O mică explozie în Beirut

Marți seara a avut loc o mică explozie în Beirut, capitala Libanului. Din estimările inițiale, explozia s-a soldat cu peste 200 de morți, 5.000 de răniți, 300.000 de oameni rămași fără locuință și 15.000 de tone de grâne distruse. Libanul mai are acum grâu pentru maxim o lună.

A arătat cam așa:

Explozia, sau de fapt exploziile, că au fost două, una mai mică și una mai mare, sunt puse pe seama a 2750 de tone de azotat de amoniu care se aflau în portul din Beirut încă din 2014. Povestea acestui azotat este foarte interesantă și seamănă cu legenda calului troian. În toamna lui 2013, vasul comercial MV Rhosus, deținut de un afacerist rus, a ancorat în Portul din Beirut, având niște probleme la motoare. Autoritățile portuare libaneze au inspectat vaporul și l-au reținut în port, declarându-l nesigur pentru navigat. Contractanții și-au pierdut interesul în marfa transportată (cele 2750 de tone de azotat de amoniu) iar proprietarul vaporului l-a abandonat. A durat un an până când toți marinarii au fost repatriați. După care, în baza unui ordin judecătoresc, azotatul a fost confiscat și depozitat într-o clădire din port pe următorii șase ani – perioadă care s-ar fi încheiat anul acesta. De-a lungul timpului diverse oficialități au trimis scrisori în care au cerut să se facă ceva cu acel azotat, pentru că prezența lui în port, în condițiile climatice de acolo, este un hazard. Scrisorile nu au avut niciun efect. Lipsa de reacție a decidenților, da.

Trebuie să fim mai atenți. Cu 10.000 de ani în urmă, neglijența persoanelor cu sarcini administrative s-ar fi putut solda cu, nu știu, prăbușirea colibei șefului de trib? Sau a zidului care înconjura cetatea? Astăzi ea a produs o explozie care s-a resimțit în SUA ca un cutremur cu magnitudinea de 3,5. Este adevărat că, punând în balanță confortul zilelor noastre cu condițiile vitrege de trai de acum câteva mii de ani, am fi tentați să spunem că riscul unor accidente sporadice este acceptabil, dar alegerea nu trebuie făcută între condițiile de acum și condițiile de atunci, ci între atenție și neglijență. Cu cât arma pe care o ai în mână este mai puternică, cu atât trebuie să fii mai responsabil în mânuirea ei. Iar știința actuală îți pune la dispoziție cea mai puternică armă din istoria planetei: tehnologia modernă. Gândiți-vă că cei responsabili de gestiunea azotatului de amoniu nici măcar n-au avut intenții rele. Pur și simplu au fost obosiți, neglijenți, nu s-au gândit la acest scenariu, nu l-au luat în serios. Și asta a fost suficient pentru a se produce ceea ce s-a produs.

Este una dintre cele mai mari explozii convenționale, adică non-nucleare.1Forța ei a fost echivalată cu a zecea parte din explozia de la Hiroshima. De aici remarca de la început cu „o mică explozie”. De data asta.

nuclear-war-pentagon

One Reply to “O mică explozie în Beirut”

  1. George Coșbuc – Decebal către popor

    Viaţa asta-i bun pierdut
    Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
    Şi-acum ar vrea un neam călău
    S-arunce jug în gâtul tău:
    E rău destul că ne-am născut,
    Mai vrem şi-al doilea rău?

    Din zei de-am fi scoborâtori,
    C-o moarte tot suntem datori!
    Totuna e dac-ai murit
    Flăcău ori moş îngârbovit;
    Dar nu-i totuna leu să mori
    Ori câine-nlănţuit.

    Cei ce se luptă murmurând,
    De s-ar lupta şi-n primul rând,
    Ei tot atât de buni ne par
    Ca orişicare laş fugar!
    Murmurul, azi şi orişicând,
    E plânset în zadar!

    Iar a tăcea şi laşii ştiu!
    Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
    Să râdă! Bunii râd şi cad!
    Să râdem, dar, viteaz răsad,
    Să fie-un hohotit şi-un chiu
    Din ceruri până-n iad!
    https://Versuri.ro/w/1317

    De-ar curge sângele pârău,
    Nebiruit e braţul tău
    Când morţii-n faţă nu tresari!
    Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
    Când râzi de ce se tem mai rău
    Duşmanii tăi cei tari.

    Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
    Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
    Zamolxe, c-un întreg popor
    De zei, i-am întreba: ce vor?
    Şi nu le-am da nici lor pământ
    Căci ei au cerul lor!

    Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
    E rău destul că ne-am născut:
    Dar cui i-e frică de război
    E liber de-a pleca napoi,
    Iar cine-i vânzător vândut
    Să iasă dintre noi!

    Eu nu mai am nimic de spus!
    Voi braţele jurând le-aţi pus
    Pe scut! Puterea este-n voi
    Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
    Că zeii sunt departe, sus,
    Duşmanii lângă noi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *