O întrebare despre samurai

Începând cu feudalismul târziu și mergând mai departe în trecut, putem observa că societatea din diverse zone ale globului era împărțită în diverse sistem de caste, bine definite și clar delimitate între ele. Ca o scurtă paranteză, unul din efectele acestei împărțiri era că o ființă dintr-o pătură socială inferioară, care deci nu avea sânge nobil și nu primise o educație aleasă, nu putea accede la o funcție de conducere, spre deosebire de zilele noastre, când toată lumea este egală și o mulțime de paria cu titluri de doctor obținute în urma unor teze plagiate – nu direct de către ei, ci de către alții, care le compilează lucrările contra cost – ajung să ocupe cele mai înalte funcții din stat, dar să nu divaghez prea mult.

Textul citat în continuare este dintr-o postare feisbuchistă a lui Hari Bucur-Marcu:

La începutul anilor 1600, în Japonia, se instaurează pacea internă sub administrația sau shogunatul Tokugawa, care va dura mai bine de două secole. Această pace internă a produs, printre altele, și un foarte mare număr de ronini, adică de samurai rămași fără stăpân. Suprimarea unui post de samurai în casa unui lord feudal însemna pentru luptătorul cu sabia nu numai pierderea prestigiului, dar și a sursei de existență materială. Destul de mulți samurai fără căpătâi au decis să iasă din această situație prin harakiri (sau seppuku), procedeu care este nu numai o sinucidere, dar și un ritual. Ritualul presupune un sanctuar și asistență, atât ca spectatori, cât și ca participanți.

Tradiția cerea ca roninul să se adreseze unui șef de clan și să îi solicite punerea la dispoziție a casei sale pentru a-și face harakiri. Transformarea casei în sanctuar includea și desemnarea mai multor membri al curții feudale pentru a-l asista pe sinucigaș în timpul întregului ritual, unuia dintre ei revenindu-i onoarea să îl decapiteze, imediat după ce acesta se spinteca singur. Se pare că au fost unii lorzi atât de înduioșați de dramatismul situației unor ronini care băteau la poarta lor pentru ritualul morții prin eviscerare încât, în loc să se conformeze cererii, fie le-au oferit acestora ceva de lucru, fie le-au dat ceva de pomană pentru a-și putea continua viața, cel puțin pentru un timp.

În anul 1962, regizorul Masaki Kobayashi, unul din reperele de marcă ale cinematografiei independente japoneze, și-a bazat acțiunea filmului său intitulat „Harakiri (Seppuku)” pe această dramă a roninilor. Filmul are o scenă pivotală desprinsă parcă din tragediile antice: un ronin solicită stăpânului unei case feudale să își facă harakiri pe proprietatea sa, contând pe faptul că acesta îi va da de pomană. Stăpânul este însă un adevărat cinic și alege soluția ca solicitantul să își facă într-adevăr harakiri în casa lui.

Tragismul situației se relevă în momentul în care samuraiul trebuie să aleagă între dezonoare și moarte cumplită. Atât de scăpătat era bietul om, încât își vânduse până și armele, purtând în schimb săbii de lemn, care, atâta timp cât nu erau scoase din teacă, lăsau impresia că sunt construite din acel faimos oțel japonez călit și recălit de nenumărate ori. Odată descoperită starea sa, ceea ce i-a rămas a fost fie să își retragă cererea de sanctuar pentru seppuku și să își piardă iremediabil onoarea – singurul bun pe care încă îl mai avea, fie să continue ritualul și să se eviscereze cu lama de lemn a sabiei, murind astfel în chinuri groaznice.

Ce a ales samuraiul să facă și cum alegerea lui a dus la dezvoltarea dramatică a unei extraordinare povești feudale japoneze, transpuse pe peliculă alb-negru de un mare maestru al cinematografiei, rămâne să vă aduceți aminte, dacă ați văzut filmul, sau, dacă nu l-ați văzut, să căutați să vedeți această operă Kobayashi, că merită.

Una dintre castele Japoniei feudale era cea a samurailor – o castă a nobilimii militare, și cu toții am auzit de calitățile lor extraordinare: loialitate, onoare, forță, vitalitate, curaj, voință, iscusință în luptă, capacitate de a îndura orice durere fizică și psihică etc. O primă observație interesantă pe care am făcut-o la citirea textului de mai sus, afară de cea că vreau să văd și eu filmul, a fost că acești samurai prosperau pe timp de război. Și deci că războiul însemna, încă de pe atunci, o sursă de venituri materiale și prestigiu pentru cel puțin o categorie de oameni, respectiv luptătorii care îl purtau. Iar o a doua este mai degrabă o întrebare.

Cum este posibil ca acești luptători abili și puternici, membri ai unei caste privită cu respect și admirație, să devină faliți odată ce războiul se încheia? Ok, stăpânii renunțau la serviciile lor, dar de ce nu se puteau descurca pe cont propriu? De ce trebuia să devină cerșetori sau să moară de foame, în condițiile în care existau și pe atunci agricultori sau tâmplari sau negustori care evident aveau ce pune pe masă? Pentru că de la un astfel de om, care are o personalitate puternică, te-ai aștepta să se adapteze la orice situație, să nu poată fi doborât de nimic, să se descurce în orice împrejurare, să reușească în orice condiții, dacă nu cu sabia atunci cu munca, cu comerțul, cu meșteșugurile sau cu orice altceva. Dar nu, ei deveneau faliți.

Apoi am intrat pe Wikipedia și am citit că nu le era permis din punct de vedere legal să-și schimbe ocupația de bază, sau, atunci când totuși li se oferea această oportunitate, mândria îi determina pe mulți să refuze, ca și cum cerșitul ar fi fost mai nobil decât munca sau comerțul, și astfel, odată războaiele încetate, unii se angajau ca mercenari iar alții deveneau hoți sau se grupau în bande criminale. Pe atunci, pe când încă nu se inventaseră armatele de menținere a păcii…

samurai

2 Replies to “O întrebare despre samurai”

  1. În finalul articolului ți-ai răspuns singur de ce nu…, pentru că mândria, constrângeri legale. Cultura japoneză rămâne o necunoscută perfectă pentru mine, ca matematica. 🙂
    Dar întrebarea de ce unii oameni care au fost „cineva” ajung „nimeni”, umbre cenușii la un colț de stradă, asta rămâne. Alegeri nepotrivite? Ghinion masiv? Destin? Incapacitatea de-a se adapta la o situație în care dețin mai puțin control?
    Cunosc cel puțin un om a cărui afacere a căzut și care preferă să stea acasă, pe banii nevestei, strâmtorat economic, pe motiv că el nu poate munci la stăpân.
    Și nu e samurai. 🙂

  2. Mândrie și lene? 🙂 Dacă o luăm individual, probabil fiecare cu testul lui de viață.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *