În ultimul lui articol de pe zoso.ro, Eftimie ne propune să explicăm în 40-50 de cuvinte semnificația strofei de mai jos, menționând că acesta este un exercițiu real dat elevilor de clasa a șasea la Limba Română:
Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Eftimie conchide:
Eu zic că de-aia tot insistă părinții cu redeschiderea școlilor, că dau de câte-o temă de-asta pentru acasă și-i ia cu palpitații. Dar, pe bune, încercați exercițiul ăsta și cronometrați cât de rapid închideți creierul și începeți să scrieți bullshituri, doar să fie acolo cuvinte.
La prima lectură n-am înțeles mare lucru, motiv din care am purces la (re)citirea întregii poezii, pe principiul că atunci când ai dubii cu privire la un anumit pasaj nu strică să arunci un ochi peste contextul în care apare. Așadar:
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate, –
Te-nfiori adânc și tremuri.Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Ștergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.
În paranteză fie spus, văd că pe Wikipedia nu-i nicio problemă să se amestece în același poem cuvinte cu și fără diacritice – pe care eu aici le-am corectat.
Acum e ceva mai clar. Strofa citată se leagă de restul poeziei și în principal de strofa precedentă, iar nouă ni se dezvăluie o frumoasă metaforă: limba este asemuită unei pietre prețioase ce trebuie șlefuită pentru a i se reda strălucirea intrinsecă. Mai precis, cu un diamant. Acesta trebuie extras din adâncurile unde a fost înfundat (din uitare, din ignoranță, din prostie), reîntregit, adus la viață, curățat de rugină și mucegai (de vulgarități, de agramatisme, mai nou și de anglicisme) și astfel el va reflecta lumina Soarelui (a conștiinței vorbitorului) în nenumărate fațete și nuanțe, de o bogăție cromatică (lingvistică) nemaivăzută. Putem încerca și alte metafore, cu nisipul pe care îl strângem și îl transformăm într-o sticlă ce devină o oglindă a Soarelui, dar cred că ideea diamantului înfundat și acoperit de mizerie dar a cărui esență diamantină nu poate fi afectată se corelează cel mai bine cu restul versurilor. Alternativ, ai posibilitatea să-l lași îngropat și să-ți folosești creierul rămas astfel blocat (că nu se blochează în momentul în care citești această strofă, era blocat de dinainte, Eftimie, strofa asta nu face decât să-ți obiectiveze o stare de fapt) doar la exerciții bazate strict pe memorie, care se pot automatiza.
Într-o lume în care educația a devenit un instrument ce modelează copiii liberi în roboți utili societății, un exercițiu la care nu identifici imediat o soluție ce presupune o simplă înlocuire sau ce se pliază pe un șablon de rezolvare deja cunoscut, care aparent îți „blochează mintea” și care deci te forțează să ieși din tiparele proprii, să faci un efort de gândire și să dai dovadă de creativitate, este mai mult decât binevenit. Avem nevoie de mai mult zen în școală. Da, chiar începând cu clasa a șasea (și mai devreme), când încă sinapsele nu sunt complet osificate.
Mi-a placut mult poezia asta cand am citit-o prima data, chiar daca n-am inteles prea mult din ea. Acum, cu pretentia ca sunt ceva mai destept, imi place si mai mult. Imi aduc aminte ce comentarii absurde a trebui sa invat pentru ea. Bine, absurde sunt acum, ca atunci habar n-aveam de asta. Si cum profa tot insista pe “ca viteazul din poveste”, de parca era vreun imn de lupta or smth.
Ca sa fac exercitiul, prima data fac o observatie, care poate e utila. Strofa propusa e intr-un context mai larg, si, impreuna cu cea dinaintea ei, este un indemn metaforic catre a-ti cunoaste limba, si cam tot ce ai scris tu la final…
Un indemn metaforic catre cunoastere si educatie, o calitate asemanata cu o piatra pretioasa (ce din soare se aprinde). Iar o data ce ai acces la cunoastere, rezultatul va fi pe masura – un potot nou de cuvinte. Unde nou face referire si la faptul ca s-a adaugat ceva….
48 am numarat eu…. Deci m-am incadrat 😀
Cerința cu 40-50 de cuvinte era adresată elevilor și face parte dintr-un alt registru decât cea cu înțelegerea versurilor. Eftimie ne-a pasat-o, dar la nivelul unui adult (și din punctul de vedere al acestei discuții) ea devine secundară: dacă ai înțeles un subiect, vei putea să-l sintetizezi în 10 rânduri sau să-l detaliezi în 10 volume, separând esența de elementele secundare. Propoziția „limba este un diamant acoperit de rugină” are 7 cuvinte. „De rugina noastră, evident, că diamantul nefiind un material feros nu poate rugini, doar mințile noastre pot face asta” – și am adăugat astfel 19 cuvinte, demonstrând totodată că pot face corelații între Limba Română și Chimie. 🙂 Dar da, probabil te-ai încadrat în cerință.