Originea zicalei „suntem ceea ce mâncăm”

Într-un comentariu recent, Renata mi-a atras atenția asupra zicalei Suntem ceea ce mâncăm, pe care ea le-o atribuie nutriționiștilor. Și, într-adevăr, expresia este des întâlnită azi. De altfel, în ultimii zeci de ani au existat câteva filme cu titlul ăsta, mai multe piese muzicale, un program al televiziunii britanice consacrat dietei, iar afirmația și-a făcut loc într-o listă de expresii proverbiale de pe Wikipedia1în forma „you are what you eat”.. Cu toate acestea, ea nu le aparține nutriționiștilor.

pizza

O căutare pe Google după originea acestui dicton m-a dus pe Culinary Lore, unde am găsit niște remarci interesante despre conținutul sau semnificația lui. Dați-mi voie să vă citez și să vă traduc:

Propoziția „ești ceea ce mănânci” a fost repetată de multe ori. Fiecare om care a spus-o s-ar putea să fi avut o agendă ușor diferită. Uneori agenda poate fi promovarea unor puncte de vedere cu privire la nutriție și sănătate. Ești ceea ce mănânci, și dacă mănânci hrană rea sau nesănătoasă, te vei îmbolnăvi. Sau, poate chiar vei deveni o persoană rea. Da, uneori e filozofică. Mâncarea e cultură.

De fapt, una dintre cele mai strălucite afirmații pe care le-am citit despre cultura hranei este că tradițiile culinare sunt asemănătoare cu limbajul (să mă iertați, dar nu-mi aduc aminte cine a zis-o). Oamenii pot emite o gamă foarte bogată de sunete. Sute, de fapt. Totuși, orice limbaj uman va folosi doar o mică parte din această paletă. Felul în care vorbim spune multe despre noi ca oameni, atât la nivel de aspirații cât și din perspectiva modului în care vrem să fim percepuți.

Cam la fel cu mâncarea. Oamenii pot consuma o mare varietate de alimente. Putem folosi pe post de hrană o gamă de produse mai largă decât a oricărui animal. Totuși, în orice cultură umană vom găsi doar o fracțiune a acestei game alimentare. Ce hrană consumăm și modul în care o facem spune multe despre noi ca oameni, atât la nivel de aspirații cât și din perspectiva modului în care vrem să fim percepuți.

Culinary Lore identifică drept sursă a proverbului Ești ceea ce mănânci o carte din 1826 a avocatului și politicianului francez Jean Anthelme Brillat-Savarin, intitulată „Psihologia gustului sau meditații despre gastronomia transcendentanlă”, carte ce avea să-i aducă renumele de epicurian și gastronom2Cartea are nu mai puțin de șapte volume.. În ea, Brillat-Savarin scrie: „Spune-mi ce mănânci și o să-ți spun ce ești”. După el, situl listează doi filosofi și un nutriționist, printre care Friedrich Nietzche.

Pe The Phrase Finder găsim aproape același traseu, cu Brillat-Savarin creditat ca inițiator al ideii și expresiei. La fel pe Ginger, The Idioms and so on. Cu observația că, pe baza unor remarci făcute de comentatori, The Phrase Finder speculează asupra unei posibile corelații între „ești ceea ce mănânci” și cuminecătură sau euharistie. Dacă mâncând trupul și sângele Mântuitorului (simbolizate de pâinea și vinul sfințit) ajungem asemenea Lui, atunci înseamnă că zicala își trage rădăcinile de la începutul erei noastre. Consensul tuturor pare să fie că zicala nu trebuie luată ad-literam, ci înțeleasă la modul că hrana pe care o consumăm ne va influența starea de sănătate fizică și poate chiar condiția sau dispoziția mentală.

gătit

Dar există referințe și mai vechi cu privire la acest proverb culinar, provenind dintr-o cultură qvasi-necunoscută în Occident, și anume din spațiul oriental. În primul rând, ești ceea ce mănânci e un dicton de bază în Ayurveda – medicina tradițională naturistă indiană. Dar eu nu prea am cunoștințe de Ayurveda și nu am găsit o referință clară la o sursă ayurvedică. Totuși, Ayurveda este strâns legată de filosofia și spiritualitatea indiană, fiind un fel de extensie sau de aplicație practico-medicală a lor, așa că dacă modificăm puțin parametrii căutării, voila:

Food that is eaten is divided threefold. Its grosses part becomes waste; its middle part becomes flesh; its finest part becomes Mind.

Citatul de mai sus, care-n traducere zice:

Hrana pe care o consumăm se împarte în trei. Partea cea mai grosieră devine deșeu (este eliminată prin excreție); partea de mijloc devine carne (susține corpul fizic); partea cea mai rafinată devine Minte (ne hrănește mintea).

este prima sutră din capitolul 2, secțiunea 5 din Chandogya Upanishad. Scriptură de bază a hinduismului, Chandogya Upanishad este o compilație realizată în jurul secolelor 8-6 î.Hr. a unor texte ce au preexistat separat în cultura scrisă și anterior orală a vechii Indii. Adică, în mod foarte probabil sutra de mai sus îl predatează pe Iisus Hristos cu cel puțin un mileniu. Noa, asta chiar că-i o referință veche!

Cum s-o citim? Dacă o interpretăm din prisma medicinei moderne, putem face următoarele observații: în mod evident, în urma metabolismului o parte din hrană este eliminată prin urină și materii fecale, în timp ce restul ne conferă energia necesară susținerii vieții. Cum știința modernă și materialistă afirmă că mintea este un produs al materiei, se poate spune că susținând corpul susținem indirect și mintea, așa că citatul e valid. Dar Chandogya Upanishad nu este o filosofie materialistă. Conform ei, omul dispune și de o parte de natură subtilă, imaterială, în componența căreia intră sufletul și mintea. De unde ar rezulta că și hrana trebuie să aibă o structură asemănătoare, iar partea cea mai subtilă a hranei să ne susțină mintea.

Ajuns aici, am fost lovit de o epifanie: absolut orice hrană pe care o consumăm este de fapt materie vie. Materie vie, adică materie (componenta grosieră, fizică) plus viață. Tot ceea ce mâncăm este viu. Fie plante (vii), fie fructe și legume (vii), fie carne (provenind de la o viețuitoare), fie produse animale. Adică materie organică. Nu ne putem hrăni cu o farfurie de cuie, nu putem consuma o cană cu plastic, nu putem mânca pietre sau carbon, nu putem asimila materiale chimice sau anorganice ori produse de sinteză dintr-un laborator, indiferent care-ar fi ele. Tot ceea ce asimilăm trebuie să fie viu, să conțină viață. Așadar, ce este viața?

wrench family

Fără a vrea să fac un exercițiu liric, viața este ceva misterios, care scapă înțelegerii și controlului nostru. Este ceva ce noi nu am reușit niciodată să producem. Am creat sateliți care traversează orizontul, o sondă spațială ce se află acum la granița sistemului solar, telescoape cu care putem fotografia harta cerului la foarte scurt timp după Big Bang, instrumente de măsură cu o precizie incredibilă, calculatoare, mașini, avioane, povești fantastice, idei și concepte abstracte – pe care le putem codifica în biți și trimite prin „eter” fără să avem nevoie de fire, dar nu am reușit să creem nici măcar un strop de viață. Nu, geneticienii nu creează viață, ei doar intervin într-un mecanism deja existent, al transmiterii vieții de la un organism deja viu înspre un alt viitor organism.3De fapt, dacă ne gândim mai adânc, nici fizicienii nu sunt mai breji, deoarece nici eu nu pot suprascrie niciuna dintre cele patru forțe fundamentale, ci doar se folosesc de ele în varii moduri, dar sigur că efectele sunt mult mai spectaculoase decât în cazul Geneticii. Dar ei nu pot crea, din materie anorganică, din elemente chimice produse într-un laborator ultra-avansat, nici măcar o celulă vie, nici măcar un microb – care-i ceva aflat la granița dintre viață și non-viață.

Ajuns aici, nu poți să nu te gândești la celebra sutră:

Atunci a zidit Domnul Dumnezeu pe om din țărâna pământului și a suflat în nările lui suflare de viață, și s-a făcut Adam, ființă vie.

din primul capitol al Bibliei, unde din nou întâlnim cuplul materie – suflet, care suflet este de data asta exprimat foarte plastic prin viață, aceeași viață de care am vorbit anterior. Dacă viața alimentelor pe care le consumăm nu este altceva decât expresia unei componente de natură subtilă, a unei părți imateriale, cea mai rafinată a lor, care, prin asimilare, ajunge să ne hrănească mintea și conștiința? Dacă corpul se hrănește cu corp și sufletul cu suflet? Dar să revenim.

Având în vedere importanța alimentației, hindușii au trasat reguli clare de dietă. Ce e iarăși interesant aici este că la multe religii indicațiile culinare converg în aceeași direcție. Tradițional, indienii sunt (ovo-)lacto-vegetarieni permanenți. Creștinismul promovează vegetarianismul strict, adică postul, fără niciun produs de origine animală, cel puțin de două ori pe săptămână și înaintea unor sărbători (probabil pe considerentul că ar fi prea greu să postești în fiecare zi). Budiștii sunt iarăși vegetarieni și de alții nu mai știu, dar presupun că e cam la fel.

Și da, câteva mii de ani mai târziu, nutriționiștii – dintre care unii vegani – au preluat zicala ești ceea ce mănânci, zicală ce rămâne însă, la origini, un principiu metafizic sau religios, posibil cu multiple ramificații.

Ca ultimă remarcă, sutra de mai sus din Chandogya Upanishad poate fi interpretată și într-un sens figurativ. Tot undeva în Chandogya Upanishad hrana este definită drept orice este exterior conștiinței. Asta ne permite să citim sutra în felul următor: hrana fizică pe care o consumăm (primele două componente de acolo) ne este necesară pentru susținerea corpului fizic, în timp ce muzica pe care o ascultăm, cărțile pe care le citim, dialogurile pe care le purtăm cu ceilalți etc constituie o a treia componentă a hranei, care ne alimentează mintea și ne permite dezvoltarea caracterului. Dar ăsta e mai degrabă un artificiu de interpretare, deoarece sutra imediat următoare vorbește despre apa pe care o bem, care la rândul ei se împarte în trei, ceea ce întărește sensul direct, al unei hrane solide, fizice și nu metaforice.

(imaginile din articol nu-mi aparțin)

11 Replies to “Originea zicalei „suntem ceea ce mâncăm””

  1. Cum rămâne cu amestecurile perfuzabile de aminoacizi care te hrănesc parenteral când nu ești capabil să te alimentezi pe cale digestivă? Sunt aminoacizi sintetici, perfect valabili, pe care organismul îi acceptă și îi transformă în proteine necesare refacerii tuturor celulelor și țesuturilor organismului. Soluțiilor respective li se adaugă, bineînțeles, lipide, glucide, minerale, vitamine, în așa fel încât hrănirea să fie completă. Uneori această nutrire durează vreme îndelungată.
    Altfel spus, o farfurie de cuie nu putem mânca, dar nițică pilitură de fier ar merge. 🙂

  2. @Cudi

    Înghețată. Asta mă face mai rece sau mai dulce?

    @Renata

    Sunt habarnist la perfuzii. De unde provin acei aminoacizi? Sunt asemenea zahărului, care-i obținut din sfecla/trestia de zahăr, sau făinii, care-i obținută din cereale, adică sunt organice, sau complet anorganice, obținute strict pe bază de reacții chimice între compuși din tabelul lui Mendeleev? În cazul al doilea, cred că ai o obiecție validă. (Da’ io cred de exemplu că glucidele cel puțin sunt zaharuri, adică chestii organice.)

    Atunci, dacă suprapunem asta peste teoria din articol, ar însemna că „hrana” din perfuzii nu are decât componenta a doua. Mai precis, nu are componenta aia grosieră care devine deșeu (presupun că comatoșii nu au scaun) și nici componenta subtilă care acolo zice că devine sau hrănește mintea și pe care eu am pus-o în legătură cu viața. Deci, este un fel de hrană moartă, lipsită de vlagă, care ar putea menține doar corpul fizic.

    Nu știu în ce măsură o astfel de nutrire ar putea susține o bună dezvoltare fizică și psihică a unui individ activ. Ok, tu zici că poate să te mențină în viață timp îndelungat. Pe de altă parte, presupun că la respectivul comatos activitatea cerebrală este minimă. Și nici cu corpul nu face prea multe, adică nu ridică greutăți și nu aleargă pe stadion.

    Altfel, cred că această componentă rafinată din hrană, sau această viață, ne-o putem lua și din alte lucruri (într-o anumită măsură), cum ar fi din aer. În hinduism se numește prana – un fel de energie vitală sau de esență a vieții. De asemenea, Iisus a trăit fără să mănânce timp de 40 de zile – și mai sunt cazuri de oameni care au ținut post negru îndelungat, unii chiar aproape de zilele noastre. Plus că mai trăiește organismul și din rezerve, presupun. Dar e o remarcă interesantă, asta cu perfuziile.

  3. Eu am citit articolul ăsta în diagonală, da’ am întrebări:

    Aldus, ce sunt eu dacă tocmai am mâncat o eugenie?

    Cudi, de ce în ultimele 3 zile şi nu în ultimele 10 ore, sau în ultima săptămână, sau în ultima lună, sau în ultimii 5 ani… etc?

    Renata, aminoacizii nu pot fi numiţi viaţă sintetică? (Îmi trebuie un răspuns pe limba boului, cunoştinţele mele de chimie în general şi de chimie organică în special sunt infime.)

    P.S. După umila mea părere, viaţa se hrăneşte cu moarte, iar noi, oamenii, aflaţi în vârful lanţului trofic, suntem moartea tuturor.

  4. Ești o dulce. Nu mai ești o damă de ghindă, ești o damă din cremă de eugenie.

    PS: Citește și pe orizontală. 😛

  5. Damă, am zis trei zile ca să aibă ce răspunde, în cazul în care trăiește elevarea asta alimentară / spirituală. Dacă îi dai 5 ani, o să răspundă cu generalizări. Cu 3 zile exista șansa să răspundă fără abureli. Dacă o zi mănâncă, alta ba? Legat de răspunsul primit, știi vorba aia, teoria ca teoria, practica te omoară.

  6. Substanțele organice sunt cele care au în structura lor atomi de carbon și hidrogen legați între ei. Cea mai simplă substanță e metanul, un tetraedru cu atomi de hidrogen în colțuri și un atom de carbon în centru. Înlocuind unul sau mai mulți atomi de H cu atomi de C, O, P, S, N, care la rândul lor leagă atomi de H, C, O, S etc., poți croșeta toată chimia organică. Fără să extragi nimic din organisme foste vii. Deci aminoacizii, substanțe care conțin C,O,H și N se pot sintetiza în laborator.
    Paranteză: când pe flaconul unui supliment alimentar scrie vitamina C (acid ascorbic) naturală 1000 mg, asta presupune că unui extract uscat de fructe de pădure să zicem, având un conținut de câteva mg de vitaminaC naturală, i s-a adăugat aproape 1 gram de acid ascorbic de sinteză. Altminteri, o capsulă/comprimat din respectivul supliment ar costa cât un mic diamant. 🙂
    Revenind: da, soluțiile nutritive conțin doar nutrienți fizici, „reziduurile” provenite prin degradarea metabolică sunt eliminate cu apa prin urină.
    Am obiecții în ceea ce privește hrana subtilă.
    Probabil că vom mai discuta despre.

  7. Dama de ghindă, aminoacizii nu sunt decât materie primă pentru sinteza proteică pe care o determină materialul genetic celular. Acolo unde nu e ADN, nu e viață.

  8. Mulţam fain pentru răspunsuri.

    Aş mai avea de zis, pentru Renata, că, atunci când eşti ţinut în viaţă cu perfuzii, nu trăieşti, ci vegetezi. Chiar şi conştient fiind, eşti tot un soi de legumă. Nu mănânci, eşti ca o plantă în pusă în ghveci, căreia i se toarnă apă la rădăcină. Sau cel puţin eu aşa văd lucrurile.

  9. @Renata

    Da, putem să mai discutăm. Vreau să citesc între timp și despre chimie organică și anorganică. Oricum, chestia cu perfuziile rămâne un caz particular. Excepțiile pot coabita cu regula, de exemplu afirmația cum că homo sapiens este heterosexual e perfect validă și științifică, chiar dacă, în cadrul speciei homo sapiens, există și indivizi dezorientați sexual, adică excepții de la regulă.

    Până atunci, să notăm că, indiferent de gradul de adevăr al sutrei de mai sus, afirmația cum că suntem ceea ce mâncăm a fost făcută cu mult timp înainte s-o folosească nutriționiștii moderni.

    @Dama de ghindă

    Cam așa văd și eu lucrurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *