar. Dar mă sperie gândul la ce-asculta Dăncilă, singură-n mașină în drum spre mare. Cred că acea muzică încă nici nu există.
Iohannis? Dacă n-ascultă yodlere, mai exact, un singur yodler, în buclă, cred c-ascultă o liniște înspăimântătoare. Cioloș stă bine, îi cântă nevastă-sa o singură notă, deși cu triluri. Barna e pe dark step și ragga jungle, ca să dea din cap, ceea ce explică și gâtul lung și privirea fixă.
Orban ascultă manele unplugged (când nu și le cântă sieși, la mandolină). Hunor, ascultă Berlioz, Marșul lui Rákóczi, ceea ce ne bucură, fiindcă principele Rákóczi a înființat primele școli elementare în limba română din Transilvania. Cîțu cică e pe metale, pe chitări fuzate, dar am dubii. Poate fi de ochii lumii, a auzit el că asta ar fi cool. O fi.
Rămâne misterul playlistului lui Ciucă, precum și al playlistului lui Bode, Arafat, Cercel și Rafila. Ce muzică ascultă ăștia de iese din ei ceea ce se vede? Sunt blocat în dilemă. Aștept păreri.
Aștept păreri și eu, mulțumesc.
Mișto ideea cu ce muzică asculți, aia ești, dar mi-e teamă că politicienii enumerați mai sus nu ascultă muzică. Nu cred că pentru ei muzica există în afara petrecerilor și cum pe Mozart nu se poate dansa pinguinul, perinița, alunelu, tango sau din buric…
Și mai e un aspect – muzica poate fi auzită sau ascultată. Dacă, cumva, există printre actualii politicieni unii care-și „pun” muzică în mașină, cu siguranță e doar pentru a auzi un zgomot de fond care va fi redus la tăcere imediat ce le sună telefonul sau apelează pe cineva. Treaba asta presupun că se întâmplă non-stop, așa că n-are nicio importanță ce muzică aud, dacă, oricum, n-o ascultă.
Nu zic ba, scrie bine Călin cel citat de tine. Dacă mă refer la “cum” scrie. Legat de “ce” scrie, nu știu, nu-l pot judeca bazat doar pe ce ai pus tu aici și nu mă trage ața să caut mai mult de-ale lui, că nu e în sfera mea de interes, așa, cum ești tu, spre exemplu.
(După complimente se începe cu paragraf) Cert e că scrie mai bine ca mine (“cum”) și gândește mai mult decât mine în direcția aleasă (“ce”).
Aia cu nu încape salteaua printre gratii mi se pare cam trasă de păr. Nu am râs, nu am zâmbit, nimic. Dar e scrisă cu schepsis, ca și cum ar fi profund rău. Predestinare? Spune astea celor 3000 de locuitori ai comunei Gratia.
La partea cu muzica, nu știu, oi fi eu retardă, dar eu, acum, la vârsta asta, ascult cam tot ce i-a venit pe tastă lui Călin a enumera, mai puțin Gentle Giant, care nici nu știu ce sau cine este. Plus că ascult și radio, că așa sunt eu, mă plictisesc repede și îmi place uneori să nu știu, să nu pot anticipa ce urmează să ascult.
Spune Călin – “Intră Salam, Salam ești. Intră Mozart, Mozart scrie pe tine.” Eu nu cred că-i tocmai așa și Călin a scris ceva ca să dea bine, a creat niște categorii și clasamente ca să genereze zgomot online, aprecieri, discuții.
@Renata
Păi ce să și asculți la o manea? Ritmul? Versurile? Vocea cântărețului? 🙂 Zgomotul nu prea poate fi ascultat, ci doar auzit. Iar dacă nu-i zgomot ci muzică, atunci poate că ceva-ceva asculți acolo, de ai comutat pe melodia aia.
@Cudi
Prea le iei matematic așa, cu numărul de locuitori din Gratia. Sau poate predestinarea funcționează doar la cei care ajung sus. De exemplu, de la Ceaușescu încoace toți președinții români au avut nume care s-a terminat în escu: Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu. Iohannis nu, dar Iohannis e sas.
Nici eu nu am zâmbit la salteaua printre gratii, dar, din nou, omul nu face stand-up comedy acolo, nu încearcă să fie amuzant la fiecare propoziție și să smulgă un zâmbet la fiecare cuvânt. Adică, nu încearcă să fie penibil. Ci scrie un text care, per ansamblu, e mișto. Fraza respectivă se încadrează în context.
Cred că e o diferență între a asculta radio casual, cum faci tu, și a asculta radio tot timpul, din lipsă de alternative, că adică dacă cineva te întreabă ce muzică preferi n-ai ce să-i răspunzi. Preferi ce se dă la radio! Cam ăsta e sensul.
Tu nici despre mâncare n-ai crezut că-i așa, dacă bine rețin. Suntem ceea ce mâncăm, suntem ceea ce ascultăm… adică ne alegem acea hrană (fizică, intelectuală, muzicală, spirituală etc) care ne pune în vibrație fibrele intime ale ființei noastre. Și apoi, metabolizând-o, hrana respectivă ne devine parte din ființa noastră și astfel ne (re)formează. Dai la Conservator pentru că-ți place muzica. Ai deja niște afinități cu acest domeniu și deci domeniul te reprezintă. Și învățând despre muzică, materia cu care te hrănești te educă și te formează mai departe în acest sens. Așa că ești ceea ce înveți. Și ceea ce mănânci. Și ceea ce asculți. Și ceea ce citești. Preferi o glumă porcoasă sau un banc fin? Preferi un comentariu dezlânat și agramat, plini de înjurături, sau o caterincă spumoasă? Ești ceea ce citești. Și așa mai departe.
(999)Noi unA, am zice că, adevarul (AAAE) este întotdeauna undeva în (Eter)nitate, la miljoc. *Punct*+.*0
« Ainsi l’espace absolu, le temps absolu, la géométrie même ne sont pas des conditions qui s’imposent à la mécanique ; toutes ces choses ne préexistent pas plus à la mécanique que la langue française ne préexiste logiquement aux vérités que l’on exprime en français. »
« Considérons une variété compacte V à 3 dimensions sans bord. Est-il possible que le groupe fondamental de V soit trivial bien que V ne soit pas homéomorphe à une sphère de dimension 3 ? » – Henri Poincaré –
Noa, nu știu franceză…
…stie Google
Să te identifici cu un gen muzical e ca și cum îți alegi o religie, nu?
Cred că au câteva puncte în comun, dar cine se identifică cu un gen muzical? Hai cu o formație sau cu un artist – și aici mă gândesc la fanii care ajung să se îmbrace ca idolii lor și să se poarte ca ei și să fredoneze doar piesele lor. În general însă nu cred că te identifici (la modul conștient) cu un gen muzical. Mai bine spus îți alegi sau asculți acea muzică (de diferite genuri) care este cât mai compatibilă cu textura sufletului tău. Adică, acea muzică care îți place. Și atunci, chiar fără să vrei, muzica pe care o asculți te reprezintă, spune ceva despre tine, este ca o carte de vizită. La fel filmele. Eu de exemplu când eram mic mă uitam la filme cu Van Damme, între timp m-am maturizat, acum mă uit la filme cu Jackie Chan. Glumesc. 🙂