După cum probabil știți iar dacă nu știți tocmai sunteți pe cale să aflați, austriecii se pregătesc pentru o criză globală (cel puțin la nivelul Europei) de curent electric, pe care ei o numesc blackout. Nu-i o glumă și nici un fake news, așa cum o etichetează Carmen Radu în același articol în care scrie că a existat o campanie de informare în rândul populației, un program de pregătire a armatei și că:
Ministrul austriac a subliniat faptul că întrebarea nu trebuie să fie „dacă” va avea loc o pană de curent la nivel european, ci mai degrabă „când”.
O informare de pe site-ul Ministerului Apărării din Austria arată că „experții se așteaptă la un blackout în următorii cinci ani”.
Da, știrea e mai de la începutul lunii, dar n-am avut timp să scriu despre, ocupat fiind cu procurarea de generatoare, invertoare, panouri solare, baterii, hrană neperisabilă, apă potabilă și multe altele. Ok, am fost ocupat cu diverse, chit că nu strică să ai câte ceva din lista asta la dispoziție, just in case, lucru de care intenționez să mă ocup mai serios în viitorul apropiat. Dar mă iertați că întreb: nu cumva Austria e prima țară europeană în care vaccinarea devine obligatorie – începând cu februarie 2022? Moment în care simt nevoia să vă spun următorul banc:
Ion, pe bicicletă, cu doi saci mari pe spate, dă să treacă granița în Republica Moldova. Vameșul îl oprește și-l întreabă:
– Ia stai, bă! Ce ai în saci?
– Nisip, bre!
– Păi, ia să vedem noi!…
Vameșul îi taie sacii, și – ce să vezi – nisip!
Totuși, vameșul îl ține pe Ion peste noapte și trimite nisipul la laborator.
Rezultatul: nimic altceva decât nisip. În fine, lui Ion i se dau alți doi saci noi, plini cu nisip, și apoi este eliberat.
După două zile, Ion revine în vamă – pe bicicletă – cu alți doi saci în spate. Vameșul îl oprește iar și-l caută în saci… Și ce găsește? Desigur, nisip! Povestea se repetă până când, într-o bună zi, vameșul se întâlnește cu Ion într-o cârciumă. Curios foc, se apropie de el și îl întreabă:
– Auzi, sunt absolut sigur că tu faci contrabandă cu ceva! Da’ nu știu cu ce și nu mai pot să dorm noaptea de gândul ăsta! Așa că te implor, ia zi-mi, că jur că nu spun la nimeni: cu ce faci, mă’, contrabandă?!?
După ce mai dă pe gât un păhărel de țuică, Ion îl privește în ochi și îi răspunde:
– Cu biciclete!
Derutarea atenției. Când te mușcă un crocodil de picior, nu mai simți mușcătura albinei de acum două minute, că durerea de picior o acoperă pe cealaltă. Când știi că vine Apocalipsa, ce mai contează că ești obligat să te vaccinezi? Vaccinează-te și fă-ți rezerve, că rămânem în beznă totală!
Pe de altă parte, alimentarea cu electricitate a prezentat în ultima perioadă fluctuații, și nu mă refer doar la preț, și nu doar la țări din Europa. În ultimă instanță, poate că n-ar strica câteva săptămâni de seară la lumina felinarelor, că prea ne-am atașat și am devenit dependenți de lumină și tehnologie. Ce am face aruncați pentru o lună sau două într-o condiție ceva mai naturală? Doar zic.
Problema nu e lumina ci faptul ca nu mai functioneaza nimic fara curent de la incalzire pana la casa de la magazin! Diferenta cu era Ceausescu este enorma atunci nu era totul computerizat, electronic! Sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva ca o sa fie dezastru in orase!
Într-adevăr, iar cheia este că am creat o civilizație dependentă de tehnologie. Dacă tehnologia cade (n-a căzut până acum, dar dacă va da peste o sincopă), o să avem o puternică surpriză, să zic așa.