Se trage omul din maimuță?

Multe râuri de cerneală au curs pe tema obârșiei noastre. Suntem oare urmașii primatelor de demult, adică ne tragem din maimuțe, sau avem o altă origine? Până în prezent, homo sapiens n-a reușit să dea un răspuns universal, definitiv și satisfăcător la întrebarea asta. Așa că o maimuță s-a gândit să-l ajute:

Odată, o maimuță din neamul Anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: „Atențiune! Sunt foarte afectată!
Tot circulă o vorbă, deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
Ideea asta-mi pare de-a dreptul odioasă!
Și, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jignește
Când spune cum că omul cu noi se înrudește!
Ați pomenit vreodată divorțuri printre noi?
Copii lăsați pe drumuri sau arme de război?
Am inventat noi cipuri și alte drăcării?
Însemne sataniste, otrăvuri, șmecherii?
Văzut-ați pe vreunul, retras în jungla deasă,
Ca să scornească arma distrugerii în masă?
Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otrăvește, în fiecare zi,
Păduri, câmpii și ape, și zările-azurii…
N-avem starlete porno sau dive-travestiți,
și, orișice s-ar zice, nu suntem troglodiți!
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogați, lacomi de sânge sau homosexuali,
Escroci, bandiți, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi așa prostie!
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
Nici teroriști, nici dogme, nici luptele de clasă…
Cât am bătut eu jungla, scuzați, n-am observat
În obștea maimuțească vreun cocotier privat.
Urmând calea cea bună și, evident, corectă,
Adolescenții noștri părinții și-i respectă.
În ierarhia noastră, cum e firesc și drept,
Devine șef acela viteaz, agil, deștept,
Capabil viața obștei s-o țină, s-o păzească,
De rele și primejdii turma să și-o ferească…
Adesea șeful nostru își riscă mândra blană
Ca turmei să-i găsească loc de dormit și hrană.
Pe când, priviți: la oameni, ferească Domnul Sfânt,
șefi sunt cei fără suflet și fără de cuvânt,
Corupți, cu mintea strâmbă și gura cât mai mare,
Nebuni după putere și după bunăstare!
De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,
Contează doar averea și înmulțirea ei.
Nu veți vedea vreodată, cât Soarele și Luna,
O minte de maimuță dospind în ea minciuna.
La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură
Sunt legi de referință, a doua lui natură.
Chiar dac-aș fi silită de vreun laborator,
N-aș deveni vreun Iuda ori vreun informator…
Și iată înc-un lucru din lumea mea frumos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici sfinte inchiziții, nici libertăți în lanțuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin șanțuri,
Nici ordine mondială și nici naționalism,
și nici vreo îndoială ce-aduce ateism…

E-adevărat că omul, acest biped gunoi,
Arată ca maimuța, dar n-a descins din noi!”

S-ar putea adăuga că maimuțele n-au nici pandemie și nici măsuri de protecție împotriva ei, că nu le îngrădește nimeni circulația și nu le obligă nimeni să se vaccineze împotriva voinței lor, și sunt bine-sănătoase. Dar posibil ca poezia, pe care am preluat-o din folclorul internautic, să fi fost scrisă înainte de 2020.

constituția omului de zăpadă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *