Natural, naturist, eco

Ultimul articol al Renatei poate fi luat ca o încercare de a dărâma sau măcar de a deschide drumul către reevaluarea unor mituri despre suplimentele alimentare și, în general, despre ceea ce numim natural, naturist, eco. Vreau să fac o precizare pe marginea acestui articol – nu legat de ideea lui principală, că n-am folosit niciodată și n-am habar de aceste suplimente, ci legat de un fragment introductiv de acolo:

Ei bine, instituțiile în cauză, începând cu FDA, EMEA și terminând cu orice institut național de resurse alimentare sau de igienă și sănătate publică, nu reușesc deloc să controleze piața suplimentelor, pentru că există publicitate, producători și vânzători disperați pecuniar și mai există și un segment al populației, fan eco-, bio-, natur-, care e influențat de reclame, de vecini, de Monica Tatoiu și, nu în ultimul rând, de puținătatea discernământului său în a recepta informație.
Cel din urmă, segmentul de populație care se tratează eco-, bio- și naturist de absolut orice, e exact ăla care numește medicamentul „chimicală” și înghite pe nemestecate miturile despre binele absolut al vitaminelor naturale, al mineralelor naturale, al plantelor naturale, al uleiului natural de bursuc și-al diverselor alte ciudățenii absolut naturale care-ți garantează sănătate și longevitate „fără număr”.

Populăm – că „a trăi” e prea mult spus – o lume puternic tehnologizată și profund artificială. Dacă bunicii noștri încă își duceau viața în natură, noi locuim, îngrămădiți ca niște struguri dintr-un ciorchine, între betoane, ciment și asfalt. Unii dintre noi mai au noroc de câte-un primar ieșit din comun, care aranjează orașul în așa fel încât să-l facă mai suportabil, dar restul nu vedem iarba, copacii și pădurea decât o dată la câțiva ani, în concedii. Iarba de pe câmp, nu aia din parcuri. Copacii din pădure, nu ăia de pe marginea drumului poluat fonic de mașini care trec din secundă în secundă. Râul de munte, din care poți bea apă și în care te poți spăla, nu piscina sau fântâna arteziană din centru. Toate acestea au dispărut aproape complet din viața omului civilizat, fiind înlocuite de surogate.

Nu știu dacă v-ați prins, dar monștrii din realitatea cotidiană sunt mult mai puternici decât dinozaurii din trecut și mult mai înfricoșători decât balaurii din poveste. Și nu putem evada din ghearele lor:

buldozer

gară

zgârie-nori

Pur și simplu nu putem. Oricâte filtre futuriste ar reuși să inventeze urmașii noștri, noxele și îmbâcseala dintr-o metropolă nu vor putea concura niciodată cu aerul curat al naturii neviolate de om. Acesta însă s-a pierdut, a devenit un capitol din istorie. Iar aerului și apei toxice li s-au adăugat alimentele.

Alimentele moderne sunt procesate mecanizat, pentru o mai mare eficiență. Până și fructele așa-zis naturale sunt crescute cu hormoni și coapte pe vapor sau în magazin (serios, credeți că bananele se culeg galbene din bananier?). Într-o zi mă aflam într-un mic magazin local, când am dat peste o angajată care stropea cu ceva fructele dintr-o ladă. Le pulveriza cu un spray dintr-un recipient ce arăta (atât ca formă, cât și din modul cum era etichetat) ca un Mister Proper. Observând reproșul din ochii mei, mi-a spus zâmbind: „Ca să țină mai mult!” Ce să zic, poftă bună!

Am ajuns ca până și surogatele artificiale create de noi ieri să fie astăzi considerate prea brute și să fie înlocuite de abstracții ale lor. Banii, care sunt un înlocuitor al posesiunilor efective, au fost înlocuiți la rândul lor de ideea de ban, înscrisă cu cifre binare pe cipul unui card bancar. Iar socializarea dintre noi, poate singurul lucru care încă ne rămăsese nealterat, se desfășoară acum, din ce în ce mai mult, prin intermediul unei interfețe digitale, într-o lume virtuală.

Pe lângă pleiada de avantaje pe care artificialul le-a adus în viața noastră, nu putem ignora, dacă suntem onești, și partea mai puțin luminoasă a paharului: stresul, starea precară de sănătate, apariția unor felurite boli care nici măcar nu existau în trecut, o profundă alienare a ființei umane, cazuri tot mai numeroase de depresie și lista poate continua. Vă rog, nu încercați să-mi vindeți pastila cu cât de mult a evoluat medicina modernă sau cât de mult a crescut durata de viață a omului modern. Nu mă interesează și o putem discuta într-un alt articol, dacă doriți.

În lumina celor de mai sus, căutarea unor produse cât mai naturale și sănătoase, ca parte a unei încercări de rebranșare la natura pierdută, este un deziderat absolut firesc și chiar lăudabil. Cine ar prefera, de exemplu, roșia din magazin, în care îți rupi dinții, în locul roșiei de grădină? Sau usturoiul chinezesc în locul celui autohton de la țară? Comparați culoarea unui ou de casă cu paloarea celui de pe raft, obținut de la găini crescute în condiții eco și bio – conform standardelor UE.

Așadar, faptul că există un segment de populație care tinde, vrea, aspiră să se hrănească cât mai sănătos, să ingereze cât mai puține chimicale, și, da, să se trateze cât mai naturist, este – încă o dată – absolut de înțeles. Problema este că, în urma apariției acestui curent către tot ce înseamnă natural, unii dintre cei care înainte vindeau rahaturi au început să pună pe rahaturile lor eticheta bio, natural, ecologic. Sau să facă altele, cu o altă etichetă și culoare, dar cu aceeași consistență și vâscozitate. Că dacă există comercianți dornici să profite de pe urma cumpărătorilor în cazul unor produse să zicem electrocasnice sau medicamentoase sau de orice altă natură, doar nu credeți că domeniul produselor naturiste ar fi unul rupt dintr-o filă de paradis.

Și astfel, într-o lume care este din ce în ce mai mult construită pe artificial, în care până și pentru a merge să cumperi un ceai de la plafar trebuie să cobori cu un lift și apoi să urci într-o mașină cu motor, care te duce pe niște străzi asfaltate, după un anumit algoritm, oprind atunci când un indicator de la marginea drumului se colorează în roșu, și construită de asemenea pe un sistem ce susține și încurajează publicitatea mascată și mincinoasă, a devenit din ce în ce mai dificil să discerni corect fiecare nuanță, separând fiecare firicel de grâu de cel de negină.

Și de asta Renata are probabil dreptate în ce scrie și va mai scrie despre suplimente alimentare, și de asta am zis că nici nu mă leg de ideea ei principală (ba chiar găsesc astfel de articole binevenite). Dar asta nu înseamnă că trebuie să criticăm sau privim disprețuitor înspre acel segment al populației care este fan bio, eco și natur. Dimpotrivă, cu riscul să fim priviți cu milă sau suspiciune de către ceilalți, ar trebui și noi să urmărim să ne integrăm în acest curent, cel puțin dacă suntem cu toate țiglele pe casă – dar să o facem într-un mod cât mai inteligent și documentat.

Pe final, las o întrebare asupra căruia poate voi reveni la un moment dat: cu ce se deosebesc aceste suplimente alimentare de niște leacuri băbești ambalate modern și prin ce diferă producătorii lor de niște vraci din trecut? Asemănări, diferențe, avantaje și dezavantaje, poate merită discutat cândva.

Leave a Reply