Cea mai superbă urare de La Mulți Ani îi aparține colectivului Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare și îi este adresată primarului aceluiași oraș, Cătălin Cherecheș, cu ocazia împlinirii fericitei vârste de 43 de ani. A fost publicată pe mai multe situri culturale și-mi permit s-o redau și eu dinjos:
Domniei Sale,
Domnului Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia MareDomnule primar,
Întru bucuria acestui ceas aniversar, al celor 43 de ani de viață plini de realizări, avem deosebita plăcere să Vă adresăm cele mai sincere gânduri și doriri de multe, frumoase și alese împliniri. Sub clepsidra timpului, vectorul definitoriu al întregii lumi, singurul adevăr de necuprins rămâne veșnicia. În ea se regăsește eternitatea lui Dumnezeu, sfera tuturor lucrurilor văzute și nevăzute, freamătul și bucuria lumii, energia și lumina Universului. Cu energia Universului ați umplut și domnia voastră acest oraș, frumusețea și valoarea lui regăsindu-se peste tot; în spațiul sacru al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare ați adus lumină, emanând în permanență izul unei bogate culturi și al unei sincere prietenii, iar în sfera lucrurilor văzute, ați oferit echilibru și speranță.
Mulțumindu-Vă pentru toate acestea și asigurându-Vă de prețuirea noastră sinceră, Vă dorim să trăiți veșnicia sub cele mai nobile forme ale sale.
La mulți ani binecuvântați!
Colectivul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Vă invit în continuare la o analiză pe textul acestei minunate și inedite urări, analiză ce poate fi desfășurată din multiple puncte de vedere: stilistic, liric, patriotic, cultural, filosofic, metafizic, spiritual etc.
De exemplu, mă declar iremediabil sedus atât de nesfârșita poezie a formulării „izul unei bogate culturi și al unei sincere prietenii”, cât și de scrierea lui „Vă” cu majusculă în construcții ca: „mulțumindu-Vă”, „asigurându-Vă”, „Vă dorim” etc. Iată ce găsim pe ortografia.ro în această ultimă direcție:
Se scrie în limba română cu inițială majusculă primul cuvânt și al doilea cuvânt al formulelor de politețe de tipul: Domnia Sa, Excelența Voastră, Măria Ta, Majestățile Lor Imperiale, Sfințenia Sa etc.
Textul este foarte ofertant și la capitolul filosofie, dar mă simt nevoit să rezist tentației și să mă opresc aici, pentru că orice aș reuși eu să comentez la umbra și pe marginea lui nu va putea niciodată spera să se ridice la înălțimea urării în sine, așa că Vă las Domniilor Voastre nobila sarcină și sacra datorie de a desluși multiplele fațete ale acestei extraordinare urări de La Mulți Ani, înscriind-o astfel și mai viguros în necuprinsul calendar al eternității.
Închei totuși cu o tulburătoare revelație și totodată întrebare existențială: cine suntem noi, bieți oameni, să merităm un asemenea primar?
(via diacritica)
Cum, Aldus, te-ai oprit cu analiza tocmai când devenise mai interesantă? 🙂
Stilul bisericesc îți gâdilă auzul încă de la început: „întru bucuria”. Păcat că apare virgula aia între ”aniversar” și „al” care te duce cu gândul la o enumerare și o dă dracului pe coana gramatică.
În caz că primarul nu se prinde de arhaismul prepoziției inițiale, biblioteca Petre Dulfu îi mai dă o bidinea peste urechi: „doriri”. Nu urări, ci doriri.
Fraza cu clepsidra n-am înțeles-o, regret. Nu știu cine e vectorul definitoriu: clepsidra, timpul sau veșnicia. Oricum ar fi, e trist că în vectorul definitoriu – definitoriu, da? – singurul adevăr e veșnicia.
Pe urmă lucrurile devin mai clare, e despre electrificare (energie, lumină), se pare că biblioteca e singurul loc din Baia Mare unde a băgat primarul curent, în rest, „în sfera lucrurilor nevăzute” a băgat doar „echilibru și speranță”.
Să sperăm că primarul s-a îmbătat suficient înainte de-a citi felicitarea și n-a băgat de seamă că bibliotecarii lui Petre Dulfu se cam îndoiesc de cultura edilului băimărean: „emanând în permanență izul unei bogate culturi”. Adică le cam pute cultura dumnealui. Că iz, în română, înseamnă miros urât, indiferent cât de poetic le sună unor condeieri.
Acum, ce să zic? Nici cultura bibliotecarilor nu miroase a parfum de chiparoase, dacă mă iau după textul omagial. Duhnește, de-a binelea, a pupincurism de cea mai joasă speță.
Mare blestem pe Petre Dulfu, să-i fie numele asociat cu acești lingăi!
„În sfera lucrurilor văzute”, remarc de la prima vedere că respectivului colectiv omagial i-a scăpat un „domniei voastre” fără majusculă… Restul e redundant.
P.S. Am văzut că nu-mi mai răspunzi, dar nu am rezistat unei asemenea întorsături de (ce-or avea în loc de) condei.
Include-l în expresia aia poetică şi pe “emanând”: “emanând în permanenţă izul…”
Sugestia olfactivă e astfel mai puternică, te îndeamnă să-ţi duci mâna la nas aproape instantaneu.
@Renata
> Cum, Aldus, te-ai oprit cu analiza tocmai când devenise mai interesantă?
M-am oprit, că-i cam din categoria no-comment. Și din cauza diferenței uriașe de nivel: eu, un biet pământean, pus în fața unui primar cosmic, alături de care până și substantivul Dumnezeu capătă valoare de atribut. Oare lui Ceaușescu i se aduceau asemenea urări?
> Nu știu cine e vectorul definitoriu: clepsidra, timpul sau veșnicia.
Cred că timpul, deși corect ar fi fost „vector”, pentru că nu-i singurul. Oricum, eu înțeleg de-aici că îi urează (sau îi „doresc”) să rămână primar pe veșnicie. Caz în care sper să nu fie bai mare cu Baia Mare! 🙂
> Pe urmă lucrurile devin mai clare, e despre electrificare (energie, lumină), se pare că biblioteca e singurul loc din Baia Mare unde a băgat primarul curent, în rest, „în sfera lucrurilor nevăzute” a băgat doar „echilibru și speranță”.
😆 😆 😆
@Issabela
Cum adică nu-ți răspund? Ba îți răspund, doar că de la mine nu primești notificări cum că ți s-a răspuns. Nimeni nu primește, așa e configurat blogul, cu comentarii pe un singur nivel. Iar ale tale nici nu apar din prima, trebuie să le scot de la spam, unde te bagă pluginul meu anti-spam. Ești singura cu care nu se înțelege bine 🙂 și dacă l-aș scoate aș primi sute de mesaje spam pe care ar trebui să le șterg manual…
Dar după ce îți public comentariul, de regulă îți și răspund (exceptând rarele cazuri în care nu am nimic de zis, dar asta-i valabil pentru orice interlocutor).
Chiar îmi face plăcere când comentezi.
@Vero
Sunteți niște gospodine care nu știți aprecia înaltul rafinament al unui parfum delicat al unei suave urări metafizice, patriotice și aniversare.
Da, Ceaușeștii primeau EXACT astfel de mesaje… Apăreau prin Scânteia pe prima pagină. Și tot așa, în grai străbun cu arhaisme, și cu o borâtură de epitete, metafore și alegorii. Problema e că 80% din cuvintele folosite în mesaje le erau total necunoscute Ceaușeștilor, deci nu le puteau savura așa cum s-ar fi dorit.
E posibil ca textul bibliotecarilor să fi fost conceput de vreo băbăciune de vârsta mea, bibliotecăreasă șefă, care și-a exersat mâna cu astfel de libidinoșenii acum 40 de ani, pe când era o tânără speranță a PCR.
@Aldus
Dac-ar fi toate furcile caudine ca spamul tău… 🙂
Am găsit, așa e. Am găsit nu numai răspunsurile căutate, ci și în plus 😀 Recunosc că nu m-am obișnuit încă să mă întîlnesc cu mine însămi pe net în diverse ipostaze (aka prin comentariile altora, și nu la Jo a mea mă refer…), dar face parte din viața virtuală și asta.
Uitasem de poză, corect, ți-o trimit acum pe mailul vechi, că ai zis de un mail în comentariu, însă eu n-am văzut niciunul.
On topic: articolul de față e sinistru, ca semnificație. Nici nu știu dacă merită ironiile unor oameni deștepți – dar e bine și că e expus, că numai așa vedem în ce lume trăim.
Nu știu peste ce comentarii ai mai dat în care erai menționată ca terță parte (în afară de discuțiile cu Jo, o parte cenzurate de ea), dar dacă asta te „dezechilibrează”, ce-o să faci când voi recenza cât se poate de critic poveștile tale, și nu într-un comentariu, ci într-un articol de blog? Stai că urmează, că încă nu mi-am făcut timp. 😆
Cred că vrei să spui că urarea e sinistră, nu articolul scris de mine. 😀
Și eu zic că e bine să le expunem – în măsura în care nu ajungem să ne focalizăm exclusiv pe asta.
@Aldus
Evident că urarea, despre care acum am remarcat c-ai făcut-o “cea mai superbă”.
M-ai mai “amenințat” o dată cu… critica ta 😀 (pot să rîd deocamdată, da?). Să vină. Nu te știu distructiv gratis pînă acum 🙂
Da. E o superbitate de urare. Cui nu-i place să se înscrie într-un partid, să învețe cum se face. Făclia patriotismului trebuie ținută vie și mândră în aceste vremuri de restriște.
Între timp mi-am dat seama că probabil te refereai la Nostratella, cu mențiunile prin comentarii. Stai liniștită, pe mine mă înjură cel mai abitir. 😀
Ți-am răspuns la mail. Adică ți-am trimis și eu o poză (de pe o altă adresă de mail, din greșeală).
Ai simțit limba?! Și ce ți mai place!
[…] dintr-un ciorchine, între betoane, ciment și asfalt. Unii dintre noi mai au noroc de câte-un primar ieșit din comun, care aranjează orașul în așa fel încât să-l facă mai suportabil, dar restul nu vedem […]