Victorie à la Pirus

Ce poate face un om obișnuit într-o zi oarecare din cursul săptămânii, aflat în fața calculatorului, ca să nu se plictisească? Haideți să vă spun ce-am făcut eu într-un din serile de dinainte de Paști.1Articolul e în draft de ceva vreme. Am citit despre războiul dintre regele Pirus din Epir și legiunile romane, cam prin anul 300 î.Hr., ca parte a conflictelor romano-elene. Nu contează cum am ajuns la el2Mă gândeam la faptul că romanii și-au impus civilizația și cultura cam prin toate zonele cucerite, mai puțin în Grecia, care le era superioară din ăste puncte de vedere.; cert este că am aflat astfel de expresia victorie a la Pirus (Pyrrhic victory) și de originea ei.

luptele lui Pirus cu romanii
sursă foto

Contextul e următorul: suntem la începutul afirmării Romei ca putere militară, o vreme în care luptele se purtau, încă, între diverse orașe și cetăți. Pirus era rege al Epirului3O regiune a Greciei de azi. și un excelent strateg militar, dispunând de o armată formidabilă, considerată a fi singura capabilă să le facă față romanilor. Așadar, Pirus își dorea o confruntare cu aceștia, dar nu voia să-i atace fără un pretext. Pretextul s-a ivit în anul 282 î.Hr., după ce locuitorii orașului Tarent au scufundat niște vase romane și apoi i-au batjorocit pe solii trimiși de la Roma. Când romanii, cuprinși de indignare, s-au pregătit de represalii, Tarentul a cerut sprijin militar Epirului.

Istoricii notează că Pirus avea un consilier înțelept, urmaș al lui Demostene, pe nume Cineas, pe care îl prețuia foarte mult. Acesta, spunea Pirus, i-ar fi adus la picioare mai multe cetăți decât au reușit armatele sale, elocința lui convingându-i pe locuitori să se predea în mod pașnic. Cineas s-a opus războiului cu Roma, sfătuindu-l pe rege să nu pornească o campanie atât de departe de meleagurile lui, mulțumindu-se cu averile pe care le are deja. Pentru a-l determina să renunțe la planul său, i-a pus o serie de întrebări: cum va folosi o victorie împotriva romanilor, dacă se va opri după ce va cuceri Italia și Sicilia, respectiv ce va face după aceea. Pirus i-a răspuns că după Italia și Sicilia urmează să atace Libia și Cartagina, pentru a elimina orice potențial rival. Cineas l-a întrebat ce va face după ce va cuceri și aceste două cetăți, iar Pirus i-a răspuns că atunci vor sta liniștiți, încălzindu-și trupul cu vin și inima cu discuții prietenești. Dar noi le avem deja pe toate acestea fără niciun fel de dificultate și fără a fi necesar să pornim în expediții periculoase, în care să vărsăm mult sânge străin și să suferim la rândul nostru pierderi incalculabile, i-a răspuns înțeleptul. Totuși, spiritul de cuceritor al lui Pirus a triumfat, așa că acesta, ignorând sfaturile prietenului său, a declarat război împotriva romanilor și s-a pregătit de luptă.

Confruntarea avea să se consume în anul 280 î.Hr., pe o câmpie dintre Pandosia și Heracleia. Pirus a trecut Marea Mediterană în plină iarnă și a ajuns în Tarent cu dificultate, pe un vânt nefavorabil, care i-a împrăștiat și scufundat o mare parte din vase. Romanii au trimis împotriva lui o armată numeroasă, condusă de consulul Publius Valerius Laevinus. Pirus a negociat o serie de alianțe cu câteva cetăți din zonă, care însă nu și-au onorat promisiunile, lăsându-l în ziua luptei doar cu ce-i rămăsese din oastea lui. Chiar și așa, deoarece romanii nu întâlniseră până atunci elefanți de luptă și nici nu purtaseră campanii împotriva unei armate profesioniste, Pirus a obținut o victorie răsunătoare. După victorie, noii lui aliați s-au grăbit să-i trimită întăririle promise anterior, ceea ce a avut drept consecință faptul că armata lui Pirus a ajuns mai mare decât era înainte de bătălie. Dar, deoarece acesta și-a pierdut pe cei mai iscusiți generali și pe cei mai buni prieteni în luptă, a decis să-l trimită pe Cineas la Roma pentru a negocia o pace sau un armistițiu favorabil lui.

Ajuns în Roma, Cineas nu s-a grăbit să apară în fața Senatului. În schimb, i-a vizitat rând pe rând pe principalii lideri romani și a purtat discuții particulare cu aceștia, reușind să-i atragă pe mulți dintre ei de partea lui. Drept urmare, atunci când s-a prezentat în sfârșit în fața senatorilor, o bună parte dintre ei au fost tentați să-i accepte propunerile și astfel s-a iscat o discuție aprinsă. Încheiată odată cu apariția unui senator bătrân și orb, care a cerut în exact acea zi să fie adus la Senat și care a spus că Pirus nu este un rege de încredere și că nu-și va respecta niciuna din promisiuni. Aparent, asta a înclinat decisiv balanța în favoarea războiului, iar Cineas a fost expulzat din Roma în aceeași zi. La întoarcere el a descris Roma ca pe un oraș ciudat, cu mai mulți regi, impresie cauzată probabil de contactul cu democrația republicană ce avea numeroși poli de forță, în contrast cu sistemele autocratice din practic tot restul lumii. De asemenea, văzând capacitatea de mobilizare armată a romanilor și resursele lor financiare, Cineas l-a informat pe Pirus că se luptă cu o hidră căreia atunci când îi retezi un cap, îi crește altul în loc.

…și astfel ambele tabere au început să se pregătească asiduu pentru următoare fază a războiului.

A doua confruntare a avut loc în anul 279. Armatele romană și respectiv macedoniană erau aproximativ egale. Pirus dispunea de circa 70.000 de infanteriști (dintre care 16.000 greci iar restul aliați) și peste 8.000 de călăreți, în timp ce trupele romane numărau ceva mai mult de 70.000 de infanteriști (dintre care 20.000 romani iar restul aliați) dar ceva mai puțină cavalerie. În plus, romanii construiseră circa 300 de turnuri sau vagoane blindate mobile ce putea fi deplasate în orice direcție și în interiorul cărora se aflau arcași, lăncieri și alte trupe romane, menite a neutraliza elefanții de luptă ai adversarului. Bătălia s-a ținut pe câmpiile din Asculum, în sudul Italiei. Cine credeți că a câștigat? Puținele cronici rămase se contrazic între ele, deși evenimentele post-război sunt ilustrate identic. În conformitate cu relatările lui Plutarh, după două zile de lupte crâncene, romanii au fost, din nou, puși pe fugă. Cu toate acestea, Pirus și-a pierdut majoritatea forțelor și a ajuns în postura de a nu mai avea de unde să recruteze soldați și să facă rost de bani sau de noi aliați. Tot Plutarh menționează că acesta, felicitat pentru victoria obținută, ar fi răspuns: „Dacă îi mai batem o dată pe romani, suntem terminați!”.

Dându-și seama că-i va fi imposibil să cucerească Roma, Pirus se decide să-i lase baltă pe tarentezi și se deplasează în Sicilia, unde va purta timp de 3 ani o campanie împotriva cartaginezilor. Revine apoi pentru o ultimă încleștare cu romanii, în bătălia de la Benvenuto, pe care o pierde în fața unei armate net superioare, după care se întoarce acasă fără să fi obținut nimic din ce-și propusese la plecare. Moare 3 ani mai târziu, într-o luptă de pe străzile orașului Argos.

O victorie à la Pirus este o victorie obținută cu costuri atât de mari, încât eventualele ei beneficii de moment nu pot fi fructificate sau păstrate pe termen lung, adică nu pot compensa pierderile dezastruoase suferite. Un fel de „Am înfrânt!”, dacă vreți.4Apropo de asta, poate vă amintiți următoarea observație a lui Robb Stark din serialul Game of Thrones: „Am câștigat fiecare bătălie dar pierd războiul!”. Sau cel puțin așa ne spun istoricii. Mie unul, definițiile lor îmi dau deseori fiori pe șira spinării. Pentru că, din punctul meu de vedere, dacă o cucerire se obține cu pierderea fie și a unei singure vieți umane – indiferent din care tabără -, atunci în mod cert victoria nu se justifică, nu putem vorbi de beneficii, iar liderul care a inițiat războiul este, în esență, un om cu grave tulburări psihice. După cum spunea Osho în mai multe rânduri, istoria e scrisă de criminali în masă pe care noi îi studiem la școală, îi privim cu admirație și îi numim „cuceritori” sau „mari”.

Ce poți face într-o seară oarecare din cursul săptămânii, având în față o hartă? Dacă dispui de forța militară necesară, poți încerca s-o extinzi.5Probabil funcționează ca tratament împotriva insomniei; mă gândesc că respectivii conducători dormeau după aceea mai bine, știind că stăpânesc o bucată mai mare de pământ.

Leave a Reply