Nevoia de consum

Am câteva restanțe de anul trecut. De exemplu, răspunzând corect unei întrebări din rubrica Quiz, Liviu Ursulescu îmi dădea ca temă să scriu despre nevoia de consum. Așa că iaca scriu.

i regret nothing

Că tot discutarăm recent, nevoia de consum nu apare nicăieri în piramida de nevoi a lui Maslow. Lucru care înseamnă că în realitate ea nu există. Desigur, pentru a trăi avem nevoie de aer, apă și hrană, pe care se poate spune că le consumăm, dar nu există o nevoie de consum per se. Adică, nu avem nevoie de consum, unde consumul este ceva nespecificat, ci doar de niște resurse specifice, care ne sunt indispensabile pentru a trăi. Consumul înțeles ca deplasarea la mall în vederea efectuării de cumpărături nu ne condiționează existența și nu reprezintă o nevoie reală.

Se pune atunci întrebarea cum am ajuns să percepem, în mod fals, că avem nevoie să consumăm. Cred că răspunsul este capitalismul. Uitați-vă în jurul vostru: sunteți asaltați de nenumărate reclame care vă spun să cumpărați produsul X sau care vă prezintă produsul Y ca fiind mai bun. Toate au un singur scop: să vă ia banii din buzunar. Ideea de consum a devenit un fel de coordonată de bază a societății moderne – numită, acum, societate de consum. Unii economiști au teoretizat chiar faptul că economia este propulsată de consum și că deci consumul sporit va duce la o creștere economică. Pe undeva, intuitiv ne apare corect, deoarece economia definește relațiile de schimb, iar consumul implică schimburi. Dar ce sens are să lucrezi câțiva ani pentru a-ți lua o mașină care, în afară de forma caroseriei și de culoare, face cam aceleași lucruri pe care le făcea și vechea ta mașină, adică te duce dintr-un loc în altul? Și de ce ai cumpăra-o? Un răspuns este că cea veche s-a uzat.

În 1925, câțiva producători americani și europeni de becuri electrice au creat Cartelul Phoebus, cartel prin care timp de 15 ani au operat pentru maximizarea profiturilor proprii limitând competiția, frânând progresele tehnologice din domeniu și forțând toți jucătorii din piață să fabrice becuri cu o durată mai mică de viață. Teoria uzurii planificate nu mai este de mult o teorie conspirativă, fiind binecunoscută și amplu documentată. Astăzi o putem observa, de exemplu, în funcționarea telefoanelor mobile, care mai nou vin cu baterie încorporată (astfel încât să trebuiască să le schimbi cu totul atunci când bateria se uzează) sau încep să dea rateuri după unu-doi ani de funcționare, deși nu le ceri să facă nimic solicitant.

Dar ce faci atunci când durata de viață a produselor pe care le fabrici nu poate fi scăzută prea mult? Induci în populație „nevoia de consum”. Auzisem cândva că într-un anumit an firma Procter & Gamble a scos de pe piață o mulțime de produse și a introdus altele în locul lor, sau le-a schimbat puțin eticheta, doar pentru a putea lipi pe ambalaj cuvântul NOU. Dorința de a poseda ceva nou vine atât dintr-un gol interior, măsură a lipsei de perspective și de direcție în viață, cât și dintr-o exacerbare a dorințelor și a simțurilor, în care suntem educați încă de mici, prin intermediul mass-mediei. Și nu doar prin ea, căci întreaga societate pare să fie structurată pe criterii care țin de cât de mult ai și nu de cum gândești sau care-ți e vocația.

În concluzie, nu există nevoie de consum. Există doar o mulțime de oameni suficient de adormiți și debusolați încât timpul și energia lor să le poată fi convertite în bani și transferate spre cei care, de fapt, sunt beneficiarii reali ai acestui consum.

13 Replies to “Nevoia de consum”

  1. ” În concluzie, nu există nevoie de consum. ” Pe dracu nu exista !!! Oamenii si-au dorit dintotdeauna ceva in plus la ceea ce au deja astfel incat : EXISTA NEVOIE DE CONSUM . Pana si aia doi in Rai , pana si aia s-au adaptat acestei nevoi . Ei , fireste aveau de toate insa , au dorit sa experimenteze oferta acelui Procter& Gamble al acelor zile si-au ramas … vai mama lor : ala sapa , aia torcea si turna copii , iar acel P&G de-atunci , si-a marit castigul fara sa fi facut vreo investitie . Simplu si mai ales EFICIENT !

  2. Oamenii si-au dorit dintotdeauna ceva in plus la ceea ce au deja astfel incat : EXISTA NEVOIE DE CONSUM.

    Oamenii și-au dorit întotdeauna ceva în plus, astfel încât există dorință de consum. Nevoia e diferită de dorință.

  3. Daca ai bani { si azi exista destui ce au bani an gross } , DORINTA chiar nu constitue o problema !!!

  4. Putem discuta dacă dorința este sau nu o problemă, dar cu siguranță ea nu este o nevoie. Ori tema articolului era nevoia de consum, nu dorința de consum.

  5. Fara suparare insa-i fix acelasi lucru : NEVOIA ADUCE DUPA EA… DORINTA si invers ! Deoarece maine plec in UK pentru vreo zece zile da-mi voie sa-ti urez sa ai o saptamana viitoare cat mai buna ! O saptamana dupa NEVOIA si DORINTA dumitale fireste !!! 😉

  6. Drum bun.

    Ca să înțelegi totuși că nevoia e diferită de dorință, îți dau un exemplu simplu. Să zicem că ești bolnav și trebuie să mergi în Italia pentru a te trata. Dar tu nu dorești să mergi acolo. Cine vrea să se plimbe aiurea prin spitale și să cheltuiască bani? Dar nu ai ce face. Deci, te duci de nevoie, că trebuie, deși dacă ar fi după tine ai rămâne acasă. Dorința ta e să rămâi acasă, dar ca să te vindeci ai nevoie de tratament în acel spital. Dorința e una, nevoia e alta.

  7. Sarumana!

    O idee interesanta se naste de aici, cel putin din punctul meu de vedere. Ceea ce spui si tu: dorinta sau nevoia? Pana la urma, ideea asta de consum n-ar fi atat de reusita, daca aceasta dorinta nu s-ar mula pe ceva existent in natura umana. Eu tind sa cred ca se pliaza foarte bine pe nivelul 4, cel de stima, “incredere” samd. Chiar daca e o identificare falsa, eu acolo as incadra-o

  8. Eu zic că fiecare dorință se pliază pe nevoia de care este cea mai apropiată. De exemplu, o prăjitură gustoasă se pliază pe nevoia de hrană. Cel mai scump model de telefon se pliază pe nevoia de comunicare (cu șeful și colegii). Ultimul model de Audi se pliază pe nevoia de mobilitate. Șamd.

    Acuma, de ce îți iei ultimul model de telefon în loc să-ți iei unul mai ieftin? Da, pentru o mai mare stimă de sine, dar tot din prostie în esență. Că dacă n-ai fi prost, opiniile celor din jur nu ți-ar afecta deloc stima de sine. Ți-ai conduce viața după propriile tale aspirații și te-ar durea în cot de ce cred restul despre tine. Deci tot prostia este la baza societății de consum (exagerat) și nu vreo nevoie reală.

    De altfel, e semnificativ că într-o societate bazată pe consum (exagerat) și-n care oamenii au o mulțime de dorințe, ei nu se declară aproape niciodată satisfăcuți. Dacă ești atent la cei din jur sau îi întrebi, vei vedea că fiecare are noi și noi planuri, noi și noi dorințe. Nici nu ți-ai cumpărat bine ultimul telefon și abia aștepți să treacă anul și să apară modelul următor, pe care l-ai văzut într-o reclamă sau despre care ai citit într-un articol. Promovarea este cheia. Sigur că până la un anumit nivel dorințele sunt benefice, că de ce să trăiești numai cu nădragii de pe tine în mijlocul civilizației moderne, dar dincolo de o limită să-i zicem a bunului simț, se poate observa un tipar care totuși nu-i deloc benefic, ba chiar e contraproductiv. Citeam în mai multe locuri că străinii, în speță americanii, deja cumpără pe datorii (bancare). Lucru care, bineînțeles, le strânge și mai tare lanțurile (invizibile) cu care sunt legați de gât.

    Cheia, în cazul dorințelor, ar fi să nu îți cumperi mai multe lucruri decât îți poți permite, adică să mergi cumva pe plus cu banii, sau cel puțin să păstrezi o balanță. Știu că sună a truism, dar este uneori foarte greu de respectat în practică.

  9. Boss, ai un typo in titlu 🙂

    In rest, nevoia de consum se poate induce prin lucru subtil la nivelurile superioare ale piramidei. “Cumpara acest produs si vei fi mai sigur pe tine dupa folosirea lui” – spre exemplu, vei fi mai sigur ca nu puti, fiindca noi iti promitem ca acest deodorant tine 24 de ore.

    Consumul si cheltuirea nu sunt o idee capitalista, ci un fundament al vietii pe pamant. Consumi energie si cheltui energie ca sa traiesti, consumi energie mentala pentru a trai in societate si a te ajusta nevoilor aferente, samd. E o discutie lunga, si mi se pare foarte simplificator sa decretam ca de fapt nu exista nevoi.

    Daca simplificam la acest nivel, n-ai nevoie de absolut nimic, ai putea trai ca un pustnic in mijlocul orasului. Realitatea este insa ceva mai complexa si are ceva mai multe aspecte.

  10. Mersi. Pana mea. Tu ești primul care a văzut typo-ul. Buey, ăștialalți, dormiți sau ce faceți? 🙂

    Cred că ai dreptate. Adică la nivelul de bază al piramidei sunt nevoi viscerale, fără de care nu poți supraviețui, în timp ce etajele de sus sunt tot mai rafinate și își găsesc tot mai greu un corespondent exterior fix. De exemplu, ai nevoie de hrană ca să trăiești, hrana fiind un corespondent extern al nevoii tale de energie, dar nevoia de a te simți sigur pe tine este mai degrabă psihologică și atunci se pot inventa o mulțime de chestii exterioare care chipurile îți redau această siguranță și care funcționează mai ales atunci când cumpărătorul este mai gregar sau mai nesigur pe el. Industria cosmeticelor exploatează dorința femeilor de a se face frumoase dar și o anumită nesiguranță a lor comparativ cu bărbații. Uneori ofertele și respectiv dorințele de consum sunt oneste și respectiv legitime: vrei să te deconectezi de la lumea înconjurătoare și atunci consumi cărți, filme sau divertisment. Dar alteori ofertele sunt invazive, iar comercianții fac tot posibilul să îți vândă produsul lor, indiferent că ai sau nu nevoie reală de el. Cuplând asta cu nivelul mediocru al majorității oamenilor, obținem fix societatea de consum în care trăim.

    Prin „nevoie de consum” eu mă refer la a-ți face upgrade anual la telefon sau o dată la 3-5 ani la mașină. De unde și numele de „societate de consum”. Consumul înseamnă a cheltui bani, iar la americani asta se traduce prin a cheltui banii pe care încă nu-i ai, chestie care te condiționează și mai mult. Distanța de la ce zici tu, respectiv consumul văzut ca un schimb natural cu exteriorul sau ca un mecanism de auto-reglare a organismelor vii, și ce incriminez eu în articol, respectiv viețuirea sub zodia reclamei și achiziționarea de cât mai multe bunuri de care nu ai nevoie și pe care nu ți le permiți, e o distanță aproape patologică. Nu consumul de care vorbești tu în pun aici la zid.

    În ultimă instanță, nici upgrade-ul constant nu este o problemă, cu două condiții: să nu te bage în datorii și să nu devină țelul existenței tale. Dacă nu te transformi în sclavul uneltelor tale și dacă ai bani, atunci ar fi chiar o prostie să nu îți cumperi niște lucruri care ți-ar putea ușura sau înfrumuseța viața. Dar nu cred că asta a fost nuanța întrebării lui Liviu când a zis „nevoia de consum”, așa că nu la asta m-am referit.

  11. @Aldus

    Am vazut si eu, dar mi-a fost lene sa-ti spun :))

    Ai sintetizat bine, zic eu. Dupa ce ai pus si postul despre reclama aceea la Google Photo, cred ca diferenta intre a avea nevoie de un produs, si a-ti defini un statut cu acel produs a devenit si mai clara. Cel putin pentru mine.

  12. În esență e simplu, trebuie să-ți identifici corect nevoile reale, să-ți evaluezi dorințele, să ți le calibrezi în funcție de situația financiară pe care o ai și să nu cazi pradă tentației de a cheltui toți banii. Dacă îți poți pune deoparte 20% din venituri lunar, e foarte bine. După un timp o să-ți mulțumești singur.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *