E frumos să te menționeze cineva pe alt blog. Chiar și atunci când te înjură. Motivul constă în faptul că dacă vorbesc despre tine, înseamnă că cel puțin nu le ești indiferent, deci i-ai impresionat într-o anumită măsură. Printre persoanele pe care am reușit să le impresionez se numără Castan, semnatarul unui blog zurliu, și Nostratella, o mai veche admiratoare de-a mea. Faptul că ultima își face timp să mă ocărască pe diverse bloguri ori de câte ori prinde ocazia, afirmând printre altele că scriu prost, în condițiile în care continuă să-mi citească mâzgălelile, nu poate fi decât măgulitor: înseamnă că totuși am o speranță! Și cum inclusiv dușmanii au ajuns să vorbească despre mine, m-am gândit că poate ar fi cazul s-o fac și io.
1. Nema cultură
Că nu cred că făfăluga neţilor- aka… aldus al ghizdei, să fi amuşinat mai ieri (tamnesam şi bogdaproste), vr’un pârţ d’al celui ce ridica cân’va, nu demult, colbul prin Coasta Boacii.
Eu îi răspund:
Cioran e mic copil, fată! 😀 Nici el nu cred să fi avut heitări a căror viață să graviteze atât de mult în jurul lui. Da’ recunosc c-am căutat fo’ două cuvinte în dicționar și Coasta Boacii pe Google.
Castan îi răspunde (nici acum nu știu dacă ironic sau serios):
Stella, și abstrus și veros?
Nu se poate. Exagerezi. Vezi bine că a reusit să-l lege pe Cioran de Coasta Boacii…
Iar Nostratella revine:
Treaba cu Cioran e pur accidentală… fii convins. GUGU e divină!
Că la creierii lui- decât maxim plafonaţi freudian, bleojdind pe neţi dupe (subliniez!) Coasta BUCII, l’o fi trimis GUGU’ndărăt la Coasta Boacii…
Mno, CSF, n-ai CSF!
Da, Nostratellă, ai dreptate: nu l-aș fi legat pe Emil Cioran de Coasta Boacii fără să-mi spună Google. După cum am și precizat. Recunosc fățiș că nu sunt citit și-mi pun cenușă-n cap la nevoie. Lecturile mele se rezumă la romane de Jules Verne, Alexandre Dumas, Michel Zevaco, Rodica Ojog Brașoveanu, Georges Simenon și ce-oi mai fi citit când eram mic. Aventură, SF, polițiste, capă și spadă etc: de-ale tinereții valuri. Dintre operele esențiale nu cred c-am citit nimic, cu excepția romanului Mizerabilii, care mi-a plăcut foarte mult, dar din care n-am parcurs decât prima jumătate. Așadar, ești în drept să-mi spui că n-am cultură și o admit.
Dar știi ceva? Asta mă bucură. Uite, eu aveam o părere proastă despre tine, de vreme ce nu păreai capabilă să legi două propoziții simple fără să încalci o grămadă de reguli – atât gramaticale cât și ale unei exprimări cursive, fluide. Acum constat cu surprindere că, deși scrisul nu ți l-ai schimbat, vii cu o suită de referințe culte care mă depășesc. Iar asta-i foarte bine. Pentru că dacă eu sunt atât de slab în comparație cu tine, sau dacă eu sunt atât de slab în general, elucubrând aberații, înseamnă că voi vă puteți deschide niște bloguri cu care să-mi dați mare clasă. Iar asta ar fi minunat. N-o spun ironic, eu aș fi primul care s-ar bucura să le vadă și să le citească. Dar bloguri publice, Nostratellă, pentru că e cam de cacao să mă acuzi ba că sunt femeie, ba că locuiesc cu părinții, ba că mă ascund după pseudonim, ba că epatez pe blog, în condițiile în care eu am totuși blog pe care tu poți intra și comenta (inclusiv critic), în timp ce pe blogul tău privat nu se intră decât cu invitație specială.
Al doilea mare motiv de bucurie este că nefiind eu o persoană cultă și citită, nu am în față decât perspectiva citirii și a cultivării, pe principiul că ce poate face o mlădiță dacă nu să crească? De căzut nu pot să cad, dat fiind că-s deja la bază. Și, că tot veni vorba, de ce puneți voi cultura pe un piedestal atât de înalt, pe care de fapt nu-l merită? În esență cultura este un bagaj informațional. Sigur, informații din domenii ce vădesc preocupări elevate, dar tot informații. Adică memorie.
2. Nema engleză
Tot Nostratella:
Mă rog. Iar ultima fiţă, cică… mai şi traduce.
Fuck me, decât! Traduce ce-au tradus alţii?! fuck me again!
Steluță, eu am zis cândva, tot la o traducere, că nu sunt vorbitor de engleză. Deci nu văd problema. Traduc și eu ca exercițiu, chestii care-mi plac. Sunt deschis la feedback și la critici constructive. Dacă vrei să-mi fii de ajutor, punctează-mi unde și ce am greșit, arată-mi cum se traduce mai bine o expresie etc. Că insigna de mare traducător nu mi-am pus-o niciodată în piept, ca să îmi bați cu ea obrazul. Și ce vrea să însemne „ce-au tradus alții”? Eu traduc ce traduc eu. De exemplu, în articolul ăsta am tradus un fragment dintr-un discurs al lui Osho. Discursul l-am luat de pe saitul oficial osho.com, unde evident că se află în limba engleză. Sait spre care am pus link. Habar n-am dacă a mai tradus cineva rândurile respective în română. N-am căutat, dar dacă găsești tu sunt convins că vei găsi de asemenea și diferențe, de vreme ce eu nu m-am uitat la nicio altă traducere. Iar dacă nu găsești, hmm… cum se numește cineva care face o afirmație pe care apoi nu o poate susține sau proba?
3. Nema filme noi
Tot Nostratella:
Şi recenzează şi filme… OMG! După ce-au recenzat alţii cu neşte ‘jdemii de ani în urmă.
De data asta, recenziile altora le citesc – dacă le găsesc. Cel mai des frunzăresc comentariile utilizatorilor de pe IMDb. Acolo pot găsi perspective interesante, la care poate nu m-aș fi gândit. Dar citesc și alte recenzii. Și uneori mă las inspirat de ele. Dacă preiau o singură idee (minoră), atunci nu mă obosesc să-i pun link1La drept vorbind, tot ceea ce gândim e influențat într-o măsură covârșitoare de contactul cu exteriorul. Ce-ar fi ca de exemplu, dacă acum 5 ani mi-am însușit o glumită de la un prieten, de fiecare dată când o folosesc să precizez în paranteză că această glumă a fost spusă prima dată de persoana X? Ar însemna ca la fiecare două trei cuvinte să pun câte un link sau câte o astfel de notă explicativă. Nu doar impractic, ci și inutil. Aceste preluări naturale din exterior sunt filtrate și se integrează în ceea ce constituie stilul propriu al fiecărei persoane, neputând fi asimilate unui plagiat, la fel cum matematicianul care-ți spune că 2 + 2 fac 4 fără să precizeze că lucrul ăsta l-a aflat prima dată în clasa întâi de la profesorul cutare nu plagiază pe nimeni. A prelua o propoziție nu e plagiat; a prelua un pasaj da., dar dacă articolul meu e influențat într-o măsură mai mare de o anumită cronică sau opinie atunci sigur că o menționez (exemple: Fargo, Peaky Blinders).
Cât despre faptul că recenzez filme vechi, ei bine, găsesc critica nefondată. Filmele sunt (sau ar trebui să fie) creații artistice. Iar valoarea unei creații artistice este imună la curgerea timpului și la fluctuațiile bursei. Recenziile de filme sunt ca filosofia: perene, deoarece tratează subiecte a căror relevanță nu scade în timp. Există într-adevăr o categorie de publiciști care se zbat pentru a publica primii informațiile dintr-un anumit domeniu. Aceștia se numesc ziariști. Știți care e drama ziarelor? Că, deși trebuie să depui eforturi considerabile pentru a publica o știre înaintea altora, știrea respectivă nu rămâne relevantă decât maxim una sau două zile. După care devine balast. În timp ce articolele unui blog ar trebui să poată fi citite și peste un an sau doi, rămânând de actualitate. Recenziile de filme vechi sunt cu siguranță de interes pentru cei care nu le-au văzut, iar eu nu am văzut o mulțime de filme vechi.
Și mai există o categorie de oameni care consumă doar filme și în general lucruri noi. Dar eu unul nu recenzez filme pentru ei.
4. Nema consistență
Și acum, să-i răspund Castanului:
Stella, Stella…
Am văzut și eu că Aldus s-a rebrănduit. Vine cu teme din talciocul lumii intelectuale și încearcă să provoace.
Încă nu știu cum va arăta blogul ăsta peste 10 ani. Până atunci, recunosc că pe de o parte există lucruri pe care nu le scriu și probabil nu le voi scrie niciodată pe el și pe de alta încerc mă adaptez din mers la onorat publicul cititor. Clientul nostru, cu asta defilăm, sau cum era?
Nu știu dacă celălalt personaj, coproprietarul blogului e real, dar seamănă enorm cu „the new gay”.
Blogul nu are decât un singur proprietar. Celălalt, dacă la Liviu Ursulescu te referi, e un cititor căruia i-am făcut cont de autor pe blog. Poate publica când și ce dorește aici. La fel pot și alții, cum ar fi tu sau Nostratella, cu condiția să întrunească minima cerință a unui limbaj lipsit de vulgarități, pe principiul că dacă eu nu fumez și te iau cu mine-n mașină, voi avea pretenția să nu fumezi nici tu. Dar asta nu-i o cerință de conținut, ci de igienă a textului; cât timp se respectă, autorul în cauză poate scrie ce vrea, inclusiv să mă înjure pe propriul meu blog. Oferta e deschisă tuturor, doar că până acum numai Liviu s-a arătat interesat.
5. Nema intelect
Ce mă surprinde e că dacă înainte Aldus se băga nechemat în dialog cu tine, dornic de duel și imagine, acum fuge păstrându-și ținuta intelectuală impecabilă, nestropită de caracterizările tale neortodoxe.
Oricum, rămâne epic faptul că îmi atribuie primele două strofe din Joc secund… Chiar că compliment, de n-ar fi de plâns prin natura costumului său de intelectual autodeclarat.
Nu știu când m-am declarat intelectual. Oi fi fost băut sau ceva, dat fiind că nu mă consider intelectual. De fapt, eu nu consider pe nimeni intelectual. Bine, Pleșu, hmm, ok, el se încadrează la ceea ce ne gândim de regulă când spunem intelectual, dar cuvântul în sine îmi apare ca fiind urât și fals. Îl văd ca pe o etichetă plină de îngâmfare și snobism. Iar eu nu mă consider snob.
Ce înseamnă a fi intelectual? A-ți utiliza intelectul? Păi toți ni-l utilizăm într-o măsură mai mare sau mai mică. Ați spune despre un tip care își lucrează constant bicepșii că este musculos? Ați spune despre un tip plin de afecțiune că este afectuos? Ați spune despre un tip care iubește mult că este iubitor? Serios? Ca substantive?!? Există termenul musculositate, înțeles ca o categorie socială formată din oameni musculoși, așa cum există, în cazul intelectualilor, termenul intelectualitate? Eu n-am auzit.
Mie intelectualul ăsta îmi sună a ceva foarte artificial. Sec. Un fel de titlu pe care și-l arogă unii și alții, ca să se simtă mai bine în pielea lor. O chestie de ego. Revin la întrebarea de bază: ce face un intelectual? Locuiește într-un castel al minții și respiră idei pure? În cazul ăsta, intelectualul este un mare prost. Uitați-vă în jurul vostru: tot universul respiră energie și viață, fără să aibă nevoie de idei. Natura funcționează după niște legi ale biologicului, nu ale gândirii. Copacii cresc fără să le programeze cineva ramurile și frunzele. Râurile se formează și curg în mod firesc, transcenzând gândirea. Până și corpul intelectualului funcționează după niște impulsuri automatizate, care sunt coordonate de partea subconștientă a creierului, adică acea parte ce se află în afara intelectului. Nu poți să-ți încetinești sau accelerezi bătăile inimii în mod voluntar, ca un simplu act rațional sau intelectual. Dacă intelectualul se refugiază în minte, atunci intelectualul este un paradox al acestei lumi ce pulsează de energie și viață, viață pe care o ratează. Iar asta este o mare prostie. Din punctul ăsta de vedere, intelectualul este chiar mult mai prost decât o ființă cu un coeficient scăzut de inteligență, pentru că cel puțin de la ea nu avem mari pretenții, dar intelectual are un anumit potențial mental și totuși e prost. Iar eu nu mă consider așa.
Dar atunci, cine sau ce sunt eu? Nu știu. Probabil, pe net cea mai bună auto-prezentare ar fi că sunt un blogăr. Asta deși nu scriu regulat – am perioade în care scriu și perioade în care o las mai moale. Dar am blog și uneori scriu. Iar termenul de blogăr îmi place, deși alții încep să se ferească din ce în ce mai mult de el. Așadar, sunt blogăr și mă cheamă Aldus. Încântat de cunoștință!
PS: Vedeți ce lungi îmi ies articolele în care scriu despre mine – sau, mai bine zis, articolele în care nu spun nimic despre mine? 😀
Castanman, dacă el e, îmi place. Scrie foarte mișto, deși, din cîte-mi aduc aminte, că îl “urmăresc” dar nu-mi mai apare nicăieri, are o tentă unilaterală, freudistă, și el. Dar tot mișto e.
De tine îmi place, n-a fost nici o probă contrarie pînă acum.
Dar individa cu trolajul, mă scuzi că revin, îmi repugnă total și numai oameni ca tine, care-o bagă în seamă, o “mențin”.
Încă nu te înțeleg, dar lucrez de ceva timp la teoria “fascinației mizeriei”, e mult și greu de spus.
Da’ nu-i mizeră. Ce, crezi că se culcă gândindu-se: „Ce chestii nasoale am făcut azi?” sau „Cum să-l înjur mâine pe X?” E om și ea. Are o părere proastă despre mine. E liberă să aibă ce părere dorește despre cine vrea. Și folosește un limbaj mai colorat. Mie nu-mi place limbajul ei, dar iată, vine cu niște referințe culte, pe care eu nu le știam. În plus, nu intuiesc o persoană rea în spatele cuvintelor ei. Și, cât timp face împreună cu Castan(man) niște speculații despre mine, nu văd de ce nu le-aș răspunde.
Ești pe net, obișnuiește-te să te mai și înjure lumea câteodată. Dacă nu poți, ai o problemă de orgoliu sau de ego exacerbat. Ești doamna cutare care nu acceptă să i se vorbească într-un anume mod. Doh! Suntem fire de praf. Prima dată noi, abia pe urmă restul.
Pe mine personal mă îngrețoșează comportamentul celor citați în postare și nu are nimic de-a face cu intelectualitatea (mulțimea intelectualilor), ci e mai degrabă ceea ce mai nou numi elitism. Noțiunea de intelectual cred că e resimțită de noi toți cei care avem o școală ceva mai veche și nu se referă la aroganță, superioritate sau ego. Un intelectual are o altă viziune asupra lumii pentru simplul fapt că privește din mai multe unghiuri și are mai multe unelete la dispoziție – resursele. Intelectualitatea complează clasa muncitoare, nu o domină.
Revin. Am văzut comportamentul ăsta de la începutul internetului în România, erau acei tineri cu niște cărți citite, sau diverși autointitulați artiști neînțeleși. E păcat că stilul acesta al lor, practicat cică și de mulți scriitori, îi complexează pe mulți oameni la fel de deștepți, dar care au pur și simplu alte preocupări. Un intelectual, sau un om deștept în general, poate purta discuții și fără să-și încordeze mușchii cu singurul domeniu pe care-l stăpânește.
Mie tot nu-mi place termenul „intelectual”. Cum scriam, îl consider artificial. Pe motostivuitoristul Ionică nu-l numesc „un dorel” și nici „clasă muncitoare”. Îl numesc motostivuitorist. De ce nu-l pot numi și pe Săndel profesor sau chimist sau informatician în loc să-l numesc intelectual? Pretenția de intelectualitate îmi sună a ușoară aroganță. E o invenție, nu o necesitate a comunicării. Subliniază faptul că vezi-Doamne tu ești mai răsărit decât alții. Sunt o mulțime de adjective care-l puteau înlocui cu succes. De pildă, în loc să spunem că Săndel este un intelectual, puteam spune că este un medic strălucit sau un inginer inteligent. Sau, mai simplu, că este deștept și cultivat. Pe cât de frumos este cuvântul intelect, pe atât de urât și fără legătură cu el este cuvântul intelectual.
Altfel, nu știu dacă cei doi citați de mine sunt elitiști, iar Castan cel puțin scrie bine. Despre Nostratella nu mă pronunț, că și-a ferecat blogul cu lacăt, intră doar cine primește cheia pe mail.
@Aldus, așa-s eu, mai pretențioasă, ncsf, sorry tuturor dar nu cu troli.
Cît despre “intelectual”, nu cred că are ceva cuvîntul în sine, e doar unul generic pentru o masă mai restrînsă de oameni, că da, ei există și nici nu-s cu carul, ncsf nici aici. Problema cred că e în denaturarea lui masivă de către clasa muncitoare comunistă, apoi mineri etc (vezi celebrul “moarte intelectualilor”). Sînt zeci de ani și generații întregi la mijloc de denaturare. Cam așa cred eu.
Nu vreau să evoc pre mult istoria că probabil omit lucruri (și nu am răbdare acum să le caut), dar sunt niște denumiri pe care le-am înțeles fiecare cum am putut. Clasă muncitoare nu trebuie să însemne ceva inferior, ci doar… muncitoare. Un muncitor necalificat nu trebuie să fie mai prost ca un profesor universitar, ci pur și simplu, de voie sau de nevoie, fac lucruri complet diferite. Îți sună a aroganță pentru că ideea asta s-a propagat recent pentru a arăta cu degetul niște oameni și nu asta ar trebui să însemne. E loc pentru toată lumea, nu trebuie să fim doar absolvenți de facultate. Dar sunt de acord cu tine, percepțiile sunt diferite și am putea găsi alte variante.
:)))))
Unde-i gasesti pe oamenii astia?? Sunt incredibili de simpatici!!
In alta ordine de idei, oare ce m-a dat de gol?? 😀 M-am distrat foarte tare citind acest post, trebuie sa recunosc.
Am incercat sa intru si eu la Nostratella, din pura curiozitate, dar e pe baza de exclusivitate… O mica “aroganta”, probabil, din partea ei. Pe principiul: “Acest blog isi rezerva dreptul de a-si selecta cititorii” – or smth.
Si, daca-mi permiti o mica dojana, de ce nu mi-ai spus de la bun inceput ca aici nu e un blog de ‘telectuali? Ca ma duceam din start in alte parti!! 😀 😀
@Issabela
Nostratella nu e trol, e heităr. Trolul e altceva. Trolul e cel mai mare maestru al unui blogăr.
Eu nu sunt corupt de nicio denaturare istorică, proletară a termenului „intelectual”. Eu văd că intelectual vine de la intelect dar înseamnă persoană care trăiește din activități intelectuale sau este preocupat de ele. Dragii mei, și Guță este preocupat de și trăiește din muzică. Asta nu-l face un fin cunoscător al ei. Dacă este cineva care denaturează înțelesul cuvântului intelectual, cred că acela este chiar intelectualul, atunci când se autodefinește, cu emfază, intelectual.
@dam167
Tocmai ce-i ziceam Issabelei că percepția mea asupra cuvântului intelectual n-are nimic de-a face cu sensurile lui istorice. Da, clasa muncitoare nu trebuie privită ca o pătură inferioară a societății. Și totuși este. De cine? În speță, de către intelectuali. Da, intelectualul (definit de dicționar ca om care trăiește din activități intelectuale sau este preocupat de ele) nu trebuie înțeles ca reprezentantul unei elite (la fel cum nici Guță, care trăiește din muzică, nu trebuie luat drept un Orfeu modern). Dar el este considerat astfel. Și nu de către clasa muncitoare, cum zici tu, ci cel mai adesea chiar de către el însuși. Nu observi niciun tipar aici?
@Liviu
Acum că ți-am făcut cont, nu mai fi și tu așa de arogant și nu-i mai privi pe toți de sus. Eu îl admir pe Castan pentru cum scrie, iar despre Steluța aia n-am o părere neapărat proastă, în sensul că n-o văd rău intenționată. În plus, dat fiind că deja ai avansat la stadiul de „copropritar”, așteaptă-te și tu la eventuale critici. Bine, n-ai decât un articol, și ăla despre un serial, dar după ce o să mai scrii, o să devii bun de criticat, cum s-ar zice. 🙂
@ Aldus, dacă nostra-aia e hater, atunci și Guță e intelectual.
@Aldus
N-am nici o problemă să fiu criticat. Din contră, chiar dacă nu-mi place, o accept atât cât pot și, unde e cazul, iau măsuri. Iar critica doar de dragul criticii, mă scuzi, dar nu o gust. Dacă vrei ironie și superioritate, pot să-ți servesc fără nici o problemă. Vorba aia “cu tâlharii te lupți ca și cu tâlharii, cu samuraii, ca samuraii”.
Poți să-l admiri pe Castan până nu mai poți, e dreptul tău. I-am citit câteva articole, nu mi se pare vreo filosofie. Ah, că știe niște cuvinte mai șmechere, bravo lui. Tot un fel de “E ușor a scrie versuri…” mi se pare. But that’s just me.
Dacă tu consideri că-s arogant, fie, poate am să fiu puțin atent. Și asta pentru, că cel puțin cu tine, am reușit – nu o dată – să port un dialog, și chiar să înțeleg ce vrei să (-mi) spui. Sper că și reciproca se aplică 🙂 Deci, până la proba contrarie, cuvântul tău are mult mai multă importanță pentru mine decât orice alt ilustru blogger care face pe interesantul.
Aștept, și chiar îmi doresc, să fiu criticat pentru ceea ce scriu – atât articole, cât și comentarii/idei. Din spatele unui alias, însă, pot și eu să fac pe oricine în orice fel. Nu mi se pare vreo mare realizare, oricât de arogant ar părea asta 😛
@Issabela
Câteva definiții:
lurker – persoană care îți „bântuie” blogul dar rămâne cel mai adesea tăcută, citindu-te din umbră, uneori cu admirație, alteori pentru că n-are chef să se bage în discuții; definitoriu e că de regulă nu intervine, dar știi că-i mai tot timpul pe-acolo;
stalker – persoană care te urmărește cam peste tot: pe facebook, pe blog, pe instagram și pe oriunde-ți mai faci cont. fie fan înfocat, fie hater, de vreme ce are o fixație pentru tine.
hater – persoană care te stalkerește (sau uneori te urmărește doar pe un anumit canal) și aproape întotdeauna comentează critic sau negativ la adresa ta, indiferent că are sau nu dreptate. genul ăla de om care pare că are ceva cu tine și abia așteaptă să faci o greșeală ca să ți-o arunce în față.
Nostratella e heităriță, că mă citește de ceva vreme (deși zice că aberez) și mă înjură cu o perseverență demnă de o cauză mai bună (fără să aibă mai niciodată dreptate în ce zice). Iar Guță, dacă vrei tu să-l faci intelectual, mnoa, ce să zic, eu oricum n-am o părere prea bună nici despre maneliști, nici despre intelectuali. E opțiunea ta, nu mă bag. 🙂
@Liviu Ursulescu
Știi cum e: când vulpea n-ajunge la struguri fie strugurii-s acri, fie vulpea n-ajunge la struguri. 🙂 Adică poate e prea subtil pentru tine. În orice caz, scrie poezii faine și emite idei tari. Io zic să mai insiști.
Nu ești arogant de fel; e o fază prin care trec toți cei care-și fac cont la mine pe blog. 😆
Și eu. Da’ pentru aia trebuie să te-apuci să scrii! 😀 La filme și recenzii n-o să te critice nimeni pe bune, deoarece opiniile despre artă sunt subiective. Nu te poți lua de cineva că-i place sau displace filmul sau tabloul sau fata cutare; de gustibus.
@Aldus
Na, mă rog, apără-ți “haterul”, poate ai doar unu și ții la idee. Eu sînt cam plictisită de limbajul lor á la Guță, că, dacă era doar muncitoresc, dialogam cu drag. Cum e vizibil, de altfel.
@dam167- dam, ia un Omeram! ( dintr-o reclamă cu un produs medicamentos antigreață, antibalonare, antireflux gastro, produs adresat clasei muncitoare.
Și pentru că vrei să mă faci țintă vie pentru clasa muncitoare, un text mai vechi de-al subsemnatului:
“Oamenii cu care lucrez nu mi s-au adresat niciodată cu ipocritul şi constipatul „sir”. Doar „băi, şefu”, uşor roşind, când aveau nevoie de o sută până la salar sau nu puteau ajunge la muncă după o băută de supărare sau bucurie.
Oamenii cu care lucrez nu cheamă cateringul când l-e foame. Şuncă, brânză, ceapă, roşii. Cartofi copți în coajă. În cuptorul pentru electrozi.
Oamenii cu care lucrez nu ştiu ce e ăla „link”. Maneaua lui „a cunoaşte”. Dar ştiu limita de curgere şi ruperea la tractiune la toate oțelurile. De cementare sau îmbunătățire.
Oamenii cu care lucrez nu citesc. Dar ştiu să desfacă un desen tehnic. Şi să le fută aroganța inginerilor proiectanți când un lanț de cote nu se-nchide.
Oamenii cu care lucrez beau şi mint. Ştiu însă in cât timp toacă ciocanul ăla de zece kile o sută de tărie. Şi mai ştiu şi că olandezul ăla scârbos merită mințit pentru mine
Oamenii cu care lucrez ştiu că minunile nu se caută pe verticală. Ci pe orizontală. În cea mai banală strângere de mână.”
@Aldus- Aldus, faci jaluzele! ( din John Naisbitt, Megatendințe, ediția aia din anii 80 de la Ed. Politică, citat adaptat după “…unii fac jaluzele și pentru a se cota la bursă spun că sunt implicați într-o afacere de control dirijat al luminii”
@Liviu- O, sancta simplicitas! ( din Jan Hus, un tip care în timp ce era ars pe rug vede o babă care venea cu vreascuri să întețească focul)
@Castanman
:)))
Se pare ca Aldus are dreptate, esti mult prea subtil pentru mine…
+1 pentru stil si umor!
@Castanman
Pe blog doar povestesc.
@Castanman: nu-i nevoie, trece cu o cană de ceai. Las și eu un citat:
„Afânarea depozitului aluvionar înainte de spălare se face cu jeturi de apă, printr-o tubație paralelă cu paramentul, care are priza la o cotă superioară și debușează sub timpanul amonte.” (din Radu Prișcu, Construcții Hidrotehnice vol. I, descărcători speciali)
So…
http://www.youtube.com/watch?v=_3BDJJTZlYk
:))
[…] de mai sus poate fi un intelectual distins, cu un job respectat, familie și niște copii pe care, indiferent că știe sau nu și […]