În loc de plugușor

„Ne cunoaștem,
Ne-am întâlnit într-o zi
Pe pământ,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealaltă.

Tu erai așa și pe dincolo,
O, erai ca toate femeile,
Uite că ți-am reținut
Chipul.

Eu m-am emoționat
Și ți-am spus ceva cu mâna pe inimă,
Dar n-ai avut cum să m-auzi.

Pentru că între noi treceau întruna mașini
Și ape și mai ales munți,
Și tot globul.

M-ai privit în ochi
Dar ce să vezi?
În emisfera mea
Tocmai se făcuse noapte.

Ai întins mâna: ai dat de un nor.
Eu am cuprins de umeri o frunză.”

de Marin Sorescu

2022 - cuplu

4 Replies to “În loc de plugușor”

  1. La mulţi ani, Aldus!

    Cât despre ilustraţie, presupun că-n 2023 vor fi trei personaje. Şi mă întreb cine va fi al treilea – un copil, un căţel, o pisică, un hamster, o ţestoasă, un papagal, o mamă soacră…?

  2. La mulți ani !
    Mi s-a părut potrivit pentru 2022.

    Cântec în doi – Lucian Blaga

    Şi vine toamna iar’
    ca dup-un psalm aminul.
    Doi suntem gata să gustăm
    cu miere-amestecat veninul.

    Doi suntem gata s-ajutăm
    brinduşile ardorii
    să înflorească iar’ în noi
    şi-n toamna-aceasta de apoi.

    Doi suntem, când cu umbra lor
    ne împresoară-n lume norii.
    Ce gânduri are soarele cu noi —
    nu stim, dar suntem doi.

Leave a Reply