N-am mai scris de mult despre epopeea COVID-19. Bine, nu prea am mai scris despre nimic, dar asta-i partea a doua. Mi-a fost frică să nu iau un virus de la calculator, prin intermediul tastaturii, că eu folosesc un sistem de operare mai vechi. Iar tastatura e chinezească. Glumesc, sunt sănătos tun, nu m-am mai gripat cred că de câțiva ani, oricum în ziua de azi nici nu-mi mai permit. Voi?
Cu câteva luni în urmă circula pe WhatsApp un clip haios cu niște chinezi care în loc să dea noroc în maniera clasică își atingeau picioarele, pentru că, vezi-Doamne, strângerea mâinilor te expune riscului de a contacta SARS-CoV-2. Am râs, prostul de mine, la vederea lui. Azi mă uit siderat la cum dau noroc politicienii, atingându-și coatele sau pumnii, și am impresia că sunt într-un fel de parodie. Tot aștept să mă ciupească cineva și să mă trezesc, dar pare cât se poate de aievea.
M-am uitat acum la câteva statistici: 28 de milioane de oameni de pe întreg mapamondul i-au căzut victimă acestui cumplit coronavirus. Mă întreb ce-o să facă statisticienii când numărul ăsta va ajunge la 8 miliarde, cât totalizează populația globului. O să-l urce în continuare? Posibil, cu argumentul că se îmbolnăvesc a doua oară cei care între timp s-au însănătoșit. 20 de milioane până acum, în timp ce 7 milioane încă se tratează. Circa 900.000 au murit.
La noi în țară au murit până acum 4.065 de persoane. Mult, puțin? Asta în condițiile în care toate decesele ce pot fi trecute la COVID-19 sunt trecute la COVID-19, conform circularei ministrului sănătății. De unde știu că se respectă? Păi, de-un exemplu, dintr-un articol de pe HotNews, care-mi spune că în prima jumătate a anului trecut, în care nu exista COVID-19, au murit cu circa 6.000 de români mai mulți decât în prima jumătate a acestui an. Bine, ca să vă faceți o idee de cât de irelevant e acest număr de 4.065, anual mor în România în jur de 240.000 de persoane. Sigur, mai nou cât mai mulți dintre ei de coronavirus, dar per total tot mai puțini decât anul trecut. Asta-mi aduce aminte de bancul ăla cu din 97 de participanți, 120 au votat pentru Ceaușescu; matematică mai corectă nu cred să existe.
Credeți în coincidențe? Voiam să vă spun că regizorul Cristi Puiu a fost exclus din juriul Festivalului de Film de la Veneția la scurt timp după ce declarase la TIFF (în Cluj) următoarele:
Stau, distanțare socială iar de mâine, am înțeles, la Cluj se poartă mască în aer liber. Ok, îmi pare rău pentru dumneavoastră, este un film de 200 de minute. Să stați cu masca pe față să vă uitați la un film de 200 de minute este inuman. Și eu vă rog să plecați atunci când ați simțit că trebuie să ieșiți, că nu mai suportați, să plecați, vă rog foarte mult. Dacă dumneavoastră sunteți aici și vă uitați la un film azi, este pentru că au existat niște oameni indisciplinați în România în decembrie ’89 și care au zis ‘Nu’ dictaturii. Puterea instalată ar face bine să discute cu oamenii, să intre în dialog, nu să ne trateze ca pe niște vite. Da, există această problemă, există o epidemie, există un virus, dar tonul autorităților statului este inacceptabil.
Ocazie cu care presa, miluită de guvern cu milioane de euro, în loc să discute despre filmul lui Cristi Puiu, a discutat despre ce-a zis el. Pe un ton super-critic. După care, cum ziceam, coincidență, a fost eliminat din juriul numitului festival de la Veneția. Dar cică n-a fost exclus, ci s-a retras de bunăvoie. Mă rog.
Pe final vă las cu niște versuri:
Când regele ascultă de medici, de miniștri,
De domnii profesori,
Adio, sănătate! Adio, cuminție!
Adio, voi comori!
Știe cineva de unde sunt?