Suntem în Ajunul Crăciunului și afară plouă. Obicei preluat de iarnă de la vară, pentru a-l sfida pe Băsescu1Care a spus că „iarna nu-i ca vara”., acum, când PMP-ul a rămas pe dinafara parlamentului. Dar nu despre politică voiam să scriu aici, ci despre obiceiurile de Crăciun. Care, în caz că nu știați, au cam fost preluate de la păgâni.
Cum adică, păi Crăciunul nu simbolizează nașterea Domnului? Ba da. Dar se suprapune (mai mult sau mai puțin) peste solstițiul de iarnă, iar acest moment important era serbat în felurite moduri de către diverse popoare. De altfel, multe dintre obiceiurile noastre de iarnă (Plugușorul, Sorcova, Capra, Buhaiul etc) au origini păgâne. Ulterior, ele au fost reinterpretate într-o cheie creștină. Acest lucru nu s-a petrecut doar pe teritoriul țării noastre, ci mai peste tot în lume. Creștinismul nu a adus niște obiceiuri cu totul noi, ci, deseori, a preluat și colorat într-o lumină diferită anumite datini și tradiții străvechi, preexistente lui.
Acest lucru explică, de exemplu, confuzia preotului ateu care a făcut valuri anii trecuți. Îl mai țineți minte pe Ilie Toader, preotul care a renunțat la sutană și a scris cartea „Spovedania unui preot ateu”? Omul spunea la un moment dat că una din pietrele lui de încercare a fost momentul în care a aflat că Euharistia, despre care canonul ortodox afirmă că a fost întemeiată de Iisus, exista înaintea Lui. Păi sigur că exista înaintea Lui! Dar modul în care se practică astăzi, cu transfigurarea pâinii și a vinului în trupul și sângele Mântuitorului, își are originea în episodul cu Cina cea de Taină. Creștinii au preluat obiceiul de la iudei, dar i-au dat o altă încărcătură. Acea încărcătură este Euharistia (sau esența ei). Dar ritualul în sine exista și înainte. De altfel, dacă o să citim cu atenție Noul Testament, o să dăm peste un pasaj în care chiar Iisus spune că el n-a venit să schimbe vechea lege, ci să o împlinească.
Cât despre Moș Crăciun, este posibil ca tradiția celor trei moși de iarnă care vin și le aduc daruri copiilor ascultători (Moș Nicolae, Moș Crăciun și Moș Gerilă) să-și aibă izvorul în povestea biblică a celor trei magi care-i aduc daruri pruncului Iisus. Partea interesantă e că dacă teoria e corectă, atunci nu doar creștinii au preluat diverse obiceiuri de la păgâni, ci și ateii au preluat diverse obiceiuri de la creștini, chiar că n-ar recunoaște-o în ruptul capului! Bine, nici cu creștinii nu-mi e rușine: conform preoților de azi, magia și astrologia sunt cel puțin rătăciri, dacă nu chiar practici de-a dreptul satanice. Deși chiar la baza mitului nașterii lui Cristos se află povestea celor trei magi (magicieni, vrăjitori, ocultiști) de la Răsărit (estici, orientali, poate indieni), care l-au găsit pe Iisus urmărind o stea (deci folosind astrologia).
Crăciun fericit!
Cum de ai omis celebrul brad? Care numa crestin nu e.
Craciun fericit si tie!
Nu mi-a trecut prin cap. Dar nici nu mi-am propus să le iau la rând.
PS: Obiceiul de a folosi un brad de plastic este o invenție a omului modern! 😀
O,,,Br…Ad… Pi…tt…*I*C* 😀
Toate bune și corecte, numai că eu știam că Moș Gerilă e Moș Crăciun în varianta comunistă, deci pică trimiterea cei trei crai.
Știam eu greșit?!?
L-or fi preluat și comuniștii de undeva. Cică de aici.
Teoria auzită de mine se referea strict la Moș Crăciun (a cărui tradiție și-ar avea originea în mitul magilor). Corelația cu cei trei moși îmi aparține, dar nu am aprofundat subiectul. S-ar putea să ai dreptate și să fie numai doi. Sau unul singur, denumit diferit de la popor la popor și apoi importat cu alt nume.