The Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe (2005)

Bazat pe primul roman din seria Cronicilor din Narnia de C. S. Lewis, The Lion, the Witch and the Wardrobe este povestea perfectă pentru orice copil. Dar, dacă ai ratat-o în copilărie, merge văzută și la maturitate, când, pe lângă trăirea primului ei nivel, acela exterior, vei avea instrumente care să te facă mai apt să-i pătrunzi și latura esoterică, bogată în simboluri și metafore.1Pentru a căror descifrare unele spoilere sunt inevitabile.

The Chronicles of Narnia (2005)

Povestea începe cu patru frați adorabili, doi băieți și două fete, trimiși de mama lor la țară în timpul celui de-al doilea război mondial. În casa imensă în care ajung, aceștia descoperă un portal spre o altă lume, populată cu creaturi de basm. Avem deja două elemente cu valoare de simbol. Primul, al casei cu nenumărate încăperi, ne spune că universul exterior este întotdeauna mare și misterios atunci când tu ești mic și curios; pe măsură ce crești și începi să ai impresia că le cunoști pe toate, castelul în care te ascundeai când erai mic devine treptat banala casă a bunicilor. Al doilea e portalul menționat. Acesta e descoperit, din nou, de către copii, deoarece magia e accesibilă, nu-i așa, doar celor suficient de candizi și inocenți.2În cuvintele lui Geothe: „Nu este moartă lumea spiritelor și a forțelor ascunse ale naturii, sunt moarte inimile voastre.”

Ajunși în noua lume, cei patru vor găsi o serie de vietăți de neînchipuit: ființe cu trunchi de om și picioare de țap (sau alte combinații), unicorni, animale grăitoare, copaci foșnitori care, în mod amuzant, pot da sfară-n țară sau pot trimite rapid anumite vești (înlocuind astfel telefonul modern), precum și o simpatică pereche de castori. Totuși, cu excepția câtorva personaje, camera nu se fixează prea mult asupra lor, în sensul că nu ni se explică foarte multe despre ele. Asta fără îndoială pentru că suntem într-o poveste destinată celor mici, unde astfel de animale sunt normale, dar lipsa de substrat și firavele detalii despre mitologia lor îți dau impresia că scenariul a fost scris la repezeală și că filmul e oarecum neterminat sau făcut doar pentru cei care au citit cărțile lui Lewis și au deja contextul necesar în minte.

Revenind la firul narativ, cei patru sunt uimiți să dea de locuitori ai acestui tărâm care îi privesc cu un soi de reverență, lucru care mă gândesc că e o aluzie la superioritatea omului în fața spiritelor (sau forțelor) naturii. Dar, după cum vă puteți aștepta, nu toți sunt bucuroși de sosirea lor, existând desigur și o tabără a celor răi, conduși de o vrăjitoare puternică, cinică și manipulatoare, care ținea lumea respectivă de 100 de ani într-o continuă iarnă. Lesne  de ghicit, între cele două tabere va izbucni o încleștare armată, micii noștri eroi fiind siliți să ia și ei parte la spectacol, conform unei vechi profeții care afirmă că ei vor juca un rol esențial în victoria finală a binelui. Rol care, ca să fiu onest, nu prea reiese că l-ar fi avut de nicăieri.

Și multe, multe alte metafore în afara celor descifrate mai sus. De exemplu, motivul iernii reci și necruțătoare ne duce cu gândul la Pădurea Adormită din basmul fraților Grim (numai că aici nu iubirea va readuce lucrurile la viață, ci eroismul). Apoi, faptul că cea mai puternică armă a reginei, o lance cu care, odată atins, deveneai o stană de piatră în palatul ei imens, este și cel mai mare dezavantaj al ei, deoarece în final toate aceste statui vor fi readuse la viață, sugerează cât se poate de clar că în povești moartea nu există și binele iese întotdeauna învingător. Sau, după cum spune o vorbă de la noi din popor, „tot răul spre bine”. Evident, toate aceste simboluri sunt în primul rând meritul lui C. S. Lewis, din ale cărui cărți e inspirat filmul.

Unul dintre atuurile lui The Lion, the Witch and the Wardrobe este coloana sonoră mișto, pe care n-ai putea-o audia doar citind povestea, asta ca să vedeți că și filmele au câteva avantaje în veșnica lor luptă cu cărțile. 🙂 Fiind o producție Disney, tonul este luminos și optimist, asemenea celui din povești, spre deosebire de perspectiva sumbră și conflictuală pe care o întâlnim în atât de multe producții Hollywood de azi. Până și actul trădării celor apropiați pentru interesul propriu nu este aici decât o lecție pe care unul dintre frați trebuie să o învețe la un moment dat.

Spuneam, deci, că binele va învinge răul, după care cei patru copii vor fi încoronați, asemenea tuturor Feților Frumoși și Ilenelor Cosânzene. „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți” putea fi o încheiere absolut în regulă, dar aici, peste ani și ani, îi vedem pe cei patru, între timp adulți, cum ajung, urmărind un cerb prin pădure, lângă un vechi felinar ce se afla în apropierea portalului prin care au intrat în acea lume. Și astfel, precum în „Tinerețe fără bătrânețe”, ei își aduc vag aminte de viața pe care o lăsaseră cândva în urmă și reintră în lumea noastră, unde se trezesc din nou copiii care erau la plecare. O încheiere mult mai bogată în valențe esoterice, dintre care cel mai vizibil e motivul ciclicității. Finalul complet al primei părți a trilogiei va surveni *după* primele secunde ale genericului.

The Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe nu este un film care să revoluționeze industria cinematografului, și nici nu știu dacă Disney poate produce așa ceva, dar este o ecranizare decentă a unui basm frumos, cu actori tineri și talentați, cu efecte speciale credibile și cu o glazură din praf de zâne. Poate ușor superficială pe alocuri și cu mai puțin praf de zâne, adică magie, și joc decât în carte, dar încărcată de semnificații filosofice, dacă ești atent să i le observi. O s-o uiți peste câteva luni, dar o să-ți placă atunci când o vezi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *